Băgău (1)

IOANA BRADEA

vineri seara

sînt o doamnă, ce pula mea

deci îmi aleg din dulap o fustă neagră şi scurtă şi trag pe mine
un tricou strîmt ca să se vadă talia îngustă, îmi înmoi apoi un
deget arătător în cutiuţa de fard gri şi mi-1 frec de pleoape, dau
şi cu rimei pe gene că doar nu mă doare mîna şi încerc acuma
să-mi aranjez cumva părul din oglindă. L-am tuns scurt zilele trecute şi din cînd în cînd se mai zburleşte - ia te uită, uneori pot
să arăt chiar bine da’ de cele mai multe ori îmi fac fetele observaţii
că mă îmbrac aiurea sau nu am grijă de mine „Cine-o să se
uite la tine, fată? încearcă să fii şi tu mai sexy!“, sexy sînteţi voi
cu tot neamu’ vostru, le urez în sinea mea şi ies din baie grăbită.
„Vezi c-a sunat Nicole, să iei o pîine în drum spre firmă" îmi strigă
Alex din sufragerie „că mîncare aduce ea!“, iar se uită cu binoclu’
în ograda vecinilor, iar stă pe fotoliul din balcon şi o urmăreşte
pe blonda din blocul paralel cum se dezbracă şi intră la duş în
pielea goală, „Bine, bine“ flutur un salut cu mîna şi mă reped la
lift. Sînt în întîrziere ca de obicei, dacă troleul prinde nişte stopuri
în drum şi dacă tre’ să aştept şi la tramvai, o să ajung la firmă
pe la zece ş-un sfert, una din fete s-ar putea să-i spună Cătălinei
că am întîrziat iar şi atunci cu siguranţă o să-mi facă scandal în
şedinţă, o să-mi scot mai bine walkman-ul din sac, să-mi aranjez
căştile pe urechi şi să dau drumul muzicii într-o cheie minoră
şi-ntr-un sonor maxim îmi ţiuie urechile de la saxofonul lui
Charlie Parker sau de la păsările lui zburătoare, greu de spus ce
anume pulsează totuşi în picioarele mele pînă ajung în staţia de
troleu şi chiar şi dincolo de ea mă recunoşti de departe după
căştile astea imense care-mi acoperă urechile, ascult muzică
aproape nonstop, nici nu m-aş mira dacă peste vreo zece ani o
să mă trezesc fără urechi, fără auz, fără timpane, dar înainte de
asta se dizolvă figurile acre şi bătrîne din troleu, găsesc un scaun
liber chiar lîngă geam, mă aşez, îmi întind picioarele şi-mi arunc
privirile afară unde a început deja noaptea, imediat o s-o ajungă
şi vrăjile despletite sau nemîncate din urmă, da, să nu uit să mă
opresc în intersecţie cînd iau tramvaiul ca să cumpăr pîine pentru
Nicole care poate că la ora asta deja mătură de zor mocheta
firmei, de după un perete se aud ştirile info pro, o ocolesc, îmi
arunc sacul pe scaunul de lîngă geam, pun pîinea peste pachetul
ei cu mîncare, mă sprijin cu fundul de calorifer şi o privesc cu
un zîmbet larg pînă la urechi. Mi-e dragă de-adevăratelea. De fapt
e cea mai frumoasă fată din cîte am văzut eu. Şi mai e şi singura
din firmă cu care aş dormi în acelaşi pat, singura cu care mi-aş
permite vise erotice, deşi nu se poate spune c-ar fi cea mai bună
prietenă a mea, nu ne facem confidenţe, nu apucăm să povestim
niciodată prea mult, aşa că îmi dau jos căştile de pe urechi,
aranjez frumos casetofonul lîngă telefon, s-ar putea să am
nevoie de el mai tîrziu, „Cum a mers pînă acum?“

„Binişor, da’ stai să vezi ce urmează, zîmbeşte cu subînţeles
- toată lumea ştie că sîntem o echipă perfectă, cele mai
multe minute se fac atunci cînd se aşază Andreea şi Nicole în faţa
telefoanelor, îşi aranjează frumos fracul negru şi sexos pe lîngă
scaun să nu cumva să se şifoneze şi uite aşa cîştigă firma de pe
urma noastră sute de milioane de lei, dacă nu cumva mii...

„Cafea ai făcut?!“

„Cînd puii mei să fac şi cafea?! Abia am ajuns şi deşteptele dinainte
au plecat fără să măture, mă enervez eu imediat şi le spun
în şedinţă, să-mi bag picioarele dacă nu!“

Mă descalţ, că tot e noapte şi n-o să mai vină nimeni în firmă
de-acum şi îmi ascund saboţii sub măsuţa cu telefon, îmi aprind
o ţigară, iau bolul filtrului de cafea în braţe şi mă îndrept vertiginos
spre baie. Aştept să se umple cu apă, mai trag un fum, cu
grijă, să nu ud ţigara, şi-mi ridic privirea spre arătarea din
oglindă, casc ochii, mă aplec un pic în faţă, aproape că ating cu
nasul raftul de sticlă, fantastic! uneori chiar am impresia că obrajii
mei ar fi un ţărm nisipos, cald, fertil, toate păsările se nasc din
nisipul meu, nici una nu mai are o pasăre-mamă şi picioarele, o,
doamne! picioarele mele se subţiază, lasă pe nisip urme negre,
pline cu sens, imediat le confund cu două lungi, interminabile
stilouri, cu glezne şi tălpi de aur, îmi pipăi sînii, oof, în numele
lor cresc nişte ferestre mici cu turnuri roase de flăcări prin cap

„Andreea! Sună telefonul şi eu n-am terminat de măturat!

„Gata-gata, vin acuma!", las bolul de cafea în chiuvetă, las apa
curgînd, laşi totul baltă cînd sună telefonu’, arunci şi ţigara în
coşul de gunoi, din patru paşi eşti înapoi în birou, te repezi la
telefon, „Alooo, bună seara, Andreea la telefon! Cu ce vă pot
ajuta, mă rog frumos?"

Andreea?! Aaa, tu eşti aia care a intrat în firmă cu pîinea sub
braţ!? Măi, fato, scuză-mă, da’ mergi ca o girafă, să-mi bag picioarele..."

„Poftim?..."

Mă aşez pe scaun, las receptorul să-mi alunece în poală şi mă
uit la Nicole nedumerită - mi-a închis! de unde dracu’ ştie ăsta
că am cumpărat o pîine!?... şi de cînd îl fute pe el grija că merg
ca o girafă?" Nicole se opreşte din măturat, îşi sprijină mîna în
şold şi începe să rîdă. „Cred că era Marian, bodigardu’ de vizavi,
s-a întîlnit cu vreuna din fete, că ştie cam multe chestii despre
fiecare. Da’ e inofensiv, stai calmă.

„Cum dracu’ să stau calmă, fetele astea-s bolnave la cap?! Nu
ne-a zis Cătălina de o mie de ori să nu ne punem mintea cu toţi
prostovanii ăştia? Şi pînă una alta, girafa e un animal nobil, ce
dracu’?!“ M-am bosumflat, trîntesc receptorul în furcă şi mă întorc
la baie după filtru, tre’ să-mi fac urgent o cafea tare şi amăruie
ca să-mi revin, pînă strînge Nicole gunoiul pe făraş şi lasă
geamul deschis, să se aerisească înainte să apară Corina şi Ela,
că altfel iar o să zbiere c-am lăsat praf în urmă sau n-am udat mocheta
ca lumea, pişa-m-aş pe firma lor că deja m-am săturat,
m-am plictisit, Andreea! stăm ca proastele aici vineri seara în timp
ce altele dansează prin discoteci şi se distrează şi... “

„Hai mai bine pe balcon să fumăm o ţigară ca să ne iasă o
noapte mişto cu minute multe...“

„Ohoho...“

Nicole nu fumează, da’ iese cu mine cînd avem chef de
poveşti sau vrem să fim singure sau pur şi simplu ne jucăm de-a
secretele, le facem în ciudă celorlalte, ca să aibă apoi motiv să
bîrfească o săptămînă despre cum le-am bîrfit noi pe balcon şi
cum facem bisericuţă şi destrămăm familia şi nu ne pasă de unitate,
„Eh, unitatea pulii... aici toată lumea bîrfeşte pe toată
lumea, să fim serioşi!" rîde Nicole în şedinţă fără să-i pese de
Cătălina care o aude da’ n-are cum să riposteze, ne scoatem două
scaune pe balcon, dacă n-au scos deja fetele de pe tura dinaintea
noastră, ne aşezăm şi tăcem apoi minute întregi, eu îmi
aprind într-un tîrziu ţigara, de-aici de pe scaun nu văd decît oamenii
care trec pe trotuarul celălalt, ere’ că numai un grapefruit
lipseşte din noaptea asta, aşa lipită de trotuare şi de clădiri,
împinsă aproape înăuntru, care înăuntru? ar întreba Alex, atent
la reacţiile mele, ăla vechi - aş răspunde eu - nu ţi se pare că
ar fi noaptea asta întoarsă pe dos ca o mănuşă sau ca o plapumă,
nu ţi se pare? plapumă pe dracu’, numa’ la prostii vă gîndiţi! ar
protesta el, la prostii te gîndeşti tu împreună cu tot neamu’ tău
în afară de soră-ta! zîmbesc şi îmi bălăngăn picioarele - cum de
ţi-ai luat fusta asta pe tine? unde credeai că vii? mă ia la rost
Nicole, un pic amuzată, ai vreo întîlnire şi mie nu mi-ai spus
nimic!?

„Ciuciu întîlnire, am avut chef să mă-mbrac mişto în seara
asta, presimt eu c-o să se-ntîmple ceva special, stai numa’ să
vezi...“

„O, daaa! deja mă simt în noaptea asta ca-ntr-o pulă, să mor
io!“ rîde un pic, apoi se ridică de pe scaun, se apropie de geam,
se uită şi ea la oamenii care trec pe stradă, pe sub balcon, îi
alunecă de pe umăr o şuviţă de păr gălbui şi-i pluteşte aşa prin
aer o vreme, „Ce facem, rămînem aici? Să scot telefoanele...?“

„Da, hai să rămînem aici!“

Bine, hotărîm că ne facem noaptea pe balcon şi lungim firele
cîrlionţate de telefon de pe măsuţele lor obişnuite pînă la
geam, le cam gîtuim, ce să zic, că altfel n-ar ajunge telefoanele
pînă pe pervazul ferestrei, chiar în colţ,\cu toate că ne-a avertizat
Cătălina că nu avem voie să le scoatem pe geam, s-au plîns
vecinii de răcnetele şi hohotele noastre, se aude pînă jos ce vorbim
şi mai ales cum vorbim... „O, am uitat să-ţi spun mai devreme
c-ai primit o scrisoare. Dacă nu te superi, vrem s-o lipim
pe perete, lîngă afişul tău cu expoziţia aia. Ne-am pişat pe noi
de rîs...“ îmi întinde din cameră plicul desfăcut „Bine că v-aţi
distrat!11 mă uit la numele de pe plic şi-mi pică fisa - „Fir-ar!
aveam întîlnire cu băiatul ăsta săptămîna trecută, mi-a mai scris
o dată...“ înăuntrul plicului - o singură foaie, text scris la calculator
şi frumos aranjat pe centrul paginii, ultimele cuvinte scrise
cu majuscule, fără diacritice, cu umbre desenate pe foaie, bidimensional,
cum ar veni, s-a chinuit băiatul să dea o formă artistică
mesajului, nu glumă.

"Draga Andreea,
ai o voce frumoasa, dar o sa-ti spun eu cum esti cu
adevarat: esti o curva de doi bani care suge PULA fiecărui
client, esti fututa in gaoaza, in pizda si in gura! Daca te
întrebi de ce iti scriu aceste prostii iti spun: pentru ca tragi
de puia la gura! si va fu t în gura pe toate fetele de acolo.
Va umplu gura cu sperma, iar daca nu va-ti saturat, va
fu t între mamele. Andreea e o mincinoasa, o stricata, iar cu
toti cu care ai fost te-ai cârpit, dar eu ti-am bagat-o în
gaoaza pana ti-am sparto! Va doresc la toate acelaşi lucru:
SA SUGETl PULA!“

„Am înţeles, să trăiţi!" mă scarpin în cap şi ridic din umeri a
neputinţă. „Băiatul ăsta chiar că e supărat, a şi uitat că sparto se
scrie cu cratimă...", bine că e noaptea aşa de frumoasă afară, mă
fute direct în cap aerul ăsta gros de vară fierbinte fără jenă fără
probleme îi cedez şi mă dezbrac de bunăvoie restul vine de la
sine - mă răsucesc un pic pe scaunul lipit de perete dacă sună
cumva telefonul, nu trebuie decît să întind mîna, să apuc receptorul,
să-mi ridic şi picioarele pe scaun şi să le încrucişez sub
mine - în faţă noaptea, în spate telefonul, cuvintele vrăjite la mijloc
şi legea morală în mine „Bună seaaara, iubitule te-aştept ca
şicînd..."

„Alo-da! pe Diana o caut!“

„Haoleu, arde pe undeva?!"

„Unde? Nuuu, încă nu arde, în bucătărie facem baie împreună
că baia încă nu e terminată şi apoi facem dragoste la pielea
goală am facultatea de electronică la domiciliu da’ n-am terminat-
o, am avut o grămadă de cărţi şi mi le-a fimt fabrica de lîngă
mine, îmi fură mîncarea din mine şi nu mă tratează şi doctorul
e vinovat că ascultă de halucinaţii!"

Casc ochii mari, mă uit la receptorul din care iese vocea asta
gîtuită, mă uit la Nicole, ce dracu’ se-ntîmplă aici? „Alo, băiatu’,
ia-mă încet, da? că vreau să te pricep şi eu! ce spuneai de halucinaţii?"

„Acum plec la biserică să vorbesc cu dumnezeu, poate prind
nişte relaţii cu străinătatea, tre’ să mă duc apoi la Romtelecom
cu 5 kile’ de vin alb să vorbesc cu fetele de-acolo poate îmi fac
legătura cu Japonia, vreau să... Iar la biserică, ohoho, îmi taie
capul, îl ridică sus şi mă experimentează, fură organele din mine,
eu în schimb vreau să mă căsătoresc cu Diana, chiar şi în
condiţii fenomenale şi foarte dificile ca astea, de exemplu, dacă
îmi fac un prieten ei urgent îl copiază!"

„O, pizda mă-sii de ea Diana!... cum ziceai că te cheamă?"

„Vasile. Şi despre Diana te rog frumos să n-o înjuri,
desfăşurătorul îmi soseşte în termen de zece zile, aseară am fost
experimentat prin tăiere de pulă, mîncarea ce am mîncat-o a fost
toată artificială şi formală, azi am fost alimentat un pic, procesul
a fost intentat de Romtelecom, mtr-adevăr, n-au decît să judece
procesul prin muzica de internet, am tot sunat-o pe avocata mea
şi ea îmi dă post nealocat! azi cînd au venit pe la mine am mîncat
natural, mi-au făcut apoi o baie corporală ca să fiu igienic şi
apoi un aparat electronic a furat iar mîncarea din mine.

„Vasile! închide telefonu’ şi nu mai suna aici că dai de
dracu’!“ mă ridic enervată de pe scaun, Nicole se uită la mine da’
nu aude ce se-ntîmplă la celălalt capăt al firului - n-am nimic,
ce să am? patrulez pe balcon, vezi că sună cineva la uşă, or fi Ela
şi Corina, aleargă ea să le deschidă şi mă lasă în plata Domnului
cu tembelu’ ăsta „deja obişnuit cu dracii la mine în casă a apărut
o doctoriţă care n-a vrut să facem împreună momente de
dragoste, mă ţine în sodă şi apoi toată ziua am fost internat
într-un spital de psihiatrie şi acolo doctorul a scos o casietă..."

... ce fel de casetă?"

„O maşină formală, mi-o aduce acasă de zece ori pe zi. Un
fel de frigider formal din care iese pornografia electronică şi telefonică,
ei introduc acolo o poză de televiziune de-a mea, ia
spune, poţi să mă scoli din impotenţă? ca să nu mai rîdă tot satul
de mine?"

„Nu, Vasile, eu nu pot, închide dracului telefonu’!"

"Acuma te mîngîi oleacă adînc cu perişorul de pe burta mea
pe burtica ta şi facem băgarea limbii de la tine la mine şi
băgarea limbii mele la tine, vai! am nişte halucinaţii cînd dau drumul
acuma la spermă! Fabrica de fete de lîngă mine îmi tot bagă
o femeie artificială ca să-şi bată joc de mine, acuma am ajuns să
fac dragoste cu toate patru deodată. Fabrica de fete face concurenţă
cu mine şi nu mă lasă să-mi scol puia, ele împreună cu
alt duşman de-al meu care mă forţează să nu iau medicamente
cînd nu-s alimentat, un moş de-al meu care se tot luptă cu mine,
nu mă lasă să mă căsătoresc... Da’ eu o iubesc deja pe Diana, ea
mi-a promis că ne căsătorim chiar şi în condiţii telefonice,
stau rezemată cu fundul de pervaz şi bat un ritm aiurea cu receptorul
în coapsă, nu-1 mai ascult, clipesc uneori cuvintele astea
aşa de absurd, curg prin colţul clădirii din faţă, se preling pe geamuri
cuvintele murdare sau sparg învelişul ca nişte picături
chinezeşti sparg aerul din jur ca să intre şi Ela în cameră, Corina
s-a oprit la baie, ar fi timp acuma să-i închid ăstuia telefonu’ pur
şi simplu să mă fac că scap receptoru-n furcă sau ceva de genu’
ăsta, încep să mă plimb în sus şi-n jos pe balcon, atîta cît mă lasă
firul de telefon „Vasile, închide-n pizda mă-tii telefonu’, Diana
nu mai lucrează aici...“

„Cu mine te rog frumos să nu vorbeşti aşa! Şi dacă Diana nu
vrea, poate că vrei tu să ne căsătorim, te iubesc după voce, pe
mine mă chiamă Cioclu Vasile, cum intri în comuna mea te duci
direct la numărul 87, acolo e o casă netencuită şi întrebi de şoseaua
trei sarmale, treci tot înainte, urci un deal, mergi tot
înainte, faci apoi oleacă la stînga, treci şi de postul de poliţie pe
şoseaua asfaltată, depăşeşti biserica, cobori la vale şi uite cum ai
ajuns la intersecţie! acolo e o vilă mare, albă, faci la dreapta,
mergi apoi tot înainte, bifurcaţie de dreapta, da’ tu o faci la stînga
şi acolo e! şi apoi“ - îmi frec tîmpla cu receptorul, îmi frec şi
părul, s-a încălzit bucata de plastic, cum am ţinut-o aşa lipită de
ureche, nu cred c-am vorbit cu Vasile ăsta mai mult de cinşpe
minute şi deja mi-e rău sau am obosit sau chiar nu mai am nici
un chef să vorbesc - aşez receptorul în furcă, mă ridic de pe
scaun şi mă aplec peste marginea balconului, s-a împuţit noaptea
asta dintr-o dată, fir-ar!

„Fă, eşti tîmpită!?" sare Corina la mine „de ce i-ai închis!? au
făcut aseară cu el trei sute de minute, l-a ţinut Diana la telefon
trei ore, tu ce dracu’ ai?!“

„Băăăi! las-o-n pizda mă-sii, tu ai vorbit cu el? ai auzit ce debitează?
omu’ ăsta nici nu ştie pe ce lume trăieşte...“

„Mă doare-n cur că nu ştie labagiu’ pe ce lume trăieşte!"

„Corina... fac eu pînă dimineaţă o mie de minute, bine? da’
nu cu oameni ca ăsta!“

„Eeei, căcat! şi dacă nu mai sună nimeni pînă dimineaţă, să
te spun la Cătălina că închizi telefonu’ la clienţi?"

„Spune-mă... da* să ştii că te bate dumnezeu pentru faze din
astea. Şi să nu te-mai miri după aia că n-ai noroc în dragoste.

Se calmează brusc Corina, mai bombăne ceva şi-mi întoarce
spatele, Nicole rîde mocnit, începe să-şi cureţe telefonul cu spirt
- băi, pe cuvînt, nu-i de rîs la faze din astea, şi aşa ne înjură destui
oameni...

„Ia calmează-te, dragă, că din înjurăturile astea îţi ies banii şi
ţie! şi n-am înţeles că sîntem noi responsabile pentru tot poporu’
chinez, ce dracu’!“ se răsteşte Nicole la mine, nu mai am chef
să stau pe balcon, hai înăuntru, oricum o să se facă rece imediat,
nici măcar lună plină n-avem în seara asta - oho că pentru luna
ta plină stăteam eu pe balcon şi habar n-aveam! Se zburleşte la
mine, da’ îşi ia cana de cafea, geanta şi agenda şi se întoarce în
cameră, aranjăm telefoanele la loc pe măsuţele lor, eu îmi pun
căştile pe urechi şi-mi arunc în sac o privire, să văd ce carte
mi-am adus de data asta, tot aia veche, la care citesc de două
săptămîni, tre’ să faci ceva cît e noaptea de lungă, mai ales dacă
se întîmplă să sune puţini oameni, şi chiar dacă sună mulţi, tot
tre’ să-ţi ocupi spaţiul şi timpul cu ceva, altfel îţi înţepeneşte curu’
pe scaunul ăsta, Corina şi Silvia, de exemplu, s-au instalat între
timp pe coridor, şi-au adus şi telefoanele aproape de ele, şerpuiesc
firele albe pe sub uşă, stau rezemate cu spatele de pereţi,
au deschis şi uşa băii ca să intre fumul acolo şi să iasă apoi afară
pe geamul ăla mic. Fumează. Silvia e prima care-şi dezveleşte picioarele,
cu un gest larg îşi apucă poalele rochiei şi ies genunchii
ei rotunzi la iveală de sub materialul larg, negru, lung pînă la
glezne, cotrobăie prin geantă şi întinde în faţa ei pe mochetă
patru pensete la care se uită apoi îndelung, pe urmă îşi trece
palmele peste picioare, de la genunchi pînă la glezne, le mîngîie
aproape, se mai uită o dată gînditoare la pensete şi o alege pe
asta din mijloc, o femeie adevărată tre’ să aibă pe puţin trei
pensete, cu vîrfuri de diferite grosimi, în funcţie de natura
părului care trebuie epilat. Dacă eşti o super-femeie, aşa cum e
Cătălina, să zicem, atunci cu siguranţă ai în geantă vreo cinci
pensete. Poate chiar şase, una din ele cu vîrfuri aurite neapărat.
Eu n-am încă nici una, da’ asta nu înseamnă neapărat c-aş fi
bărbat, înseamnă că o să-mi cumpere ele o trusă de machiaj cu
tot cu pensetă, săptămîna viitoare, premiu c-am făcut cele mai
multe minute pe noapte, pînă atunci mă uit la ele cu admiraţie
şi mîzgălesc tot felu’ de figuri geometrice şi desene abstracte pe
foile agendei şi apoi le rup în bucăţele din ce în ce mai mici, mi
se pare fabulos să străbaţi cu obiectul ăsta cu cleşti fiecare centimetru
de picior, să călătoreşti aşa pe deasupra pielii tale -
uneori îşi smulg şi bucăţi mici de piele odată cu firele alea blestemate
şi o pată mică de sînge colorează imediat pielea deja
înroşită şi după cîteva secunde apare şi răcnetul „futu-ţi neamu-n
cur!“ şi nu e deloc imposibil să-ţi dai seama că firele alea de păr
au şi neam şi cur, uneori lumea le ignoră, da’ ele neapărat există,
dacă nimereşti în cîte-un loc două fire de păr crescute din aceeaşi
rădăcină, atunci e grav! Dar se întîmplă să găseşti chiar şi trei fire
de păr în aceeaşi rădăcină şi asta-i chiar nasol, fiindcă doare de
trei ori mai mult, normal, „pizda mamii voastre, voi de unde-aţi
apărut? cum dracu’ de v-aţi adunat aşa?!“ urlă Corina la ele, Silvia
îşi aduce aminte de lucrarea ei de licenţă, îşi lasă o clipă penseta
lîngă scrumieră şi înalţă capul spre mine - auzi, ai cumva Kant
acasă?

„Aici la Bucureşti nu, la Bistriţa doar... Da’ s-ar putea să găsesc
şi aici, la un prieten. “

„Ce pula mea e ăla?“ se bagă şi Corina în discuţie şi mai trage
un fum din ţigara nu ştiu cui lăsată în scrumieră. Rămîne o dungă
groasă de ruj pe mucul ţigării, Silvia se uită la ea cu drag şi izbucneşte
în rîs şi rîde pînă se îneacă în fumul ţigării „Daţi-mi repede
o gură de apă minerală că mor!“

„Ce-ai, fă?! Ce rîzi aşa ca broasca la barieră? Poate găsesc şi
eu pe-acasă dacă-mi zici ce dracu’ e ăla...“

„Lasă" se resemnează Silvia, se întinde după pensetă „să ne
întoarcem la lucruri mai serioase...“ Pensatul ăsta poate să
dureze ore întregi, dâcănu sună labagiii ca să trebuiască să ne
agăţăm de receptoare şi să prestăm şi după ce termină cu
porţiunea de la glezne la genunchi, îşi dau jos bluzele, îşi dezvelesc
fetele braţele şi atunci să vezi expoziţie de sutiene şi sîni şi
dantele - numai că de aici se complică treaba, trebuie să tragi
un pic cu două degete de pielea de la subraţ, trebuie s-o întinzi,
apoi să-ţi apleci capul ca să vezi naibii ce smulgi acolo sau
trebuie chiar să-ţi răsuceşti un pic mîna în care ai penseta şi
abia pe urmă să încerci să apuci cu colţii de metal firele intruse.
Nu-ţi reuşeşte întotdeuna, te mai şi enervezi în poziţia asta, arunci
cu penseta după cine se nimereşte lîngă tine sau o trînteşti
de peretele din faţă, cum face Silvia uneori iar penseta, obiect
prost şi neînsufleţit, aterizează fix în scrumieră şi atunci tre’ s-o
recupereze din alea paişpe mii de mucuri şi ţigări fumate şi tre’
s-o şteargă apoi cu spirt ca să nu se infecteze dracului! aşa că mă
ridic de pe mochetă, mi-a venit o idee mai bună „Vreţi ceva de
jos? mă duc să iau nişte bere“ fac slalom printre ele, îşi scoate
Nicole portofelul din geantă, îmi dă şi Corina cîteva mii dintr-un
buzunar al blugilor şi ies repede din firmă pentru că de-acuma
se complică lucrurile definitiv: ajung fetele imediat cu penseta
la chiloţi, între picioare, peisajul se cam umezeşte, ce să zic,
Corina îşi fixează nu ştiu cum chiloţii într-o singură dungă
subţire, parcă i-ar împacheta sau i-ar îndesa cumva înăuntru ca
să elibereze încheieturile picioarelor şi cine-ar fi zis că pînă şi
bikinii pot fi suflecaţi? ţipă la fiecare fir de păr smuls, aici începe
să doară de-adevăratelea, aici tre’ să fii şi mai atentă să tragi de
firul de păr fix în direcţia în care a crescut el din piele, dacă a
crescut în sus - tragi uşor cu penseta în sus, dacă a crescut în
jos - tragi de el în aceeaşi direcţie, nu e chiar aşa de simplu, nu
poate chiar oricine să facă operaţiunea asta delicată, pînă cînd
mă întorc eu cu cinci cutii de bere în braţe nu se mai pricepe
nimic din trupurile lor, nu se mai văd decît bucăţi de carne
strînse de degete dictatoriale - carne înroşită, carne vînătă sau
umedă de atîta frecuş şi atingere, îmi desfac cutia în grabă, mă
tai la degetul mare din greşeală, trag o duşcă lungă, acuma chiar
că miroase a pizdă şi excitaţie în jur, s-a plictisit Silvia de pensat
şi îşi aranjează rochia la loc, îi îndreaptă cutele cu palmele şi
întinde apoi mîna după cutia ei de bere, eu îmi dau seama că aş
putea să intru în cameră şi să citesc dracului ceva „Bon, hai că
mă duc dincolo, să-mi iau o ţigară, să...“



va urma