Băgău (14)

IOANA BRADEA

asta era... cam atîta calculase el c-o să reziste sculpturile, cam
cincisute de ani, mi-am sprijinit capul într-un pumn şi m-am tot
uitat la el

m-am tot uitat şi nu mi-a venit să cred, mi-am aprins încă o
ţigară - tu mai vrei cafea? că parcă eu aş mai bea un pic...

nu, acuma nu-mi mai trebe - s-a întors iară cu faţa spre plopi
- a apărut o stăncuţă nouă uite acolo, şi-a făcut cuib de cîteva
zile între crengile alea două, nu se înţelege deloc cu prigorii din
plopul vecin, sper să n-o alunge ăştia ca pe cea de luna trecută
- degeaba mă uit eu în direcţia aia, nu reuşesc să văd nici
stăncuţa nici prigorii, nu-mi dau seama cum naiba le deosebeşte
între ele şi cum reuşeşte să recunoască păsări aşa de mici de la
atîta amar de distanţă şi cum arată prigorii ăia în definitiv? că
atunci mi-a fost ruşine să-l întreb, mă gîndeam lasă că mă uit
mîine într-un atlas zoologic la bibliotecă, da’ n-am mai apucat şi
între timp au tăiat şi plopii, li s-a făcut frică oamenilor să nu cadă
lunganii ăia peste blocuri

n-am mai apucat nici pata aia de culoare domoală şi melancolică
şi leneşă din privirile de ţăran adevărat care era bunicul
meu, mai ales atunci cînd mergea cu tata în pădure să taie cîţiva
copaci de pe terenul C.A.P.-ului, tocmai se încheiase cu succes
colectivizarea în comună, da’ ţăranii n-o prea băgau în seamă,
cînd aveau nevoie mergeau în pădure îşi tăiau un copac, doi copaci,
trei copaci şi după aia îşi trimiteau copiii să planteze puieţi
la marginea pădurii ca să nu le pice dealu-n cap mai tîrziu şi
bunicul meu, spre disperarea şi groaza bunicii, tăia copacii, îi
încărca în căruţă şi venea cu ei fix prin mijlocu’ satului, în miezu’
zilei, în centru, lîngă biserică era bufetul cu uşa larg deschisă prin
care se vedea că la o masă stă însuşi brigadierul silvic al satului,
care brigadier în paranteză fie spus, era chiar tatăl mamei mele,
pus acolo tocmai să supravegheze posibile hoţii din proprietatea
socialistă şi bunurile avutului obştesc şi se lăsa o tăcere de gheaţă
atunci cînd trecea bunicul cu căruţa prin mijlocul uliţei, încremeneau
tovarăşii de pahar ai brigadierului care arunca o privire
cruntă, da’ cruntă de tot, spre căruţa plină, cu tatăl meu, copil
mic pe atunci, cocoţat chiar în vîrful lemnelor, speriat că imediat
o să iasă din crîşmă brigadierul şi o să-i ceară bunicului
autorizaţia, care îi lipsea cu desăvîrşire bunicului eeei şi nu era
de-ajuns că bunicul n-avea autorizaţie pentru lemne da’ îndrăznea
să mai şi oprească boii în dreptul bufetului şi să se îndrepte
agale spre brigadier şi oamenii de la masa lui şi din uşă, aşa peste
umăr, aproape obosit (îmi imaginez şi eu aşa, la zeci de ani distanţă
de întîmplare) îi striga tatălui meu: Grigooore! mînă tu dibolii
pîn’ acasă că io mai stau la vorbă cu nişte cetăţeni respectabili
şi să gate Maria tocana pînă-ntr-o juma’ de ceas cîn’
sosesc! Şi tata n-avea de ales, cu inima mică-mică pînă trecea de
bufet, ducea lemnele acasă, bunicu’ intra să bea un pahar cu oamenii
ăia care dacă-1 vedeau aşa de relaxat şi nepăsător îşi închipuiau
că musai are autorizaţie, altfel nu i-ar fi ars lui de băut
tocmai cu brigadierul, despre care se ştia cît de hîtru era cu
amenzile şi ordinele de la centru şi povestea se termină mult mai
tîrziu, după moartea bunicului, cînd între timp tata se căsătorise
cu mama şi care va să zică brigadierul de pe vremuri devenise
socrul lui, era abonat la Scînteia şi uneori venea în vizită la noi
să bea horincă şi să povestească pînă noaptea tîrziu cu tata despre
Gorbaciov sau despre Regele Mihai sau despre întîmplarea
aia veche şi tata îi dezvăluia la fiecare întîlnire că ştiţi... tata totuşi
nu avea autorizaţie atunci...

da’ dacă avea?...

n-avea! păi nu stăteam eu acolo sus pe lemne? mă învăţa dinainte
nu cumva să mîn prea repede căruţa, să fiu atent să fie
aceeaşi viteză şi înainte şi după oprirea în faţa crîşmei, n-avea nici
o autorizaţie...

da’ dacă avea?

păi dacă vă zic eu că n-avea! ne povesteam din timp cum să
facem...

da’ dacă avea totuşi autorizaţie...?

n-avea da’ tata trebuia să se lase păgubaş de fiecare dată -
şi să vrei să-i spui omului adevărul uneori chiar nu se poate,
uneori chiar nu-ţi dă voie şi mai uită-te dracului pe unde mergi,
fă! clipesc buimacă - mă scuzaţi, iar am picat în reverii din alea
străvezii în mijlocul străzii îmi răsare în faţă o mutră enervată de
tip cu muşchi uriaşi şi cu tricou’ cretin şi colorat din care sar pe
trotuar nişte litere strîmbe „eşti singură?11 nu, sînt Andreea, iubitule,
am vorbit şi săptămîna trecută, dacă nu mă-nşel, bine-nţeles
că după voce te-am recunoscut, păi o voce mişto ca a ta nu se
uită cu una cu două, ce crezi?! nu crede, nu vrea decît să-l fut şi
pe el cîteva minute, că de nevastă nu se poate atinge, e gravidă
în luna a opta, e îmbîcsită atmosfera, dintr-o clipă în alta tre’ să
apară şi Cătălina, zic fetele din tura de dimineaţă că e nervoasă
rău de tot şi ofticată pe cine? că eu abia am sosit, n-am apucat
să aflu, ah, jaluzeaua?! nici nu m-am uitat cu atenţie la ea pînă
acuma, ca să vezi ce chestie, cine-o fi muşcat din ea?...

după şedinţă intru eu în tură ca-n brînză, îşi aprind fetele pe
balcon paişpe mii de ţigări, abia o să se distingă vocile băieţilor
prin atîta fum gros şi albăstrui, abia o să-i înţeleg încă stoarsă de
somn şi cu gînduri sleite încă întoarse spre Marius abia o să le
aud pe fete ca printr-un geam deschis, ca printr-un vis cum îşi
calculează deja cam cît ar fi 5% din salariu, îmi trage Nicole una
după cap - nu cumva să adormi la ora asta, Andreea, că-ţi fac
astea referat imediat! aşa că tresar şi strîng somnul tare-tare între
pleoape că şi dacă iese acuma tot n-am unde să-l ţin - alo-daiubitule...
te aud şi te ascult bine-nţeles, nici nu ştii ce bine-mi
pare c-ai sunat, uite sînt excitată de nu mai pot şi mai ales sînt
singură, tînără şi neliniştită

eşti singură pe dracu’... să mi-o sugi!

cu plăcere iubitule, numa’ să stai
da’ nu stă, închide imediat cu zgomot surd, clipesc acuma şi
mă dumiresc că n-au mai rămas pe balcon decît vreo cinci fete
din hoarda de la şedinţă, eu orişicît vorbeam foarte serios, chiar
eram singură, chiar mi-am perdut iubitul încă de anul trecut şi
în curînd n-o să mai ştim care an cîntăreşte mai greu - ăla pe
care l-am trăit împreună sau ăsta în care am trăit separat, mai ştii
poveştile alea cu Făt Frumos care creştea într-un an cît alţii în
trei? mă-ntrebam la un moment dat dacă nu cumva am trăit şi
noi într-un an cît... alo! iubitule, ce faci?! mă fuţi sau mă laşi să
vorbesc pînă la loc comanda?

mă Andreea, tu iar tragi din ţigara aia ca din pula săracului!

zîmbesc cu gura pînă la urechi cînd recunosc inflexiunile din
Constanţa - Viiictor!

