Misiune dificila. Jurnal (19)

C.V.R. Schuyler

Joi, 12 iulie 1945

Ieri, a venit să mă vadă dl Giorgiu, director general la Creditul Minier, cea mai mare societate petrolieră cu capital integral românesc. Era foarte neliniştit din cauza evenimentelor ce au avut loc recent în legătură cu formarea unei noi societăţi petroliere româno-sovietice. Această companie este formată în conformitate cu Acordul de Colaborare pe cinci ani, recent semnat la Moscova. Termenii exacţi ai Acordului nu au fost aduşi până acum la cunoştinţă publicului, însă, de o bucată de vreme, în Bucureşti au loc consultări între specialişti ruşi şi români din domeniile industriei petroliere, construcţiilor navale,prelucrării lemnului, textile şi probabil că şi altele. După spusele dlui Giorgiu, s-a ajuns acum la un acord final cu privire la detaliile noii societăţi petroliere. Cincizeci la sută din participare trebuie să reprezinte contribuţia părţii române şi acest procent include: întregul pachet de acţiuni a trei sau patru societăţi româneşti (inclusiv Creditul Minier şi toate concesiunile controlate de guvern în domeniul câmpurilor petrolifere), împreună cu anumite drepturi legate de explorările din viitor. Noua companie urmează să fie, timp de doi ani, un fel de companie „holding", după care să înghită complet Creditul Minier şi celelalte societăţi private cu capital românesc. Ruşii urmează să contribuie pentru cincizeci la sută ce le revin printr-o mare cantitate de echipament de foraj (probabil în mare parte cel rechiziţionat de ruşi de la societăţile române, americane şi britanice), împreună cu tot stocul de acţiuni deţinut de germani în patru sau cinci societăţi petroliere în care, înainte de 23 august, deţineau o mare cotă-parte din capital.

Dl Giorgiu mi-a explicat că asta ar însemna sfârşitul participării capitalului privat românesc în industria petrolieră şi că, probabil, şi interesele noastre, ale americanilor, vor fi serios afectate. Am fost de acord că era într-adevăr o situaţie gravă, dar am afirmat că, pentru moment, nu prea avem cum interveni în interesul companiei Creditul Minier, care este o companie cu capital în întregime românesc.

Sunt, totuşi, foarte îngrijorat de faptul că ruşii propun ca în această companie să'fie incluse anumite cote părţi deţinute de germani care, conform Articolului 8 din Armistiţiu, ar trebui păstrate intacte de către guvernul român până când Aliaţii vor lua o decizie definitivă în privinţa lor. Am raportat acest lucru la Washington şi mă străduiesc să obţin o copie după textul exact al acordului de formare a noii societăţi petroliere ruso-române. Intenţionez de asemenea să-i scriu de îndată generalului Susaikov, informându-1 despre raportul pe care l-am primit şi solicitându-i confirmarea faptelor, o copie după acordul care s-ar putea să fi fost încheiat, şi sistarea oricărei acţiuni în această direcţie, până când voi avea posibilitatea de a primi din Statele Unite indicaţii referitoare la poziţia noastră în legătură cu pachetele de acţiuni deţinute de nemţi. Am discutat întreaga chestiune cu dl Melboume, care este de acord cu acest demers.

Sâmbătă, 15 iulie 1945

Tocmai am primit de la Washington o telegramă în care se spune că Departamentul de Stat şi Departamentului de Război sunt absolut de acord cu propunerea mea de a protesta pe lângă generalul Susaikov pentru încălcarea Articolului 8, prin pretenţia ca acţiunile deţinute de nemţi în societăţi petroliere să intre în patrimoniul noilor societăţi petroliere ruso-române. Pregătesc o scrisoare de protest ce va fi trimisă mâine.

