I se spunea Machiavelli (III)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Epoca „înfierărilor"

Lavinia Betea: 
Inţeleg că Ghizela Vass (42) a fost un mentor al dv. Cum era această tovarăşă?

Stefan Andrei: 
Era evreică basarabeancă, ştia perfect limba rusă. Pe deasupra, cocoşată. îi rupseseră coloana vertebrală, se spunea, atunci când fusese închisă şi anchetată...

Lavinia Betea: 
Aţi cunoscut-o înainte de a-1 fi cunoscut pe Ceauşescu?

Stefan Andrei: 
Nu. întâi l-am cunoscut pe Ceauşescu. L-am cunoscut în 1958, când eram preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din Institutul de Construcţii. Şi am luat cuvântul la o Plenară a Capitalei în care s-a pus problema legăturii învăţământului cu practica. Ceauşescu era secretar cu organizatoricul atunci. Şi a adus salutul Comitetului Central. In concluziile lui m-a citat pe mine, printre alţii, pentru problemele ridicate.

Lavinia Betea: 
... „cum bine a zis tovarăşul Ştefan Andrei“, nu?

Stefan Andrei: 
... „asemenea probleme pe care le-a ridicat Ştefan Andrei de la Institutul Politehnic." N-am fost numai eu nominalizat, ci vreo trei-patru. In 1959 a fost a doua conferinţă a studenţilor. Atunci am devenit preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din Bucureşti, preşedinte pe ţară fiind Burtică (43). Acea a doua conferinţă a UASR (44) este de mare importanţă, a fost acolo toată conducerea de partid.

Lavinia Betea: 
De ce?

Stefan Andrei: 
Era în februarie 1959. Atunci, Gheorghiu-Dej a ridicat problema unificării învăţământului. Din moment ce în fabrici lucrează români, maghiari, germani, la CAP-ul din sat muncesc români, maghiari şi germani, de ce să împărţim studenţii din Cluj între Universitatea Babeş şi Universitatea Bolyai?

Lavinia Betea: 
Atmosferă incendiară!

Stefan Andrei: 
Frământări mari au început după Plenara Partidului din 1958 (45). Cu Miron Constantinescu (46)...

Lavinia Betea: 
Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi (47) erau eliminaţi din 1957.

Stefan Andrei: 
Dar în 1958 îl „înfierează" şi pe Pârvulescu (48). Au sancţionat pe mulţi, inclusiv pe Răceanu (49), pe Ştefan Voicu.

Lavinia Betea: 
Aţi avut ocazia să vorbiţi mai târziu cu Ceauşescu despre sancţiunile acelea?

Stefan Andrei: 
Unul dintre cei mai duri la plenara respectivă a fost Ceauşescu. El a prezentat şi raportul, el a făcut o critică foarte severă lui Miron Constantinescu....

Lavinia Betea: 
Ştiu, cunosc stenogramele. Dar dv. în ce mod eraţi implicat?

Stefan Andrei: 
In 1958 eram preşedintele asociaţiei studenţilor pe Institutul de Construcţii. Dar după aceasta a avut loc o prelucrare în organizaţia de UTM.

Lavinia Betea: 
S-a „prelucrat" la nivelul de bază al organizaţiei de tineret sau doar la nivel de vârfuri?

Stefan Andrei: 
Nu, nu, pe facultăţi. Şedinţele le conducea Dănălache (50). Puternic, dar un primitiv. Fost muncitor, apoi ofiţer de Securitate. Activist la Ploieşti, după aceasta, prim-secretar la Capitală. Nevasta lui era soră cu nevasta lui Ştefan Bârlea de la Cabinetul lui Ceauşescu şi venise, ca mine, din mişcarea de studenţi.

Lavinia Betea: 
Ce-aţi înţeles din „epurările" şi „prelucrările" acelor ani?

Stefan Andrei: 
Bineînţeles că partidul - ca să menţină spiritul combativ - avea nevoie periodic de „devieri". De dreapta, de stânga, contra oportunismului... Aşa am înţeles atunci. Şi că erau răfuieli cu unii comunişti  legalişti, nemulţumiţi că Gheorghiu-Dej nu le-a acordat suficientă importanţă. A fost sancţionat şi Vasile Bâgu (51), care a avut un rol important în 1933, la Griviţa. După evenimentele din 1956 (52), din Ungaria, începuse şi la noi printr-o anumită activizare în rândul intelectualităţii, în special a oamenilor de artă şi cultură. Se-ntâlneau, discutau, schimbau între ei materiale.

Lavinia Betea: 
Iar Dej încerca să preîntâmpine ieşirea la rampă a intelectualităţii sau a mai vechilor militanţi de stânga.

Stefan Andrei: 
Păi, în condiţiile în care regimul nu era destul de puternic...?! însuşi Molotov (53) a spus că, fără trupele sovietice, regimul în România nu va rezista. Atunci a fost o teamă. Şi s-au făcut arestările acelea cu Voiculescu (54), Păstorel Teodoreanu (55), Steinhardt (56). A apărut problema unor scrieri din Mircea Eliade şi Cioran aduse şi răspândite de Marietta Sadova (57), care fusese legionară. Circula, ca o anecdotă, istoria întâlnirii actriţei cu Zelea Codreanu (58). „Eu sunt Marietta Sadova“, s-a prezentat ea sigură de succes. Şi Codreanu zice: „N-am auzit de dumneata'. Asta pentru ea a fost aşa mare durere că nici n-a mai fost atât de activă la legionari. Şi nevasta istoricului Panaitescu şi-a adus bărbatul la legionari. Gane, cel care-a scris Trecute vieţi de doamne şi domniţe, a intrat tot aşa, prin soţie, la legionari ... Ce-a fost în 1957-1958 era o formă de reîmprospătare a metabolismului prin spirit de vigilenţă, de combativitate... Atunci au fost şi nişte adunări mizerabile. La câteva am asistat. Dar la Construcţii, la Politehnică, în general, nu erau probleme. Aici erau multă muncă fizică, proiecte, mai puţine discuţii...

Lavinia Betea: 
Pentru constructori a fost un timp bun. Profesia era valorizată.

Stefan Andrei: 
Şi câştigau foarte bine - de la muncitor până la inginer.

Lavinia Betea: 
Nemulţumirile mari trebuie să fi fost în ştiinţele socio-umane - studenţii şi intelectualitatea nu aveau acces la cărţi de referinţă, nu puteau analiza şi discuta profesional, îngrădiţi de cadrele marxist-leniniste...

Stefan Andrei: 
Exact aici au fost. Şi problemele, şi revendicările cele mai grele. Prima — scoaterea limbii ruse din învăţământ.

Lavinia Betea: 
Cine-a cerut?

Stefan Andrei: 
Grupul de la Filozofie, de la alte facultăţi...

Lavinia Betea: 
Cine era în grupul de la Filozofie?

Stefan Andrei: 
Nu-mi mai amintesc. Dar, la Medicină, Ivasiuc (59) era unul dintre conducătorii grupului care venea cu asemenea revendicări. Prima — să fie stopată obligativitatea limbii ruse; a doua — acces la literatura occidentală. Pe urmă — faptul că era înfeudată cultura noastră ruşilor: piese de teatru, cărţi traduse, foarte multe la Editura Cartea Rusă. Era un protest, de fapt, împotriva ruperii de Occident. La Construcţii nu eram angajaţi în această luptă ideologică. Noi aveam de făcut construcţii zootehnice, baraje, poduri — proiecte la care-ar fi visat constructori de oriunde. Pe când cei la Filozofie cereau reconsiderarea lui Blaga (60), lui Ion Barbu (61), cereau să se publice Iorga (62).

Lavinia Betea: 
Cereau, în fapt, să preluăm „noul curs“ iniţiat de Hruşciov (63), sperând şi într-un „dezgheţ" al nostru.

Stefan Andrei: 
Da. Cam asta era linia.

Lavinia Betea: 
Iar Gheorghiu-Dej, pe de-o parte, i-a pedepsit pe cei din creasta valului; pe de alta, s-a folosit de protestele lor ca să desfiinţeze Editura Cartea Rusă, să pregătească ieşirea trupelor sovietice din ţară şi mai apoi Declaraţia din aprilie 1964. Nu i-a păsat de „pierderile colaterale"...

Stefan Andrei: 
A plecat de la hotărârile Plenarei din 1958, cu sancţiunile pe care le ştii, cu discuţii, cu ilegalişti... Şi din dorinţa lui Dej şi a apropiaţilor lui de a întări disciplina şi evitarea creării unor fracţiuni în partid. S-a transmis acest spirit şi în linia tineretului muncitor, dar mai ales în cadrul universitar. N-au fost probleme la sate, nu au fost probleme în industrie, ci în rândul tineretului studios.

Lavinia Betea: 
Ce ştiţi despre motivele puternicei implicări a lui Ceauşescu? A fost dorinţa lui de a se remarca sau l-a împins Dej în linia întâi a „curăţeniei“?

Stefan Andrei: 
Eu cred că l-a împins Dej.

Lavinia Betea: 
De ce nu pe Chivu Stoica (64)? Sau pe Apostol (65)?

Stefan Andrei: 
Ce să spun? Dej a găsit în Ceauşescu omul care aplica, rigid şi disciplinat, politica. Iar Ceauşescu nu avea personalitatea lui Chivu Stoica sau a lui Bodnăraş (66). Chivu Stoica a fost o figură a mişcării muncitoreşti. Dar Ceauşescu până în 1945? în 1957, Dej l-a pus cu botul pe labe şi pe Bodnăraş.

Aniversarea lui Bodnăraş

Lavinia Betea: 
De unde ştiţi?

Stefan Andrei: 
Mergând de tânăr cu cei din conducere peste hotare, am fost foarte avantajat. Când le faci materialele, aduni informaţii, îi însoţeşti în călătorii. I-am şi spus lui Apostol care-mi tot povestea în Austria, prin 1966, istorii din ilegalitate şi cu Gheorghiu-Dej: „Tovarăşe Apostol, iertaţi-mă, sunt prea mic, dar ce spuneţi dv. poate fi grav pentru că aici e ascultare. Haideţi să schimbăm subiectul." Iar el zicea înainte cu conducerea partidului nostru. „Uite, mi-a plăcut cum ai scris despre Bodnăraş la Doftana“ (67). Apostol mi-a povestit o întâmplare de la Mangalia, când i-a chemat Bodnăraş acolo, de ziua lui, în 1957, pe cei din conducere. Când s-a pus în discuţia din Biroul Politic raportul lui Hruşciov din 1956 (68), Chişinevschi şi Miron Constantinescu au spus că avem şi noi datoria să analizăm „cultul personalităţii“
în partidul nostru. Pentru că şi la noi s-au încălcat unele norme leniniste, n-a fost o conducere colectivă... Bodnăraş a spus atât: „Şi eu cred că trebuie să analizăm în spiritul lucrărilor congresului sovietic“. A spus dimineaţa, iar după-amiaza a revenit. Aici, Bodnăraş mi-a povestit că, în pauza de amiază, Dej l-a avertizat: „Măi, fii atent că ai cam lăsat-o în coadă de peşte cu analiza. Eu cred că ai avut intenţia să spui să analizăm tocmai pentru că la noi n-a fost cultul personalităţii, nici altele...“.

Lavinia Betea: 
Că datorită conducerii înţelepte a partidului, noi n-avem pe cine reabilita... Nu?

Stefan Andrei: 
Aceasta-i formula lui Valter Roman (89). El a spus că nu avem pe cine să reabilităm datorită tovarăşului Dej. Deşi ştia cazul Pătrăşcanu (70) şi altele. Iar după-amiază a revenit Bodnăraş. Dar, pentru că ezitase atunci, Dej l-a ţinut minte. Iar la ziua lui Bodnăraş din 1957, ţinută la vila lui din Mangalia, cei din conducere au plecat cu maşinile din Eforie Nord. Bodnăraş invitase şi nişte intelectuali. Daicoviciu (71), Athanase Joja (72) şi nu mai ştiu care. Şi Gheorghiu-Dej, la intrarea în Mangalia, părând fulgerat de-o curiozitate: „Măi, ce-o fi aici, la restaurantul ăsta? Hai să intrăm şi noi.“ Au intrat în localul de-acolo. „Dă-ne şi nouă nişte măsline, nişte caşcaval..."

Lavinia Betea: 
Câţi români aveau televizor? Bănuiesc că nu prea-i ştiau ospătarii pe conducători...

Stefan Andrei: 
Nu. „Dă-ne şi nouă, dacă ai, o ţuică bună!“, comandă Dej; „Avem şi o caisată", zic ăia de la restaurant; „A, asta e şi mai bună. Dar să fie rece.“ Şi au mâncat, şi au băut ca şi cum pentru restaurantul acela din marginea Mangaliei veniseră acolo, nu să-l sărbătorească pe Bodnăraş la vila lui. Şi când era mai bine l-a luat Dej pe Bodnăraş: „Măi, Emile, tu ai fost spion sovietic înainte de a fi membru de partid. Tu ai intrat ilegal în partid, că noi aveam hotărârea că nu puteam primi membri de partid în închisoare, dar tu ai zis că eşti. După 23 August, tu ai făcut plângere la ambasadorul sovietic că eu nu aplic linia de apropiere faţă de Uniunea Sovietică (73). Şi..., zic să ne gândim dacă mai poţi să rămâi în partid... Şi de ce ne-ai chemat aici? Dacă aveai intenţia să ne inviţi la o petrecere de ziua ta, de ce n-ai pus problema în conducerea partidului, să decidem acolo de ce şi cum venim? Aşa ne inviţi tu, pe fiecare în parte, aici? Cum vine asta?... Dacă o singură dată mai faci cum ai făcut atunci, cu analiza activităţii partidului în spiritul sovieticilor, te excludem din Partid.“

Lavinia Betea: 
In 1961 a avut loc o şedinţă foarte interesantă, unde iarăşi a fost criticat Bodnăraş. De data aceasta i s-a imputat cumpărarea unei bărci, insinuându-se posibilitatea de a ieşi cu ea, din Mangalia, în larg, la întâlniri cu sovieticii, înaintea formării guvernului Maurer... (74)

Stefan Andrei: 
Ei, acum să-ţi spun şi eu, Maurer n-avea dreptate când ţi-a spus că l-a chemat Stalin (75). Ghizela Vass, Ştefan Voicu, Petre Lupu considerau că principala piatră legată de gâtul lui Maurer a provocat-o declaraţia lui Zilber (76). Acela a declarat în ancheta Pătrăşcanu că Maurer are relaţii cu Occidentul.

Lavinia Betea: 
Zilber a murit fără a cunoaşte adevărul din ancheta şi procesul prin care a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. In arhivele Securităţii s-au păstrat câteva mii de pagini cu declaraţiile lui. Poveştile şi presupunerile făcute de Zilber în cercul de prieteni au intoxicat multă lume. Din memoriile sale, publicate după 1990 (77), au fost preluate, de asemenea, multe falsuri. Şi cum Zilber scrie cu talent, i s-au difuzat intens părerile ca şi cum ar fi fost fapte dovedite. Printre ele, că Ana Pauker (78) a fost protectoarea lui Pătrăşcanu, că Bodnăraş n-a fost implicat în caz, că sovieticii n-au avut niciun amestec... Or, întreg procesul a fost instrumentat de consilieri sovietici, iar degetul lui Bodnăraş a acţionat butonul cazului Pătrăşcanu... Iar Maurer, dacă nu murea Stalin, intra negreşit în acea rotativă care ţintea toate
obiectivele proceselor staliniste. Maurer avea păcatul de-a fi fost pe frontul de Est. Şi Gogu Rădulescu rămăsese suspect - fiind astfel implicat în procesul Vasile Luca (79) deşi s-a predat sovieticilor cât ce-a trecut Prutul...

Stefan Andrei: 
Eu am asistat când Maurer l-a luat în băşcălie pe Gogu Rădulescu. „Măi, dar tu chiar din prima zi o tai la ruşi?, zicea el. Nu le venea ălora să creadă că n-ai fost trimis“. Am asistat şi când Kosîghin (80) i-a spus lui Maurer: „Tovarăşe Maurer, dv. cunoaşteţi bine Uniunea Sovietică, sigur că şi mai bine cunoaşteţi Crimeea, unde aţi fost în război." „Am fost trimis acolo şi comandam o companie de condamnaţi la închisoare pe viaţă, a zis Maurer. Şi de acolo, cu Ajutorul Roşu (81), am evadat...".


Note:

42 Ghizela Vass (1912-2004), profesia de bază: croitoreasă. A activat în Basarabia, fiind în URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A revenit în România cu Divizia „Tudor Vladimirescu“. A avut funcţii de partid în domeniul relaţiilor externe şi al sectorului de cadre.

43 Cornel Burtică (n. 1931), inginer. Membru al CC al PCR (1969-1982) şi al CPEx (1974-1982). Dintre funcţiile deţinute: ministru al Comerţului Exterior (1969-1972; 1978-1982), şef al secţiei propagandă a CC al PCR (1979), director al Uzinelor 1 Mai Ploieşti (1982-1989).

44 Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti din România a fost înfiinţată în 1957, fiind organizaţie-satelit a Uniunii Tineretului Muncitoresc. In 1973 şi-a schimbat denumirea în Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România.

45 Plenara Partidului din 9-13 iunie 1958 a înregistrat îndepărtarea din structurile de conducere ale PMR a grupului ilegaliştilor. Constantin Doncea, Grigore Răceanu, Eugen Genad, Heinrich Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ştefan Pavel, Vasile Bâgu, Vasile Negoiţă şi Iacob Coţoveanu au fost acuzaţi de „activitate antipartinică", „fracţionism“, „revizionism" şi „concepţii anarhice". Măsura s-a datorat criticilor pe care ilegaliştii le aduceau la adresa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu referire la abandonarea idealurilor comuniste ale mişcării clandestine, îndepărtarea de mase şi marginalizarea vechilor membri de partid din perioada de ilegalitate. Cel mai vehement critic al „grupului ilegaliştilor" a fost Nicolae Ceauşescu.

46 Miron Constantinescu (1917-1974), sociolog. A fost arestat în 1940 şi condamnat la 10 ani de muncă silnică, pentru activitate comunistă. Membru al CC al PCR (1945-1960; 1969-1974), a deţinut funcţii diverse (printre care redactor-şef al ziarului Scînteia, vicepremier). Exclus în 1957 din conducerea partidului, pentru „tentativa de a orienta partidul în direcţia anarhiei liberaliste şi revizioniste", devierea de dreapta"). După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a revenit în viaţa politică (ministru al învăţământului, rector al Academiei „Ştefan Gheorghiu", secretar al CC al PCR, preşedinte al MAN).

47 losif Chişinevschi (nume real Iosif Roitman) (1905-1963), fără profesie. Membru al PCdR din 1928. Membru al Secretariatului PCdR (1936-1941), detinut politic (1941-1944). Membru al CC al PCR/PMR (1945-1954; 1955-1957). Din 1944 până în 1957 a coordonat ideologia şi propaganda. Epurat pentru „fracţionism", a fost numit director al Combinatului Poligrafic Casa Scânteii (1957-1962).

48 Constantin Pârvulescu (1895-1992), profesia de bază: ajustor mecanic. Membru al PCdR din 1921 şi al CC al PCdR din 1929. Voluntar în Armata Roşie în timpul războiului civil. Sancţionat de Secretariatul condus de Ştefan Foriş, a intrat în componenţa „troicii" ce l-a înlocuit (aprilie 1944). Până la sosirea în ţară de la Moscova a Anei Pauker şi a lui Vasile Luca (septembrie 1944), Pârvulescu a fost considerat conducătorul partidului. A fost preşedintele Comisiei de Control a partidului (1945-1961). Pentru „activitate fracţionistă" a pierdut acest influent post. Printr-o cuvântare rostită la Congresul al XH-lea al PCR (1979), s-a ridicat împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Semnatar al „Scrisorii celor şase" (martie 1989).

49 Grigore Răceanu (1906-?), profesia de bază: ajustor mecanic. Sindicalist, membru de partid din ilegalitate. Exclus din partid în 1942. După 23 august 1944 a lucrat la Braşov, Oradea şi Cluj. A fost reprimit în partid în urma verificărilor din 1948. A lucrat ca funcţionar la Asigurările Sociale de Stat (1953), director la Casa Autonomă a Monopolului Statului. Exclus a doua oară din partid la Plenara din iunie 1958, pentru „activitate antipartinică, fracţionistă de calomniere a liniei politice a partidului, a conducerii de partid şi de subminare a unităţii partidului". A fost anchetat doi ani în stare de arest. In 1989, s-a numărat printre semnatarii „Scrisorii celor şase".

50 Florian Dănălache (1915-1984), profesia de bază: strungar. Membru al CC al PMR/PCR. După o carieră de activist de partid în diverse sectoare, în 1952 a primit grad de general şi funcţia de comandant al trupelor de grăniceri, după care a fost primarul Capitalei (1954-1966), ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi preşedinte al Colegiului Central al UGSR. 

51 Vasile Bâgu (1893-?), profesia de bază: muncitor ceferist. Membru al PCdR din 1933. A făcut parte din comitetul de conducere a grevelor de la Griviţa (ianuarie—februarie 1933). Arestat, a colaborat cu autorităţile. A stat trei luni la închisoarea Jilava, închis în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi Tg. Jiu, a fost eliberat în noiembrie 1943. După 23 August 1944 a lucrat la Apărarea patriotică (1944), preşedintele sindicatului CFR (1944-1946), şi în conducerea CFR (după 1948). Pensionat, la plenara din iunie 1958 a fost sancţionat cu vot de blam, pentru „discuţii antipartinice duse în afara cadrului organizat al partidului" şi „calomnierea organelor centrale de partid şi de stat".

52 Pe 23 octombrie 1956, o demonstraţie paşnică a studenţilor pe străzile Budapestei s-a transformat în protest antiguvernamental, prin alăturarea populaţiei oraşului la manifestaţie. Astfel a izbucnit revoluţia maghiară, care solicita reînfiinţarea vechilor partide politice, guvernare democratică şi retragerea Ungariei din Tratatul de la Varşovia. Protestele au izbucnit pe un fond de relaxare a regimului, după moartea lui Stalin. In cercurile intelectuale se cereau reforme ale statului şi îndepărtarea de linia Moscovei. Revoluţia maghiară a fost înfrântă de intervenţia brutală a trupelor sovietice, pe 10-11 noiembrie 1956.

53 Viaceslav Mihailovici Molotov (1890-1986), lider al PCUS. A deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Externe (1939-1949, 1953-1956) şi preşedinte al Sovietului Comisarilor Poporului (1930-1941). A fost îndepărtat de Nikita Hruşciov, în contextul procesului de destalinizare. Exclus din partid în 1961, a fost reabilitat în anii 1980.

54 Vasile Voiculescu (1884-1963), medic, poet, prozator. Arestat în 1958, a fost judecat şi condamnat în procesul „Rugului aprins". A fost condamnat la 5 ani de temniţă grea pentru „uneltire contra
ordinii sociale". A fost deţinut la Jilava şi Aiud. Eliberat în aprilie 1962.

55 Alexandru (Păstorel) Teodoreanu (1894-1964), avocat, epigramist. Autor al unor epigrame celebre, care au circulat inclusiv în timpul regimului comunist. A fost arestat în 1959 şi condamnat la 6 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale". Deţinut la Jilava şi Gherla, a fost eliberat în 1962.

56 Nicolae Steinhardt (1912-1989), avocat, scriitor, călugăr ortodox. Arestat în martie 1960, a fost judecat în lotul „Noica-Pillat“ şi condamnat la 12 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale". A fost deţinut la Jilava şi Gherla, de unde a fost eliberat în august 1964. S-a creştinat în perioada detenţiei, iar în 1980 s-a călugărit, la Mănăstirea Rohia, din Maramureş.

57 Marietta Sadova (1897-1981), actriţă, regizoare. Soţia lui Haig Acterian, a avut, ca şi acesta, simpatii legionare. După turneul Teatrului Naţional la Paris, în 1956, a adus în ţară scrieri ale lui Emil Cioran, interzise în România, care au fost distribuite unui grup de intelectuali. Cititorii acestor texte au intrat în atenţia autorităţilor. Marietta Sadova a fost arestată în 1959, judecată şi condamnată în lotul Noica-Pillat pentru „uneltire contra ordinii sociale". După eliberarea din închisoare şi-a continuat cariera în teatru.

58 Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938). Fondator al Mişcării legionare. Arestat de mai multe ori, a avut relaţii sinuoase cu autorităţile. După instaurarea dictaturii regale a fost arestat în martie 1938, din cauza unei scrisori injurioase adresate lui Nicolae Iorga. A fost judecat şi condamnat pentru ultraj. In noiembrie 1938, a fost asasinat, din ordinul lui Carol al II-lea.

59 Alexandru Ivasiuc (1933-1977), scriitor. Arestat în noiembrie 1956, pentru participare la acţiunile studenţilor din Bucureşti de solidaritate cu revoluţia maghiară. Condamnat la 5 ani de închisoare în 1957, şi-a ispăşit detenţia la Gherla şi în Balta Brăilei. După eliberarea din închisoare, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. In 1963 a revenit în Bucureşti. Ulterior, a beneficiat de o bursă în SUA, a ocupat mai multe funcţii şi a publicat şapte volume. A murit în timpul cutremurului din martie 1977.

60 Lucian Blaga (1895-1961), scriitor. Diplomat (1926-1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936-1938), profesor la Universitatea din Cluj (1939-1948). „Epurat" din învăţământul superior şi circuitul cultural public din 1948, a lucrat la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei. Până la moarte, nu i s-a mai tipărit nicio carte sub nume propriu. A tradus opere din limba germană şi a scris mai multe lucrări, publicate postum.

61 Ion Barbu (1895-1961). Matematician şi poet. A scris numeroase lucrări ştiinţifice şi a avut contribuţii în aritmetică, algebră şi geometrie algebrică. S-a remarcat şi ca poet, fiind considerat, alături de Tudor Arghezi şi de Lucian Blaga, unul dintre cei mai valoroşi creatori de poezie dintre cele două războaie mondiale.

62 Nicolae Iorga (1871-1940). Istoric, publicist, scriitor şi om politic. Profesor titular al Catedrei de Istorie Medie, Modernă şi Contemporană de la Universitatea Bucureşti (din 1895). A fost membru al Academiei Române, a editat şi condus numeroase publicaţii. A fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (1919-1920) şi Senatului (1939), prim-ministru (1931-1932), şi în mai multe rânduri ministru. A fost asasinat în noiembrie 1940 de un comando al Gărzii de Fier, organizaţie împotriva căreia luase atitudine în repetate rânduri.

63 Nikita Sergheevici Hruşciov (1894-1971), lider al PCUS. A ocupat funcţiile de prim-secretar al PCUS (1953-1964) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1964). Cu ocazia celui de-al XX-lea Congres al PCUS, a denunţat crimele comise în timpul lui Stalin (februarie 1956).

64 Chivu Stoica (1908-1975), profesia de bază: cazangiu, membru al PCdR din 1931. Organizator al grevelor de la Atelierele CFR Griviţa (1933). Condamnat la 15 ani de închisoare, a stat în detenţie până în august 1944. Şi-a început cariera politică în calitate de reprezentant al Sindicatelor Unite în Consiliul FND (1945). Membru al CC al PCR (1945-1975), ministru al Industriilor (1948-1952), prim-vicepreşedinte (1952-1955), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1961) şi preşedinte al Consiliului de Stat (1965-1967).

65 Gheorghe Apostol (1913-2010), profesia de bază: muncitor. Membru al PCdR din 1934, a fost închis pentru activitate comunistă (1937-1944). Prieten cu Dej din anii detenţiei. După 1944, a deţinut funcţii precum: preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii (1945-1952); preşedinte al Consiliului General al Sindicatelor (1955-1961; 1967-1969); prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1952-1954; 1961-1967); prim-secretar al CC al PMR (aprilie 1954-octombrie 1955). Pe patul de moarte, Gheorghiu-Dej l-a desemnat succesor la putere. Eliminat în 1969 din CC al PCR pentru „abateri de la morală", a fost trimis în diplomaţie în America Latină (1969-1988). Semnatar al „Scrisorii celor şase" (martie 1989) a fost acuzat ulterior că în ancheta Securităţii s-a dezis de acel protest contra lui Ceauşescu.

66 Emil Bodnăraş (1904-1976), ofiţer. A dezertat în URSS (1932) unde a fost instruit pentru misiuni de diversiune şi spionaj. Trimis în România, a fost recunoscut din întâmplare şi condamnat la zece ani de închisoare. Pus în libertate în 1942 a fost omul de legătură între conducerea comuniştilor din închisori şi exterior, fiind implicat în lovitura de palat şi arestarea Antoneştilor din 23 August 1944. Din 1945 şi până la moarte a fost membru al CC al PCR. A fost vreme îndelungată ministru al Armatei (1947-1955), ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1957-1959), vicepreşedinte şi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1967-1976).

67 Lavinia Betea, „«Sforarul» Bodnăraş şi lecţia crimei politice", în Adevărul, 22 august 2011.

68 In noaptea de 25/26 februarie 1956, după încheierea oficială a lucrărilor Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov a citit un raport secret cu titlul „Despre cultul personalităţii şi consecinţele lui“, în care demasca crimele lui Stalin. Raportul a fost gândit să fie un document intern al mişcării comuniste, însă a ajuns la cunoştinţa presei occidentale şi astfel s-a declanşat procesul de destalinizare în statele comuniste.

69 Valter Roman, nume real Ernst Neulander (1913-1983), inginer, militant comunist din 1931, luptător în Brigăzile Roşii din Spania. In anii războiului a lucrat la Radio România Liberă, creat de Comintern. A revenit în ţară cu divizia „Horia, Cloşca şi Crişan". A îndeplinit funcţii politice în armată, fiind şeful DSPA (1947-1951). A fost ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1951-1953) şi directorul Editurii Politice (1953-1983).

70 Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954), doctor în drept şi ştiinţe economice. Membru fondator al PCdR, folosit ca avocat în apărarea comuniştilor. Ministru al Justiţiei (1944-1948), a contribuit decisiv la instaurarea legislaţiei de tip comunist şi înfiinţarea „tribunalelor poporului". Victimă a celui mai lung proces politic din istoria comunismului mondial, a fost condamnat la moarte şi executat (1954), fiind „reabilitat" ulterior (1968).

71 Constantin Daicoviciu (1898-1973), istoric. Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj (1957-1968), director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei (1945-1973).

72 Athanase Joja (1904-1972), avocat. Membru al CC al PMR/PCR (1955-1969). Membru al PCdR din 1935. In timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost închis în lagărele de la Miercurea-Ciuc, Caracal, Târgu-Jiu şi la închisoarea Caransebeş. După 23 August a deţinut mai multe funcţii precum: reprezentant permanent al României la ONU, ministru al învăţământului şi Culturii (1957-1960), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1960), preşedinte al Academiei RPR (1959-1963).

73 Sovieticii îşi infiltraseră în „partidele frăţeşti" oameni care le furnizau informaţii despre acestea. Astfel, în urma unui denunţ semnat de Emil Bodnăraş la adresa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a descins la Bucureşti Vladimir I. Lesakov, însărcinat cu anchetarea reclamaţiei. In perioada 7-20 august 1947, Lesakov a purtat discuţii separate cu general-colonelul I.Z. Susaikov, Ana Pauker, Dej, Vasile Luca şi alţi membri din conducerea PCR. In raportul întocmit, Lesakov a descris divergenţele manifestate la nivelul conducerii între „gruparea Dej" şi „gruparea Pauker", concluzionând că, pentru a se impune, Dej urmărea scoaterea din partid a grupării Pauker-Luca, pe motiv că aceştia nu erau români. La rândul lor, „pârâţii" au contraatacat, insistând pe erorile comise de Dej şi consilierul său, Maurer. La 19 august, chiar Dej a recunoscut existenţa neînţelegerilor dintre liderii PCR, asigurând însă că ele nu vor putea avea grave consecinţe pentru construcţia României socialiste.

74 Ion Gheorghe Maurer (1902-2000), jurist. După propriile sale declaraţii, primirea în partid i-a fost anunţată după ce pledase ca avocat al apărării în procesele intentate comuniştilor (1937). Arestat şi internat în lagărul de la Târgu-Jiu de unde, pe considerentul că absolvise un liceu militar, a fost trimis pe frontul de Răsărit. Membru al CC al PCR (1945-1974), ministru al Afacerilor Externe (1957-1958), preşedinte al MAN (1958-1961), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1974). Pensionat de Ceauşescu (1974) cu menţinerea salariului şi a celorlalte privilegii ce decurgeau din funcţia de prim-ministru.

75 Iosif Vissarionovici Stalin (1878—1953), lider sovietic de origine gruzină. A preluat puterea în Rusia Sovietică, după moartea lui Lenin. Printre funcţiile cele mai importante: preşedinte al Consiliului de Miniştri (1941-1953), secretar general al PCUS (1922-1952).

76 Herbert Zilber (1901-1978), jurnalist de stânga. In anii războiului a devenit prietenul şi „tehnicul" lui Pătrăşcanu. După război a fost agent dublu (sovietic şi american). Arestat la începutul lui 1948, în urma constrângerilor Securităţii a colaborat la scenariul procesului Pătrăşcanu. Condamnat la muncă silnică pe viaţă, a fost eliberat prin decretul de amnistie generală a deţinuţilor politici (1964).

77 Herbert Zilber, Actor în procesul Pătrăşcanu: memorii, ediţie îngrijită de Gheorghe Brătescu, Bucureşti, Humanitas, 1997.

78 Ana Pauker (1893-1960), născută Rabinsohn, învăţătoare. După căsătoria cu Marcel Pauker (executat în 1938 în procesele staliniste de la Moscova) a devenit militantă cominternistă de reputaţie internaţională, cu diverse misiuni în străinătate. Revenită în România (1934), a fost arestată şi condamnată în procesul de la Craiova (1936) la zece ani închisoare. Emigrată, la cererea guvernului sovietic, în URSS (1940), a activat ca funcţionară a Cominternului şi a contribuit la înfiinţarea diviziilor „Tudor Vladimirescu" şi „Horia, Cloşca şi Crişan“, formate din soldaţi şi ofiţeri căzuţi prizonieri pe frontul de Est. A revenit în România (septembrie 1944) ca emisar al Moscovei în coordonarea procesului de sovietizare. In paralel cu funcţia de membră a Secretariatului CC al PCR (socotită de cei aflaţi în cercurile puterii drept adevărata conducătoare a partidului până în toamna lui 1945), a fost ministru de Externe al României (1948-1952).

79 Vasile Luca a fost destituit din funcţiile de Partid şi de Stat la Plenara CC al PMR din mai 1952, fiind acuzat, alături de Ana Pauker şi Teohari Georgescu, de „activităţi antipartinice" şi „deviaţionism“.
A fost arestat pe 12 august 1952. La 8 octombrie 1954 a primit pedeapsa capitală pentru „subminarea economiei naţionale", sentinţa fiindu-i comutată în aceiaşi zi de Prezidiul Marii Adunări Naţionale la muncă silnică pe viaţă. A decedat în Penitenciarul Aiud la 27 iulie 1963.

80 Alexei Nicolaievici Kosîghin (1904-1980), lider sovietic. A deţinut funcţia de prim-ministru în perioada 1964-1980. Pentru o scurtă perioadă de timp, s-a aflat în fruntea Comitetului de Stat al Planificării (1959-1960).

81 Ajutorul Roşu Internaţional a fost o organizaţie întemeiată de Uniunea Sovietică pentru asistenţa materială a militanţilor comunişti din închisori şi a familiilor acestora. In realitate, prin intermediul Ajutorului Roşu sovieticii finanţau mişcarea comunistă europeană.



va urma