Andrei ZANCA
inima,
în chipul tău mistuindu-mă
de
toate, la tot
dînd
drumul, înlesnind
o
altă pătrundere, acceptarea întunericului
învoind
o lumină dincolo de lumină şi întuneric, ce adînc
susurul
sîngelui, lin foşnetul
preaplinului
fiind, în deplina lui transparenţă
alte
frontiere zvîcnind în ceafă, alte
păsări
uitînd reîntoarcerea, alte
clopote
clătinîndu-şi rodina, nu eu am ales
calea,
ea m-a ales pe mine
încrustată
încă în primul ţipăt, unde
fără
cruce, nici iubire, nu-i aşa, soră a mea
tu,
moarte netărăgănată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu