sâmbătă, 6 iunie 2015

Băgău (13)


IOANA BRADEA




„Maaarius, ce faci?“ mă îngînă el şi-mi surîde plin de superioritate, ca şi cum adică facem ce vrea el şi totul e sub control, o luăm de la început?
Mă tem că da, ne privim doar şi printre picioarele noastre se
scurg pe cearşaf cuvintele nerostite, dracu’ ştie pe unde se pierd,
unde se rătăcesc, unde ajung, nouă oricum nu ne folosesc la
nimic se pare, ţîşnesc eu de lîngă el şi mă refugiez pe balcon,
într-un fotoliu, mai fumăm o ţigară şi apoi ieşim după cola şi
cartofi, nu? mda, cred că da, adormim pe balcon, ne trezim după
vreo oră transpiraţi cu soarele-n cap arzînd, mergem la baie, ne
răcorim, ne spălăm, povestim, ajungem iară la ţipete şi tot aşa,
într-un final o să curăţ şi aragazu’ ăsta, ce crezi? nu-s chiar atîta
de leneşă pe cît par, pe cuvînt! nu-1 aud cînd se ridică din pat,
nu-1 simt cum mă priveşte din uşă, îl văd doar cum se apropie
vertiginos de mine şi întinde mîna, fac ochii mari cu teamă şi dau
să mă feresc ca-n faţa unei lovituri, da’ se opresc degetele lui grijulii
şi protectoare cumva pe fruntea mea - Andreea! nu te simţi
bine?! ce-ai păţit, speli într-adevăr aragazul!?! Fantastic! se aşază
pe locul meu de lîngă geam, doborît de revelaţia asta - eeei,
pula-n beci, Marius, nici chiar aşa!?!

Ba chiar aşa, Andros, credeam că ţi-e rău, credeam că te-ai
stricat de cap...

Stricat la cap eşti tu cu tot neamu’ tău!

In afară de soră-mea, poate?


Luni

cursuri, de la zece pînă la două, că de la trei avem şedinţă şi
avem de luat şi banii după aia, încep fabulos încă o săptămînă
cu senzaţii din astea de vomă şi slăbiciuni, parc-aş fi transparentă
şi subţire de tot, parcă din afară mi-aş vedea imediat toate maţele
şi organele alea interne, mi-e cam rău, l-am visat azi-noapte pe
tata, ce-i drept, aveam treabă în nu ştiu ce spital, aveam de vorbit
cu un director şi mă rătăceam pe coridoarele alea albe şi
dădeam peste el întîmplător, efectiv din întîmplare ieşea pe hol
să fumeze o ţigară şi îmi zîmbea şi-mi făcea semn cu mîna - vezi,
mă Andreea, dacă nu te rătăceai pe-aici tu credeai în continuare
c-am murit şi cînd colo eu aşteptam aici să mă găseşti, hai să
mergem acasă că s-a făcut tîrziu

străvezie m-am făcut şi am rămas aşa toată ziua pînă la ora
două cînd s-au terminat cursurile, m-am şi împiedicat la
Universitate în pantalonii evazaţi pe nişte trepte împuţite între
etaje şi m-am trezit întinsă pe jos cu foile, cu sacul şi cu nişte cărţi
împrăştiate pe lîngă mine, futu-i! bine că măcar m-am împiedicat
pe ultimele trei trepte, n-am căzut foarte de sus şi nu m-a
văzut nimeni, nici nu era de mirare, de dimineaţă o ţineam tot
aşa în convulsii şi tremurici din ăştia, parc-aş fi băut paişpe kile
de cafea, al dracului vis - cît de ireal a fost şi tot a răsturnat un
om în toată firea, mă rog, o domnişoară, o fată, da’ cine l-ar fi
crezut în stare? bine c-am terminat-o cu şcoala pe azi, am vreme
să hoinăresc pe străzi, poate să dau o raită pe la bibliotecă, pînă
la trei cînd o să-nceapă şedinţa, ca de obicei, în aceeaşi încăpere
îngustă, lungă de vreo şapte metri, cam douăzeci de fete ne
înghesuim una într-alta ca nişte sarmale, nu sînt scaune pentru
toate douăzeci aşa că o parte dintre noi tre’ să ne găsim loc pe
jos sau în picioare, rezemate de pereţi sau de spătarele scaunelor
sau de genunchii fetelor mai norocoase care şi-au adus la timp
scaune de prin alte birouri, stai pe unde apuci în definitiv şi
aştepţi să se termine odată şi să nu se ia Cătălina de tine
săptămîna asta, stăm toate cu ochii ridicaţi spre ea, că doar şefu-i
şef şi-n pielea goală şi arată de-a dreptul mişto - picioare lungi,
fuste pînă-n cur, ţîţe potrivite, nici prea mari, nici prea mici ca
să le treci cu vederea, îşi trage de fiecare dată cîte-un machiaj
marfă de tot şi de fiecare dată îmi pică faţa cînd o văd intrînd în
birou şi mă minunez cum de poate să fie o femeie chiar atît de
frumoasă - incidentul Jaluzeaua" ar fi prima chestiune de discutat
pe ordinea de zi, care puia mea aţi rupt jaluzeaua săptămîna
trecută?! cine a lucrat în tura de noapte de joooi, că seara, cînd
am plecat eu din firmă, jaluzeaua era întreagă iar vineri dimineaţa
cînd m-am întors atîrna ruptă în colţul ăsta şi să-mi fut una - dacă
pînă se termină şedinţa nu aflu care din voi a făcut-o, vă iau la
toate 5% din salariu fără discuţii deci care n-a încăput de
jaluzeaua asta?!

Jaluzeaua ca jaluzeaua, da’ fetele tocmai au descoperit că de
fiecare dată cînd se-ntîlneşte cu fuckeru’ ei, Corina tre’ să se
epileze cam peste tot, adică tre’ să-şi radă părul de pe fund, tulburătoare descoperire, să-mi bag picioarele, trasăm în minte scenarii despre operaţiunea asta misterioasă - foloseşte vreo cremă
de ras? cum îşi vede fundul? într-o oglindă, poate? cum reuşeşte
să radă tot de una singură şi oare se apleacă în faţă sau se
răsuceşte din trunchi ca să ajungă la locurile mai ascunse? huai
de capu’ ei, nu-şi mai aminteşte nimeni că atunci cînd avem
probleme cu tipii de pe fir, pe ea o chemăm toate în ajutor, e
specialista firmei la înjurături, ar putea să stea o noapte întreagă
cu receptorul la ureche să-l bălăcărească pe ăla de la capătul firului
în toate felurile, numai că mă doare sufletu’ atunci cînd o
aud că începe cu brînza din pizdă - boule, mînca-mi-ai slobozu’
şi brînza din pizdă, că nu m-am spălat de-o lună! Şi rîde apoi fix
aşa cum ştie ea că sună bine să rîdă la telefon, cumva cristalin
adică şi îşi aruncă pletele pe spate foarte cochet şi mă uit la ea
aproape pierdută, tre’ să-mi pun repede căştile pe urechi şi să
dau muzica tare de tot, da’ dacă-s slabe bateriile tot o aud,
Corina, te rooog, mie îmi place să mănînc brînză... Ea izbucneşte
şi mai tare în rîs, parcă acuma şi-ar da seama că-s în cameră,
totuşi, le povesteşte şi cretinilor de pe fir „i-auziţi, fraierilor, am
aici o colegă care îi place brînza! “ şi atunci ies pe balcon să fumez
o ţigară şi să mă uit cum traversează oamenii trotuarele, apare
şi Nicole imediat după mine - ce zici de şedinţă, cum crezi c-o
să se rezolve „incidentul jaluzeaua"?

Habar n-am cum naiba o să rezolvăm şi incidentu’ ăsta pe
lîngă atîtea altele rămase de săptămîna trecută, izbucnim în rîs
pînă una alta şi după ce ne trece mă priveşte Nicole lung şi se
încruntă fată! tu încă te mai gîndeşti la nemernicu’ ăla!? băi, ce
mă enervezi, fă dracului ceva că te usuci pe picioare!

păi şi normal că mă usuc Nicole dragă dacă nu reuşesc să
dorm ca lumea de un secol parcă mă tot plimb aiurea pe străzi,
fără sens, fără direcţie, mă opresc în faţă la Odeon, piu-piu joaca!
pauză de ţigară, nu-mi mai vine să mă ridic de pe banca asta, nu
mai reuşesc nici să-mi dezlipesc ochii de pe nişte afişe imense
cu piese prea strident colorate şi cu nişte figuri de personaje
foarte ascuţite, pînă sub piele se simte ascuţimea aia, să citesc
mai bine cîteva pagini din Kundera, poate aşa îmi revin naibii
cumva, da’ înainte să-mi revin răsare nu ştiu de unde dracu’ un
cerşetor bătrîn, se tot uită la mine şi-mi zîmbeşte năuc - e liber
aici? da, bine-nţeles, de ce naiba să fie ocupat? îi fac loc lîngă mine
şi mă trag spre marginea băncii, bine că sînteţi voi fericiţi, cerşetorii
dracului, bine că zîmbiţi voi aşa aiurea-n tramvai în locul
nostru, de pe locul nostru - se eliberează o bancă alături, se
ridică batrînul şi se mută în dreapta mea şi de-acolo se uită la
mine în continuare şi-mi zîmbeşte mai departe pînă cînd încep
eu să mă foiesc un pic ruşinată - băi, o fi vreun bătrîn din ăla
vrăjit care citeşte gîndurile şi te pune la încercare, o fi sfîntu’
Petru deghizat, poate ar trebui să-i dau ceva, să-i las nişte bani?
nu, că deja e tîrziu şi am ratat momentul şi gestul ar părea acuma
deplasat, dacă nu-1 faci imediat şi spontan, fără să stai pe gînduri,
nici nu se mai pune, prefer să plec naibii de-aici, aşa că mă ridic,
mă duce drumul fix prin dreptul lui, îl depăşesc fără probleme,
încă ruşinată, după cîţiva paşi îmi arunc privirile peste umăr, întorsese şi el capul după mine, îmi tot zîmbea cu ochii ăia senini
aproape ironici - m-a apucat atunci o furie din aia surdă, am
crezut c-o să mă întorc şi-o să-i fut una peste gură ca să-i dispară
surîsul ăla neînţeles, să-i sară dinţii pe asfalt, că nu-1 mai suport,
mi se mai şi pune un nod în gît şi-mi dau lacrimile de nervi şi
mai încolo mă opresc două ţigănci - don’şoară, dă-mi şi mie 500
de lei să-i iau un covrig la ăsta micu’, m-am oprit şi m-am uitat
la ele cu jind, le-am dat 1.000, ia vino mai aproape, don’şoară,
că nu te mănînc, acoperă-ţi palma cu un ban să-ţi zic de dragoste
fo’ două, îi întind pumnul cu ultima mie de lei, numa’ să-i ţin
strîns între degete că altfel imediat mă trezesc fără ei, astea-s
şmechere, ohoo nu glumă şi îmi ia ţiganca pumnu’n mîna ei -
te iubeşte unu’ înalt brunet cu ochii căprui

eeei, nu zău!? surîd eu ca o proastă fericită, îmi şi răsar în cap
ochii lu’ Marius, îmi pomeneşte mai departe ţiganca despre nu
ştiu ce gagică blondă care-ar fi în patul lui acuma şi pînă să mă
dezmeticesc eu a şi dispărut mia de lei în neantul ţigăncii - ia
pune un ban mai mare don’şoară că-ţi zic şi cum îl cheamă!

Lasă, tanti, că ştiu eu mai bine cum îl cheamă, da’ nu vă
supăraţi, pe dumneavoastră cum vă cheamă?

Poftim? se uită la mine lung, de sus pînă jos, parcă încurcată

Cum vă cheamă? eu sunt Andreea - îi întind mîna ca să facem
cunoştinţă ca lumea dacă tot ne-am pus pe taclale - ia uitaţi-vă
la mine, am eu faţă de ban mare? îmi descoperă între timp şi
blugii mîzgăliţi cu pixul pînă la genunchi şi începe să dea din cap
a înţelegere şi compasiune - maică... îţi pare rău după mia asta?
vrei să ţi-o dau înapoi?

Nu, păstraţi-o că mai am una acasă - mă îndepărtez cu
privirea ei lungă în spate, mare scofală să te iubească unu’ înalt
cu ochi căprui, mare pagubă-n ciuperci, da’ măcar m-am înveselit
pentru mai departe pentru tot înainte am cravata meaaaa sînt pio-
nier! o iau pe lîngă Arhitectură spre Romană - pe-aici a fost
văzut, pe-aici se plimba şi el zilele trecute... nu că s-ar putea întîmpla să-l văd şi eu măcar o dată, măcar un pic aşa de departe,
nu că s-ar derula minunea a doua oară şi pentru mine da’ îmi
povestea Mirela că pe-aici te-a văzut, pe-aici ai trecut, ai recunoscut-o, te-ai uitat la ea scurt şi ai întors capu-n altă direcţie,
nu ţi-ai scos mîinile din buzunar şi nici măcar n-ai salutat-o, n-am
îndrăznit nici eu s-o întreb oare cu ce haine erai îmbrăcat în momentul ăla, erai sictirit sau poate doar obosit, ei i s-a părut c-ai
fost de-a dreptul nesimţit, ai traversat strada şi ai intrat la KFC
poate te-ai aşezat chiar la masa unde stăteam şi noi odinioară
poate i-ai aruncat o ultimă privire de pe scaunu’ ăla şi ţi-ai şoptit
în barbă fir-aţi ale dracu’ de fete fierbinţi şi alunecoase! mi-am
aprins o ţigară ascultînd-o şi fosforul băţului de chibrit a spart
ditamai liniştea din creierii mei pustii, a pocnit surd în miezul
zilei ca un mini-foc de artificii, am ridicat din umeri - şi ce-mi
spui mie toate astea, n-ai părinţi? că eu una nu mai am nici o gară
cu el, nu l-am mai sunat de vreo trei luni, din partea mea să intre
şi la McDonalds dacă are chef şi i-am întors spatele, încercînd să
curăţ mai repede tastele aparatului să-mi imaginez doar cam ce
haine ar fi putut să poarte, ce culori, ce zîmbet să fi ales pentru
după-masa aia, cît de tulburi să-i fi fost privirile aruncate Mirelei
sau recunoaşterea, n-ar fi exclus să se fi întrebat chiar aproape
distrat da’ Andros oare ce mai face, cum o mai duce cu secolul
de singurătate douăzeci? cum se mai înţelege cu tipele alea
zevzeci? îmi închipui că-i merge excelent, nu m-a mai sunat de
atîta vreme - îţi închipui prost, Marius băiatule, îmi muşc degetele
la greu, îmi belesc ochii la magazine, la vitrine, într-o bună
zi poate-mi cumpăr şi eu ţoale ca astea expuse aici, da’ înainte
traversăm regulamentar, ne holbăm şi la afişele cinematografice
şi la metrou aş putea să mă aşez un pic cu fundu’ pe cimentul
ăla, să vedem cine mai iese, cine mai intră, o grămadă de figuri
străine, schimonosite unele, nici unu’ nu zîmbeşte ca Marius, aşa
arcuit şi înalt, hai c-am zăbovit destul şi p-aici, s-o iau mai bine
la dreapta pe străduţa asta de lîngă Patria, ba nu! stai aşa că nu-i
asta direcţia corectă, nu-i ăsta drumul potrivit - mă scarpin în
cap nedumerită, ere’ că m-am rătăcit, ere’ că nu mai ştiu pe unde
trebuia s-o iau, sau poate că... fraaate, ce fraieră pot să fiu! care
dracu’ să fie drumul potrivit, cînd nu ai nici o ţintă precisă? nu
am de ajuns nicăieri, futu-i, m-am ţicnit de tot să-mi bag picioarele,
nu am nici o treabă pe nicăieri, am doar o grămadă de timp
de pierdut şi în cazul ăsta nici măcar nu se mai pune la socoteală
vreun sens, fie el bun sau rău - fac orice numa’ să se scurgă secundele mai repede, să uit de cotropirea asta, să deviez cu gîndul
spre alte absenţe, la fel de ascuţite, care să le anihileze pe
primele, să-mi amintesc poate cum a venit tata în vacanţă din
Regensburg, unde avea de terminat sculpturile alea uriaşe pentru
o biserică a carmeliţilor, doi împăraţi-sfinţi-patroni de biserică
- Heinrich şi Kunigunde îi chema, a rămas tata în ţară atunci
HO vreo două săptămîni să se liniştească înainte de ultimele finisaje, înainte de montarea lucrărilor sus pe turnul mănăstirii şi într-o bună dimineaţă m-am trezit devreme de tot, pe la şase, o trezire din aia bruscă, mirosea prin casă a nu ştiu ce chestie bizară
proaspătă mirosea a cuptor parcă, m-a deşteptat un fel de zgomot
- tata era şi el treaz demult, băuse deja o juma’ de cană de
cafea, fuma Carpaţi şi se uita la plopii din spatele blocului de pe
locul lui din bucătărie, de lîngă geam, m-am aşezat şi eu pe un
scaun, în faţa lui, fără să zic nimic aproape o oră, mi-am pus doar
cafeaua rămasă în ibric, mi-am aprins o ţigară - fumam amîndoi,
n-aveam nici o treabă, nici o jenă faţă de tăcerea aia oarecum
grea, oarecum lungă, poate ar trebui să-l întreb ceva, să discutăm
ceva, să-l întreb înc-o dată cum era faza aia cu bunicu’ sau cine
a zis despre mama lui c-ar fi frumoasă ca o icoană, sau cum s-a
hotărît el într-a opta să dea examenul la liceul de arte, cum era
toată familia lui ieşită la cosit şi el a împlîntat coasa-n deal la un
moment dat şi a zis io mă duc să mă cac - şi dus a fost, a furat
nişte bani de sub perna maică-sii şi s-a cărat în Cluj, să-l întreb
cum şi-a cumpărat în primele ore îngheţată de şaizeci de lei,
orice, numa’ să interpunem nişte cuvinte între noi poate şi s-a
întors el atunci spre mine, m-a privit o clipă, ah, are el ceva în
cap să-mi spună, se gîndeşte el la ceva, şi-a aruncat privirile dincolo
de mine, undeva pe pereţi, alte cîteva minute bune s-au
scurs pe lîngă noi, abia tîrziu de tot a răsuflat aşa din greu - individa.
.. o să reziste cam patrusute cincizeci de ani, în schimb
individul hm... o s-o ducă binişor chiar cincisute de ani, cu toate
ploile şi vînturile din Regensburg



va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu