Grupaj de poezii (47)

Concediu medical

Carmen Ștefania Luca

pari a fi bolnavă

se uită doctoreasa lung la ea

de parcă n-a mai văzut vedete de aproape

da să știi că nu știu ce ai

oricum nu mă ating de tine nici moartă

să nu mă molipsești

cu ce-ai vrea să te tratez

etnobotanice să nu-mi ceri

tocmai le-am luat eu pe toate

ți-aș spune ce să iei dar am un lapsus sau lipsus

am uitat cum se zice

și nu-mi vine acum

uite, îmi stă pe limbă să-i spun și nu pot

hai, ia tu ce-ai mai luat

eu sunt varză la capitolul tratamente

poți să le spui și fraierilor de afară

ca să nu-mi strice ziua

poate să încerce indiferența

măcar e compensată sută la sută

uite, dacă vrei te bag în medical

dar nu chiar acum că nu știu să-l pun

pe cinci în loc de șase

și plantația trebuie culeasă

na înjură-mă țin cu ursu

din palma lui mănânc

da pe la anu pe vremea asta

n-ar fi mai bine?

LA TINE VINE ROBUL TĂU

Ioan Sabin Pop

Cuprins de remușcare și căință,

Spășit, la Tine vine robul tău:

Primește-l Doamne cu îngăduință

Și-l iartă și-l ferește de cel rău!

Cu harul Tău, de Tată și de Frate,

Rostește-i divina Ta sentință:

”Acela care-a săvârșit păcate,

Se poate izbăvi doar prin credință!”.

Iertarea TA, în veci, este doar una;

Noi nu murim spre-a merge în infern,

Ci vom renaște pentru totdeauna

Și vom avea cu toți un trup etern!

La Tine vine astăzi robul tău,

Tu iartă-l și ferește-l de cel rău!

De aici nimeni nu mă poate vedea

Luminita Amarie

împrăștii întuneric cu mâinile

sunt de neclintit

plâng cu liniște

așa m-au făcut morții mei

nici dorul nu-l mai simt

ca pe un ac în plămâni

respir rece adânc din toate puterile

tai aerul cu gândul

el a plecat să-și îngroape sângele în piatră

scriu ca și cum aș bea apă

apoi mă privesc în pereții de sticlă

zâmbesc lucid

sunt nouă și mai rece ca niciodată

el a plecat să-și lege mâinile de mărăcini

știu totul despre lumea frigului

cu frigul m-am salvat

nimeni nu mă poate sfida

cu blândețea ucid apropierea

în dragoste sunt cea mai singură

cea mai frumoasă părăsită

de aici nimeni nu mă poate vedea

ascunsă în carnea unei vii

nu mai simt decât melancolia patimilor

tac cu toată puterea

el a plecat să-și caute sfârșitul

în mine toată moartea

în mine toată viața

lui

Şoapte de iubire

Teodora Popescu

Sărutul tău...

L-am gustat din priviri

Înainte să îl simt pe buze

Aud încă vocea ta

Ecoul ei în urechi ...

Văd încă faţa ta

Ce se perindă-n mintea mea

Aud dincolo de ureche

Bătaia inimii tale

O simt încă şi dincolo de tăcere.

Mai simt încă atingerea ta,

Chiar dacă distanţă-i mare

Eşti încă aici lângă mine ..şi

Dragostea ta curge ca o cascadă.

Am să-mi inventez aripi

Să pot zbura la tine..şi

Dacă nu te voi găsi...

Voi veni în visele tale

Imaginea ta mă urmează

În sufletul şi-n visul meu...

Te-am privit prin ferestra sufletului

Ochii tăi mi-au spus totul

Aud şoaptele de iubire

Îmi vorbeşti la urechea inimii la suflet

Iubeşte-mă toată noaptea

Până când stelele vor ieşi pe fereastră

Apoi,iubeşte-mă în răsărit ...când

Sufletul se încălzeşte de la primele raze de soare

Şi se transformă în melancolie

Iubeşte-mă ...pentru totdeauna.

Întoarcerea la origini

Vasile Neagu-Scânteianu

N-am plecat departe-n lume,

Nu mi-a fost scris şi nici dat,

Viaţa mi-a menit anume-

Să mă-ntorc iarăşi în sat!

Am văzut lumea prin vise

Dar concret n-a fost să plec,

Nici spre piscurile ninse-

Nici spre-al mării freamăt sec!

Să învăţ un pic de carte

La oraş am fost plecat,

Însă visurile toate-

M-atrăgeau mereu spre sat!

Mă trăgea copilăria

Spre edenicul meu câmp,

Unde-şi coace vara glia-

Lanuri de grâu şi porumb!

Aici eu mă simt acasă

Şi e universul meu,

Unde lacrimi nu m-apasă-

Şi mă simt copil şi zeu!

O fi ea lumea frumoasă,

Însă-i greu să fii străin,

Dacă viaţa nu te lasă-

Şi-ţi dă lăcrimări şi chin!

Adevăr grăi poetul:

,,Veşnicia e la sat!''

Aici am tot firmamentul-

Şi am cerul mai curat!

Fără mine...

Dori Lederer

Cât de bine ți-ar fi într-al tău univers

Fără mine, mereu, va fi lipsă un vers,

Fără mine mereu va ploua efemer

Și un zâmbet în minus vei purta la rever

Cât de multe-ai avea într-al inimii colț

Gândul meu îți va fi totdeauna un hoț

Care intră când dormi pe sub ușa cu vise

Și îți lasă în urmă ferestre deschise.

Cât de drag ți-e albastrul ce-l pictezi peste viață,

Fără mine mereu va lipsi o nuanță,

Fără mine seninul va fi plictisitor

Și sfârșești de prea bine și devii muritor.

Și-i atâta de mult că nimic nu mai este

Și-i o liniște-n care chiar și ea asurzește,

Cât de bine ți-ar fi și vrei să mă convingi,

Fără mine ți-e rău și nu știi de ce plângi.