Epurarea (18)

Victor Suvorov

AL DOILEA AVERTISMENT AL LUI TUHACEVSKI

"Diplomaţia" lui Tuhacevski era o ameninţare directă la adresa politicii lui Stalin şi, în final, a securităfii sale personale, întrucît nu a reuşit, pare-se, nici să-l convingă pe Tuhacevski să înceteze aceste încercări, nici să-l îndepărteze, s-a decis exterminarea întregului comandament superior sovietic, cu excepţia partizanilor lui Stalin."
Voprosî istorii, 1989, nr. 6, pp. 62-63

Unii spun că Tuhacevski nu a avertizat doar în privinţa pericolului atacului francez, american şi britanic asupra Uniunii Sovietice - o dată a avertizat şi asupra invaziei germane. Articolul se numea „Planurile militare ale Germaniei contemporane".
Atunci să deschidem Voennîi vestnik, nr. 4 pe 1935 şi să citim noi înşine acest avertisment. Cine nu are Voennîi vestnik pe 1935 poate citi acelaşi articol în volumul al doilea de opere alese ale lui Tuhacevski (pp. 233-239).
Dragi tovarăşi, Tuhacevski nu a avertizat asupra posi­bilului atac al Germaniei.
Cum aşa ? ! Doar articolul lui Tuhacevski priveşte pla­nurile agresive ale Germaniei!
Corect. Dar cine a găsit timp să-l citească? Apărători ai genialităţii lui Tuhacevski, ridicaţi mîna, cine a citit avertis­mentul tuhacevskian ?
Să luăm aminte la titlul articolului: Planurile militare ale Germaniei contemporane. Nu este vorba despre planurile de viitor, ci de cele existente în Germania în momentul scrierii articolului. Dar se ştie foarte bine că în aprilie 1935, Germania nu avea nici un fel de planuri de atacare a Uniunii Sovietice. Acestea nici nu puteau exista, pentru că pur şi simplu nu exista graniţă comună între Uniunea Sovietică şi Germania. Dacă Germania s-ar fi hotărît să deschidă un coridor spre graniţa sovietică prin teritoriul Poloniei, atunci imediat, ca într-un caleidoscop, s-ar fi schimbat toată situaţia politică şi strategică din Europa şi din întreaga lume, s-ar fi format o nouă situaţie şi toate planurile pregătite dinainte de atacare a Uniunii Sovietice n-ar mai fi avut oricum nici un sens.
Tuhacevski începe articolul cu analiza stării forţelor armate ale Germaniei: o putere militară înfricoşătoare! Tuhacevski informează că, pe lîngă altele, în flota germană sînt nouă vase de linie. Greşeşte, incluzîndu-le şi pe cele care se aflau în construcţie. Aici tovarăşul Tuhacevski a luat-o puţin înainte, în 1935, Germania nu avea vase de linie. Apropo de asta: ea a intrat în al doilea război mondial fără să aibă nici un vas de linie în funcţiune. Bismarck a intrat în componenţa flotei abia în 1940, a fost gata în totalitate în aprilie 1941, iar în mai a fost scufundat de flota britanică. Şi Tirpitz a intrat în componenţa flotei în 1941. Cînd în 1935 Tuhacevski scria de nouă vase de linie germane, Tirpitz nu era nici măcar proiectat. Celelalte şapte vase de linie ţin de planurile cutezătoare ale amiralilor germani şi de fantezia debordantă a mareşalului sovietic.
Dacă este să-l credem pe Tuhacevski, în 1935, în compo­nenţa aviaţiei germane numai bombardierele şi avioanele de recunoaştere erau 2.100. Dar să nu-1 credem pe Tuhacevski. Chiar după patru ani de „cursă turbată a înarmărilor", Germania a intrat în al doilea război mondial avînd 2.765 de avioane de luptă de toate tipurile, inclusiv avioane de vînătoare (Goralski R., World War IIAlmanac, London, Hamish Hamilton, 1981, p. 89).
În informaţiile despre trupele terestre, Tuhacevski este mai corect, deşi şi aici adevărul este amestecat cu închipuirile. Născocirile se văd cu ochiul liber, iar adevărul nu poate speria pe nimeni. Tuhacevski ne înştiinţează că Germania intenţiona să alcătuiască o „armată gigantică" de... 36 de divizii. Tuhacevski informează că fiecare divizie de infanterie germană va avea în componenţa sa, pe lîngă altele, cîte un batalion de tancuri şi două regimente de artilerie. Tuhacevski transferă planurilejioastre asupra nemtiloLExact această organizare se prevedea pentru diviziile noastre de infanterie în caz de război, în 1939, în momentul începerii mobilizării secrete a Armatei Roşii, exact o astfel de organi­zare a fost adoptată pentru diviziile noastre de infanterie : în fiecare divizie, pe lîngă trei regimente de infanterie sînt două regimente de artilerie, un batalion de tancuri şi alte unităţi, însă în armata germană, diviziile de infanterie aveau - şi în timp de război, şi în timp de pace - mulţi oameni, mulţi cai, multe căruţe, dar puţin armament. Nemţii aveau în diviziile lor de infanterie doar cîte un regiment de artilerie, iar batalioane de tancuri nu aveau deloc.
Iar dacă Tuhacevski vorbeşte despre faptul că în 1935, în componenţa diviziilor de infanterie germane erau tancuri, asta ţine numai de năzărelile sale.
Tuhacevski informează că una din diviziile germane era motorizată, iar în afară de aceasta existau patru brigăzi mecanizate şi 12 batalioane de tancuri. Tuhacevski infor­mează cîţf oameni sînt în aceste unităţi: 15.000 în divizia motorizată, 12.000 în cele patru brigăzi luate la un loc şi 6.000 în cele douăsprezece batalioane luate la un loc. Iată deci care este armata de invazie! De această putere trebuia să ne temem? O divizie, patru brigăzi şi douăspre­zece batalioane, însă la noi orice regiune militară avea mai mult. Tuhacevski vorbeşte despre numărul efectivului perso­nal al acestor mari unităţi şi unităţi, dar nu ne informează despre numărul tancurilor. Şi există un motiv : pe atunci, în Germania nu existau tancuri, în acel an, armata germană avea 219 maşini T-1, care, după clasificarea tuturor ţărilor din acel timp, nu s-ar fi numit tancuri, ci tanchete: greu­tatea - 5 tone, blindajul - antiglonţ, motorul - pe benzină, de 57 CP, dotarea - mitralieră. Să împărţim 219 tanchete la o divizie, patru brigăzi şi douăsprezece batalioane.
Tuhacevski mai informează că există şi unităţi de tancuri la infanterie şi cavalerie, încă o fantezie, în 1935, nemţii n-au avut unităţi de tancuri în componenţa infanteriei şi cavaleriei. Acestea n-au apărut nici la începutul războiului, şi nici pînă la sfîrşitul său. Dacă infanteria şi cavaleria germană ar fi avut în 1935 în componenţă subunităţi de tancuri, atunci cele 219 tanchete ar fi trebuit împărţite nu numai la o divizie, patru brigăzi şi douăsprezece batalioane, dar şi la diviziile de infanterie şi de cavalerie. Atunci aceste jalnice tanchete ar fi fost împrăştiate într-o mulţime de unităţi.
Tuhacevski însuşi îi cerea lui Stalin 50-100.000 de tancuri, iar pe noi ne sperie cu tanchetele nemţeşti în număr de 219 bucăţi.
Tuhacevski ne informează că în Germania, „unităţile de tancuri se află într-un proces sporit de utilare cu tancuri de ultimele tipuri". Iar fantezie, în Germania anului 1935 nu existau „tancuri de ultimele tipuri", cum, de fapt, nu erau nici de primele tipuri. Conturînd această putere militară copleşitoare, adăugind de la sine nouă vase de linie, mii de bombardiere şi tancuri de ultimele tipuri inexistente, Tuhacevski trece la avertismente.
Şi acum începe comedia.
Nimeni dintre cei care au scris despre avertismentele lui Tuhacevski nu s-a învrednicit să le citească. Dacă le-ar fi citit, n-ar mai fi scris despre ele. Căci nu au existat. Tuhacevski nu a crezut în posibilitatea invaziei germane asupra Uniunii Sovietice şi pe această temă a lăsat un docu­ment foarte serios, scris de mîna lui în ultimele zile înainte de proces. Vom reveni asupra lui. Insă în articolul lui Tuhacevski existau într-adevăr avertismente - dar acestea nu erau adresate nicidecum poporului sovietic şi nici Armatei Roşii, ci poporului francez, armatei franceze şi guvernului Franţei. Tuhacevski vorbeşte despre planurile revanşarde ale lui Hitler. Însă Rusia a ieşit din primul război mondial înainte de încheierea acestuia - ea nu se număra printre învingătoarele Germaniei. De aceea nu putea fi vorba despre o revanşă împotriva Rusiei. Revanşa era împotriva Franţei biruitoare, care supsese sîngele Germaniei. Tuhacevski îşi îndreaptă avertismentele spre Franţa : „Armata franceză, cu cele 20 de divizii ale ei şi termene mari de desfăşurare mobilizaţională şi organizare a unităţilor, nu va mai putea acţiona activ împotriva Germaniei. Dimpotrivă, înainte de a începe un asemenea conflict, va trebui să piardă mult timp pentru desfăşurarea forţelor sale... Hitler va tinde să .liniş­tească Franţa... Hitler va adormi Franţa, căci nu vrea să dea vreun prilej pentru sporirea înarmărilor franceze... Tăişul antisovietic este un paravan comod pentru acoperirea planu­rilor revanşarde la Vest (Belgia, Franţa) şi la Sud (Poznan, Cehoslovacia, Anschluss). Pe lîngă toate celelalte, nu se poate nega faptul că Germania are nevoie de minereul fran­cez. Ea mai are nevoie şi de extinderea bazei sale maritime. Experienţa războiului din 1914-1918 a arătat cu toată clari­tatea că, fără o stăpînire severă a porturilor Belgiei şi a porturilor nordice ale Franţei, puterea maritimă a Germaniei nu se poate edifica".
În acest articol sînt avertismente pentru Franţa, Belgia, Polonia, Cehoslovacia şi Austria. Dar nu se spune nimic despre faptul că mai tîrziu Hitler se va întoarce împotriva Uniunii Sovietice. Nicăieri. Nici în cele două volume şi nici în alte documente.
Bun strateg : în 1931 declara public că Franţa intenţiona să ne atace, iar în 1935 declara public că Franţa nu intenţio­nează să atace pe nimeni. Ea de-abia dacă avea forţe pentru autoapărare. Tuhacevski avertizează Franţa, Belgia, Polonia, Austria şi Cehoslovacia asupra ameninţării germane. Dar nu-şi avertizează armata sa, poporul său.
Dimpotrivă, Tuhacevski declară că nu există nici o ame­ninţare asupra noastră : Hitler este numai în vorbe împotriva noastră, iar aceste vorbe sînt numai un paravan pentru pregă­tirea agresiunii în cu totul alte direcţii...
Tovarăşul Tuhacevski s-a întins mai mult decît îl încape plapuma.
Imaginaţi-vă că un străin începe să vă dea indicaţii despre cum trebuie să vă educaţi copiii şi să vă ţineţi gospodăria. Este foarte posibil ca acestea să fie sfaturi rezonabile, însă sfătuitorii nechemaţi sînt trimişi de obicei într-o anumită direcţie. Şi mai puţin sînt suportate sfaturile străinului în relaţiile internaţionale. Cele mai preţioase sfaturi, dar nece­rute, care provin de la persoanele oficiale ale unui stat către alte state sînt apreciate ca amestec în treburile interne şi ca jignire. Locţiitorul comisarului poporului pentru apărare al Uniunii Sovietice, care pînă nu demult conducea hoardele roşii în Europa cu scopul de a lichida toate statele şi de a le transforma în republici sovietice, acum dă sfaturi la cinci state concomitent: faţă de cine să se teamă şi împotriva cui să se pregătească de război. Fireşte, este o jignire. Guvernele a cinci state suverane, ca nişte pisoi orbi, nu văd primejdia, iar preaînţeleptul Tuhacevski o vede şi o arată. Ba încă şi public, în presă.
Dacă Tuhacevski ar fi avut o cît de mică pricepere psihologică, nu s-ar fi grăbit cu propunerile făcute în mod public, ar fi realizat că sfaturile nesolicitate sînt total res­pinse. Asemenea sfaturi nu trebuie date prin ziar, ci pe canale diplomatice secrete, cu grijă, fără să-şi arate cărţile întregii lumi. Însă şi atunci toate ţările ar trebui să fie cu ochii în patru la avertismentele lui Tuhacevski. În 1935, lumea încă nu ştia ce înseamnă Hitler. Dar ce înseamnă Tuhacevski ştiau toţi - şi de aceea apăreau întrebări inevi­tabile : tovarăşe comunist, de ce te nelinişteşte securitatea noastră burgheză? Te-au schimbat din post sau te-ai reeducat? Ai pe piept ordinul „Steagul Roşu" şi pe el o inscripţie aurită: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ". Renunţi la lozinca înscrisă pe pieptul tău? Dacă renunţi, de ce o porţi? Iar dacă nu renunţi, atunci, dragă tovarăşe, cară-te cu sfaturile tale...
Deosebit de straniu trebuie să fi sunat astfel de avertis­mente pentru polonezi, în 1920, Tuhacevski semna ordine privitoare la „cadavrul Poloniei albe" şi peste acest „cadavru" şi-a condus comisarii spre zidurile Berlinului şi Parisului... Acum s-a îndrăgostit brusc de Polonia, acum poartă grija securităţii sale...
Multe şi-a permis tovarăşul. Pentru a da indicaţii preţioase unor state străine, oricine ocupă un post oficial trebuie să aibă pentru aceasta împuternicirile corespunzătoare. Venind într-o ţară străină, ambasadorul face o vizită şefului de stat şi-i înmînează scrisorile de acreditare: aveţi încredere în mine, guvernul meu m-a împuternicit să vorbesc în numele său, în acest scop am scrisorile de acreditare. Iar dacă amba­sadorul se abate, fie şi cu un cuvînt numai, de la instruc­ţiunile guvernului său, atunci este chemat înapoi şi guvernul îşi cere scuze pentru comportarea sa : aceste prostii vin din partea lui, nu au fost spuse de noi. A avut Tuhacevski cărţi de acreditare de la guvernul său ca să dea indicaţii preţioase unor state suverane? Politica externă este determinată de guvern şi este dusă la îndeplinire de Comisariatul poporului pentru Afacerile Externe şi de alte structuri statale. Loc­ţiitorul narkom-ului de Apărare, tovarăşul Tuhacevski, putea să vorbească cu alte state numai în cazul în care ar fi fost desemnat în componenţa unei delegaţii şi i s-ar fi dat împu­terniciri. Fiecare greier să-şi cunoască vatra. Este extrem de imprudent pentru locţiitorul narkom-ului de Apărare să se bage în chestiuni care nu intră în competenţele sale, în afaceri pentru care nu are rangul necesar pentru a le aborda.
Tuhacevski dădea cu generozitate indicaţii preţioase statelor suverane şi în felul acesta punea beţe în roate pro­pagandei noastre. Tot Aghitprop29-ul demonstra de ani întregi că duşmanii vor să ne atace şi însuşi Tuhacevski a făcut acest lucru, dar deodată Tuhacevski declară că Hitler nu ne ame­ninţă, că atacurile lui împotriva Uniunii Sovietice şi planurile antisovietice sînt doar un paravan pentru pregătirea atacului asupra altor ţări, un paravan menit să adoarmă vigilenţa Franţei. Exact aşa s-a exprimat Tuhacevski: paravan. Tuhacevski nu chema poporul la apărare, ci, dimpotrivă, îi tempera zelul. Tot articolul său se referă la faptul că Germania va lupta împotriva Franţei. Dacă este aşa, atunci cine ne va ataca pe noi ?
Tovarăşul Stalin cheamă poporul să aibă vigilenţă revo­luţionară. La fiecare colţ sînt panouri: „Nu flecari! Duşmanul ascultă! ". Şi deodată apare un mare şef care declară public că nu ne ameninţă nimeni. Este ameninţată în mod real Franţa: fără minereul francez şi fără porturile franceze Hitler nu se descurcă.
Tuhacevski se juca foarte periculos. Cel mai interesant este că nu-şi dădea seama de prostia lui. Nu sesiza că merge în răspăr cu toată politica statului.
Exista în comportamentul lui Tuhacevski şi ceva mai rău.
Planul lui Stalin era următorul: să-l lăsăm pe Hitler (spărgătorul de gheaţă) să nimicească Europa, să distrugă .armatele, partidele, guvernele, iar după aceea noi vom „eli­bera" Europa. E clar, nimeni în lume nu s-a aşteptat ca Franţa să cadă atît de repede - nici francezii, nici chiar nemţii. Lui Stalin i-ar fi fost mai bine dacă Hitler ar fi avut de furcă vreo doi ani cu Franţa, însă în orice caz, pentru Stalin era profitabilă căderea Franţei: cu cît Hitler va putea merge mai departe la Vest şi la Sud, în Marea Britanic, în Spania, spre Gibraltar, în Africa, cu atît mai bine.
Dar Tuhacevski n-a înţeles planul lui Stalin şi a început să dea sfaturi nepoftite Franţei, orientate înspre ideea ca Franţa să reziste în faţa Germaniei. Merita oare atunci ca Stalin să creeze „Spărgătorul de gheaţă al revoluţiei", care va începe să patineze la graniţa franceză ?
În cazul cînd Franţa şi alte ţări aplecau urechea la sfatu­rile lui Tuhacevski şi îşi întăreau apărarea, acţiunile lui Hitler - spărgătorul'de gheaţă n-ar mai fi fost atît de eficace şi de distrugătoare, atît de folositoare lui Stalin. Tuhacevski era la fel de agresiv ca şi Stalin. Numai că planurile lui Stalin erau viclene şi deştepte, pe cînd planurile lui Tuhacevski erau primitive şi prosteşti. Din cauza mărginirii sale, Tuhacevski împiedica executarea planurilor lui Stalin.
Împiedica fără să priceapă acest lucru.
Dacă subordonatul nu înţelege gîndul comandantului, dacă, în afară de asta, n-are destulă minte ca să-şi ţină gura cînd nu i se cere părerea, atunci respectivul subordonat trebuie trimis la plimbare, pentru a nu frîna cu nepriceperea sa executarea planului.
L-ar fi împuşcat Stalin pe Tuhacevski imediat după publi­carea acestui articol tîmp ?
Nicidecum. A-l împuşca imediat înseamnă a-ţi arăta cărţile.
Stalin a zîmbit binevoitor, în acelaşi an, Stalin născocise un titlu - Mareşal al Uniunii Sovietice - şi a dat acest titlu la cinci dintre comandanţii săi, printre care şi lui Tuhacevski: bucură-te!
Deocamdată.
Tuhacevski nu era singurul. Lichidarea cazacilor cervoneţi nu a fost determinată de faptul că aceştia polemizau cu cei din armata l cavalerie privind meritele în războiul civil.
Nu, chestiunea era mai serioasă.
Cei din armata l - de la Budionnîi, Voroşilov, Panasenko şi mai jos - nu se băgau în politica internaţională şi nu sfătuiau public Franţa şi Polonia de cine să se teamă.
Ei sînt militari disciplinaţi, care-şi ţin limba între dinţi. Treaba asta nu e de resortul lor.
însă Tuhacevski şi cazacii cervoneţi aveau planul lor special pentru viitorul război. El consta în faptul ca totul să se repete ca şi în primul război mondial: Germania la mijloc, iar în cele două părţi - Rusia şi Franţa. Franţa se apără, iar noi atacăm şi distrugem Germania.
Tuhacevski s-a pronunţat nu o dată în faţa colegilor francezi cu aluzii asupra unei asemenea variante. La îndru­marea lui Tuhacevski, ofiţeri şi generali francezi apăreau tot mai des în diviziile şi corpurile de armată sovietice. Erau la modă delegaţiile, stagiaturile şi alte forme de schimburi...
Cervoneţul Ilia Dubinski descrie un astfel de stagiar din Franţa, îl chema Louis Leguest. Dubinski povesteşte despre starea de spirit din acei ani din preajma lui lakir şi Primakov : „Judecind după situaţie, după urletul de fiară al radioului berlinez, pe noi toţi din garnizoana kieveană ne aşteaptă un drum lung înspre vest, în întîmpinarea armatei fasciste. Iar pînă vom ajunge acolo, se cuplează cu ei aliaţii noştri - diviziile cehoslovace şi franceze. Şi poate că odată, pe Rin, ne vom mai întîlni cu stagiarul nostru Leguest", (Osobîi sciot [Un calcul special], p. 116).
Conform concepţiei lui Tuhacevski, lakir, Primakov, Dubinski şi alţi cazaci cervoneţi, Franţa va rezista pe forti­ficaţiile sale pe Rin, iar noi va trebui să atacăm prin toată Polonia, prin toată Germania...
În primul război mondial, Rusia încercase deja această variantă. Şi şi-a rupt gîtul. Armatele ruseşti s-au avîntat trei ani asupra Occidentului, milioane de soldaţi foarte buni şi-au dat viaţa, iar cei din spatele frontului, care au „făcut" tot războiul în capitală, în ultimul moment n-au vrut să meargă la război. Iată toată reţeta revoluţiei şi răsturnării monarhiei. Germania era vlăguită de Frontul de Răsărit, iar Marea Britanic şi Franţa, folosindu-se de acest lucru, au devenit învingătoare.
Stalin a hotărît să nu mai repete scenariul. A gîndit totul foarte bine. Nu şi-a dezvăluit planurile. Intenţiona să intre ultimul în război şi numai după ce „capitaliştii se vor fi mîncat între ei" (cuvîntarea din 3 decembrie 1927).
Primii doi ani ai celui de-al doilea război mondial au mers în totalitate conform planurilor lui Stalin. Numai că după aceea lucrurile s-au complicat.
Tuhacevski şi cazacii cervoneţi nu l-au ascultat pe Stalin, nu i-au înţeles planurile şi nici n-au încercat să le înţeleagă -n-au găsit altceva mai bun decît să repete scenariul din primul război mondial.
Să ne imaginăm: şeful unei bande a gîndit o combinaţie extraordinară prin care concurenţii săi din alte bande se omoară între ei... Totul e perfect, dar unul dintre apropiaţi? şefului începe să trăncănească prostii, dezvăluind prin flecă­reala lui planul genial. Ce veţi porunci în privinţa acestui' flecar? După părerea mea, trebuie să i se închidă gura, dar în aşa fel încît flecărerile sale să nu fie luate în seamă. Altfel încep întrebările: dar ce spunea aşa e ?
Lui Stalin toate îi mergeau în grafic - dar deodată apare Tuhacevski, care, peste capul lui Stalin, se adresează veci­nilor Germaniei cu chemarea de a se pregăti de apărare împotriva lui Hitler...
Tuhacevski s-a băgat în chestiuni pe care nu le înţelegea deloc.
În care nimeni nu i-a cerut să se bage.
În care nu avea dreptul să se bage.                            



va urma