Grupaj de poezii (46)

Cele două ,,eu,,

Rodica Buzdugan

oglinda, prietenă fidelă

există dintotdeauna,

nu m-a trădat niciodată...

ne-am certat la cuțite

aruncâdu-i nessul în față,

urlând disperată de fiecare dată

când reușea să-mi arate adevărul,

atât de dificil de acceptat

de cele mai multe ori.

trebuie să știți,

în fiecare dimineață

ca un ritual meticulos

prepar nessul,

pe măsuța din fața oglinzii.

încă somnoroasă cu ochii abia deschiși

se uită critic la mișcările lente,

făcute calculat la nivelul unei tensiuni

și ea dintotdeauna 80/60...

-uite-te la cea dinlăuntru,

nu la cea care se holbează la mine

știind bine că nu pot accepta

să văd distanța dintre tine și tine...

la ce folosește filosofia înțelepciunii tale

atâta timp cât tristețea te sfâșie,

ții închisă femeia frumoasă ce ești

pentru că e sensibilă

zici tu,

ar fi strivită de răul ce bântuie

timpul în care trăiești...

privesc ochii oglinzii ieșiți din orbite

de dragoste și grijă pentru viața

din care lipsește doar bucuria

zilelor în care te trezești tu cu tine,

fără frica de a fi transparentă...

ascunsă sub măști colorate

pentru ca un mâine să existe,

mai mult devenită războinic

al idealurilor feministe,

până la uitarea de sine

în speranța că ,,ea,, femeia,

poate surâde cu ochii deschiși

oricărui ,,el,, aducător de destine,

necunoscute...

EROII LITEREI

Constantin Gabriel

În călimara nopţii luna înmoaie pana ei de aur,

Pe înstelata boltă scrie povestea celor ce nu mor;

Eroii literei străbune trăiesc uitaţi în lumea lor,

Ca o speranţă părăsită pe mişcătorul vieţii plaur.

Într-o odaie luminată de sfeşnicul cu şapte braţe,

Cu lacrimi galbene de ceară plâng lumânări cu glugi de foc;

C-o dureroasă teamă umblă privirea mea fără noroc,

De ramurile nemuririi cu aripi reci vrea să se-agaţe.

O, ce menire este-aceea să cânţi la margine de lume,

Printre sfărâmături de vise şi ani de vreme ruinaţi?

Noi suntem precum pomii verii de flori şi roade scuturaţi

Ce-n cărţi la veacuri vorbitoare stau generaţii să le-adune.

Dar cât ai fost păreai o umbră fără divinele veşminte;

Păreai acelaşi care trece pe lângă cei ce au trecut…

În faţa lor o veşnicie de frumuseţe s-a născut,

Din care au rodit în taină nepieritoarele cuvinte.

Irosiri

Angelina Nădejde

Scrisoare de dor rătăcită-n pustiu,

Furtuni de nisip iau aduceri aminte,

Avea mângâiere de fluture viu

Şi lacrima serii în tandre cuvinte.

Am pus inocenţa din vise stinghere

Crezând în iubire ca în Dumnezeu,

Altare de jertfă în patru unghere,

Pe tine din umbră, sculptatu-te-am zeu.

Şi-n fiece seară cu mirul durerii,

Scriam nostalgia pe pânze de vânt,

Cerşindu-i speranţe mereu primăverii

Şi-n taină, în suflet, credeam în cuvânt.

Azi toate-s iluzii, închise pe veci,

Pe vrana iubirii, pecetea uitării,

Trimis-am scrisoarea pe alte poteci

Şi-n mine-s izvoare cu seva iertării.

Speranța

Constantinescu Elena

Pentru prima oară, azi am sorbit

Apă fermecată, din apa nemuririi;

Și-n suflet mi s-au revărsat

Speranța, muguri și stele,

Iarbă și cântece,

Fericire și dragoste,

Și viață…

Azi, ființa parcă mi s-a contopit

Cu pământul, cu iarba,

Cu stelele, speranța;

Și un izvor din mine a țâșnit

Cu apă limpede, curată,

Și acest izvor va curge lin,

La fel ca apa fermecată

Și va fi fericire, dragoste, speranță

Și dragoste de viață.

Prietenii

Sandu Alrox

Prietenii,

persoanele cele mai dragi ce le poţi găsi

râde cu ei, glumi, suferi, plânge ...

cu ei să trăieşti.

Cu ei faci multe lucruri,

nebunii și prostii ce se pot face în această lume,

dar cu ei faci chiar şi acele lucruri dificile.

Cu ei creşti, învătând şi predând,

făcând greşeli împreună şi

căutând să nu le mai repetăm.

Cu ei mergem pe stradă

şi vorbim de ceea ce ne înconjoară,

de a le noaste obiective,

de experienţele, de fricile şi visele noastre.

Și de multe ori cu privire la acestea, ne creiem

discursurile, orientările a ceea ce putem face împreună,

chiar şi cele imposible,

fiindcă acum suntem împreună şi totul devine realizabil.

Ridici privirea la cer, fixând o stea,

promiţându-i ei şi ţie însuşi

că nu-i vei dezamăgi niciodată

Ei devin

părinţii tăi, mereu atenţi,

familia ta, iubirile tale,

dar în principal, ei vor deveni amicii tăi

şi aceasta e ceea ce vrei.

Traind in exemple simple

Luminita Potirniche

as putea trai in exemple simple,

de fiecare altfel

dar atat de egale intre ele.

as fi putut fi singurul etalon

al dimensiunilor mele omenesti.

de o lungime viata,

de o latime univers,

grosimea mi-ar fi putut-o da gandurile

ca niste substante gazoase

care circula prin colivia sufletului si mintii.

niciodata nu stiu pe unde sunt

dar te asteapta in toiul noptii

ca sa le dai ascultare.

as fi putut fi morala, dreapta, desavarsita

si atat de plictisitoare.

as fi putut trai in vietile voastre

cu finete, cu discretie

incat nici sa nu simtiti cand ma desprind

vreo ora-doua,

ca sa devin un simplu exemplu.