Tocmai am terminat o a treia telegramă dintr-o serie adresată Departamentului de Război ce subliniază relaţiile nesatisfăcătoare care există între noi şi ruşi în chestiunile Comisiei de Control, pe durata celor opt luni petrecute de mine aici şi arată necesitatea de a se ajunge urgent, la cel mai înalt nivel, la un acord complet şi amănunţit cu privire la îndatoririle şi responsabilităţile noastre în cadrul Comisiei. Am accentuat că, dacă nu vom avea un rol executiv în Comisie, orice concesii aparente relative la tipul de guvern pus să conducă România vor fi în fapt aproape lipsite de valoare. Comisia Aliată de Control este unica putere supremă în România. Este un organism care face politică şi care îşi exercită puterea autocratică asupra tuturor domeniilor vieţii din România. Ea a fost singura răspunzătoare de prăbuşirea finală a guvernului Rădescu, numai şi numai datorită atitudinii ostile adoptate faţă de acest guvern în ultimele zile ale existenţei sale. Orice guvern în România trebuie să urmeze întocmai directivele primite de la Comisie; de aici reiese că pentru noi este de fundamentală importanţă să jucăm un rol executiv. Sper din inimă că la Berlin se va lua o hotărâre clară în favoarea noastră în această privinţă.

Regele m-a invitat să petrec seara de sâmbătă cu el, la Sinaia şi să facem, duminică, o călătorie cu jeepul prin munţii dimprejur. M-am dus şi am petrecut de minune. Sâmbătă seara am participat la o cină intimă cu Regele şi Regina, pe parcursul căreia am discutat foarte deschis despre temerile lor în legătură cu viitorul României. Regele tot nu-şi poate explica exact de ce i-a fost decernat Ordinul „Victoria" de către ruşi. El crede însă că în spatele acestui gest se ascunde un scop anume. Cu doar două zile înaintea vizitei mele, el i-a primit pe Vinogradov, Susaikov, Pavlov, împreună cu soţiile acestora. Mi-a spus că nu a putut observa la Susaikov nici un semn de amplificare a sentimentului de înţelegere şi prietenie faţă de România. Nu se aşteaptă la vreo ameliorare a atitudinii generale a ruşilor şi chiar nu ştie la ce să se mai aştepte.

Ziua de duminică a fost încântătoare; ne-am plimbat cu jeepul prin munţi, în afară de Rege şi de aghiotantul meu, am fost însoţiţi de Regină, de doamnele sale de companie şi de comandantul batalionului de gardă al Regelui. Am urcat pe vârfurile unora din cei mai înalţi munţi din împrejurimi, parcurgând nişte drumuri stâncoase extrem de periculoase. Regele şofează foarte bine şi părea că se bucură enorm de excursie. Am vorbit foarte puţin despre treburile politice, însă am discutat deschis despre viaţa din America şi despre dificultăţile vieţii din România de azi. în general, atât Regele cât şi Regina, au fost foarte prietenoşi şi nu am observat nimic care să-mi sugereze că ar înclina de partea Rusiei mai mult decât până acum. Aceeaşi afimaţie a fost făcută recent de către unele surse.

Luni, 17 iulie 1945

Vicemareşalul Stevenson a trecut pe la mine azi-dimineaţă. De-abia se întorsese dintr-o călătorie la Istanbul şi mi-a oferit nişte informaţii interesante în legătură cu situaţia ruso-turcă, informaţii primite de la ambasadorul britanic în Turcia. Mi-a spus că, în jurul datei de 15 iunie, ambasadorul turc la Moscova a fost chemat la biroul lui Molotov şi a fost informat că:
a. Pentru viitorul imediat, pacea în Europa depinde de atitudinea turcilor.
b. Rusia nu consideră satisfăcătoare actualele înţelegeri privind folosirea Dardanelelor de către vasele de comerţ ale diverselor naţiuni şi este de părere că, pentru asigurarea păcii, trebuie să se încheie acorduri mai favorabile pentru Rusia.
c. în situaţia unui eventual viitor război, Rusiei trebuie să i se garanteze folosirea bazelor militare de la Marea Marmara din zona Dardanelelor. d. Trebuie rectificată frontiera estică dintre Rusia şi Turcia, astfel încât să fie înapoiat Rusiei un anumit teritoriu luat mai înainte de la ea de către turci.

Fireşte, pe turci i-au neliniştit aceste cereri. Nu au dat încă nici un răspuns. După îndelungi discuţii, au decis că nu vor ceda în nici unul dintre puncte şi că, dacă este nevoie, vor lupta. Şi-au propus mobilizarea completă a forţelor lor, însă i-au oprit britanicii, întrucât aceast lucru ar fi considerat un gest belicos, ceea ce era absolut neavenit în pragul deschiderii Conferinţei de Pace de la San Francisco. Turcii le-au spus britanicilor că se aşteaptă desigur la un sprijin ferm din partea Marii Britanii şi a Americii. Totuşi, chiar dacă nu vor primi nici un fel de sprijin, ei tot vor lupta. Armata lor este mai curând slabă, constând cel mult din mai puţin de un milion de soldaţi. Posedă doar câteva tancuri învechite, nu au practic nici un fel de aviaţie militară şi sunt foarte slab dotaţi în materie de echipamente motorizate, mijloace de transport şi artilerie. Rezervele lor de combustibil sunt foarte reduse. Se pare că îşi bazează poziţia pe ceea ce se aşteaptă ei să fie reacţia în lume la orice acţiune agresivă a Rusiei. Probabil cred că problema va fi expusă imediat noii Organizaţii Mondiale a Păcii, unde ar urma să se ia o decizie în favoarea Turciei. Vicemareşalul crede că în această situaţie, Rusia va fi obligată să cedeze în cazul Turciei, aşa cum este acum obligată să cedeze în cazul Poloniei, totul urmând a fi continuat de o retragere din Balcani şi chiar din Germania şi Austria. Nu-i pot împărtăşi opiniile în această privinţă.

Generalul Susaikov m-a convocat la o întâlnire în această după-amiază, al cărei principal scop a fost să-mi prezinte un document întocmit la Moscova, în care erau stabilite anumite modificări procedurale privitoare la Comisia Aliată de Control din România. Iată care sunt principalele modificări: 
a. O întrunire a principalilor reprezentanţi o dată la zece zile, în care să se discute activităţile mai importante ale Comisiei Aliate de Control.
b. Toate directivele vor fi date numai după discutarea lor în prealabil cu reprezentanţii americani şi britanici.
c. Reprezentanţii americani şi britanici vor lua parte la adunările generale şi vor lucra în comisiile mixte corespunzătoare la toate nivelurile Comisiei Aliate de Control.
d. Britanicii şi americanii pot călători liber pe întreg teritoriul ţării.
e. Britanicii şi americanii pot decide asupra efectivelor şi structurii propriilor lor reprezentanţe.
Transporturile aeriene poştale, de marfă şi sosirea curierilor diplomatici pentru britanici şi americani vor continua aşa cum este prevăzut în momentul de faţă, cu prevederea unor alte înţelegeri pentru cazuri speciale.

Sunt foarte bucuros că am expediat către Departamentul de Război cele trei telegrame referitoare la atitudinea generală a ruşilor aici, înainte ca aceste noi reglementări să fie anunţate. Valoarea acestora, din punctul nostru de vedere, depinde în întregime de atitudinea pe care ruşii o vor adopta în aplicarea lor. Dacă nu se adoptă o schimbare completă de atitudine, cred că vom avea un avantaj minim, de pe urma lor şi mă îndoiesc foarte mult că va putea fi observată vreo astfel de modificare.

Susaikov a mai adus în discuţie şi problema transferării pachetelor de acţiuni germane din petrol sub controlul Rusiei. El a recunoscut că a transmis o directivă în acest sens guvernului român şi a mai spus că avea să înainteze o directivă similară pentru pachetele de acţiuni germane de la băncile din România. A părut surprins când l-am informat că este pe cale să primească un protest oficial din partea guvernului Statelor Unite. A fost, desigur, de acord să înainteze acest protest la Moscova.

Susaikov m-a mai informat că nu s-a luat nici o decizie la Moscova în ceea ce priveşte efectivele armatei române, dar că problema era de resortul guvernului român. După ce acest guvern va lua o hotărâre, problema va fi discutată la nivel de Comisie Aliată de Control şi vom avea ocazia să ne informăm guvernele şi să primim acceptul sau sugestiile acestora.

