Misiune dificila. Jurnal (5)

C.V.R. Schuyler

24 februarie 1945

La orele 3,00 dimineaţa a trecut pe la mine vicemareşalul şi m-a trezit din
somn ca să discutăm. Tocmai primise o copie după instrucţiunile trimise de la
Londra la Moscova, în care se ordona ca toate agenţiile britanice din Moscova
să înştiinţeze ferm şi imediat guvernul sovietic despre marea nemulţumire a
Marii Britanii faţă de cursul evenimentelor din România şi să ceară o schimbare
neîntârziată de atitudine din partea sovieticilor, în litera şi spiritul înţelegerilor
de la Ialta. în acest sens, vicemareşalul a încercat să-l determine pe Vinogradov
să convoace o nouă şedinţă comună în această dimineaţă. Vinogradov a refuzat.
Din acest motiv, vicemareşalul mi-a cerut să semnez o scrisoare, precizând
propria-mi dorinţă de convocare a unei întruniri comune. Bineînţeles că am
făcut-Q. Dacă se va ţine o astfel de întrunire, vicemareşalul intenţionează să evidenţieze
necesitatea non-intervenţiei chiar dacă s-ar deschide foc. îl voi susţine.
Voi sublinia şi faptul că, prin tăcerea păstrată în faţa articolului calomnios şi
mincinos scris împotriva lui Rădescu în ziarul moscovit „Pravda“ , Vinogradov
îmi dă impresia că sprijină efectiv partidele din FND şi că lasă să se presupună
că guvernele aliate vor accepta un regim al FND, în România, ca reprezentativ
pentru toate partidele democratice, deşi el a fost deja informat, atât de mine, cât
şi de vicemareşal, că un astfel de guvern nu poate fi privit, ca atare, de către
Statele Unite şi Marea Britanie.

Azi pe la amiază am aflat că generalul Vinogradov a refuzat şi cererea
mea de a convoca o şedinţă comună. Prin intermediul consilierului politic al
vicemareşalului, dl Marjoribanks, dl Berry şi cu mine l-am convins pe vicemareşal
să trimită o scrisoare dură lui Vinogradov, în care să descrie, în linii
generale, instrucţiunile trimise de către guvernul britanic ambasadorului său la
Moscova şi să-i ceară să nu permită nici un fel de tulburări sau încercări de a
înlătura guvernul actual, până când nu va primi noi instrucţiuni de la Moscova.


Azi am participat la un dejun dat în onoarea Armatei Roşii de către ministrul
român de Război. Au fost invitate toate oficialităţile marcante ruseşti, britanice
şi americane. în ultimul moment, Vinogradov şi dl Pavlov au trimis vorbă că
fuseseră convocaţi de urgenţă şi că nu pot participa. Ofiţerul meu de legătură
rus mi-a spus că au zburat la Moscova.



Demonstraţia comunistă din această după-amiază s-a desfăşurat fără consecinţe
grave. Comuniştii au ameninţat că vor ataca clădirea ministerului în care
se găsea Rădescu; nu au fost intimidaţi de focurile de avertisment şi, în final,
soldaţii au fost nevoiţi să tragă în mulţime. înţeleg că mai mulţi bărbaţi au fost
ucişi şi că 10-15 au fost răniţi. Cineva de pe trotuarul opus a tras, prin geam, în
generalul Rădescu. Glonţul a lovit biroul, chiar în faţa lui. Manifestaţia comunistă
a durat toată după-amiaza, încheindu-se pe la orele 18,00. Pe la orele 21,00,
a avut loc, în faţa Palatului, o manifestaţie spontană a liberalilor şi naţional-ţărăniştilor,
de mică amploare, pe parcursul căreia un camion a năvălit în mulţime,
s-a oprit şi din el s-a tras cu mitraliera, au fost omorâte trei — patru persoane şi
alte douăsprezece au fost rănite. Generalul Rădescu a vorbit la radio la orele
22,00, cerând naţiunii să-şi păstreze calmul şi denunţându-i nominal pe cei doi
„străini", Ana Pauker şi Luca.



Pe la ora 0,30 noaptea, am trăit câteva momente de tensiune, deoarece
generalul Rădescu a fost convocat să se prezinte de îndată, în faţa reprezentanţilor
ruşi ai Comisiei Aliate de Control. El a trimis vorbă, prin ofiţerii săi de
stat major, că ar dori să fie prezenţi şi reprezentanţii britanici şi americani. Nu
am participat, dar am stat pe picior de plecare în birourile noastre, până când am
aflat că Rădescu s-a întors cu bine. Subordonaţii săi ne-au informat ulterior că
a fost doar întrebat de ce a vorbit la radio fără aprobare scrisă şi despre consecinţele
împuşcăturilor de la orele 21,00 seara, în care au fost ucişi partizani ai
partidelor Naţional — Ţărănesc şi Liberal.


Am aflat că dr. Groza şi miniştrii comunişti i-au trimis Regelui o telegramă
sugerându-i să ceară imediat demisia lui Rădescu (25).
Pe parcursul demonstraţiei, patrule ruseşti au fost văzute în multe părţi ale
oraşului şi în apropierea mulţimii de demonstranţi. Am aflat şi că generalul
Moskvitin — comandantul zonei ruse — conduce o investigaţie amănunţită
asupra acestor evenimente, cu intenţia de a-1 informa pe mareşalul Malinovski.
Oricum, ruşii nu au intervenit câtuşi de puţin în manifestaţie şi nu s-au amestecat
nici în manevrele mulţimii, nici în măsurile luate de soldaţi (26).

25 februarie 1945

Azi toată ziua a fost linişte. Dl Berry crede însă că ambele părţi şi chiar, şi
ruşii, au mers prea departe, pentru a mai putea da înapoi acum. Este foarte
îngrijorat că guvernul nu va putea supravieţui în aceste condiţii. Scrisoarea
trimisă ieri Regelui de dr. Groza şi de miniştrii comunişti este şi ea un semn rău.
Asta înseamnă că Regele va trebui să facă o opţiune. Cu alte cuvinte, va trebui
să ia atitudine în favoarea uneia din cele două părţi aflate în conflict. Fiind un
monarh constituţional, fără îndoială, nu va instaura de bunăvoie un guvern
minoritar în România. în fond, înseamnă că va trebui să se opună ruşilor, ceea
ce-i va aduce neplăceri, mai devreme sau mai târziu. Nici dl Berry nici eu, nu
ne putem gândi la altcineva — în afară de Rădescu — care este destul de
nepartizan şi în acelaşi timp destul de ferm pentru a conduce un alt guvern de
coaliţie. Probabil că lucrurile vor trena câteva zile, cel puţin până când se va
întoarce generalul Vinogradov de la Moscova.


Am luat prânzul azi cu comandorul Brannen la Palatul prinţesei Bibescu,
de la Mogoşoaia. Mai erau încă zece-doisprezece invitaţi, reprezentanţi ai
vechilor familii cu toţii, dar nici unul important din punct de vedere politic.
Bineînţeles că, am discutat despre situaţia politică, dar foarte puţini dintre
români păreau conştienţi de gravitatea situaţiei. Toţi sunt de părere că, fiind în
minoritate, comuniştii nu vor putea vreodată să conducă ţara. Ei scapă din
vedere cu totul elementul rus.

26 februarie 1945

Dl Berry nu a plecat încă cu avionul la Istanbul. A fost reţinut în ultimele
două zile în aşteptarea aprobării pentru Turcia. Documentele au sosit aseară şi,
dacă nu izbucneşte o nouă criză, el va pleca peste o zi sau două.


Azi-dimineaţă, dl Marjoribanks ne-a arătat, dlui Berry şi mie, răspunsul dat
de dl Molotov, protestului britanic faţă de evenimentele de aici. De fapt,
Molotov i-a spus ambasadorului britanic că guvernul de la Londra era total
dezinformat, că Rădescu, dus de nas de către fascişti şi filo-germani, îşi lăsase
soldaţii să deschidă foc asupra unei manifestaţii paşnice, refuzase să iasă în
întâmpinarea dorinţei evidente a poporului de reformă agrară şi de schimbare
guvernamentală şi că doar intervenţia Comisiei Aliate de Control împiedicase
declanşarea războiul civil. El a spus în continuare că situaţia este intolerabilă şi
că, revine Comisiei Aliate de Control să acţioneze imediat pentru eliminarea
elementelor fasciste din guvern. Este desigur o denaturare completă a faptelor,
care arată cât de mult s-au implicat ruşii în România.


Radio Moscova continuă să transmită un tablou complet denaturat al
situaţiei de aici. Cât timp acestea sunt singurele informaţii care ajung la ziarele
din străinătate, înseamnă că până şi presa noastră va fi total dezinformată.


Dl Berry şi dl Melboume au venit să mă vadă pe la miezul nopţii, aducând
cu ei copii ale ultimelor directive primite de la Departamentul de Stat. Deosebit
de importantă era cea care enunţa 14 puncte, drept principii călăuzitoare pentru
dl Berry şi pentru mine. Ele cuprind principii precum, continuarea unui guvern
de coaliţie, refuzul de a tolera schimbări în guvern obţinute prin forţa armelor,
ideea că toate persoanele care nu reprezintă instituţii guvernamentale să fie
deposedate de arme şi o declaraţie în sensul că poporul român trebuie să fie
asigurat de dorinţa noastră ca naţiunea, să continue să existe ca stat independent.
Am fost amândoi de acord, desigur, că am urmat şi până acum aceste principii,
dar nu suntem deloc siguri că enunţarea lor de către noi, va avea vreun efect
asupra atitudinii ruşilor sau asupra acţiunilor lor viitoare. Totuşi, orice ar fi, dl
Berry mi le va prezenta în mod oficial mâine, iar la rândul meu voi aduce în
atenţia ruşilor acele principii care se referă la situaţia actuală.


Este de aşteptat ca mâine dimineaţă, Regele să ia o decizie în privinţa menţinerii
în guvern a generalului Rădescu. A trimis mesaje urgente dlui Berry şi
dlui Marjoribanks, cerându-le sfatul. Dl Berry şi cu mine am hotărât aseară că
ar trebui sfătuit indirect să-l menţină pe Rădescu, cel puţin până când generalul
Vinogradov se va întoarce de la Moscova. Sperăm ca până atunci să se producă
o modificare în comportamentul ruşilor.

27 februarie 1945

Cu ajutorul dlui Berry, am expediat o scrisoare către Comisia Aliată de
Control (partea sovietică) aratând că, după părerea guvernului Statelor Unite,
era timpul să punem în aplicare acea parte din Acordul de la Ialta, ce prevede
trecerea la consultări între cei Trei Aliaţi, pentru a decide în privinţa politicii lor
viitoare, în momentul în care condiţiile instabile din interiorul unui stat impun
iniţierea unei astfel de proceduri. Am expus şi vreo două din chestiunile principiale
indicate nouă de către Departamentul de Stat, inclusiv acelea care exprimă
atitudinea favorabilă faţă de un guvern de coaliţie, sugestia de a fi deposedate de
arme toate persoanele fizice, cu excepţia funcţionarilor de stat şi ideea de a
împiedica orice schimbări în guvern, obţinute prin tulburări ale ordinii sau prin
folosirea forţei. Această scrisoare i-a fost remisă amiralului Bogdenko pe la
orele 4, şi a fost de acord să o studieze şi să-mi aranjeze o întâlnire cu generalul
Vinogradov în cursul zilei de mâine.


Spre seară am aflat că generalul Vinogradov se întorsese însoţit de
dl Vîşinski şi că mareşalul Malinovski se afla şi el în oraş.


Seara am fost la o mică petrecere dată de Max Auschnitt, însă, pe la orele
23,30, am fost convocat la o şedinţă cu dl Berry. Când am ajuns la Legaţie, am
aflat că dl Berry primise următoarea informaţie de la ministrul de Externe,
dl Vişoianu: Dl Vîşinski îşi aranjase o audienţă la Rege, la orele 21,00, în această
seară. Dl Vişoianu a fost singura persoană prezentă, în afară de translatori şi
secretari. Vîşinski a început prin a spune că, deşi autorităţile sovietice nu doresc
să se amestece în treburile interne ale României, este totuşi clar că le revine o
oarecare răspundere în a veghea ca să se formeze şi menţină un guvern puternic,
care să respecte legile şi să ducă la bun sfârşit obligaţiile naţiunii. A spus că
generalul Rădescu trebuie să plece; că era limpede, din manifestările populare,
din permanentele tulburări din fabrici, din declaraţii semnate de ofiţeri ai armatei
(21K din opoziţia unită a publicaţiilor de presă, că guvernul lui Rădescu nu
mai avea sprijin popular. Vîşinski a afirmat că este imperios necesar ca în locul
actualului guvern să se formeze unul care să fie cu adevărat reprezentativ pentru
toate forţele democratice. Regele a răspuns că studiase posibilitatea unei astfel
de modificări, dar că, în calitate de monarh constituţional, nu putea numi un
succesor la cârma executivului până ce nu-şi va fi dat demisia actualul guvern,
şi că, prin consultări cu diverşi lideri de partid, se ajunsese la o formulă convenabilă
de echipă guvernamentală. Vîşinski a părut iritat de această idee. El a
afirmat că singura soluţie viabilă era un guvern omogen, căruia — eventual —
i se puteau adăuga câţiva independenţi şi câţiva reprezentanţi ai unor partide.
Era o aluzie clară la un guvern de stânga, cu reprezentare minoritară a celorlalte
partide. Regele s-a referit la reprezentarea proporţională a tuturor partidelor aşa
cum fusese menţionată în Declaraţiile din Crimeea (28), dar, dl Vîşinski a afirmat
sec că nu se spune nimic în Declaraţiile din Crimeea despre generalul Rădescu.
Vîşinski a afirmat că Regele trebuie să asculte de vocea poporului. A spus că
mai rămâne în Bucureşti câteva zile şi că este dispus să-l asiste pe Rege dacă
este necesar. A mai sugerat şi că nu vor fi permise amânări.


Am fost informaţi de către români că 6 000 soldaţi ruşi (29> au intrat în oraş
şi am observat un număr mare de patrule ruseşti, cu arme şi baionete, plimbându-
se pe străzi. Este evident că Rusia mizează pe o demonstraţie de forţă pentru
a distruge orice urmă de opoziţie ce ar putea apărea faţă de politica ei.


Dl Berry a trimis de îndată o telegramă către Departamentul de Stat şi, târziu
noaptea, vicemareşalul mi-a arătat o telegramă similară trimisă de dânsul la
Londra. El a insistat să se ia contramăsuri imediate, pentru a se evita impunerea
cu forţa în România a unui regim, care cu siguranţă nu este sprijinit de marea
majoritate a populaţiei. Dlui Berry şi mie, situaţia actuală ni se pare într-adevăr
disperată.

28 februarie 1945

Am trimis şi eu o telegramă azi-dimineaţă, în completarea raportului
dlui Berry despre întâlnirea de aseară a dlui Vîşinski cu Regele. Am subliniat
în mod deosebit faptul că nici vicemareşalul, nici eu, personal, nu am fost
consultaţi în legătură cu intervenţia ruşilor în actuala criză politică. Am atras
atenţia asupra telegramei vicemareşalului către Londra, prin care recomanda o
luare imediată de poziţie dacă se doreşte salvarea situaţiei locale şi am afirmat
că sunt întru-totul de acord.


Am avut o lungă consultare cu dl Berry pe la amiază. Tocmai se întorsese
de la o vizită făcută ministrului de Externe, care-i confirmase — oferindu-i şi
detalii în plus — informaţiile primite aseară cu privire la întâlnirea cu Vîşinski.
Mi-a spus că Vîşinski s-a comportat în cea mai specifică maniera bolşevică. în
prima parte a convorbirii, a citit în întregime o declaraţie dinainte pregătită.
Vorbea aspru şi era extrem de critic faţă de toate realizările României începând
din august trecut. De câteva ori a întins un deget acuzator către Rege, făcând tot
posibilul pentru a-1 intimida. Se pare că Regelui nu i se vorbise niciodată în acest
fel. Era foarte tulburat şi de câteva ori, în timp ce răspundea, îi tremura glasul,
semn de zbucium puternic.


Dl Berry mi-a vorbit şi despre dineul de ieri la prinţul Ştirbei. Ştirbei
afirmase că, dacă s-ar face suficiente presiuni asupră-i, ar accepta numirea ca
prim-ministru al unui nou cabinet. A pomenit despre o discuţie cu unul dintre
comuniştii moderaţi de frunte. Acesta făcuse trei observaţii interesante:
a. Comuniştii ştiu prea bine că Rădescu este un patriot cinstit şi bine intenţionat,
care nu doreşte decât să-şi slujească ţara. Cu toate acestea, ideea de a-1
prezenta drept fascist şi filo-german servea scopurilor comuniştilor. Reuşiseră
s-o facă atât de bine, încât Rădescu însuşi, când se uită în oglindă, crede că vede
imaginea unui fascist.
b. Comuniştii sunt pe deplin conştienţi că, după 23 august, România şi-a
îndeplinit obligaţiile impuse de Armistiţiu, mult mai bine decât şi-ar fi putut
imagina cineva că se poate. Totuşi, pentru a discredita actualul guvern, comuniştii
au făcut deliberat să pară că guvernul eşuase lamentabil în această privinţă.
c. Comuniştii ştiau că, în timpul manifestaţiilor de sâmbătă, nu soldaţii sau
alte forţe guvernamentale au fost cei care au început să tragă. Le convenea însă
să dea impresia că aşa s-a întâmplat, iar această chestiune le reuşise atât de bine
— prin relatări de presă şi alte metode propagandistice — încât, acum,întreaga
ţară credea că vina era a guvernului şi că Rădescu şi Maniu personal erau răspunzători
de morţi.


