Vasile MUSTE
copil
furam senin la Înviere din turnurile bisericii
aşezate
pe umerii însângeraţi ai Tatălui astăzi
subţiri
gleznele narcisei îndepărtându-se nu mai e
cine
să mă strige dincolo de zorii acestei iubiri
vine
toamna n-ar mai veni vie şi treacă prea mult
păsări
plecarea-şi întârzie zborul despică păduri
dă-i
Doamne ochiului meu mărunta vedere-a cărării
uitată-n
adâncuri la vechea facere a ierbii de tot
pe
dunga luminii căzută prin trestii şi frunze tremură
imaginea
mea blând încălzită de aburul morţii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu