marți, 23 iunie 2015

PRIVESC SPRE CER


Popa Ines Vanda







Mă simt de parc-aș fi în aula unui teatru de revistă,
În care se prezintă gala minciunii-n rochie de artistă.
Mercantilismul e-o corvoadă pentru acel ce nu-i făcut
Să poarte măști pentru a vinde oricât, orice, contrafăcut.



De n-au o față doar a lor, își pun o mască, să dea bine,
Sub ea sunt oameni slabi și goi, cu vise de-mprumut, străine,
Iar dincolo de-atâtea măști, nici nu mai știi cine se-ascunde,
De ți-e prieten sau dușman, când pe sub piele îți pătrunde.



Mi-am pus o vreme ochelari, nu de vedere, nici de soare,
Ci cu lentile roz, de cal, să-i vad umani pe fiecare.
Nu știu să fi cerut ceva, cuiva, în schimbul prieteniei,
Dar am plătit cu răni și-ocară mâna întins-a omeniei.



Azi nu mă miră mai nimic, nici necredința, nici trădarea,
Te-obișnuiești cu-amărăciunea. Mă macină doar nepăsarea,
Indiferența la iubire și sufletele-ngenuncheate,
Disprețul ieftinilor măști, mizera lor dualitate.



Curând vom ridica-ntre noi adevărate cazemate,
Să ne-apărăm de tot ce doare și de imensa falsitate.
Să fie-aceasta rezolvarea, ca nimeni să nu-ți poată frânge,
Aripile în zbor lumesc? Privesc spre cer. Isus iar plânge!


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu