Misiune dificila. Jurnal (6)

C.V.R. Schuyler

1 martie 1945

Azi-dimineaţă am aflat că mare parte din armata română aflată în spatele frontului urmează să fie demobilizată sau dezarmată (32). Această măsură se referă în mod special la garnizoana Bucureşti, în care practic toate persoanele, inclusiv poliţiştii şi pompierii, urmează să umble de acum încolo neînarmaţi.
Acest lucru pare să fie o violare directă a unuia dintre principiile enunţate de guvernul nostru, şi anume că ar trebui să i se permită României să-şi menţină forţe interne suficient de numeroase pentru a asigura păstrarea ordinii.

Dl Berry m-a informat azi-dimineaţă despre răspunsul trimis de guvernul de la Londra la ultimul mesaj al dlui Molotov. Guvernul Marii Britanii a declarat, de fapt, că nu poate accepta explicaţiile lui Molotov în legătură cu situaţia din România (33). Guvernul de la Londra are încredere deplină în sursele sale de informaţii şi doreşte să-şi reafirme poziţia favorabilă unui guvern de coaliţie în România, guvern în care toate partidele să aibă reprezentare aproximativ proporţională.

O copie după acest răspuns i-a fost remisă maiorului Marjoribanks;

Am văzut şi o copie după instrucţiunile trimise de propriul nostru guvern către Moscova. Aceste instrucţiuni îi cereau dlui Harriman să prezinte de îndată ruşilor o declaraţie despre punctul nostru de vedere, aşa cum în esenţă, i s-a indicat dlui Berry şi cum a fost transmis de mine generalului Vinogradov. In timp ce britanicii cer doar un guvern de coaliţie, noi ne exprimăm dorinţa ca România să aibă şi forţe de poliţie adecvate, să-i fie asigurată independenţa
naţiunii, alegerile să fie pregătite din timp şi să se iniţieze cât de curând convorbiri între cei trei reprezentanţi principali din Comisia Aliată de Control, referitoare la problemele locale. Deocamdată, poziţia noastră pare a fi mult mai fermă decât cea a Marii Britanii.

Dl Caragea ne-a făcut o vizită de rămas bun, azi-dimineaţă. Bineînţeles că, este foarte deprimat. Spune că generalul Rădescu consideră că şi-a făcut doar datoria. Ne-a sugerat totuşi că în prezent comuniştii pun la cale arestarea şi, probabil, executarea lui. L-a abordat pe dl Berry cerându-i să-i asigure azil, dar Berry a primit foarte rece sugestia.

Am auzit la amiază că Ştirbei n-a fost în măsură să-şi formeze cabinetul.
Formula sa, pe lângă declaraţiile obişnuite referitoare la ducerea războiului, obligaţiile prevăzute în Armistiţiu, etc., conţinea cererea ca toate partidele să depună imediat armele şi ca toţi participanţii la guvernare să se angajeze în scris că susţin platforma guvernului. Am aflat că FND s-a opus ultimelor două puncte, îndeosebi celui din urmă. Se spune că Ştirbei l-a informat pe Rege despre eşecul său. Circulă zvonul că Regele a anunţat FND că, dacă nu vor participa în cabinetul lui Ştirbei, el (Regele) va abdica şi că nu va numi în nici
un caz un premier din rândurile FND.

Până seara târziu, Regele a continuat să se consulte cu diverşi lideri ai partidelor politice, inclusiv cu Brătianu, Maniu, Rădulescu, Groza, Pătrăşcanu, etc. Groza i-a spus Regelui că, în cazul în care ar fi solicitat, ar fi bucuros să formeze un cabinet cu largă reprezentare a partidelor din FND, dar şi cu liberali şi naţional-ţărănişti, aleşi de el, personal. La orele 22,00, Regele s-a întâlnit cu
Vîşinski, cerându-i sfatul. Vîşinski i-a spus că, din punctul de vedere al Rusiei, guvernul cel mai acceptabil ar fi cel condus de Groza (34), cu Tătărescu vicepremier.
Este interesant de remarcat că, în urmă cu trei ani, Tătărescu, în calitate de prim-ministru a fost răspunzător pentru îndepărtarea României de Rusia şi apropierea sa de Germania Acest lucru s-a întâmplat sub regimul lui Carol.

Dl Berry mi-a arătat două mesaje de la Harriman, din Moscova, din care se deduce că Rusia nu are nici cea mai mică intenţie să dea înapoi de la actualul său demers în România. Dl Berry s-a întâlnit şi cu dl Vîşinski după-amiază.
Vîşinski s-a scuzat că nu a reuşit să-şi facă timp să se întâlnească până acum, i-a confirmat dlui Berry primirea ultimei sale scrisori şi s-a comportat extrem de cordial. A precizat însă că românii au, în sfârşit, posibilitatea să-şi îndeplinească dorinţele şi că, desigur, Rusia nu le va sta în cale, ba chiar le va oferi tot sprijinul necesar eliminării fasciştilor şi pro-germanilor.

Atât dl Brătianu, cât şi dl Rădulescu au trecut azi pe la mine, separat, pentru mici sfaturi. Bineînţeles că nu le-am putut oferi nici unul. Nici ei nu ştiu cum să-l îndrume pe Rege. Dacă cedează la presiunea ruşilor şi îl însărcinează pe Groza să formeze guvernul, va pregăti practic terenul pentru comunişti care, în consecinţă, ar putea da ţara pe mâinile ruşilor, prin mijloace legale. Pe de altă parte, se pare că nimeni altcineva nu-şi poate asigura sprijinul FND-ului la formarea unui guvern şi, desigur, un guvern fără reprezentanţi ai FND ar fi considerat drept un afront direct faţă de Rusia. Singura alternativă ar fi ca Regele să încredinţeze ţara Comisiei Aliate de Control, declarând că nu este în stare să formeze un guvern reprezentativ. Probabil că nici acest lucru nu ar fi de mare ajutor, câtă vreme Vîşinski îşi va numi pur şi simplu propriul guvern, în întregime format din reprezentanţi ai FND. Decizia finală a Regelui va fi probabil adusă la cunoştinţă mâine dimineaţă.

2 martie 1945

Presa comunistă (singura rămasă acum în România) a făcut toate eforturile pentru a întărâta ţara împotriva generalului Rădescu, pentru acţiunea sa  „criminală“ de sâmbăta trecută, de a ordona soldaţilor să tragă în mulţime. De fapt, toate relatările apărute, despre ceea ce s-a întâmplat la manifestaţie, sunt eronate.
Şi în presa moscovită au apărut câteva relatări false referitoare la ceea ce s-a întâmplat. Noi am avut la faţa locului opt sau zece ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, ceea ce mi-a permis să intru în posesia unei relatări faptice corecte a desfăşurării evenimentelor. Deoarece ruşii s-au folosit de acest eveniment ca pretext pentru cererile lor energice de înlăturare a lui Rădescu, de reducere a efectivelor
armatei române, etc., cred că este de dorit să fie făcută publică o relatare reală a ceea ce s-a întâmplat.

Mitingul FND a început în ordine, în Piaţa Naţiunii, pe la orele 14,00. Era prezentă o mulţime de circa 20 000-30 000 de persoane. Acestea se adunaseră din Bucureşti şi din oraşele din împrejurimi, chiar şi din Ploieşti.


După o oră sau două de discursuri ţinute de Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi alţi lideri comunişti (36), mulţimea s-a pus în mişcare spre Palatul Regal, unde s-a grupat în jurul statuii lui Ferdinand. Aici s-au foit o perioadă de timp considerabilă, în vreme ce liderii lor încercau să îi incite la proteste mai puternice împotriva guvernului. Unii dintre ei purtau arme, probabil nu mai mult de patru sau cinci sute de persoane.


Pe la orele 16,30, când mulţimea se redusese la nu mai mult de 10 000 de persoane, s-a format un grup mare şi compact, care a înaintat ameninţător înspre clădirea Internelor unde se găseau birourile lui Rădescu. Clădirea era apărată de soldaţi. Chiar înainte ca mulţimea să ajungă la clădire, s-au auzit câteva focuri de pistol. De fapt, focurile nu veneau dinspre mulţime, ci mai degrabă de pe
trotuarul dintr-o margine a grupului şi departe de clădirea Internelor. Nu putem afirma cu certitudine cine a tras acele focuri. Cu siguranţă nu au fost poliţişti sau soldaţi. Există dovezi serioase că, cel care a tras, a fost un ofiţer rus uşor cherchelit şi exuberant, care, văzând portretele lui Stalin purtate deasupra capetelor
mulţimii, şi-a scos pistolul şi l-a descărcat în aer pentru a-şi exprima sentimentele.
In orice caz, când au răsunat acele focuri de armă, mulţimea a părut că le ia ca pe un semnal de a-şi dubla eforturile şi a forţa intrarea în clădirea Internelor. Un gard înalt înconjura porţiunea din clădire neterminată încă, iar mulţimea îşi concentrase eforturile să-l dărâme. Când a fost limpede că liderii grupului smulgeau practic şipcile din gard şi erau pe punctul de a intra cu forţa, soldaţii staţionaţi în clădire au tras în aer. Nu există dovezi cum că mai târziu au tras şi câteva focuri în mulţime. în acest timp, schimburi de focuri intense s-au făcut auzite pe străzile lăturalnice. Nu se poate preciza dacă focurile au fost trase de către soldaţi sau de către comuniştii postaţi în puncte strategice. După primele focuri trase de soldaţi, mulţimea s-a îndepărtat de clădire.a Internelor şi s-a regrupat în jurul statuii lui Ferdinand.


Cam pe la aceeaşi oră, au putut fi auzite împuşcături în alte trei-patru locuri din oraş. în fiecare caz, nu există nici un fel de dovezi că soldaţii ar fi tras primii.
Faptul că aceste tulburări s-au produs aproape simultan, ne face să dăm crezare ideii că acţiunile au fost puse la cale cu grijă chiar de către comunişti.


La principala manifestaţie, desfăşurată în faţa Palatului, s-au mai tras focuri sporadice, cam încă o oră. Marea lor majoritate păreau să fi fost trase însă de pe străzi laterale, unde era imposibil de stabilit cine trage: soldaţii sau comuniştii.
Puţin înainte de orele 18,00, comandantul rus al oraşului i-a trimis vorbă generalului Rădescu cum că ruşii vor interveni, dacă soldaţii nu încetează imediat focul. Când Rădescu a primit mesajul, criza părea să fi trecut, iar împuşcăturile încetaseră. Nici unul dintre observatorii noştri nu a văzut vreun mort sau vreun rănit în zona Pieţei Palatului. După câte ştim, se presupune că au fost ucise două
sau trei persoane şi că vreo 12 au fost rănite. Aparent, toate aceste pierderi s-au produs pe străzile laterale.


Generalul Rădescu ne-a informat ieri că autopsiile efectuate pe morţi şi controalele medicale făcute răniţilor, arată că toate gloanţele — mai puţin două dintre ele — au fost trase din arme de fabricaţie rusească, celelalte două, provenind din arme de tip german. Cum armata şi poliţia sunt dotate doar cu arme germane,aceste dovezi — dacă sunt corecte — par să-l exonereze în mare parte pe Rădescu. Cu toate acestea, atât ziarele bucureştene, cât şi cele moscovite au lăsat să se înţeleagă că soldaţii au tras toate focurile, că toţi manifestanţii s-au comportat paşnic şi că mitralierele şi alte arme ascunse, de fapt, în clădirea Internelor şi în Palat, au fost îndreptate spre mulţime (37). Chiar şi  corespondentul Reuters a trimis o astfel de relatare la Londra, adăugând şi un ultim retuş plin de fantezie, cum că doar datorită intervenţiei armate a ruşilor şi britanicilor s-a putut evitata războiul civil. Se înţelege că presa din Moscova a preluat imediat mesajul, şi l-a folosit ca un cap de acuzare în plus împotriva lui Rădescu.


Regele a continuat consultările cu diverşi lideri politici de-a lungul întregii zile. Am aflat de la dl Berry că aceste şedinţe sunt lungite cât de mult posibil, cu speranţa că, înainte de a fi necesară luarea unei decizii, să apară ceva indicii de la Washington şi Londra despre felul în care să se acţioneze pentru a împiedica realizarea planurilor Rusiei. De trei sau patru ori în cursul zilei, Mareşalul
Curţii şi Johnny Ionniţiu au trecut pe la dl Berry, întrebându-1 îngrijoraţi dacă a primit vreo ştire. De fiecare dată, dl Berry le-a răspuns că nu are noutăţi. Spre seară, Regele pierduse probabil orice speranţă de a primi ajutor de la Anglia sau America şi, pe la orele 21,00, l-a sunat pe dr. Groza şi i-a încredinţat mandatul de formare a noului cabinet (38). I-a impus anumite restricţii, care cereau ca dr. Groza să obţină sprijinul partidelor Naţional Ţărănesc şi Liberal. Pare totuşi foarte probabil că FND va avea o majoritate confortabilă şi va fi în măsură să guverneze aşa cum doreşte. Este, într-adevăr, o cotitură pentru România.

3 martie 1945

Dr. Groza s-a străduit toată dimineaţa să obţină sprijinul Partidului Naţional Ţărănesc şi al Partidului Naţional Liberal pentru formarea guvernului. Nu a reuşit în demersul său, deoarece a persistat în ideea de a oferi FND-ului majoritatea portofoliilor, ceea ce reprezenta mult mai mult decât proporţia cuvenită.
Similar, FND a refuzat să acorde sprijin, dacă nu obţine majoritatea în cabinet. Groza a propus în final o structură cu o mare majoritate FND şi cu câţiva disidenţi din rândurile partidelor Naţional Ţărănesc şi Liberal, toţi aceştia fiind recunoscuţi pentru vederile lor extremiste. A prezentat această structură Regelui, care a afirmat că nu poate fi de acord cu ea, câtă vreme nu a fost acceptată de către cele două partide istorice (39). Groza a fost atunci de acord să încerce încă o dată. Regele şi-a reluat consultările cu liderii de partide şi situaţia s-a menţinut astfel până la miezul nopţii.


Tot nu avem informaţii precise referitoare la luările de poziţie ale guvernului nostru pe lângă Moscova. De la Londra, britanicii au primit instrucţiuni să îl sfatuiască pe Rege să nu ia măsuri irevocabile decât dacă va fi obligat. Acest lucru poate însemna orice. Ştim că Washingtonul şi Londra discută posibilitatea 
adoptării unor măsuri mai drastice, dar, dacă nu le vom lua rapid, va fi prea târziu.


Regele este complet dezorientat. Cum FND refuza să participe la guvernare, dacă nu i se asigură majoritatea în calitatea sa de monarh constituţional, Regele nu poate accepta nici un guvern format în aceste condiţii. Desigur că excluderea FND este de neconceput, în special ţinând cont de prezenţa dlui Vîşinski şi a
ruşilor în peisaj. Este o situaţie dificilă şi periculoasă pentru întreaga ţară. Pare aproape sigur că duminică se va ajunge la o decizie finală şi nu încape îndoială că va fi luată acea decizie prin care ţara va fi dată pe mâinile comuniştilor.


Vicemareşalul şi dl Marjoribanks au trecut pe la mine aseară, ca să bem ceva. Spre marea mea surpriză, vicemareşalul este într-o dispoziţie excelentă.
Pe baza informaţiilor primite de la Londra, referitoare la reluarea discuţiilor anglo-americane asupra subiectului, el este convins că se vor lua măsuri ferme.
Este sigur că ruşii vor fi nevoiţi să se retragă în totalitate şi că România este salvată. Eu nu împărtăşesc defel acest punct de vedere şi am impresia că nici dl Marjoribanks nu gândeşte ca el. De altfel, Marjoribanks pare să fie un diplomat foarte abil. în situaţia dată, s-a descurcat de minune. Personal, cred că a fost o adevărată şansă pentru noi şi pentru englezi că dl Le Rougetel a fost în 
concediu (permisie) la Londra, în această perioadă. Dl Berry este întru totul de acord cu mine.


Acum câteva zile am primit mesaj de la Washington să opresc toate demersurile făcute pentru a aranja sosirea generalului Fox în inspecţie, în legătură cu epidemia de tifos din România (40). Am fost informat că problema se rezolvă acum, direct între Washington şi Moscova. Ieri, dl Harriman mi-a transmis că este foarte sceptic în privinţa fie chiar şi a unei sugestii făcute în acest sens Moscovei. Este de părere că ruşii sunt foarte susceptibili în privinţa propriilor lor servicii medicale şi că simpla menţionare a părerii că generalul Fox şi subordonaţii săi ar putea face o treabă mai bună ar genera fricţiuni. Harriman a recomandat Departamentului de Stat să reconsidere această sugestie. Dacă aceasta este poziţia noastră la Moscova în privinţa unei chestiuni mai degrabă minore precum combaterea tifosului, mă întreb cum am putea să ne aşteptăm la
rezultate reale în problema cu mult mai serioasă a situaţiei politice.

4 martie 1945

Am discutat cu dl Berry, vicemareşalul şi dl Marjoribanks, de mai multe ori, în cursul zilei de azi. Nu am primit instrucţiuni suplimentare precise de la Londra sau Washington, dar din mai multe telegrame reiese că nici unul din guvernele noastre nu este dispus să facă din România un subiect de litigiu (4l). Nu prea
putem face nimic, decât să stăm şi să privim cum se derulează evenimentele.
Am avut o discuţie de 40 de minute cu generalul-colonel Susaikov, noul locţiitor al preşedintelui Comisiei Aliate de Control (42). Am început cu o discuţie legată de autorizaţiile pentru zboruri; apoi am continuat să dezbatem diverse alte teme, inclusiv problema competenţei forţelor române de-a asigura ordinea internă. Generalul Susaikov m-a asigurat că a studiat problema cu atenţie şi că a ajuns la concluzia că, fără nici o urmă de îndoială, aceste forţe erau suficiente. El spune că aceste efective sunt folosite acum foarte ineficient şi că, în plus, românii nici măcar nu încearcă să menţină ordinea. El pretinde că guvernul român dispune, pentru astfel de scopuri, de 20 000 oameni de diverse categorii, concentraţi în împrejurimile Bucureştiului (43). Voi pune să se verifice aceste cifre, mâine.


Generalul Susaikov a spus în continuare că, Naţiunile Aliate au intrat în România, în calitate de cuceritori. Nu trebuie să cerem românilor să iniţieze acţiunile necesare; ar trebui să li se ordone. Dacă nu o fac, trebuie pedepsiţi în consecinţă. Susaikov spune că singurul lui interes este să se asigure că România îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în Armistiţiu şi că participă la efortul de război al Aliaţilor. El susţine că a descoperit deja multe exemple care dovedesc duplicitatea românilor şi dorinţa lor de a evita să facă sacrificii pentru cauza aliată. Impresia mea este că se pronunţă foarte serios în declaraţile sale, dar că nu cunoaşte aproape deloc dificultăţile apărute în plan politic. Nu cred că România o s-o ducă bine sub controlul lui.


Pe la orele 22,00, dl Berry şi cu mine, am aflat de la Johnny Ionniţiu, că Groza l-a vizitat pe Rege şi a insistat ca acesta să ia o decizie în privinţa cabinetului Groza chiar astă seară, chemându-i pe Maniu şi pe Brătianu şi oferindu-le o ultimă şansă de a susţine noul cabinet. Groza spune că, dacă nu se ajunge la un acord în această seară, nu răspunde de consecinţe. Când Regele a insistat
în a primi o explicaţie, el a declarat că partidele de stânga îl cer pe Groza prim-ministru, că ele îşi mobilizează oamenii în seara asta şi că, dacă nu li se face pe plac, acest lucru ar atrage consecinţe foarte grave, atât pentru ţară, cât şi pentru Rege. Acesta a acceptat să-i cheme pe Maniu şi Brătianu.


Această informaţie se potriveşte aproape perfect cu aceea obţinută de comandorul Brannen de la dl Beliş, asistentul dlui Maniu. Beliş spune că, în fabrici, comuniştii îşi mobilizează forţele, le înarmează, că prin oraş circulă una sau două maşini cu staţii radio, chemând oamenii să-şi ceară drepturile şi, dacă Regele nu cedează în această seară, să fie pregătiţi să dea o lovitură de stat în zori. Beliş mai spune de asemenea, că, luni după-amiază, este programată o mare manifestaţie a FND. Aceasta poate fi gândită ca o demonstraţie în sprijinul guvernului FND deja mandatat, sau ar putea reprezenta actul final dinaintea loviturii de stat. în ambele cazuri, actualul guvern pare să nu mai poată rezista.
După plecarea lui Rădescu, a rămas fără cap şi, cu siguranţă, fără chef de a mai opune rezistenţă.


Ţinând seama de aceste informaţii, am decis să supraveghem toată noaptea clădirea Ministerului de Interne, care este principala clădire cu birouri a guvernului, în ideea că, dacă se încearcă o lovitură de stat, eu voi merge de îndată la generalul Susaikov şi îi voi cere să împiedice preluarea puterii executive prin forţă. Probabil că încercarea mea nu va folosi la nimic, dar mi se pare că asta-i
tot ce pot face. Seara târziu, l-am pus la curent pe vicemareşal cu situaţia; mi-a spus că-mi este foarte recunoscător pentru aceste informaţii şi că mă va sprijini întru totul, în orice acţiune aş iniţia.


Note:

(32). In cursul nopţii de 28 februarie — 1 martie 1945, din ordinul generalului V.P. Vinogradov, s-a ridicat armamentul portativ al batalionului MStM, unitate însărcinată cu paza localurilor Ministerului de Război. Această măsură a fost ordonată şi altor unităţi din Bucureşti, destinate inclusiv pentru paza MStM, unde santinelele româneşti au fost înlocuite, pentru o perioadă limitată, de soldaţi ruşi. Ulterior, la protestul autorităţior militare române, soldaţii ruşi au fost retraşi, iar Comandamentul militar rus a informat că, a fost „un incident regretabil", apămt din iniţiativa unui ofiţer sovietic „prea zelos". Demobilizarea armatei române era prevăzută în Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, iar prin legea nr. 28, din 28 februarie 1945, se stabileau principiile acestei operaţiuni care a produs imense suferinţe ofiţerilor şi subofiţerilor români, (vezi Arhiva MApN, Fond MStM, dosar 2 876, pp. 7 7 -7 9 ).’

(33). Se face referire la o telegramă a Ministerului de Externe britanic către ambasadorul lor la Moscova, Clark Kerr, din 2 martie 1945, prin care se recunoaşte rolul preponderent al URSS în România, dar se insistă, ţinând seama de recentele evoluţii, pe ideea unor „consultări comune în acord cu hotărârile adoptate la Conferinţa din Crimeea“ . Telegrama conţine şi o notă a lui Churchill: „Nu cred că suntem liberi să luăm o atitudine atât de fermă, ţinând seama de angajamentul nostru faţă de Stalin şi stricta observare de către el a ‘Gentlemen’s Agreement’-ului în privinţa Greciei." (vezi România. Viata politică în documente. 1945, coordonator I. Scurtu, Bucureşti 1994,pp. 167-168).

(34). Pe 1 martie 1945, orele 22,00, Andrei lanuarevici Vîşinski se prezintă în audienţă la Regele Mihai şi îi declară: „Trebuie să îi comunic Majestăţii Voastre că am însărcinarea, din partea guvernului meu, să vă declar că omul care ne inspiră nouă încredere este Petru Groza, ca preşedinte al Consiliului. Bineînţeles, acesta este un lucru confidenţial pe care vi-1 spun numai Majestăţii Voastre." (vezi Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 242).

(35). Gheorghe Tătărescu a fost prim-ministru al României în perioadele 5 ianuarie 1934-28 decembrie 1937; 24 noiembrie 1939-4 iulie 1940.

(36). Pe 1 martie 1945, la mitingul organizat de FND în Piaţa Naţiunii din Bucureşti, liderii comunişti Ana Pauker şi Gheorghiu-Dej au cerut constituirea unui guvern prezidat de dr. Petru Groza. Totodată, liderul comunist Teohari Georgescu declara:
„Rădescu trebuie să fie adus în faţa Tribunalului Poporului pentru a-şi primi pedeapsa pentru faptele lui criminale. în jurul lui Rădescu au făcut zid aproape toţi criminalii de război, foştii legionari şi banda reacţionară a lui Maniu.“ (vezi „Scânteia", II, nr.  54,2martie 1945,pp. 1-2).

(37). Vezi detalii în Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, Editura ALL, Bucureşti, 1996, pp. 303-360.

(38). Pe 2 martie 1945, Regele Mihai a încredinţat dr-lui Petru Groza mandatul constituirii unui nou guvern: „Vă însărcinez să formaţi un guvern de largă concentrare democratică cu ajutorul tuturor partidelor,într-o proporţie normală, astfel, încât să se poată realiza o înţelegere completă şi să se asigure un guvern de ordine şi muncă productivă." Inainte de aceasta, Regele se consultase cu liderii principalelor partide politice. Atât Dinu Brătianu cât şi C.T. Petrescu, luând în considerare presiunile sovietice, au fost dispuşi să îl accepte pe Groza ca viitor prim-ministru, cu condiţia ca partidele lor să fie echitabil reprezentate în guvern. în schimb, Iuliu Maniu a refuzat categoric, invocând diverse motivaţii (vezi Şerban Rădulescu Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului comunist în România, Editura Cavallioti, 1995, p. 66-67).

(39). Pe 3 martie 1945, Regele a respins lista noului guvern condus de dr. Petru Groza, motivând neacceptarea acestuia de către PNL şi PNŢ.

(40). La mijlocul lunii septembrie 1944, în judeţele din nordul Moldovei (Suceava, Rădăuţi, Câmpulung, Baia, Dorohoi şi Botoşani) a izbucnit o violentă epidemie de tifos exantematic,care a afectat, în unele localităţi, până la 20-25 la sută din totalul
locuitorilor. Efectele ei s-au resimţit şi în perioada următoare, fiind complet eradicată la începutul anului 1947.

(41). La 4 martie 1945, Winston Churchill a cerut ministrului de Externe, Anthony Eden, să tempereze atitudinea reprezentanţilor militari şi diplomatici britanici de la Bucureşti, faţă de demersurile lui A .l. Vîşinski: „Nu avem, într-adevăr, nici o justificare pentru a interveni atât de viguros în favoarea foştilor noştri inamici români, compromiţând astfel poziţia noastră în Polonia şi iritându-i pe ruşi, care acceptaseră îndelungata noastră luptă la Atena. Dacă vom continua astfel, ni se va spune, nu fără dreptate, că ne-am călcat cuvântul în România, după ce am folosit poziţia pe care am luat-o la lalta, în privinţa Poloniei. Cred că trebuie trimise instrucţiuni stricte reprezentanţilor noştri din România, să nu dezvolte acolo un front politic antirus. Ei fac lucrul acesta cu o energie inoportună, fără să înţeleagă ce este în joc, în alte domenii." (vezi detalii Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous“, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991).

(42). în ziua de 28 februarie 1945, generalul Ivan Zaharovici Susaikov a fost numit noul locţiitor al preşedintelui Comisiei Aliate de Control din România, înlocuindu-1 pe gl. S.P. Vinogradov.

(43). O constatare a situaţiei reale a efectivelor române din Bucureşti şi din proximitatea acestuia este dificil de făcut pentru zilele respective. Oricum, efectivele unităţilor operative erau mult diminuate după demobilizările succesive, iar soldaţii din structurile logistice nu contau pentru rezolvarea unor eventuale situaţii tensionate în Capitală.



va urma