Susaikov a mai spus că zvonurile referitoare la stabilirea de relaţii diplomatice cu alte ţări erau, de asemenea, false. România solicitase acordarea unei astfel de împuterniciri, dar a fost informată că problema va fi discutată la Conferinţa de la Berlin şi că acolo se va lua o decizie. România a fost autorizată să procedeze la schimbarea unor diplomaţi ai săi din Elveţia, Turcia, şi Suedia, pentru a asigura înlocuirea acelor reprezentanţi care erau consideraţi în dezacord cu actualul regim. România a mai fost autorizată şi să se implice în mici tranzacţii comerciale cu Ungaria şi Cehoslovacia, dar nu să semneze vreun acord general de comerţ. O astfel de tranzacţie se referă la problema ţiţeiului pentru Ungaria, ţară care are în prezent foarte mare nevoie de produse petroliere.

Susaikov a manifestat o oarecare doză de nemulţumire faţă de metoda de operare adoptată acum de noi, adică de a permite ofiţerilor să meargă individual să se consulte, în mod oficial, cu membri ai guvernului român şi îndeosebi cu Marele Stat Major român. Susaikov a subliniat că armata română rămâne sub controlul operaţional al înaltului Comandament Sovietic. El a spus că, dacă avem nevoie de informaţii, ar trebui să i le solicităm, astfel încât să se evite dublarea şi amestecul în activitatea Marelui Stat Major român. L-am informat pe Susaikov că nu pot fi de acord cu politica de interzicere a contactului nostru personal la orice nivel cu oficialităţi ale guvernului român, în scopul de a obţine informaţii pentru propriul meu guvern. I-am spus că voi respecta orice mod de a acţiona pe care-1 consider potrivit pentru obţinerea acestor informaţii şi aş fi bucuros să colaborez cu agenţii săi, sau, dacă găseşte de cuviinţă, aş fi bucuros să organizez întâlniri la care să fie prezenţi şi ruşii, dar că sunt nevoit să insist să avem şi în continuare contacte directe. Aparent, Susaikov a fost de acord cu acest lucru, spunându-mi că i-ar face plăcere să convoace la o întrevedere comună orice ministru român sau orice altă oficialitate, astfel încât să coroborăm informaţiile pe care le avem în faţa tuturor părţilor interesate.

In general, Susaikov a fost mult mai amabil şi a părut mai dispus să colaboreze decât la întânirea noastră anterioară. încerca în mod vizibil să lase impresia că, o dată intrată în vigoare, „noua politică", ne putem aştepta la întreaga lui cooperare şi la sprijinul său complet. Sper că lucrurile se vor rezolva în această direcţie, însă, întrucât practic fiecare acţiune a Comisiei se face numai ca urmare a unor ordine anume venite de la Moscova, nu văd cum ar putea ajuta cine ştie ce nişte discuţii purtate la acest nivel. Cel mai bun lucru pe care-1 pot prevedea este faptul că vom primi informaţii mai riguroase şi mai operative în legătură cu activitatea Comisiei, şi nu va mai fi nevoie să apelăm la români pentru atât de multe date.

Vicemareşalul mi-a făcut o vizită la câteva ore după întâlnirea mea cu Susaikov. Avusese o întrevedere similară cu acesta şi primise o copie după documentul redactat de mine cu câteva ore înainte de începerea întrevederii mele. Reacţiile vicemareşalului au fost cu totul diferite de ale mele. El consideră că acordând aceste concesii, Rusia a făcut un gest frumos şi generos faţă de aliaţii săi. El are impresia că ea recurge la acest gest exact acum pentru a dovedi fără urmă de tăgadă lumii exterioare că acum este decisă să intre în joc sub toate aspectele şi că întreaga pace viitoare în Europa este acum asigurată. El este de părere că acest pas reprezintă o schimbare importantă în ansamblul politicii externe a Rusiei. Mi-a spus că l-a întrebat deschis pe Susaikov dacă intenţionează să respecte litera şi spiritul acestor instrucţiuni, iar Susaikov l-a asigurat că o va face. în aceste condiţii, vicemareşalul crede că întregul viitor al României este acum mai luminos şi că nu mai avem de ce să ne facem griji în ceea ce priveşte presiunile exercitate de sovietici. Vicemareşalul a lăsat să se subînţeleagă că intenţionează să transmită acest punct de vedere guvernului său. I-am spus că, ţinând cont de evenimentele din trecut, nu mă pot abţine să nu fiu foarte circumspect faţă de îndeplinirea în viitor a previziunilor sale optimiste. I-am spus că, mi-e teamă că s-ar putea să fie doar praf în ochi, un gest adoptat pentru a salva aparenţele la Conferinţa de la Berlin. I-am mai spus că mă îndoiesc că vom putea consemna vreo schimbare reală în situaţia de aici, faţă de cea existentă acum. I-am spus însă că voi coopera întrutotul, în încercarea de a face noul plan operaţional, într-un fel care să protejeze pe deplin interesele şi prestigiul guvernelor noastre.

Miercuri, 18 iulie 1945

Dl Melboume mi-a arătat azi-dimineaţă o telegramă primită de la Departamentul de Stat, în care se precizează că guvernul nostru este gata să se opună cu tărie oricăror încercări ale ruşilor de a-şi asigura o poziţie favorabilă din punct de vedere economic în România. Poziţia noastră pare a fi că, atâta timp cât noi ajutăm Rusia cu echipamente asigurate în virtutea legii de împrumut şi închiriere şi îi acordăm credite economice speciale, care implică sacrificii considerabile din partea propriului nostru popor, Rusia trebuie în schimb să ne consulte şi să accepte să împartă, pentru binele întregii lumi, acele surplusuri ce ar putea deveni disponibile în ţările aflate sub controlul său şi care depăşesc necesităţile populaţiei locale. Pe această bază, noi intenţionăm să protestăm pe lângă Moscova în legătură cu încheierea unor acorduri economice speciale între Rusia şi România, conform cărora produsele româneşti merg exclusiv spre Rusia. Sunt încântat de această luare de poziţie şi sper că ea prevesteşte o atitudine fermă în privinţa problemelor României, pe toată linia.

Am înaintat astăzi un protest oficial generalului Susaikov în legătură cu demersul său de a da guvernului român instrucţiuni să predea Rusiei sovietice pachetele de acţiuni germane din băncile româneşti. Acesta însoţeşte protestul meu privitor la rechiziţionarea de către ruşi, într-o manieră similară, a acţiunilor germane din societăţile petroliere din România. Intrucât Departamentul de Război a aprobat în mod expres acţiunea mea în acea chestiune, fac acest al doilea pas pe propria mea răspundere, informând desigur şi Departamentul de Război.

Astă-seară, am aflat că ruşii şi guvernul român organizează mâine o fastuoasă ceremonie, în cadrul căreia Regelui urmează să i se confere Ordinul rus „Victoria". Nu vor fi invitaţi nici britanicii, nici americanii. Inmânarea Ordinului va avea loc în faţa Palatului, unde mareşalul Tolbuhin va oferi distincţia. Se vor ţine discursuri de către Tolbuhin, un discurs de primire de către Rege şi unul sau două discursuri politice de către Groza şi alţi membri ai cabinetului. Totul va fi urmat de un prânz, apoi de o vizită la aeroportul Băneasa, unde Regelui îi vor fi oferite în dar două avioane ruseşti pentru uz personal. Seara va avea loc un alt banchet, unde se vor rosti iar discursuri. Regele a dorit, în mod deosebit, ca noi să ştim, că el participă la această ceremonie numai din curtoazie faţă de ruşi şi că nu a fost opţiunea sa ca, în ajunul Conferinţei de la Berlin, numele său să fie asociat îndeaproape cu guvernul FND de aici, din Bucureşti, înţeleg că Regele este destul de tulburat de întreaga situaţie, dar se pare că nu prea are de ales în această privinţă.

Astăzi am auzit un zvon conform căruia Groza, însoţit de unul sau doi dintre miniştrii săi, a făcut, la sfârşitul săptămânii, o vizită secretă la Belgrad, unde s-a întâlnit şi a discutat cu mareşalul Tito. Se spune că Groza s-ar fi întors foarte tulburat în urma acestor convorbiri. Incă nu cunoaştem subiectul acestor discuţii şi, în realitate, nu suntem absolut siguri că vizita a avut loc. Totuşi, raportul este interesant şi vom încerca să-l urmărim.



va urma