Cu muzică

Arthur Rimbaud

În piaţa împărţită-n peluze verzi, scuar

În care, cu măsură, copaci şi flori îmbie,

Greu respirînd zăduful, burghezii iar şi iar,

Joi seara, îşi tot poartă pizmaşa lor prostie.

- În mijlocul grădinii îşi clatină-ntr-un vals

Orchestra militară chipiele senine :

- În faţă-s filistinii cu aerul lor fals ;

Notarul de vrelocuri cu monogramă plin e.

Stridenţe, cu lornioane, vechi rentieri decid:

Îşi trag slujbaşii, puhavi grăsunele lor dame

Şi-ndată după ele, oficiind drept ghid,

Vin cele cu volane ca rupte din reclame;

Pe bănci vopsite-n verde pensionari băcani,

În timp ce cu bastoaane nisipul îl tot scurmă,

În grupuri, gravi, tratate dezbat, apoi în bani

Fac estimări şi iară încep : “Pînă la urmă!...”.

Cu fese revărsate pe bancă un burghez,

Şi cu lucioase nasturi pe burta sa flamandă,

Îşi savurează pipa, din care fire ies,

Tutun cu-aromă fină – doar ştiţi : de contrabandă ! –

Rînjind vin haimanale pe verdele gazon ;

Mai galeşe-n privire la sunet de tromboane,

Fumînd suave roze, prunci mîngîie cazon,

Pe doici să le seducă, naivele cătane…

- Şi iată-mă, zănatic ca un student, mă ţin

Pe sub castani verzi după prea sprintenele fete,

Iar ele îşi adu seama şi,-n rîs ca din senin

Pufnind, priviri aruncă spre mine, indiscrete.

Nimic nu spun : le caut cu ochii dalbul gît

Pe sub nebuneşti şuviţe, iar gîndul mi se surpă

Sub gingaşe podoabe şi sub corsaje, cît

Să prind divinul spate şi-a umerilor curbă.

Pantofii într-o clipă, ciorapii-apoi le scot…

- Ars de plăcute febre, le reconstitui trupul.

Îşi tot vorbesc în şoaptă şi nostim mă socot…

- Simt cum îmi vin pe buze săruturi fără scrupul …