joi, 11 iunie 2015

I se spunea Machiavelli (XVII)


Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea




„MAMALIGARII NU SUNT O NAŢIUNE, CI O CURVĂ“ , ZICEA HRUSCIOV


Noi n-am fost antisovietici


Lavinia Betea:
Politica antisovietică dusă în ultima perioadă a vieţii de Gheorghiu-Dej a fost amplificată, se spune, de Ceauşescu...

Stefan Andrei:
Acesta e un subiect care merită o analiză: atunci când se vorbeşte despre relaţiile româno-sovietice, mulţi istorici şi ziarişti le numesc antisovietice. Fără legătură cu realitatea. Să-ţi dau un caz. în 1967 i-am însoţit pe Ceauşescu, Maurer şi pe Leonte Răutu la a 50-a aniversare a Revoluţiei din Octombrie la Moscova. Atunci am organizat foarte multe întâlniri cu şefi de delegaţii cu care nu ne vizitasem încă. Intâlnirile le-am organizat acum la ambasada noastră de la Moscova, nu ca dăţile trecute, în săli puse la dispoziţie de sovietici.

Lavinia Betea:
Nu vă era frică că şi ambasada noastră era monitorizată?

Stefan Andrei:
Mai puţin, că aveam şi noi controlul nostru. Luam, învăţam de la sovietici. Ei ne-au învăţat cum se face. La Moscova, în 1967, a fost o discuţie între Ceauşescu şi Maurer legată de Revoluţia din Octombrie pe care venisem s-o sărbătorim. Ideea principală era că PCUS urmează politica externă a Imperiului Ţarist faţă de celelalte ţări, dar sub altă mască. Şi că, de fapt, apără şi vrea să cucerească toate poziţiile ţarismului. Şi că, în numele comunismului, doreşte să impună o politică de extindere a influenţei teritoriale. Şi, dacă se poate, chiar a cuceririi Europei Occidentale şi a lumii. A fost acolo un moment mai deosebit, când a apărut şi Constantin Pârvulescu. Fusese invitat şi decorat de sovietici. Nu pe Ceauşescu sau pe Maurer îi decoraseră ei, ci pe Pârvulescu. El avea merite mari, participase acolo la revoluţie, a fost preşedinte de colhoz, a fost omul lor de încredere. Prin 1975, la 7 Noiembrie, când am avut o plenară a CC-ului în noiembrie, el s-a urcat la tribună cu: „Tovarăşi, discutăm aici, îmi pare rău că nu vă ridicaţi în picioare să salutăm Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Ceauşescu n-a zis nimic, la Moscova, în 1967, dar, sigur, era deranjat că el a fost singurul decorat din România. Că, prin aceasta, sovieticii dovedeau că pe ei îl preţuiau mai mult. Pârvulescu a apărut în timpul acestor discuţii şi a pus ordinul primit pe masă. A intrat în conversaţie spunând că fără Revoluţia din Octombrie nu era nici la noi partid comunist. A adus şi nişte elogii revoluţiei şi URSS-ului. Incult însă.

Lavinia Betea:
Şi Foriş îl criticase în ilegalitate pentru pregătirea ideologică.

Stefan Andrei:
Mai avea el şi altele. Nu bea, dar a avut aventuri şi căsătorii cu mai multe femei. Ca şi Vasilichi. Pe când se găsea Vasilichi la Moscova, a fost chemat la Comintern şi a cerut să nominalizeze rusoaicele cu
care a trăit. El a întins o pagină întreagă.

Lavinia Betea:
Dar dv. de unde ştiţi?

Stefan Andrei:
De la Ghizela Vass. Şi omul de la cadrele Cominternului l-a întrebat: „Atâtea?!!“. „Nu, zice Vasilichi, să vezi c-am mai uitat numele unora"... La semicentenarul revoluţiei bolşevice, cu o seară-două înainte de a pleca în ţară, mi-a spus Ceauşescu să organizez la ambasadă o recepţie bogată. Să vorbesc cu Teodor Marinescu, ambasadorul nostru la Moscova. Atunci eram prim-adjunct. Şi Marinescu, împreună cu ce se adusese din ţară, a făcut o masă... La sfârşitul acestei vizite, Ceauşescu i-a dat dispoziţii ambasadorului României la Moscova să meargă cât mai departe cu discuţiile şi să spună peste tot şi cu orice prilej că dorim relaţii cât mai largi şi mai multe cu URSS, dar nu în genunchi... Aceasta a fost poziţia noastră, dar niciodată contra Uniunii Sovietice.

Lavinia Betea:
In câteva ocazii, Dej l-a scos pe Ceauşescu „la înaintare" în faţa sovieticilor. Şi prin aceasta i-a atras atenţia lui Maurer, care a văzut în el un continuator al politicii exprimate prin Declaraţia din aprilie 1964'. Se vedeau acestea şi din locul dv. înainte de-a veni Ceauşescu la putere?

Stefan Andrei:
Pe de-o parte, Dej îi dăduse foarte multă putere.

Lavinia Betea:
De ce tocmai lui?

Stefan Andrei:
Pentru că s-a dovedit un soldat credincios. Da. Şi cât a trăit Dej, a demonstrat întruna acest devotament. De aceea i-a şi dat Dej lui Ceauşescu sarcinile acestea duse bine la capăt.

Lavinia Betea:
Alexandru Bârlădeanu mi-a povestit că, după şedinţa de excludere a lui Chişinevschi şi Constantinescu, din 1957, l-a găsit, seara, pe Dej plimbându-se prin curtea casei, surescitat încă de încântare pentru felul cum le venise Ceauşescu de hac „fracţioniştilor“. (2)

Stefan Andrei:
Cuvântul lui Ceauşescu a fost cel mai dur. Ca şi împotriva lui Pârvulescu. Imi amintesc că a făcut referire şi la faptul că Miron Constantinescu s-a refugiat la mănăstire, ca să ia decizii politice în ilegalitate.

Lavinia Betea:
Dacă nu ştia asemenea isprăvi din închisoarea Caransebeş, unde se intersectase cu Miron Constantinescu, le citise în Scînteia din 1946. Acela a fost singurul an când candidaţii comunişti au intrat cu toate forţele în campania electorală. Rubrica intitulată „Cui dăm votul şi încrederea noastră" le făcea prezentări spectaculoase. Când a venit rândul biografiei lui Miron Constantinescu, Scînteia a scris despre retragerea tânărului student la mănăstire, pentru a medita asupra alegerii politice: la legionari sau la comunişti. Reieşea că Dumnezeu îl călăuzise pe Miron Constantinescu către comunişti. Putea fi o fantezie de atragere a electorilor.

Stefan Andrei:
Ceauşescu însă a început ca o fire dogmatică. Şi a sfârşit tot aşa. S-a întors de unde a plecat. Când am fost noi cu sovieticii, până la plecarea trupelor sovietice, perioada aceasta, din 1954 până în 1958, avea nişte cuvântări care nici nu a vrut să fie ulterior publicate. Acolo ridica în slăvi ca nimeni altul Uniunea Sovietică şi armata sovietică. Dacă îţi dai seama, când a început polemica între chinezi şi sovietici, noi am fost de partea sovieticilor la început. Să-ţi dau un caz din acea vreme. Cornel Burtică se afla la o reuniune studenţească în Tunis, şi a fost chiar şi acolo o polemică între chinezi şi sovietici. Iar Ceauşescu l-a criticat pe Cornel Burtică, şeful delegaţiei române, că n-a luat poziţie de partea sovieticilor. In 1962, noi n-am acceptat să ne întâlnim cu delegaţia albaneză. Aşa aveam indicaţia de la Ceauşescu. Pe urmă, la Varşovia, după festivalul mondial al tineretului şi studenţilor ţinut la Helsinki, unde au apărut deoparte chinezii, susţinuţi de indonezieni şi alţii. Potrivit indicaţiilor lui Ceauşescu, Trofin a trecut de partea sovieticilor şi i-a atacat pe chinezi. E foarte interesant că în 1962 a avut loc congresul Partidului Comunist Italian, în delegaţia noastră fiind Ceauşescu şi Niculescu-Mizil. Şi acolo au fost critici foarte violente împotriva chinezilor. In timpul acela eram şi eu în Italia, la invitaţia Uniunii Tineretului Comunist Italian. Şi, de acolo, Ceauşescu a tot insistat la Gheorghiu-Dej ca şi delegaţia PMR să critice Partidul Comunist Chinez. Până la urmă, Dej a acceptat o anumită formă. Dar când delegaţia PMR a revenit în ţară, Dej a scos o hotărâre a Biroului Politic ca orice delegaţie a PMR peste hotare să respingă orice atac la adresa oricui. Dej a dat linia definitivă în 1964, când l-a trimis pe Maurer în vizita din China (3).

Lavinia Betea:
Aceasta a fost, prin urmare, linia deschisă de Dej. Spunea Maurer că Mao l-a întrebat, în prima lui vizită în China, de partea cui sunt românii. Iar el a răspuns de partea marxism-leninismului (4).

Stefan Andrei:
Atunci, în 1964, s-a făcut împăcarea cu China. Şi s-a hotărât ca noi să nu mai participăm la polemica publică. După vizita lui Maurer în China şi întâlnirea lui cu Hruşciov la Zagra, în Crimeea. In această primă perioadă, după părerea mea, Ceauşescu a manifestat o intransigenţă, un stângism, un fanatism şi o abordare plină de ranchiună. Şi în partid, şi în relaţiile cu mişcarea comunistă. Pe partea aceasta, este parcă o întoarcere de 180 de grade cu ceea ce a făcut după ce-a venit la putere. Dogmatic a devenit însă altfel în ultima perioadă.


Nu internaţională proletară, ci solidaritate internaţională



Lavinia Betea:
Furia lui Hruşciov împotriva românilor a început chiar mai devreme de iniţierea relaţiilor noastre cu chinezii şi de Declaraţia din aprilie 1964. In septembrie 1960, între ai săi, Hruşciov se exprima astfel despre „fraţii“ români: „în România, chiar şi printre oficialii Partidului Comunist, se dezvoltă o atitudine nesănătoasă, naţionalistă şi antisovietică, care trebuia retezată de la rădăcină... Mămăligarii nu sunt
o naţiune, ci o curvă. (5) Ce divergenţe - cu implicarea lui Ceauşescu - vă erau cunoscute din această istorie ascunsă?

Stefan Andrei:
Cum au fost discuţiile cu sovieticii privind Porţile de Fier (6). Sovieticii voiau ca partea dinspre noi a hidrocentralei să o facem în cadrul CAER. Iar Dej l-a trimis pe Ceauşescu la Moscova, în 1963, să-i convingă. S-a întâlnit şi a discutat cu N.S. Hruşciov. Au fost neînţelegeri mai ales cu bulgarii, care ne-au pârât Moscovei că întreprindem ceva cu sârbii, pe Dunăre, fără ei. Bulgarii au fost cei care au băgat strâmbele. Mai ales pentru că noi atunci trebuia să luăm turbine din Uniunea Sovietică.

Lavinia Betea:
Şi le-am luat?

Stefan Andrei:
Da, de la Electrosila din Leningrad. Când a venit în ţară după întâlnirea cu Tito (7), Dej i-a pregătit pe ceilalţi în legătură cu noua poziţie faţă de Iugoslavia (8). Mie îmi povestea Petre Lupu că l-a chemat Gheorghiu-Dej: „Măi, ce prostii am spus noi în 1948! Cum, omul ăsta, care a fost în Uniunea Sovietică, care a luptat în război, poate Tito să fie anticomunist, poate să fie ăsta sluga imperialismului"

Lavinia Betea:
Avea şi Tito trecut greu stalinist...

Stefan Andrei:
Da. îşi turnase compatrioţii în procesele staliniste, fusese căsătorit cu o rusoaică, avea copil cu ea. Cred că a lăsat-o la Moscova. Pe urmă s-a căsătorit cu o femeie foarte frumoasă. Davorjanka Paunovici. Româncă de pe Valea Timocului. Foarte frumoasă, dar a murit de tânără. La sfârşit s-a căsătorit cu Jovanka. Care era atunci ofiţer şi agent al Securităţii sârbe, cum era Siguranţa la noi. Când ea a vrut să facă nişte modificări în conducerea Armatei, militarii i-au pus condiţia lui Tito să-şi analizeze relaţiile cu nevasta. Iar Tito s-a despărţit de ea. Eu am fost la înmormântarea lui Tito. Jovanka a plâns tot timpul. Era însă respectată pentru că i-a stat alături în momente grele. Dar aici au învins militarii. Intotdeauna, Tito era foarte atent cu armata. Ştia el ce ştia...


Note:

1 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Interviul cu Ion Gheorghe Maurer), Compania, Bucureşti, 2008, p. 348.

2 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Interviul cu Alexandru Bârlădeanu), Compania, Bucureşti, 2008, p. 114.

3 în perioada 2-10 martie 1964, o delegaţie oficială a CC al PMR condusă de Ion Gheorghe Maurer a efectuat o vizită în China. Prim-ministrul român a fost primit de Mao Tze Dun, secretarul general al Partidului Comunist Chinez.

4 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Interviul cu Ion Gheorghe Maurer), Compania, Bucureşti, 2008, p. 325.

5 Apud Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (ediţie promoţională), Editura RAO, Bucureşti, 2011, p. 189.

6 Acordul privind realizarea şi exploatarea sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier a fost semnat la 30 noiembrie 1963 de către Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosip Broz Tito. Construcţia hidrocentralei a început efectiv în septembrie 1964, iar lucrările au durat şapte ani. Inaugurarea oficială a avut loc pe 16 mai 1972.

7 Iosip Broz Tito (1892-1980), lider comunist de origine croată. A deţinut funcţiile de preşedinte al Iugoslaviei (1953—1980), Prim-ministru (1943-1963), Preşedinte al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia (1936-1980). Personalitatea sa a marcat profund istoria postbelică a Iugoslaviei. A imprimat o evoluţie independentă a regimului comunist iugoslav în raport cu URSS.

8 în perioada 20-29 octombrie 1956, o delegaţie oficială a PMR condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej a vizitat Iugoslavia.



va urma














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu