Alexandru Macedonski
Astfel:
fiindca apogeul la care sufletul atinge
Cind
poarta cintece-ntre aripi da nastere la razvratiri,
Se
poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge
Si
muzele ca vor ramine amagitoare naluciri ?
Vestalelor,
cind in picioare altarul vostru s-afla inca,
Si
primavara cind se-ntoarce si astazi ca si alte dati,
Si
perschimbat cind nu se afla pamintul falnic intr-o stinca,
De
ce v-ati reurca in sfera abstractelor seninitati ?
Inchisa
daca va e lumea, recoboriti-va-ntre roze
Parfumele
din mai inalta reinnoite-apoteoze,
Si-n
noaptea blonda ce se culca pe cimpenesti virginitati
Este
fioru-mpreunarii dintre natura renascuta
S-atotputerea
Veciniciei de om abia intrevazuta.
Veniti
: privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit;
Cintati
: nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit.
Simtirea,
ca si bunatatea, deopotriva pot sa piara
Din
inima imbatrinita, din omul reajuns o fiara,
Dar
dintre flori si dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniti
: privighetoarea cinta si liliacul e-nflorit.
Se
poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge, -
Cind
frunza ca si mai inainte sopteste frunzei ce atinge ?
Cind
stea cu stea vorbeste-n culmea diamantatului abis,
Izvorul
cind s-argintuieste de alba luna care-l ninge,
Cind
zboara freamete de aripi in fundul cerului deschis ?...
Vestalelor,
daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E
cerul inca plin de stele, si cimpul inca plin de roze,
Si
pina astazi din natura nimica n-a imbatrinit...
Iubirea,
si prietenia, daca-au ajuns zadarnicie,
Si
daca ura si tradarea vor predomni in vecinicie...
Veniti
: privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit.
Vestalelor,
daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze;
Pamint
si spatiu isi urmeaza sublimele metamorfoze,
Rasare
cite-o noua floare, apare cite-un astru nou,
Se
face mai albastru adincul, si codrul mai adinc se face ,
Mai
dulce sunetul dc fluier, mai lenes:i a neptei pace,
Mai
racoroasa adierea, mai viu al stincilor ecou
Mucigaitul
smirc al vaii cu poezie se vestminta,
Pe
prefiratele lui ape pluteste albul nenufar...
O
mica stea e licuriciul, si steaua este un mic far,
In
aer e parfum de roze. -- Veniti : privighietoarea cinta.
Posomorirea
fara margini a noptilor de altadata,
Cind
sufletul pentru sarcasme sau deznadejde sta deschis,
Cu
focul stins, cu soba rece, ramase-n urma ca un vis.
E
mai si inca ma simt tinar sub inaltimea instelata.
Trecu
talazul dusmaniei cu groaza lui de nedescris
La
fund se duse iar gunoiul ce inaltase o secunda
Si
stinca tot ramase stinca, si unda tot ramase unda...
Se
lumina intinsa noapte cu poleieli mingiitoare,
Si
astazi e parfum de roze si cintec de privighietoare.
Vestalelor,
numai o noapte de fericire va mai cer.
Pe
jgheabul verde al cismelei un faun rustic c-o naiada
S-au
prins de vorbe si de glume sub licaririle din cer;
Colurnbe
albe bat din aripi si visurile vin gramada,
Iar
picaturile urmeaza pe piatra lucie sa cada...
Basmesc
de vremile batrine, cind zinele se coborau
Din
limpezimile arlbastre, si-n apa clara se scldau...
Reinviaza
ca prin farmec idilele patriarcale
Cu
feti-frumosi culcati pe iarba izbindu-se cu portocale:
Pe
dealuri clasice s-arata fecioare in camasi de in
Ce-n
miini cu amforele goale isi umplu ochii de senin,
Si
printre-a serii lacramare de ametiste si opalc,
Anacreon
re-nalta vocea, dialogheaza Theocrit...
Veniti
: privighetoarea cinta in aerul imbalsamit.
E
mai si inca ma simt tinar sub inaltimea instelata...
Halucinat
cind este-auzul, vederea este fer
Aud
ce spune firul ierbei, si vad un cer de aripi plin,
M-asez
privind in clarul lunei sub transparenta atmosferei
Si-n
aeru-mbatat de roze sfidez atingerea durerei
Cu
cintece nalucatoare cum sunt candorile de crin
O!
feeric a naturei, desfasura-te in splendoare,
Regret
suprem al fiecarui in tainicul minut cind moare,
Fiindca
tu esti pentru suflet repaos dulce si suprem.
O
! feerie a istoriei, vindecatoare de nevroze,
Ce
ne-mbunesti fara stiinta si ne mingii fara sa vrem,
Regret
suprem aI fiecarui, desfasura-te in splendoare
In
aer cu parfum de roze si cintec de privighetoare.
Veniti,
privighetoarea cinta in aeru-mbatat de roze.
Voind
sa uit ca sunt din lume, voiesc sa cred ca sunt din cer...
Vestalelor,
numai o noapte de fericire va mai cer,
Si-aceasta
noapte fericita la gitul ei cu salbi de astre
S-a
coborit pe flori roz-albe si pc padurile albastre,
A-ntins
subtirile-i zabranic si peste cimp si peste vai
A-nseilat
nemarginirea cu raze de argint si aur
Si
o cusu cu mii de fluturi si o brazda cu mii de cai;
A
revarsat pcste lot locul dumnezeiescul ei tezaur,
In
atmosfera stravrezie impaciurea si-a intins,
Facu
sa sune glas de bucium la focul stinelor aprins,
Facu
izvorul sa-l inghine, padurea sa se-nveseleascab,
Orice
durere sa-nceteze, si poezia sa vorbeasca.
Pe
om in leaganul ei magic il adormi -- si el uita -
Cu
clarobscur masca uritul se sterse formele prea bruste, -
Facu
sa taca zLirniirea adunaturilor de muste,
Si
zise vailor sa cinte si dealul nu mai pregeta,
Si
zise vailor sa cinte, si vaile se ridicara,
Cu
voci de frunze si de ape, cu soapte ce s-armonizara,
Si
zise pasarei sa cinte, si la porunca uimitoare,
Se
inalta parfum de roze si cintec de privighietoare
Iar
cind si mie-mi zise: ,,Cinta !", c-un singur semn ma desteapta,
Spre
inaltirni neturburate ma reurca pe-o scara sfinta...
In
aeru-mbatat de roze, veniti : -- privighietoarea cinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu