Grupaj de poezii (43)

Alte lumi mai umane

Adi Filimon

cât timp din viaţă plâng pentru lucruri mărunte

nu pot râde măcar un pic pentru ceva important

visele sunt viaţa pe care mi-aş dori să o duc

de-aceea dorm aşa de mult

când copiii visează demonii morţii eu trăiesc

demonii vieţii şi fug într-o altă realitate

mai simplă decât cea în care durerea

apasă pe suflet şi trup cu toată puterea

unui Dumnezeu vitreg ce crede

că sunt prea multe vietăţi pe pământ

Eşti îngerul

Sprincenatu Dan

Coboară o perdea de fum

imensă, din inima vrăjită acum

sufletu-i un templu larg deschis

iubito intră-n el cum mi-ai promis!

Acolo vei găsi numai iubire

Izvor de linişte, tandreţe,fericire,

Îţi dăruiesc cu drag frumoase flori

în braţe te cuprind, mă trec fiori

Cu patimă pe gură te sărut

sânii tăi apasă-n mod plăcut

pe piept şi-n mine doruri cresc

eşti îngerul pe care îl iubesc !

Tu ești zâmbetul primăverii

Violeta Ionescu

În catedrala sufletului meu am să te aștept

Mi-e dor de tine azi, mi-e dor întotdeauna

Prin timpul care trece doar în pași de menuet

Mi-e dor de noi, chiar de răsare iarăși luna.

Mi-e dor de tine și am să te caut prin altare

În orice clipă îmi imaginez că te sărut pe obrăjori

Deși nu ești cu mine, doar chipul tău îmi apare

Un dar ce-l mângâiam cu dragoste, de atâtea ori.

Te caut printre simfonii îmbrăcate cu lumină

Nu vreau să îmi imaginez că nu te-aș mai vedea

În surâsul tău am regăsit o viață mai senină

Aș vrea să cred că într-o zi vei fi din nou a mea.

Te aștept prin note ale cântului doar de noi știut

Să evadăm dintr-o vremelnicie care ne risipă

Să-mi dai iubirea ta o veșnicie și încă un minut

Să ascundem într-un labirint uitat orice ispită.

Te caut printre versuri colorate în orice abis

Nu vreau vreodată să te pierd, ești tot ce am

Te caut pentru a-ți desena al nostru paradis

În aripa albă a unui porumbel întinsă pe un ram.

În catedrala sulfetului meu e chipul dragostei

Și te aștept c-o nouă primăvară-nmugurită

Știu c-ai să vii, te simt prin versurile poeziei

Te văd pe fila albă, ești atât de-ndrăgostită...

Te caut printre ghioceii din grădina noastră

Nu mă lăsa să te aștept încă o eternitate

Se aprinde o lumină albă lângă a ta fereastră

E dragostea mea -pentru tine- fără moarte.

Să vii printre petalele narciselor îmbobocite

Nu voi să știu altă aromă mai frumoasă ca a ta

Să vii, te voi îmbrățișa între lalelele abia ivite

Căci tu ești zâmbetul ce aduce primăvara-ceasta.

Cer o plimbare la stele

Sandu Alrox

Pe calea vântului

aștept plin de speranţă

cu degetul mare arătând spre cer.

Nu știu unde s-a terminat

deoarece chiar și rafala amintirii

a binevoit să treacă.

Cu un gest nostalgic

răvăşesc amintirea ta

ştergându-ţi gândul.

O plimbare spre infinit

cer carului mare

care tranzitează în fiecare noapte.

Dezrobire

Georgeta Resteman

În seri târzii când vălurește luna

Sclipiri de-argint pe pânze de-ntuneric

Când simți că lutu-ți arde și niciuna

Din temeri nu te năruie, homeric

Te-ndrepți spre templul vechi, uitat de vreme

Și-ngenunchezi pe gânduri care urlă -

Din tine-ar rupe! Tropotesc blesteme

Pe umbre ce s-au alungit pe turlă...

Iar vieții-n care nu te-a vrut odihnă

De-i sângerează răni adânci, și stranii

Când înflori-i-vor muguri noi de tihnă

În lumânări ce-aprind în mai castanii,

Din cuib de liniști liniștii-i înalță

Altar de nuferi cu ferestre-albastre

Parfume moi ce frici de glod descalță

Robi-vor cerul înfrunzirii caste.

Căci însuși Cerul, străpungând arcade

Din pietre care-au scris de mult istorii,

Coboară-n noi redefinind monade

Ucise de speranțe iluzorii.

Nici clopotele-a vină n-or mai bate

Zăpezi de fluturi dintre neguri dese

Lua-și-vor zborul spre eternitate

Și-azurului vor fi pe veci mirese...

Mi-s dealurile

Aurel Chiorean

Uneori aș vrea să-ți scriu tăcerea,

pe cerul înnorat sub sticla lunii,

cătând speranța, visul meu, puterea,

s-ascult cu tine vuietul furtunii.

Mi-s dealurile arse de culoare

și zâmbetul și râsul din cuvânt,

un farmec alb doar le mai dă candoare,

să nu fac umbră rece pe pământ.

Mi-s dealurile porturi de tumult,

prin smoala nopții codrii lor vuiesc,

un val înalt spre larg mi s-a pierdut,

când alți corăbieri...mă dojenesc.

Mi-e dor de tine-n noaptea ce mă scald,

mi-e deal destinul... dealurile soartă,

de ce când trupu-mi arde eu nu ard,

sărutul tău, mi-e zâmbetul la poartă ?