Cânt de dragoste (I)

Fábián IMRE

Iată creşte pustia în jurul nostru

de cum îţi scot rochia

neatinşii crini mici se holbează la mine

porumbei grăsuţi în cuib

peste fiecare mijeşte un boboc roz

aura lor încă nu-i vânăt-fumurie

între picioarele tale?

corabie cu pânza-ntinsă

cu ea ajung în râuri ori pe mare

căci nu-şi dezvăluie de la-nceputuri taina

iată creşte pustia în jurul nostru

doar noi doi suntem făpturi ale Domnului

cu semnul acela pe tine eşti singură

cu semnul acela pe mine sunt singur

şi cu duioşie o ung cu ce trebuie

căci josnicie ar fi să nu bag de seamă

ce mireasmă aduci

cum e pământul scormonit în stratul de roşii

mă mângâie ceva de nevăzut

mă-nlănţuie ceva de neatins

precum mirosul lămâiţei strivite

precum mirosul busuiocului fărâmat

când trec desculţ prin grădină

şi o ţesăl cu tălpile

tu spală-mă iubito

stropeşte-mă cu mâinile tale

cum plopul e spălat

din înalt de cerul cu ploaie

apleacă-te şi râzi deasupra-mi

netezeşte-mă cu palmele tale

şi voi fi atât de curat

precum eram când mă scălda mama

precum fructul fraged rupt de pe ram

pentru bucuria mâinilor şi gurii tale

ce-o fi-nsemnând că te iubesc?

răsuflarea mea eşti şi odată cu ea şi timpul

instinctul mi-e sănătos

prin tine născocesc izvoare în mine

tu mă duci într-un ţinut de miere

trupul tău se face trupul meu

de născut şi de murit

numai prin tine mai pot