Misiune dificila. Jurnal (4)

C.V.R. Schuyler

19 februarie 1945

M-a vizitat dl Caragea azi-dimineaţă, trimis de primul-ministru. Susţine că situaţia este extrem de gravă peste tot în ţară. Ieri, în trei zone din ţară, mai exact Constanţa, Craiova şi Tumu Măgurele, ţăranii — sub conducerea drlui Petru Groza şi a tovarăşilor săi din Frontul Plugarilor — au trecut la împărţirea pământurilor de pe marile proprietăţi învecinate. De asemenea, la Craiova şi la Turnu Măgurele, au încercat — prin mijloace specifice unei lovituri de stat — să preia controlul administraţiei locale din mâna prefecţilor numiţi de Bucureşti.
La ordinul generalului Rădescu, aceste încercări au fost oprite prin forţă de către armată şi jandarmerie. Generalul Rădescu a fost însă informat că din Bucureşti au plecat către aceste zone camioane încărcate cu arme şi cu întăriri pentru partidele din FND.

Generalul Rădescu îl trimite pe Caragea să ne vadă, pe mine, pe dl Berry şi
pe vicemareşal, cu solicitarea de a discuta urgent cu ruşii situaţia actuală, şi de
a le cere ruşilor să-şi folosească influenţa asupra partidelor din FND pentru a
face să înceteze toate tacticile revoluţionare.

Generalul Rădescu a vrut să se ducă deîndată azi la Craiova, cu avionul, pentru a examina situaţia, dar ruşii i-au spus că au nevoie de cel puţin două zile pentru a-i obţine aprobarea de zbor.

După vizita dlui Caragea, am avut o întrevedere în biroul dlui Berry cu un oarecare domn Marjoribanks şi cu colonelul Moss (vicemareşalul era încă la Sinaia). Toţi am căzut de acord că situaţia politică era extrem de serioasă şi că ar trebui să facem ceva pentru a clarifica poziţia Comisiei Aliate de Control în această problemă.

Ca urmare, imediat după această întâlnire, am luat iniţiativa unei scrisori către generalului Vinogradov, sugerându-i să organizeze o întrunire a celor trei reprezentanţi ai Aliaţilor cât mai curând posibil, pentru a discuta situaţia politică.
Generalul Vinogradov mi-a răspuns că întrunirea va avea loc mâine, 20 februarie, orele 12,00.

Pe la amiază, am aflat că, la Buzău, comuniştii aveau de gând să încerce să preia controlul asupra prefecturii. L-am trimis imediat acolo cu maşina pe maiorul Tucker (care vorbeşte limba română) doar pentru a observa şi a ne raporta orice evenimente neobişnuite şi, în special, în ce măsură ruşii erau implicaţi în această chestiune. Maiorul Tucker m-a sunat seara târziu să-mi spună că s-a întors după ce a stat câteva ore în oraş, dar că n-a văzut nimic deosebit şi nici vreun semn de încercare de lovitură de stat.

Dl Rădulescu m-a vizitat după-amiază, spunând că l-a trimis primul-ministru să-mi expună situaţia politică. Mi-a repetat informaţiile pe care le primisem deja de la Caragea. în plus, el a afirmat că,în cinci oraşe diferite, comuniştii şi Frontul Plugarilor preluaseră efectiv controlul prefecturilor cu o zi în urmă, dar că, în două dintre acestea (Craiova şi Turnu Măgurele), prefecţii numiţi legal recâştigaseră controlul printr-o demonstraţie de forţă. în celelalte trei oraşe, a spus el, comuniştii deţineau încă controlul. Mi-a spus că generalul
Rădescu este aproape disperat, dar Regele a refuzat să-i accepte demisia, pe motiv că nu poate apela la nimeni altul. De aceea, generalul Rădescu va încerca să continue să conducă guvernul.

Caragea m-a vizitat din nou, târziu, după-amiază. Nu avea informaţii noi, dar se pare că trecuse pe la mine doar pentru a afla dacă nu-1 pot încuraja în vreun fel. Nu-i puteam spune nimic. Caragea crede că, în decursul acestei săptămâni, vom asista la declanşarea crizei şi că, dacă guvernul va mai rezista câteva zile, va putea menţine în continuare controlul asupra situaţiei.

Azi-dimineaţă am expediat o telegramă lungă, în care expuneam amănunţit diversele acţiuni ale ruşilor în timpul celor două luni şi jumătate de când mă aflu aici, şi care, privite la un loc, indică foarte clar obiectivul final al ruşilor. De asemenea, la sugestia dlui Berry, am informat Departamentul de Război despre afirmaţia Reginei-mamă că, în caz de necesitate, mi se va adresa cu o cerere de
protecţie. Am cerut instrucţiuni în legătură cu această eventualitate.

20 februarie 1945

Vicemareşalul Stevenson şi cu mine am avut o şedinţă comună cu generalul Vinogradov, care a început azi, la amiază, — dai- care s-a întrerupt pentru un dineu prelungit dat în cinstea noastră de generalul Vinogradov — şi s-a încheiat pe la orele 15,30. întâlnirea a fost convocată la iniţiativa mea, pentru a purta o discuţie despre situaţia politică actuală care a devenit, în ultimul timp, extrem de
gravă. Stevenson a depus un protest din partea guvernului său împotriva aparentei politici a Comisiei Aliate de Control de suprimare a ziarelor partidelor Naţional Ţărănesc şi Liberal — pentru motive neserioase. în timpul şedinţei, generalului Vinogradov i s-a raportat că la uzinele Malaxa din Bucureşti, se trage şi că există răniţi (21). Vinogradov ne-a spus că nu doreşte sub nici un motiv război civil şi ne-a cerut ajutorul pentru a menţine o atmosferă calmă. Am arătat ce urmări grave ar putea avea acţiunea unor partide politice de preluare prin forţă a unor instituţii guvernamentale din provincie. Am recomandat apoi, ca, în mod
public, Comisia Aliată de Control să declare că susţine ideea de guvern de coaliţie în România şi că se opune categoric faţă de orice încercare de preluare a controlului guvernamental prin forţă, prin manifestaţii şi demonstraţii de masă care să îngreuneze eforturile de război. Stevenson m-a sprijinit cu tărie. Vinogradov a fost de acord să se gândească la chestiune şi să ne dea un răspuns. Mă îndoiesc, însă, că va lua vreo atitudine şi propun să ridic iar problema într-un
viitor foarte apropiat. Atitudinea lui Vinogradov a fost astăzi mult diferită şi cu mult mai conciliantă decât cea a lui Pavlov, de la întrunirea noastră anterioară.
M-a surprins în mod deosebit afirmaţia lui Vinogradov că ar dori ca aceste întruniri să aibă loc mai frecvent şi că a sprijinit pe deplin recomandările mele anterioare de a se face un schimb complet de informaţii referitoare la activităţile Comisiei Aliate de Control.

Nu am obţinut încă aprobarea pentru zborul la Istanbul al dlui Berry. Am discutat problema cu generalul Vasiliev, care a ridicat, pur şi simplu, din umeri şi mi-a spus că trebuie să aşteptăm rapoartele de la bateriile sale antiaeriene.

La cererea dlui Brătianu, am luat ceaiul împreună. Era foarte supărat din cauza suspendării ziarului „Viitorul". Am văzut şi eu articolul care a determinat Comisia Aliată de Control să ia această decizie. Este vorba despre o scrisoare de la un ţăran din Moldova, care chiar n-avea nici o noimă şi cuprindea câteva iniţiale şi alte hieroglife dubioase. Trebuie să mărturisesc că părea să ascundă un
mesaj secret. I-am arătat acest lucru dlui Brătianu şi a fost de acord că a fost o greşeală. Totuşi, el susţine că suspendarea completă a ziarului său era o măsură mult prea severă pentru o încălcare atât de neînsemnată a regulilor de cenzură.
A accentuat, în special, că prin această acţiune a Comisiei Aliate de Control atât guvernele Statelor Unite cât şi cel al Marii Britanii sunt implicate într-o încălcare deliberată a principiilor noastre de libertate a presei.

Dl Berry i-a adus la mine pentru câteva minute pe Johnny Ionniţiu şi pe Mareşalul Curţii. Le-am spus câte ceva despre dorinţa lui Vinogradov de a evita cu orice preţ războiul civil şi despre speranţa noastră că guvernul se va comporta ferm ca astfel să menţină ordinea. Au fost foarte îmbărbătaţi şi s-au dus imediat să-l informeze pe Rege.

Am cinat seara cu ministrul portughez şi cu soţia sa, dl şi d-na Rochetea, la locuinţa lor. Au mai fost şi alţi 40 de invitaţi, toţi erau marcaţi de evenimentele de la Malaxa, dar toţi considerau că guvernul poate încă să menţină controlul asupra situaţiei.

21 februarie 1945

Am petrecut dimineaţa analizând împreună cu dl Berry situaţia politică şi notiţele pe care le-am luat pe parcursul întâlnirii cu generalul Vinogradov de ieri.