Dl Berry nu va mai pleca în Turcia, ţinând cont de actuala criză. I-am spus
şi comandorului Brannen că nu mă pot lipsi de el în aceste momente. Totuşi,
avionul nostru a decolat la amiază, avându-i ca pasageri pe mr. Bishop şi pe
lt. Armour. Ei îl vor readuce pe dl Metcalf la Reprezentanţa dlui Berry şi, probabil,
pe una sau două din stenografele sale. Aseară s-a primit şi autorizaţia de
aterizare în Turcia.


Dis-de-dimineaţă, am încercat să stabilesc o întâlnire de urgenţă cu generalul
Vinogradov, cu scopul de a-mi confirma că Vîşinski şi-a asumat sarcina
de a interveni în politica României, fără a se consulta în această privinţă cu
vicemareşalul şi cu mine. Vinogradov a refuzat să mă vadă în cursul dimineţii,
dar mi-a promis o întrevedere pentru mai târziu, tot astăzi.


Mi s-a spus că, în noul guvern, partidele din Frontul Naţional Democratic se
aşteaptă să primească unsprezece portofolii şi că îl vor pe dr. Groza ca prim-ministru.
Sunt de acord să accepte doi sau trei membri cu orientare de stânga din
partidele istorice (Tătărescu şi Lupu de exemplu) în completarea cabinetului,
împreună cu unul sau doi independenţi, ca dl Vişoianu.


Azi după-amiază, am aflat de la dl Berry de o nouă întâlnire între dl Vîşinski
şi Rege. Vîşinski a trimis vorbă că doreşte să aibă o convorbire cu Regele astăzi
la orele 15,00. Bineînţeles că Regele a fost de acord. Singura persoană oficială
care a mai fost de faţă, a fost Vişoianu. Vîşinski a întrebat imediat dacă Regele
a luat o hotăr âre în privinţa guvernului Rădescu. Regele a replicat că progresase,
dar că avea nevoie de consultarea liderilor partidelor înainte să ia o decizie.
Atunci Vîşinski şi-a scos ceasul şi a spus: „în regulă, aveţi două ore şi jumătate
la dispoziţie să vă hotărâţi. Trebuie să anunţaţi demisia lui Rădescu astăzi, nu
mai târziu de orele 18,00. Trebuie să-mi daţi numele succesorului său nu mai
târziu de orele 20,00.“ Vişoianu a intervenit pentru a aminti că, în conformitate
cu Constituţia României, succesorul nu poate fi ales într-un răstimp atât de scurt,
deoarece Regele are obligaţia să obţină întâi acordul tuturor liderilor de partid.
Vîşinski l-a întrerupt, spunându-i lui Vişoianu că nu avea chef să-i asculte ideile
despre acest subiect. Apoi s-a întors şi a ieşit ţanţoş din biroul Regelui, trântind
uşa după el.


Chiar înainte de orele 18,00, s-a anunţat demisia lui Rădescu şi a cabinetului
său. Puţin înainte de orele 20,00, Regele l-a însărcinat pe prinţul Ştirbei să
formeze noul cabinet (30). Ştirbei se va strădui s-o facă, dar se îndoieşte de
reuşită. Postul de radio Bucureşti a dorit să transmită ştirea numirii lui Ştirbei,
dar cenzorul ras le-a interzis-o. Se pare că a făcut aceasta cu speranţa că Ştirbei
nu va reuşi şi că următorul prim-ministru va fi de stânga.


Generalul Vinogradov mi-a satisfăcut în cele din urmă cererea şi a aranjat o
întrunire comună diseară la orele 20,00; spre surpriza noastră însă, ne-a informat
că şedinţa se întrunea doar pentru a ni-1 prezenta pe succesorul său, Susaikov.
Imediat am adus în discuţie problema acţiunilor ruşilor din ultimele zile, dar
generalul Susaikov a refuzat scurt să discute chestiunea, pe motiv că nu este încă
suficient de bine informat. Cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să-i las
în scris patru întrebări urgente, la care i-am spus că am nevoie de răspunsuri
imediate. întrebările aveau drept scop să verifice relatările românilor cu privire
la acţiunile lui Vîşinski, la intervenţia sa în problemele politice ale României şi
la intenţiile sale de viitor. M-am interesat în special de ce nu fuseseră consultaţi
reprezentanţii Statelor Unite şi ai Marii Britanii. I-am spus, de asemenea, lui
Susaikov că va trebui să raportez de îndată la Washington că, cel puţin pentru
moment, preşedintele delegat refuzase să discute aceste probleme. Vicemareşalul
m-a susţinut şi a arătat în plus că protestul său vehement, împotriva interzicerii
ziarului „Viitorul" (31) şi a altor ziare ale partidelor istorice, înmânat în urmă cu
o săptămână, fusese ignorat până în prezent. L-a informat pe generalul Susaikov
că „acest lucru îi făcuse o impresie foarte proastă".


Note:

(25). La21 februarie 1945, în plină şedinţă a Consiliului de Miniştri, dr. Petru Groza, în
numele FND, a cenit demisia premiemlui Rădescu şi a miniştrilor care îl susţineau,
în acelaşi sens, s-au pronunţat Ştefan Voitec, Gh. Vlădescu-Răcoasa, Gheorghe
Nicolau şi Gheorghiu-Dej care a declarat că singura soluţie este demisia guvernului
Rădescu, ce se poate impune, la nevoie, şi prin voinţa poporului. A fost ultima
şedinţă de guvern la care au participat reprezentanţii FND (vezi detalii în Dinu
Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, Editura AII, Bucureşti, 1996).

(26). Afirmaţia este destul de controversată. Mai târziu, în raportul nr. 152/13 martie
1945, al lui Burton Berry către Departamentul de Stat american se aprecia: „apare
cu claritate că împuşcăturile au început dinspre marginile masei de oameni, de la
demonstranţii înşişi şi de la o patrulă rusească; aceasta — socotindu-se provocată
— a tras, rănind mai mulţi demonstranţi. Faptul pare confirmat de tipurile de răni
provocat de pistoale cu un calibru ce nu aparţineau armatei române." Desigur, nici
această afirmaţie nu trebuie luată ca adevărată în întregime, problema putând fi
elucidată doar prin compararea rapoartelor româneşti, ruseşti, americane şi britanice
(vezi Dinu Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, Editura AII, Bucureşti
1996,pp. 183-198).

(27). Aprecierea se referă,în primul rând, la declaraţia din 26 februarie 1945, a unui grup
de generali şi ofiţeri, în frunte cu generalul de divizie C.V. Răşcanu, prin care
aceştia se desolidarizează de acţiunile şi declaraţiile premierului Rădescu. Din grup
făceau parte: gl. llie Creţulescu, gl. Ştefan Bardan, gl. Septimiu Pretorian,
gl. C. Popescu, gl. D. Dămăceanu, col. Radu Ruşescu, col. Alex. Batcu, col. Ion
Lupaşcu şi mr. Popescu Nicolae („RomâniaLiberă“ ,nr. 179,miercuri 1945,p. 1).

(28). Se referă la „Declaraţia asupra Europei eliberate." de la Ialta.

(29). Pe 22 februarie 1945,gl. Vinogradov a comunicat premierului Rădescu ordinul de
a pregăti cazarea şi staţionarea în România a încă două divizii sovietice (primele
trei divizii sovietice sosiseră în ţară în decembrie 1944) care urmau să intre în ţară
între 1 şi 10 martie — exact în perioada instalării guvernului dr. Petru Groza. Nu
este exclus ca aceste trupe să fi fost aduse în scopul prevenirii unei eventuale
debarcări anglo-americane la Băneasa şi Pipera, despre care serviciile secrete ale
Partidului Comunist aveau cunoştinţă încă din 6 ianuarie 1945. De fapt, nu a fost
cazul ca aceste trupe să se implice în actul instalării noului guvern, fiind, probabil,
folosite doar ca presiune politică, (vezi Arhiva MApN, Fond MStM dosar 2 876,
pp. 36-38).

(30). Barbu Ştirbei a iniţiat consultări cu liderii partidelor politice pentru formarea noului
guvern, dar reprezentanţii PCR şi PSD au refuzat orice colaborare, determinând
astfel eşecul misiunii sale (vezi Dinu Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu,
Editura AII, 1996,pp. 307-308).

(31). „Viitorul" — organ oficial de presă al PNL, care, la ordinul autorităţilor sovietice,
şi-a încetat apariţia la 1 martie 1945 (în acelaşi mod s-a procedat şi cu ziarul
„Dreptatea").



va urma