George L. NIMIGEANU
Pe
marea mea noapte-i mereu şi plouă,
bat
fără tihnă vânturi selenare;
stelele-n
ceruri nu deschid cărare
şi
teama îmi leagă mânile-amândouă.
Şi,
pâlpâind pe ţărmul de plecare,
bătrânul
far în urmă mi s-a stins;
eu
ard sub timp, de îndoială nins,
vremelnicind
cu viaţa în eroare.
Pe
marea mea, rătăcitor de vise,
încrâncenat
ţin valurilor piept,
dar
nu mai ştiu pe unde să mă-ndrept
către
ce vămi şi porturi interzise
Unde
mă duc, speranţa n-are nume,
doar
înlăuntrul gândului aprind
câte-o
feştilă-abia mai pâlpâind
pe-o
nelumească margine de lume.
Pe
marea mea – corabia şi eu...
Şi-n
mine şi deasupra – Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu