duminică, 28 iunie 2015

Băgău (16)


IOANA BRADEA




nu răspunde nimeni nimic, ăia doi discută în plan secund în
continuare în şoaptă, ăsta se face că aşteaptă să se formeze
numărul, cu o mînă pe receptor şi poate cealaltă sub biroul de
lemn lăcuit în bej, mă conformez şi vorbesc şi eu încet de tot -
bine, iubitule, hai s-o punem de-o labă mică şi veselă, încep să
gem şoptit, sună bine vocea mea, să-mi bag picioarele, eu
însămi o ascult un pic încîntată, sună gutural şi mai mult decît
sexy, sună atît de bine încît mă înseninez şi-mi arde brusc de
joacă aşa că încep să răcnesc ca apucata - gemete din alea cum
numa-n filmele porno mai apuci - se face deodată linişte în
biroul de la capătul firului, se întrerupe discuţia celorlalţi doi,
acuma probabil că îmi privesc uluiţi clientu’ deci e cazul să încep
eu să urlu şi mai abitir - fute-mă, iubitule, nu-i băga în seamă că
se uită la tine şi mor de ciudă! huai şi ce pulă faină ai iubituleee!

nu-mi dau seama dacă s-au auzit cuvintele suficient de răspicat, iubitul cu puia faină de sub birou îmi întrerupe elanul repede şi tulburat, acuma stai să vezi ce explicaţii o să le dea colegilor, jubilez cîteva clipe cu receptoru-n mînă apoi îl aşez tacticos la locul lui şi-mi întind picioarele pline de satisfacţie - hait că i-am făcut-o!

i-am făcut-o pe dracu’

Andreea! ce tîmpită şi gratuită poţi să fii uneori, cui dracu’
foloseşte chestia asta? mîine poate că sună ceilalţi doi, din acelaşi
birou, în aceeaşi tăcere conspirativă îmbrăcaţi, fute-m-aş! că parcă
mai tîrziu nu tot eu o să-mi şterg ochii în bucătărie, în faţa zilei
ăsteia de primăvară februarică ghemuită pe scaunul de lîngă
geam între cuvintele astea contorsionată cu tălpile ridicate pe
calorifer şi cu pumnu’ sprijinit în tîmplă nu ştiu cum încep să socotesc că din şapte cam patru nopţi pe săptămînă le petrec pe
scaunul ăla negru cu braţe de fier sau pe gresia de pe balcon sau
pe mochetă cu picioarele încrucişate sub mine şi telefonu’ alături
pe jos, futu-i, patru nopţi din şapte! mă apucă aşa brusc un fel
de silă de călcîie de-mi vine să plîng mocnit, prafu’ o să se-aleagă
de viaţa mea, se scurg lacrimile din ochi în pumn apoi pe încheietura mîinii şi mai jos pe sub brăţara de aramă pînă lîngă cot, pînă lîngă dimineaţa asta teribilă de februarie pe care o măsor
dinăuntru, din spatele ferestrei - să fi fost măcar o curvă din aia
originală, una adevărată de pe Mătăsari sau de oriunde altundeva
da’ aşa... am murdărit fragmente întregi de suflet, zice mama, am
stricat deja cuvintele şi am făcut de ruşine multe lucruri sfinte,
senzaţii şi sentimente se reduc de-acuma la un geamăt aşezat pe
scaun sau la un icnet scheunat în marş între patru pereţi prea
înguşti sau la un miorlăit pe balcon pe o lungime de doi metri,
adică fix atîta cît îţi permite firul de telefon să te întinzi - De ce
oftezi pentru mine fă-mă să oftez şi eu iar dacă oftezi pentru altul
îţi doresc să oftezi mereu!

poftim? ce-ai spus?

deh, ţi-am scris o poezie dragă Andreea, da’ iar nu eşti atentă
la ce vorbesc, în fine, eu ţi-o dedic oricum cu toată dragostea
mea din inimă, ia spune-mi tot ce ai pe suflet, Andreiuşca, spune
că eu te-nţeleg, mi se pare că te-am pus puţin pe gînduri

daaa, mă Dănuţ! să ştii că m-ai cam pus pe gînduri... da’
povesteşte-mi mai bine ce-ai făcut tu în ultima vreme, că nu
te-am auzit de-un secol!

eh, aş face eu da’ n-am cu cine, nu găsesc persoana potrivită,
asta e, unele spune una, alta... am fost la ministru în audienţă,
la ministrul telefoanelor, acolo sus, am depus o plîngere

haoleu, Danuţ, da’ ce-ai păţit?

eh, multe

şi mărunte şi abstracte, nu-i aşa...?

aşa-i, mă Andreea - te rog să-mi cer scuze, te-am sunat la o
oră matinală foarte tîrzie dar efectiv mi-era dor să povestesc cu
tine, zău aşa, colegele tale e aşa de grăbite şi de proaste, mă plictisesc
toate, numai tu ai răbdare să înţelegi ce spun - mă ridic
în picioare şi fac cîţiva paşi prin cameră, mi-a amorţit curu’ în întregime
cu tot cu buretele de sub pînza neagră, arsă pe alocuri
de cîte-o ţigară scăpată de sub control sau adormită sau am avut
treabă cu un inspector de facultate, de aia nu te-am mai sunat
în ultima oară şi apoi ştii tu că a trebuit să plec urgent în Japonia,
nu? ţi-am povestit? da’ nu ne-am înţeles cu chinejii ăia de nici o
culoare, asta e, m-am apucat acum de cîntat

olala! păi cîntă-mi şi mie ceva mă Dănuţ

hm, ştiu şi eu...

te rooog! mă străduiesc să miorlăi cît mai convingător şi le
fac şi fetelor semn că e rost de circ şi distracţie la mijloc, e Dan
Saturnul pe fir - eh, momental nu se poate drăguţo pentru că-s
cam răcit, da’ atunci cînd sînt sănătos cînt foarte bine, am intuiţie,
am ureche, am tot ce vrei, am scos chiar şi un cd cu melodii bănăţene
cu Dolănescu împreună, ce ştii tu, încerc şi eu, asta e, ce
să-i faci, mult problem, pînă rezolv eu în mintea mea asta
micuţă...

lasă, mă Dan că se rezolvă ele problemele astea, important
e c-ai ajuns pînă-n Japonia, nu?

eeei, m-am plimbat peste tot, am fost şi la Veneţia, pe Luvru
cu vaporaşul, m-am bătut acolo cu un karatist, i-am dat cam 5
sau 6 lovituri pe secundă

nu se poate!?

dacă-ţi spun! ce naiba mă Andreea, păi te-am minţit eu vreodată?
nu... ce-i drept, nu m-ai minţit niciodată, Dan, da’ cum naiba
ai nimerit tu acolo?!

eeh, am fost cu bursă în Franţa

ahaaa, înseamnă c-ai văzut şi statuia libertăţii

cum să nu?! 11 luni am stat acolo

ai terminat bursa în unşpe luni!...

daaa, bine-nţeles şi să ştii că mi-a fost dor de tine!

te-ai gîndit la mine non-stop-zi-şi-noapte, nu-i aşa?

păi cum să nu? doar ţi-am mai spus o dată cît ţin la tine şi cît
te iubesc, în fine, noi ne limităm acum în limita posibilităţilor da’
asta nu înseamnă să nu ne iubim chiar şi aşa la telefon, nu?

într-adevăr, păi o să ne iubim şi la telefon, Dănuţ, da’ nu-mi
mai zici o poezie înainte? mă excită la culme poeziile astea frumoase
şi cu sentiment

vaaai, păi cum să te refuz eu tocmai pe tine Andreea

Mă uit la televizor
De tine zău că-mi vine dor
Dar va veni şi ziua mea
Cînd tu vei fi numai a mea

huai de capu’ meu

daaa, sînt foarte tare posesiv... uite, acuma sînt chiar în faţa
oglinzii şi să zicem că aş vrea să-mi fac laba, tu ai putea să-mi spui
şi mie două cuvinte? aşa mai dulci...

cu plăcere, iubitule, cum să nu pot?

pot, şoptesc, gem, răcnesc ca din gura de şarpe, sînt atît de
convingătoare încît eu însămi mă excit iubitule şi încep să-mi frec
pulpele şi atunci cînd închid ochii să fii sigur că de-adevăratelea
mă trezesc pe insula asta pustie cu palmieri fierbinţi în preajmă
şi cu tine alături şi de-adevăratelea întind mîna şi înainte de toate
îi fut una receptorului de plastic pînă-1 desfiinţez şi abia apoi te
găsesc, te simt sau te resimt încălzit şi gata de

şi acum făceai dragoste cu mine, nu? şi tu aveai organism
după organism şi

ce aveam?!?

aveai organism dragă pentru că te sărutam aşa de dulce după
urechi şi pe gît şi te legam apoi de copac şi te chinuiam aşa cu
un cuţit lung numai că tu te liberai nu ştiu cum şi mă legai apoi
tu pe mine şi ce-mi făceai?!?

ce-ţi făceam? ohooo, păi înainte de toate îţi tai blugii cu
cuţitu’ ăla lung, în chiloţi te las Dănuţ dragă! şi mă aplec după
aia şi îţi ating pula cu pletele mele lungi şi mătăsoase şi instantaneu
ţi se scula puia, ce mai!? şi atunci, ca s-o văd mai bine, efectiv
îţi sfîşiam cu o mişcare bruscă şi chiloţii şi mă repezeam la ea s-o sug şi mmm, Daaan, sugeam din puia ta ca dintr-o ţigară şi ...

şi uitai că am şi eu ascuns un cuţitaş la mine! un briceag cu
care mă liberam repede şi apoi te legam eu pe tine!...

băi, Dan, stai aşa, de unde dracu’ ai tu briceagu’ ăsta? şi eu
cum de nu l-am văzut pînă acuma? ai, nuuu, aşa nu mă mai joc!

eeei, da’ asta era o surpriză, măi Andreea!

eeei, nu mă zăpăci! îmi întind gîtul spre ecranul verzui al telefonului, vorbesc cu Dan de pe la trei dupămasa, între timp s-a
făcut nouă jumate seara, m-a tîmpit de cap, la zece cînd o să ies
din tură nici n-o să mai ştiu pe unde s-o iau spre casă, o să-mi
tremure picioarele de la atîtea cuvinte trase de limbă sau de gîtlej
răguşit întins încins - alo! Adi mă cheamă, îmi dai şi mie un număr de la o fată?!

42 la picior merge?

hai, fa, nu mă lua la mişto că nu-i frumos...

ah, pe tine te cunosc, ai sunat şi mai devreme şi ai închis
înainte să ne fu tem, dacă-mi amintesc eu corect ziceai că eşti student la teologie cumva...?

da, şi ce dacă? mai păcătuieşte omu’ din cînd în cînd... auzi,
şi să nu-mi dai un număr din ăla inexistibil! că io-s un tip destul
de frumos, aşa să ştii, deci merit ceva pe cinste

deci da, ia un creion şi scrie: de cîteva ori am mai vorbit la
telefon, ce-i drept şi atunci povesteam cîte-n lună şi-n stele cîte-o
oră jumate pe puţin, alunecam aşa de la un subiect la altul,
săream să le cuprindem parcă pe toate, cu foame multă şi grabă,
că cine ştie cînd o să mai prindem o ocazie ca asta - rîdea aşa
înseninat şi cald de mă topeam acolo lîngă receptor, ai, Marius,
Maaarius! foarte tîrziu ne-am întîlnit, după un an, mai relaxaţi şi
mai uituci şi mai nepăsători, îmi povestea deja despre Cristina,
iubita lui - cred că de data asta am încurcat-o, mi-am găsit naşul
de data asta, mi-e rău fără ea, mi-e rău cu ea, e singura care mă
face să-mi pierd orice urmă de autocontrol, nu-mi mai stăpînesc
situaţia, corpul, gîndurile şi senzaţia aia ciudată că dacă nu acum
poate mîine, poate peste trei luni, trei ani, treizeci de ani tot cu
ea aş putea fi, certitudinea aia în creier, parcă ar fi a mea acum
şi întotdeauna

Mie-mi spui!? zîmbeam înţelegător şi muşcam nervos din
hamburgerul ăla uriaş, cădeau cartofii prăjiţi în urma mea pe trotuar
şi mă grăbeam să-i acopăr repede cu talpa, îi stingeam cu
sete pe caldarîm ca pe-o ţigară fumată pe jumătate, mda, parcă
mă auzeam pe mine vorbind, futu-i! parcă eram eu acum cîteva
luni cînd îi povesteam lui Alex cum ar fi Marius cerul şi pămîntul
meu, aceleaşi cuvinte, aceeaşi idee, că adică o să tot fie iubiţi
la mijloc, amanţi şi aventuri da’ la un moment dat tot o să mă
opresc în mijlocul drumului ca să-mi dau seama că aia din dreapta
totuşi nu e urechea lui, au vrut ei să lipească urechea lui pe
capul unui străin da’ nu le-a mers, m-am prins la timp că era doar
un fals, era doar octombrie şi mă ploua mocăneşte din toate
părţile, ca-n Bucureşti, aşa oameni - aşa ploaie, numa’ la Bistriţa
mai pomeneşti ploi torenţiale şi hotărîte, tată! nu anemice ca
astea din sud, îi ascultam vocea cu privirile aruncate aiurea pe
străzi, peste clădiri, peste figuri de oameni plouate, Cristina care
va să zică, olala, şi zici că locuiţi împreună, fără Alex, fără... ? pardon, adică locuiţi doar voi doi în toată casa?



va urma














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu