Darling Lilly (16)

Michael Connelly

Cathode Ray’s era un loc de întâlnire al generaţiei tech. De obicei, toţi cei care se aflau acolo aveau pe masă un laptop sau un PDA alături de cafeaua cu lapte. Localul, deschis douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, avea prize electrice şi conexiuni telefonice de mare viteză la fiecare masă, şi se afla aproape de Facultatea din Santa Monica şi de cartierele de producţie de film şi de software din Westside, dar nu era afiliat nici unei corporaţii. Toate acestea îl făceau să devină foarte popular.
Pierce mai fusese acolo de multe ori, şi totuşi i se păru ciudat că Glass îl alesese ca loc de întâlnire. La telefon, vocea gravă şi obosită i se păru lui Pierce că aparţinea unui om în vârstă. Dacă era aşa, atunci avea să sară în ochi într-un loc cum era Cathode Ray’s şi Pierce se întrebă de ce optase pentru acel loc de întâlnire.
La ora trei fix, Pierce intră în cafenea şi scană repede localul în căutarea unui bărbat mai în vârstă. Pentru că nu văzu niciunul se aşeză la coadă la cafea.
Înainte de a pleca de la birou, vărsase în buzunar mărunţişul care mai rămăsese în ceaşca de cafea. În timp ce aştepta îşi număra banii şi ajunse la concluzia că îi ajungeau pentru o cafea simplă şi îi mai rămâneau şi pentru borcanul de bacşişuri.
După ce îşi puse zahăr şi frişcă în ceaşcă se îndreptă către curtea interioară şi alese o masă liberă aflată într-un colţ. Trecură douăzeci de minute până când fu abordat de un bărbat scund, îmbrăcat în blugi şi într-un tricou negru. Individul avea ochi negri, înfundaţi adânc în orbite. Era mult mai tânăr decât îşi imaginase Pierce. Să fi avut cel mult patruzeci de ani.
— Domnul Pierce?
Pierce îi întinse mâna.
— Domnul Glass?
Glass trase un scaun, se aşeză şi se aplecă peste masă.
— Dacă nu vă supăraţi, aş vrea să vă văd actul de identitate. Pierce puse cafeaua pe masă şi începu să se caute prin buzunar după portmoneu.
— Nu-i o idee rea, spuse el. Vă deranjează dacă îl văd şi eu pe al dumneavoastră?
După ce ambii bărbaţi se convinseră că stăteau la masă cu persoana potrivită, Pierce se lăsă pe spate şi-l studie pe Glass. Bărbatul din faţa lui emana forţă deşi era mic de statură şi îndesat.
— Vreţi să vă luaţi o cafea înainte de a ne începe discuţia?
— Nu, nu consum cofeină.
— Atunci, cred că ar trebui să-i dăm drumul. Ce-i cu toate precauţiile astea?
— Mă scuzaţi?
— Ştiţi ce vreau să spun, chestiile cu „Vă rog să veniţi singur” şi „Cu ce vă ocupaţi?” Pare un pic cam ciudat.
Înainte de a vorbi, Glass încuviinţă din cap.
— Ce ştiţi despre Lilly Quinlan?
— Ştiu cu ce-şi câştiga existenţa, dacă la asta vă referiţi.
— Cu ce?
— Era damă de companie. Îşi făcea publicitate prin Internet. Sunt destul de sigur că lucra pentru un tip pe nume Billy Wentz. Un soi de peşte digital. Conduce site-ul unde avea ea pagină. Cred că el a angajat-o în alte chestii – site-uri porno, de-astea. Cred că avea legătură şi cu domeniul SM.
Menţionarea numelui lui Wentz păru să învioreze chipul lui Glass. Încrucişă mâinile pe masă şi se aplecă în faţă.
— Aţi vorbit personal cu domnul Wentz?
Pierce clătină din cap.
— Nu, dar am încercat. Am fost ieri la Entrepreneurial Concepts – asta e compania lui de faţadă. Am cerut să mă întâlnesc cu el, dar nu era acolo. De ce am senzaţia că vă spun lucruri pe care le ştiţi deja? Ştiţi ceva, eu vreau să pun întrebări, nu să răspund la ele.
— Vă pot spune foarte puţine lucruri. Specialitatea mea sunt anchetele privind persoanele dispărute. I-am fost recomandat lui Vivian Quinlan de o cunoştinţă de la poliţia din Los Angeles, de la secţia Persoane dispărute. De acolo a început totul. Mi-a plătit o săptămână de lucru. Nu am găsit-o pe Lilly, şi nu am aflat mare lucru despre dispariţia ei.
Pierce se gândi îndelung la cele spuse. El, ca amator, aflase destul de multe lucruri în douăzeci şi patru de ore. Se îndoia că Glass era atât de nepriceput precum pretindea.
— De site ştiaţi, nu? L. A. Darlings?
— Da. Mi s-a spus că lucra ca damă de companie şi a fost destul de uşor să o găsesc. L. A. Darlings e unul dintre cele mai populare site-uri.
— I-aţi găsit casa? Aţi vorbit cu proprietarul ei?
— Nu.
— Dar cu Lucy LaPorte?
— Cu cine?
— Pe site foloseşte numele Robin. Pagina ei e legată de a lui Lilly.
— O, da, Robin. Da, am vorbit cu ea la telefon. A fost o convorbire foarte scurtă. Nu a vrut să coopereze.
Pierce de întreba dacă Glass chiar o sunase. Lucy şi-ar fi adus aminte dacă un detectiv ar fi întrebat de Lilly. Îşi propuse s-o întrebe dacă primise acel telefon.
— Cu cât timp în urmă s-a întâmplat? Mă refer la telefonul către Robin.
Glass ridică din umeri.
— Acum trei săptămâni. Când am început să lucrez la caz. Ea a fost una dintre primele persoane pe care le-am contactat.
— V-aţi întâlnit cu ea?
— Nu, au intervenit alte lucruri, iar la sfârşitul săptămânii doamna Quinlan n-a mai dorit să continuăm cercetările. Cu asta, rolul meu s-a încheiat.
— Ce alte lucruri au apărut?
Glass nu răspunse.
— Aţi vorbit cu domnul Wentz, nu-i aşa?
Glass îşi privi braţele încrucişate la piept şi nu răspunse.
— Ce v-a spus?
Glass îşi drese glasul.
— Ascultaţi-mă cu atenţie, domnule Pierce. Încercaţi să staţi departe de Billy Wentz.
— De ce?
— Pentru că e un om periculos. Pentru că acţionaţi într-un domeniu despre care nu ştiţi absolut nimic. Dacă nu sunteţi atent, aţi putea să o păţiţi foarte rău.
— Asta vi s-a întâmplat? Aţi păţit-o?
— Nu discutăm despre mine. Discutăm despre dumneavoastră.
La masa de lângă ei se aşeză un bărbat cu un pahar cu lapte în mână. Glass îl cercetă cu o privire bănuitoare. Bărbatul scoase un Palmpilot din buzunar, îl deschise şi începu să lucreze, fără să le acorde vreo atenţie celor doi.
— Vreau să ştiu ce s-a întâmplat când v-aţi dus să vă întâlniţi cu Wentz, spuse Pierce.
Glass îşi frecă palmele.
— Ştiţi…
Se opri. Pierce insistă.
— Ce să ştiu?
— Ştiţi că până la ora actuală singurul loc în care Internetul aduce profituri semnificative este sectorul de distracţie pentru adulţi?
— Am auzit asta. Ce legătură…
— În această ţară, se scot anual profituri de zece miliarde de dolari din acest gen de comerţ. E o afacere cu legături în marile corporaţii. E peste tot. Deschizi televizorul şi comanzi porno hard-core la AT and T. Intri pe net şi-ţi comanzi o femeie ca Lilly Quinlan.
Vocea lui Glass deveni pasionată ca aceea a unui predicator.
— Ştiţi că Wentz vinde francize în toată ţara? Am cercetat. Cincizeci de mii de dolari per oraş. Acum există un New York Darlings şi un Vegas Darlings. Miami, Seattle, Denver, şi aşa mai departe. Legate de aceste site-uri, are şi unele, are site-uri porno pentru tot felul de preferinţe. El…
— Ştiu toate astea, îl întrerupse Pierce, dar pe mine mă interesează Lilly Quinlan. Ce legătură au toate astea cu ceea ce s-a întâmplat cu ea?
— Nu ştiu, spuse Glass. Dar încerc să vă spun că sunt prea mulţi bani la mijloc. Feriţi-vă de Billy Wentz.
Pierce se lăsă pe spate şi îl privi pe Glass.
— V-a influenţat, nu-i aşa? Ce a făcut, v-a ameninţat?
Glass clătină din cap. Nu voia să discute despre asta.
— Uitaţi-mă. Am venit azi aici ca să încerc să vă ajut. Să vă avertizez cât de aproape vă aflaţi de foc. Feriţi-vă de Wentz. Insist. Feriţi-vă.
În ochii lui, Pierce citi sinceritate, dar şi frică. Pierce nu se îndoia că într-un fel sau altul Wentz ajunsese la Glass şi îl speriase atât de tare încât acesta renunţase la cazul Lilly Quinlan.
— Bine, spuse el. O să mă feresc.

După întâlnirea cu Philip Glass, Pierce cochetă cu ideea de a se întoarce la laborator, dar în cele din urmă fu nevoit să recunoască faptul că discuţia cu detectivul particular îl secătuise de energie. În consecinţă, se duse în Lucky Market pe Ocean Park Boulevard şi umplu un cărucior cu mâncare şi cu alte mărunţişuri necesare în noul lui apartament. Plăti cu cartea de credit şi încărcă numeroasele sacoşe în portbagajul BMW-ului. Abia când ajunse în spaţiul de parcare la Sands îşi dădu seama că va fi nevoit să facă cel puţin trei drumuri cu liftul pentru a căra toate cumpărăturile sus. Alţi locatari aveau cărucioare cu care-şi transportau cumpărăturile. Ideea i se păru bună.
La primul drum, luă noul coş de rufe din plastic şi îl umplu cu şase pungi de cumpărături, inclusiv alimentele perisabile pe care voia să le depoziteze în frigider.
Când ajunse în intrândul liftului, lângă uşa care ducea la boxele de depozitare repartizate fiecărui apartament, văzu doi bărbaţi. Pierce îşi reaminti că trebuia să cumpere un lacăt pentru boxa lui şi să-şi aducă discurile vechi, cutiile şi amintirile pe care Nicole i le păstra în garajul casei de pe Amalfi. Şi planşa de surf.
Unul dintre bărbaţi apăsă butonul de chemare. Pierce îi salută cu un gest din cap zicându-şi că erau probabil un cuplu de homosexuali. Unul avea în jur de patruzeci de ani, era scund şi foarte solid. Celălalt, mult mai tânăr, era înalt şi bine clădit, dar din felul în care se mişca se putea deduce că se supunea partenerului său mai în vârstă.
Când se deschise uşa liftului, îi făcură loc lui Pierce să urce primul, apoi bărbatul mai scund îl întrebă la ce etaj voia să meargă. După ce uşa se închise, Pierce îşi dădu seama că bărbatul nu mai apăsase alt buton decât cel cu numărul doisprezece, etaj la care stătea el.
— Locuiţi la doisprezece? întrebă el. Eu abia m-am mutat, de câteva zile.
— Mergem în vizită, spuse cel scund.
Pierce dădu din cap şi îşi îndreptă atenţia spre numerele ce clipeau deasupra uşii. Poate avertismentul lui Glass sau felul în care bărbatul scund îl privea îl făcu pe Pierce să devină tot mai neliniştit pe măsură ce liftul urca îşi aminti că cei doi se apropiaseră de uşa liftului doar atunci când o făcuse şi el, se parcă l-ar fi aşteptat.
În sfârșit, liftul ajunse la etajul doisprezece şi uşă culisă, deschizându-se. Cei doi bărbaţi se dădură într-o parte pentru a-i permite lui Pierce să iasă primul. Ţinând coşul de rufe cu ambele mâini, Pierce le făcu un semn cu capul.
— Luaţi-o voi înainte, băieţi, spuse el. Puteţi să apăsaţi pentru primul etaj? Am uitat să-mi iau corespondenţa.
— Duminica nu vine poşta, spuse bărbatul cel scund.
— Mă refeream la cea de ieri. Am uitat să o ridic.
Nimeni nu făcu nicio mişcare. Cei trei stăteau privindu-se, până când uşa începu să se închidă şi bărbatul mai înalt întinse mâna şi lovi puternic canatul. Uşa se zgâlţâi şi se deschise încet, de parcă şi-ar fi revenit după o lovitură, în cele din urmă vorbi tipul scund.
— Dă-o dracului de poştă, Henry. Cobori aici. Am dreptate, Doi Metri?
Fără să răspundă, bărbatul poreclit după înălţimea sa îl apucă pe Pierce de braţe, pivotă şi îl azvârli prin uşa liftului pe holul etajului doisprezece. Pierce se izbi puternic de o uşă pe care scria PANOU ELECTRIC. Plămânii i se goliră de aer, scăpă coşul de rufe din braţe şi se prăbuşi pe podea.
— Uşurel, uşurel, zise individul scund. Cheile, Doi Metri.
Pierce încă nu-şi revenise, când Doi Metri se apropie de el. Cu o mână îl împinse în uşă şi cu cealaltă pipăi buzunarele pantalonilor lui Pierce. Când simţi cheile, băgă mâna uriaşă în buzunar, le scoase şi i le înmână celuilalt.
Bărbatul cel scund o luă înainte şi Pierce fu împins pe hol către apartamentul său. Când îşi recăpătă răsuflarea încercă să spună ceva, dar mâna uriaşului îi acoperi gura. Cel mic ridică un deget, fără să privească înapoi.
— Nu încă, Băiatule Deştept. Să intrăm în apartament, ca să nu deranjăm vecinii mai mult decât e necesar. La urma urmelor, tocmai te-ai mutat aici. N-ai vrea să faci o impresie proastă.
Individul studia cheile de pe inel.
— Un Beemer, spuse el.
Pierce ştia că telecomanda fără cheie de la maşina lui avea pe ea sigla BMW.
— Îmi plac Beemers-urile, zise tipul. Oferă putere, lux şi un sentiment de siguranţă. E tot ce-ţi doreşti la o maşină – sau la o femeie.
Privi înapoi către Pierce şi zâmbi ridicând o sprinceană.
Ajunseră la uşă şi bărbatul o deschise cu a doua cheie pe care o încercă. Uriaşul îl împinse pe Pierce în apartament şi îi făcu vânt pe canapea. Apoi se dădu la o parte, şi celălalt bărbat se aşeză în faţa lui Pierce, luă telefonul de pe braţul canapelei şi citi înregistrările apelurilor.
— Ai fost foarte ocupat, Henry, spuse el, în timp ce parcurgea lista. Philip Glass…
Aruncă o privire în spate, către Doi Metri, care se aşezase lângă holul de la intrarea apartamentului cu braţele musculoase încrucişate la piept.
— Nu e tipul cu care am discutat noi acum câteva săptămâni? îl întrebă.
Doi Metri încuviinţă. Pierce îşi dădu seama că Glass sunase la apartament înainte de a-i telefona la Amedeo. Bărbatul cel scund se întoarse la lista de pe telefon şi ochii îi sclipiră.
— O, deci acum Robin te sună pe tine. Minunat.
Pierce desluşi în vocea bărbatului că pentru Lucy LaPorte numai minunat nu va fi.
— E o nimica toată, spuse Pierce. Mi-a lăsat un mesaj. Dacă vreţi, pot să vi-l pun. L-am păstrat.
— Te îndrăgosteşti de ea, nu-i aşa?
— Nu.
Tipul mai scund se întoarse şi zâmbi fals către Doi Metri. Apoi, brusc, îl pocni pe Pierce cu telefonul între ochi.
Pierce văzu negru în faţa ochilor şi capul îi fu străbătut de o durere îngrozitoare. Nu-şi dădea seama dacă avea ochii închişi sau orbise. Instinctiv, se lăsă pe spate pe canapea pentru a se feri de o altă eventuală lovitură. Îl auzi pe bărbatul din faţa lui urlând, dar nu desluşi cuvintele. Apoi o pereche de braţe puternice îl apucară. Fu tras în sus de pe canapea, şi simţi cum e aruncat peste umărul lui Doi Metri şi apoi cărat ca un sac. Gura i se umpluse de sânge, se luptă să deschidă ochii, dar nu reuşi. Auzi uşa balconului deschizându-se şi simţi briza răcoroasă a oceanului.
Brusc, umărul solid care până atunci îi fusese proptit în stomac dispăru şi începu o cădere liberă cu capul în jos. Muşchii i se încordară şi gura i se deschise pentru a scoate ultimul ţipăt disperat al vieţii sale. Apoi, simţi mâinile uriaşe apucându-l de glezne. Capul şi umerii i se izbiră puternic de betonul dur al clădirii.
Trecură câteva secunde. Pierce îşi duse mâinile la faţă şi îşi atinse nasul şi ochii. Avea pielea nasului despicată şi sângera abundent. Reuşi să se şteargă la ochi şi să-i deschidă parţial. Douăsprezece etaje mai jos, vedea gazonul verde al parcului de lângă plajă şi oamenii fără adăpost întinşi pe pături. Îşi văzu sângele picurând şi auzi o voce de deasupra lui.
— Alo, acolo jos. Mă auzi?
Pierce nu spuse nimic şi mâinile care îl ţineau de glezne îl scuturară violent, plesnindu-l din nou de zidul exterior.
— Eşti atent la mine?
— Da, te aud, spuse Pierce, după ce scuipă o gură de sânge pe zid.
— Bine. Bănuiesc că ţi-ai dat seama cine sunt.
— Cred că da.
— Bun. Atunci nu e nevoie să rostim nume. Voiam doar să mă asigur că am ajuns împreună la un punct de cunoaştere şi înţelegere.
— Ce vrei?
Era greu să vorbească stând cu capul în jos în timp ce gura i se umplea de sânge.
— Ce vreau? Păi, în primul rând am vrut să te văd cu ochii mei. Când un tip îşi petrece timpul spionându-te două zile vrei să vezi cum arată, nu? Asta e una. Şi apoi, am vrut să-ţi transmit un mesaj. Doi Metri…
Brusc, Pierce fu tras în sus. Capul îi ajunsese în dreptul barelor balustradei balconului printre care văzu că cel care vorbea se lăsase pe vine, astfel încât se aflau faţă în faţă.
— Ceea ce am vrut să-ţi spun e că n-ai tras numai numărul greşit, dar te afli şi în lumea greşită, colega. Şi ai cam treizeci de secunde pentru a te hotărî dacă vrei să te întorci în lumea din care ai venit sau vrei să treci în cea viitoare. Înţelegi ce-ţi zic?
Pierce încuviinţă şi începu să tuşească.
— Înţeleg… Am… Am terminat.
— E al dracu’ de sigur că ai terminat. Ar trebui să-mi pun omul să te lase să cazi, dar n-am nevoie de încurcături, aşa că nu o să fac asta. Trebuie să te avertizez, Băieţaş Deştept: dacă te mai prind dând târcoale şi spionând o să cazi. Bine?
Pierce încuviinţă din cap. Apoi bărbatul care probabil era Billy Wentz băgă o mână printre bare şi îl bătu tare pe Pierce pe obraz.
— Fii cuminte.
Individul se ridică şi îi făcu un semn lui Doi Metri. Pierce fii tras peste balustrada balconului şi lăsat să cadă pe podea. Amortiză căderea cu mâinile şi se târî într-un colţ de unde privi în sus, către cei doi atacatori.
— Ai o privelişte frumoasă aici, spuse bărbatul scund. Cât plăteşti?
Pierce privi spre ocean şi scuipă un cheag de sânge pe podea.
— Treimii.
— Iisuse Hristoase! Cu banii ăştia îmi pot lua trei nenorociri de locuinţe.
Luptându-se pentru a nu leşina, Pierce se întrebă ce vrusese să spună prin nenorociri. Se referea la locuri pentru dame de companie sau înjura pur şi simplu? Încercă să iasă din starea de ameţeală care îl năpădea. Apoi îşi dădu seama că, lăsând la o parte ameninţarea ce plana asupra lui, trebuia să încerce să o protejeze pe Lucy LaPorte.
Scuipă din nou sânge pe pardoseala balconului.
— Dar Lucy? Ce aveţi de gând să faceţi?
— Lucy? Cine mama dracu’ e Lucy?
— Robin, vreau să zic.
— O, micuţa noastră Robin. Ştii ceva, asta e o întrebare bună. Tipa aduce bani frumoşi. Trebuie să fiu prudent. Când vine vorba de ea, trebuie să mă calmez. Fii liniştit, orice am face nu vom lăsa urme şi se va întoarce la muncă nouă-nouţă în două-trei săptămâni.
Pierce râcâi cimentul cu picioarele într-un efort de a se ridica, dar era prea ameţit.
— Lăsaţi-o în pace, spuse el. M-am folosit de ea şi nici măcar nu a ştiut asta.
În ochii întunecaţi ai lui Wentz se aprinseră nişte luminiţe. Pierce desluşi în ei furia şi îl văzu pe Wentz punând o mână pe balustrada balconului, de parcă ar fi vrut să se sprijine.
— Lăsaţi-o în pace, hai?
Scutură din cap, de parcă ar fi vrut să alunge o forţă care-l lua în stăpânire.
— Vă rog, spuse Pierce. Ea nu a făcut nimic. E vina mea. Lăsaţi-o în pace.
Bărbatul cel scund se uită înapoi către Doi Metri şi zâmbi. Apoi clătină din cap.
— Îţi vine să crezi? Să-mi spună mie una ca asta?
Tipul se întoarse către Pierce, făcu un pas şi ridică brusc celălalt picior, lovindu-l puternic. Pierce se aştepta la asta şi reuşi să-şi folosească antebraţul pentru a devia cât de cât lovitura, însă vârful ascuţit al cizmei îl lovi în partea dreaptă a pieptului. Avu senzaţia că cel puţin două coaste i se înfundaseră. Se strecură în colţ şi încercă să se apere, aşteptându-se la alte lovituri. Wentz se aplecă deasupra lui şi urlă stropindu-l cu salivă.
— Să nu dea mama dracului să îndrăzneşti să-mi spui tu mie cum să-mi fac treburile. Să nu dea mama dracului să îndrăzneşti!
Se îndreptă şi îşi scutură mâinile de praf.
— Şi încă ceva. Dacă spui cuiva despre mica noastră discuţie de astăzi o să suporţi consecinţele. Şi vor fi cumplite. Pentru Robin. Pentru oamenii pe care îi iubeşti. Înţelegi ce îţi spun?
Pierce încuviinţă.
— Vreau să te aud.
— Înţeleg consecinţele.
— Bun. Atunci, să mergem, Doi Metri.
Pierce rămase singur, luptându-se să-şi recapete respiraţia, încercând să rămână în lumină în timp ce se simţea cuprins din toate părţile de întuneric.



va urma