Sub mâna Ta

Rodica Constantinescu

Privesc în jur pământul ce iată, a-nverzit

Sub mâna Ta, Părinte, şi-a tot ce-i îngeresc,

Pluteşte-n aer, viaţă, ce suie spre zenit,

Doar eu am frig în oase, nu pot să mă-ncălzesc.

De la o vreme, Doamne, am pasul obosit,

Iar urma sa se pierde în negură şi tină,

Mă simt orfană-n suflet, voinţa mi-a slăbit,

Am aripi parcă frânte şi-ncătuşate-n vină.

Sunt pasăre pribeagă ce cuibul nu-şi găseşte

Şi zbor rătăcitoare prin vânturi reci şi ploi,

Adesea sunt rănită de uliul ce ţinteşte

Acolo unde-s slabă, trântindu-mă-n noroi.

Te strig pe Tine, Doamne, auzi-mi glasul stins

Şi dă-mi lumină vie pe-ntortocheata-mi cale,

Simt cum păcatul arde ca un tăciune aprins,

Tu stinge-l într-o clipă şi-alină a mea jale.

Mă rog de tine Înger ajută-mă, să zbor

Chiar de mă va lovi o mare de suspine,

Tu poartă a mea suflare deasupra norilor

S-ascult în rugă mută, cuvintele divine.