Grupaj de poezii (45)

Mi-e dor de mine sau... de noi

Liliana Trif

Şi-acum mă-ntreb de ce mi-e dor de mine,

Pe unde sunt plecată uneori,

În care loc redefinind un spaţiu

Pe care tu, iubite, îl măsori

Cu podul palmei apăsându-mi sternul?

Mai rar e pulsul, tot mai obosit...

Şi-acum mă-ntreb de ce mi-e dor de mine

Când noi ne confundăm? Ce infinit

Ne captivează ca un drog puternic,

Ne-atrage-ntr-un torent devastator?

Nici nu mai ştiu de ce mi-e dor de viaţă

Când vieţi la rând am învăţat să mor.

Mă regăsesc în toate şi în nimeni,

Un cifru imposibil de ghicit

Şi totuşi mi-e atât de dor de tine,

De noi pierduţi în spaţiul infinit.

Mai conturează-mi fiinţa cu un zâmbet

Să-mi amintesc ceva din viitor,

Promite-mi fericirea lângă tine

Şi-atunci de mine nu-mi va mai fi dor.

DOR DE MAMĂ

Valy Plugar

Pe o prispă de la ţară,

O bătrână tristă, sta.

Şi aşa ca într-o doară,

Din ochi lacrimi îi curgea.

Am crescut copii cu drag,

Nu-i nimenea lângă mine.

Mereu îi aştept în prag,

Dar nici unul nu mai vine.

În lumea largă s-au dus,

Ca să le fie mai bine.

Eu am ajuns la apus,

Plânge inima în mine.

Poarta de la uliţă,

Stă mereu tot încuiată.

Nimeni nu îmi trece pragul,

Parcă n-am fost mamă odată!

Am în suflet numai dor,

Din ochi, lacrimi, mereu, curg.

Şi mă rog ca să nu mor,

Până ei la mine ajung.

Anii mi s-au dus ca vântul,

Păru-n cap mi s-a albit.

Doar la ei îmi este gândul,

Cu dragoste i-am crescut.

Îi aştept cu dor acasă.

Poarta s-o deschidă, larg.

Să îi pun pe toţi la masă,

Şi să îi privesc cu drag!

Mi-e dor de Tine...

Rodica Constantinescu

Am alergat la Tine, acum în faptul serii,

Mânată de un dor și-un gând de nepătruns,

Simțit-am, Doamne, dorința mângâierii

Știind că mâna-Ți sfântă îmi este de-ajuns.

Încep să strig la ușă cu multă cutezanță,

Unde ești, Doamne, Mântuitorul meu?

Primește-mă la Tine, dă-mi clipa de speranță,

Mi-e dor să fiu copilul culcat la sânul Tău!

Și îmi deschizi zâmbind, privindu-mi în adânc,

Tot zbuciumul ștergându-l și plânsul ce-apasă,

Mă salți la Tine, pe brațe, ca pe prunc,

Șoptindu-mi că aici sunt totdeauna acasă.

Te-am rătăcit Iisuse, adesea-n drumul meu,

Cuprinsă de iluzii și lucrături meschine,

Apoi te-am regăsit cum m-așteptai mereu

Ca eu să îmi găsesc sălașul lângă Tine.

Amar de ani şi zile, eu nu am îndrăznit

Privirea-mi vinovată să o ridic spre Tine,

Să-ți spun cât te iubesc, cu sufletul smerit,

Căci Tu, ești necuprinsul și viață pentru mine.

Mi-e dor de Tine, Doamne, un dor ce izbăvește

Spălându-mi nevoința și sufletul de vină,

Mi-e dor de Tine, Doamne, un dor ce mântuiește,

Și-mi poartă pașii spre pace și lumină.

Soare(a)

Ana Podaru

După o lungă noapte de nelinişti,

omul necăjit ce s-a gândit?

ca să nu-i mai vadă ochii trişti

vrea să-i facă noul prototip.

Şi cu schiţa sul la subsuoară

a privit uşor spre Dumnezeu:

- Pot să fac durerile să moară,

lasă-mă să-ncerc, e ţelul meu!

El ... zâmbi şi-i dete aprobarea

şi viteazul se-apucă de treabă,

iar din lutul frământat în grabă

modelă o nouă viaţă. Soare(a).

Şi în ochi îi puse strălucirea,

zâmbet larg şi plete de mătase,

iar pe chip pictându-i fericirea

buze moi sfidând priviri sfioase

şi în palmă-i desenă destinul

şir de stele ,curcubeu pe ape

fără loc unde să-nţepe spinul,

sau tristeţi , demoni să nu se- adape

şi-ntre sânii pârguiţi cu sete

se oprii şi se-aşeză pe scaun

şi-n oglinda smulsă din perete

spuse:- Cred c-am să devin imun!

- N-am să-i pun nici inimă ,nici lacrimi,

doar un gol lăsat , n-o să-i lipsească

aripi o să-i pun de heruvimi...

şi-o sămânţă ce în timp să crească

şi clădi el bobul de iubire

ce uşor îl aşeză în piept:

- Bobul o să nască fericire,

Doamne spune-mi dacă nu e drept!

Şi-ncercă să-i dea un suflu, viaţă,

dară Soare(a) nu mişcă din loc,

nici un zâmbet nu-i schiţa pe faţă.

- Haide, miscă vreau să ai noroc!

Iară glasul a venit din ceruri

ca un tunet străbătându-i pasul:

- Vrei sa faci femeia fără suflet?

de nu bate, inima-i ca ceasul.

- Timpul fără clipă nu se poate,

lacrima după surâs e ploaie,

zâmbet după plâns e foc pe ape,

suferinţa curge prin pâraie.

- Crezi ca eu n-am încercat perfectul?

e-n zadar ,fără simţiri nu-i viaţă,

'geaba ai pictat zâmbet pe faţă,

ea pare tristă....spuse înţeleptul.

Iar omul nostru strânse prototipul

şi se întoarse iar la vechea schiţă

crezând că-n vreme o să vină timpul

când o femeie-a deveni zeiţă.

Preafericiții, neamule

RAUL CONSTANTINESCU

Motto:

Fericiți automulțumiții, că ei calcă pe cadavre și se mândresc cu  asta siluind lumi.

Preafericiți umflați automulțumiții-n roi de gărgăuni ceru-mpânzesc,

Făr-a clipi strivesc tot ce mișcă înainte-le

Sub munți de tăceri cuvinte-pumnal pe la spate-n inimă înfipt;

Mastodonți defilează etalând fosili colți mușchi ce scriu liste negre

Golemii cu picioare de lut roș mohorât

Bărbieresc chelii cubice, răsucesc mustăți antene telescopice

Pe fălci de crocodili la promenadă pe sub arcul de triumf

Pe toate canalele democratice ultrasexuale

Rânjetul fiarei cu semnu-i răsărind pe cerul prezentului

Veniți să vă închinați fiarei zic guri de moluscă,

Nimeni nu este asemeni ei în paradisul nevertebrat

Fantoșe în haite pe falia dintre da și nu

Hidoșenii la purtător la puterea n plus infinit

Explozii de metastaze pe bandă rulantă nonșalantă artă

Nori de sepii damf de sulf praf în ochii inocenților

Câți ca ei la intersecții prin sinecure se hlizesc în mâzga verminei

Haznaua comunitară a netrebuiților de la cain cetire

În frunte-nsemnați cu stigmatul crimei zilnice

Își spoiesc găunoșenii imagini protocol

Pe contrasensul șpăgii „pierdute” la pocker

Apoteoza bazaconiei tuturor contra tuturor

Encomium stultitiae ediția prezent la cub imperfect ...

Avea cezar salată și murături bulă dixit ex catedra, neamule!

Anotimpul speranţei

Ciobotariu Maria

Încercăm un echilibru să găsim,

ne mulţumim grăbindu-ne

să dăm raspuns la toate

nimic nu se întoarce

din tot ce a fost şi a trecut

cu parfumul dulce-amar

ne amăgim iubirea

e ploaie şi furtună

când depăşim măsura

culori de curcubeu

acoperă privirea

şi noi trăim

momentul seducător

suntem o carte deschisă

munţii şi marea, scriu cuvântul

între pământ şi cer

ne avântăm în zbor

gândim cât de aproape...

ne este viitorul

de-i primăvară

sau alt anotimp va fi,

speranţa niciodată nu moare.