„Scânteia" — ziarul comunist — publică în ediţia de dimineaţă un articol foarte provocator şi exploziv în care muncitorii sunt chemaţi să se revolte, să ia problemele în propriile mâini şi să pedepsească „fasciştii şi sabotorii" care obstrucţionează eforturile lor  democratice. Dl Berry şi cu mine suntem de acord că situaţia este în continuare foarte critică şi că doar Comisia Aliată de Control,
printr-o declaraţie politică pe linia convenţiei de la Ialta (22), poate face mult pentru calmarea spiritelor. I-am trimis o nouă notă generalului Vinogradov, insistând să convoace azi o nouă întrunire cu mine şi Stevenson pentru a ne informa asupra deciziei sale în legătură cu ce acţiuni ar trebui întreprinse de către Comisia Aliată de Control. Vinogradov mi-a răspuns că mă va întâlni diseară la orele 20,30.

După toate aparenţele, situaţia a rămas calmă întreaga zi, din moment ce nu am mai fost vizitat de către Caragea, Rădulescu sau alţi români.

Intâlnirea mea cu generalul Vinogradov a avut loc în seara aceasta, aşa cum fusese programat. Se pare că aranjase doar o întâlnire între noi doi. îi spusesem totuşi vicemareşalului despre întrunire, aşa că dânsul a dat buzna în cameră spunând că venise la invitaţia mea. Vinogradov nu a arătat că ar avea vreo obiecţie. Am insistat pentru adoptarea unei atitudini ferme împotriva ziarului „Scânteia", pentru publicarea unor afirmaţii atât de incendiare şi am mai cerut luarea unei decizii imediate în privinţa publicării unei declaraţii de către
Comisia Aliată de Control, aşa cum recomandasem cu o zi în urmă. Stevenson m-a susţinut cu tărie în ambele probleme. Vinogradov mi-a răspuns că a înaintat cererea mea la Moscova şi că nu putea face nimic până când nu primea instrucţiuni de acolo. Cât despre ziarul „Scânteia“ , nu citise articolul, mi-a mulţumit pentru recomandări şi a fost de acord să-l studieze cu atenţie. Am părăsit întrunirea cu convingerea că nu se va face nimic în una sau alta din cele două chestiuni.
Totuşi, am arătat limpede că generalului Vinogradov îi va reveni întreaga răspundere pentru eşecul permanent al Comisiei Aliate de Control, în a lua atitudine împotriva demonstraţiilor de stradă şi a încercării de înlăturare a guvernului prin forţă, îngreunând astfel efortul de război.

22 februarie 1945

Pe plan politic, azi a fost linişte. Este caracteristic pentru România, unde lucrurile par adesea a atinge starea de criză, apoi se liniştesc timp de câteva zile înainte de a se ajunge la adevăratul punct culminant. Consiliul de Miniştri a avut ieri o şedinţă furtunoasă. Miniştrii comunişti i-au cerut generalului Rădescu să demisioneze. El a refuzat, subliniind faptul că ei sunt cei care se află în minoritate
şi că, dacă doresc, pot să demisioneze. Şi ei au refuzat, dar au spus că-1 vor elimina pe Rădescu, făcându-i atâtea probleme prin ţară încât, în final, va fi obligat să demisioneze.

Nici eu, nici dl Berry nu am primit vreo veste de la Washington. Se pare că nici britanicii nu au primit instrucţiuni.

FND pregăteşte un uriaş miting popular pentru sâmbătă. Aduc din toate oraşele învecinate camioane cu suporteri. Există indicii că mulţi comunişti vor veni înarmaţi. Dacă se va întâmpla aşa ceva, este aproape sigur că pe străzi vor avea loc incidente sângeroase. începând cu dimineaţa zilei de vineri, armata şi poliţia română se află în stare de alertă, toate permisiile sunt anulate, iar ofiţerii
şi soldaţii nu au voie să părăsească postul, indiferent pentru ce motiv.

Nu s-a acordat încă aprobare pentru zborul dlui Berry la Istanbul. Sunt aproape sigur că ruşii fac să întârzie intenţionat această aprobare, probabil din cauză că dl. Berry personal doreşte să facă această călătorie, ceea ce a iscat unele suspiciuni. Zilele trecute, generalul Vinogradov m-a întrebat neoficial dacă dl Berry se duce de dragul plimbării. I-am răspuns că nu numai, că pleacă pentru a rezolva anumite formalităţi la turci, pe care desigur că stenografii, pe care contează, nu sunt în măsură să le facă. Cred că ruşii aşteaptă instrucţiuni de la Moscova.

Dl Maniu mi-a trimis un mesaj urgent că doreşte foarte mult să mă vadă azi.
Ca urmare, am luat ceaiul cu dânsul la orele 15,30, acasă la dnul Rică Georgescu.
Dl Maniu părea îmbătrânit şi slăbit fizic, dar mintea îi era extrem de
limpede. Spune că se apropie de capătul puterilor. Nu mai are bani, nici ziar, nici arme, nici cuvinte de încurajare de la britanici sau americani, posturile de radio şi ziarele din Moscova îl numesc întruna „fascist". Este în permanenţă urmărit de NKVD. Consideră că ne apropiem rapid de o situaţie asemănătoare cu faza revoluţionară din Grecia. Este îngrijorat în special de demonstraţia de sâmbătă. Este sigur că se va declanşa un război civil în cazul în care, în acea zi, comuniştii vor veni înarmaţi. Se îndoieşte că guvernul poate mobiliza suficiente forţe pentru a-1 evita. M-a rugat să-i cer generalului Vinogradov să le recomande comuniştilor să-şi contramandeze întrunirea. El spune că ruşii, deşi afirmă deschis că sunt complet'neutri, îi ajută în secret pe comunişti, la fiecare pas. Le
furnizează arme, tot felul de avantaje, inclusiv automobile, utilaje pentru tipărit ziare, precum şi sfaturi personale şi de conducere. Mi-a spus că partidul său şi cel liberal, sunt blocate la tot pasul prin reglementări ale ruşilor. I-am spus dlui Maniu că am analizat situaţia în detaliu, împreună cu generalul Vinogradov şi că
făcusem deja tot ce mi-a stat în puteri pentru a evita războiul civil. I-am mai spus şi că generalul Vinogradov mi-a arătat limpede că nici el nu doreşte război civil.
I-am spus că Washingtonul este complet informat asupra situaţiei. în afară de acestea, nu i-am mai oferit alte sfaturi sau informaţii.

Am auzit că dl Berry a fost chemat după-amiază la Palat, la ceai. Fără îndoială că Regele şi Regina apelează la el pentru a-i cere sfatul'şi ajutorul. Mă aştept să aibă o după-amiază destul de neplăcută.

23 februarie 1945

Situaţia s-a menţinut azi calmă, cel puţin în aparenţă, ambele părţi pregătindu-se pentru confruntarea ce se aşteaptă să aibă loc la manifestaţia de sâmbătă.
Am avut mai multe discuţii cu dl Berry. Aşa cum m-am aşteptat, Regele şi Regina l-au abordat cam în acelaşi fel în care au făcut-o cu mine sâmbăta trecută, cerându-i sfatul şi ajutorul. El i-a sfătuit să se retragă la Sinaia şi să încerce să iasă cu bine din situaţie, cât mai demn posibil. Ei i-au răspuns că asta era şi intenţia lor.

Târziu, după-amiază, am aflat mai multe detalii despre intenţiile celor două părţi pentru demonstraţia de mâine. Partidele din FND se aşteaptă să participe peste 3 500 bărbaţi înarmaţi. Se vor ţine discursuri, se va încerca incitarea mulţimii şi se va organiza o demonstraţie generală în faţa clădirilor importante, în pieţe etc. Ei plănuiesc să facă un efort hotărât pentru a determina forţele guvernamentale să deschidă focul. Vor încerca sau nu o lovitură de stat în funcţie de forţele pe care le va desfăşura guvernul în apărarea sa. Am dovezi clare că ruşii sunt la curent cu aceste planuri şi că ei înşişi vor da, în ultimul moment, comuniştilor
instrucţiuni despre cât de departe să meargă cu planurile lor destabilizatoare.

Am auzit şi că prin oraş circulă camioane echipate cu megafoane puternice care anunţă o mare manifestaţie a Partidului Naţional Ţărănesc în piaţa din faţa Palatului. Dl Maniu va vorbi la orele 14,00, exact momentul de început al demonstraţiei FND. Dl Maniu dovedeşte cu siguranţă mult curaj, în special ţinând cont de starea sa fizică proastă. Pare aproape sigur acum că mâine vor fi probleme şi probabil că va fi şi vărsare de sânge. Oricum, am înţeles de la
dl Berry, care tocmai s-a întâlnit cu primul-ministru, că guvernul este încrezător, că a luat toate măsurile pentru a-şi asigura poziţia şi că a dat ordin clar trupelor să nu deschidă focul decât pentru apărarea interiorului clădirilor guvernului sau altor instituţii guvernamentale.

Majoritatea ziarelor române apărute azi-dimineaţă reproduc în întregime un articol apărut ieri în „Pravda“ (23), în care sunt incriminaţi Rădescu şi guvernul său ca sabotori ai Armistiţiului. Articolul este plin de răstălmăciri ale faptelor şi de neadevăruri crase. Informăm Departamentul de Război în legătură cu acest lucru. Subliniem punctele în care articolul este incorect şi indicăm consecinţele serioase ce vor urma fără îndoială, deoarece acest articol este considerat, de practic toţi românii, ca un semn clar că Rusia Sovietică şi-a pierdut definitiv încrederea în Rădescu şi că aşteaptă ca el să demisioneze în curând.

Astăzi, fiind a 27-a aniversare a Armatei Roşii, ruşii au organizat o mare sărbătoare. Aseară, la ambasada rusă, au avut o recepţie impresionantă; au participat cam 500 de invitaţi, inclusiv majoritatea membrilor guvernului şi câte cinci sau şase reprezentanţi ai delegaţiilor britanică şi americană. Vinogradov şi
Pavlov au fost figurile centrale. Amândoi au făcut tot posibilul să fie amabili cu vicemareşalul şi cu mine, aşa cum au fost şi faţă de dr. Groza, dl Pătrăşcanu şi Ana Pauker. Primul-ministru, care a fost bineînţeles invitat, a fost primit — prin comparaţie — foarte rece. Toţi civilii au fost invitaţi în haine de gală, cu cravată albă, frac şi toate celelalte. Este prima recepţie de acest fel în România, de la
începutul războiului.

Spre marea mea surpriză, generalul Vinogradov a venit la dl Berry şi la mine să ne informeze că s-a primit aprobarea pentru plecarea la Istanbul şi că dl Berry poate pleca oricând. Şi-a cerut scuze pentru întârziere şi i-a urat dlui Berry o călătorie plină de succese. Ne-a anunţat că Turcia tocmai a declarat război (24).
Ne-a spus că el crede că acum Turcia face încercarea de a obţine compensaţii speciale, la masa tratativelor de pace, cu scopul păstrării Dardanelelor. A lăsat să se înţeleagă că Rusia ar putea să nu vadă acest lucru cu ochi buni.

După recepţie, dl Berry s-a oprit pe la mine câteva minute şi am discutat despre ceea ce se va întâmpla sâmbătă. Am căzut de acord că perspectivele erau destul de sumbre, că va fi probabil vărsare de sânge, dar că, dacă ruşii nu intervin direct, guvernul va trece probabil cu bine şi prin această furtună.


Note:

(21). Este vorba despre conflictul violent din 19-20 februarie 1945, de la uzinele Malaxa (azi „Faur"), dintre agitatorii comunişti şi muncitorii anticomunişti, soldat cu câţiva morţi şi răniţi de ambele părţi şi peste 100 persoane reţinute şi interogate. PCR şi FND au aruncat întreaga răspundere, fără a aduce însă dovezi, asupra premierului Nicolae Rădescu şi a lui luliu Maniu. Este pentru prima oară când aceste fapte au fost denunţate de comunişti ca un început de „război civil“ , pregătit din timp de
guvernul Rădescu (vezi Dinu Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, Editura AII, Bucureşti 1996, pp. 199-208).

(22). în perioada 4-11 februarie 1945, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei de la Ialta a şefilor de stat sau de guvern ai URSS, SUA şi Marea Britanie (I.V. Stalin, F.D. Roosevelt, W.S. Churchill). Unul dintre documentele care viza România a fost „Declaraţia asupra Europei eliberate", în care se prevedea „coordonarea politicii celor Trei Puteri şi acţiuni comune pentru rezolvarea problemelor politice ale Europei eliberate" şi dreptul popoarelor de a-şi stabili forma de guvernământ prin alegeri libere. în ciuda acestei Declaraţii, în privinţa României s-a aplicat, de fapt, „Acordul de procentaj" stabilit între Stalin şi Churchill, la 9 octombrie 1944, la Moscova, prin care Uniunii Sovietice i se rezerva o influenţă politică de 90 la sută, iar celorlalţi doi Aliaţi celelalte 10 procente (N. Baciu, Yalta şi crucificarea României, Editura Europa, Roma, 1983, pp. 151-153).

(23). „Pravda", organ de presă al CC al PCUS.

(24). La 23 februarie 1945, Turcia a declarat război Germaniei.



va urma