în carne şi oase! ce mai faci, lumina ochilor mei? la fel de
umedă ca şi cascada Niagara? te-am sunat ca să-ţi spun c-am aflat
care-i culmea consolării, tu o ştii?

nu prea - care-o mai fi şi aia?

„nu-i nimic că nu se mai scoală, uite ce frumos atîrnă!“ eh?
nu-i aşa că-i tare!? simţeam nevoia să împărtăşesc şi cu tine
senzaţia asta, hai că începe imediat meciul în NBA şi nu pot să-l
ratez, oamenii ăştia fac magie pe terenul ăla şi noi ne vrăjim aici
ca proştii, păi se poate?

Nu se poate, îmi închide repezit telefonu’ da’ de data asta nu
mai intru-n panică, ştiu c-o să mai sune o dată în pauză să
mă-ntrebe dacă ştiu ce ochi mişto are?! toate fetele-s în limbă
după mine prin Constanţa şi eu visez ca tîmpitu’ la vocea ta...
să-mi bag picioarele, grea e viaţa asta prin telefon mă Andreea,
ere’ c-o să-nnebunesc cît de curînd da’ tu cum o mai duci, lumina
ochilor mei? meciuri la voi în firmă?! da’ ce naiba aveţi de
împărţit voi acolo douăzeci de fete frumoase şi deştepte? fraaate,
trăi-ţi-ar, o jaluzea?! deh, şefu-i şef şi-n pielea goală, mă Andreea,
da’ las’ că uite vine imediat vara, păi n-ar fi mişto să vii în vacanţă
p-aici pe la Constanţa? să ne plimbăm numa’ noi doi pe faleză,
să-ţi arăt marea, să te arăt şi tovarăşilor mei de cartier şi să le strig
bă, fraţilor, Ea este! lumina ochilor mei şi vraja inimii mele şi de
la o vreme dintr-un punct încolo îţi vine să sari pe pereţi tot
căutînd un detaliu nou în camera asta veche o muscă pe bec un
fir de praf pe jaluzelele de metal o urmă de umezeală pe mocheta
bleumarin sau o colegă care să nu doarmă ghemuită pe
două scaune învelită cu geaca de blugi sau de piele sau în lipsă
de altceva încep să mă vrăjesc şi cu Oii din Cluj şi după vreo
juma’ de oră inevitabil ajungem la capitolul românul s-a născut
poet, îmi citeşte acuma poeziile scrise pentru iubita lui în
armată, nu sînt prea atentă, îmi notez la repezeală crîmpeie, cît
să mă agăţ de ceva în caz că sună şi data viitoare - războiul zace
între noi... m-am aplecat să te sărut dar miroseam a praf de
puşcă... sînul tău în palma mea cu forma-i de grenadă ... m-am
răzvrătit în şoapta serii - foarte romantic, măi Oii, ce să zic,
numa’ că pierd iar şirul, îmi arunc ochii aiurea pe tavan şi trag
în piept ultimul fum de ţigară, îl trag de-1 rup, îmi ard degetele
şi scap chiştocul pe jos pe sub masă pe undeva mă aplec să-l
culeg repede, să nu cumva să ia foc mocheta - Oii, îl avertizez,
că tot te văd aşa sensibil din fire... oare ţi-am spus că noi pregătim
o antologie de poezii

o ce?

noi, eu... adică mă rog... firma noastră vrea să facă o culegere
cu toate poeziile care s-au auzit aici, bag la înaintare încă o minciună
fără probleme fără remuşcări eu una am adunat vreo cincizeci
de poezii, mi le-au dictat la telefon băieţii... bărbaţii... şi cine
s-a mai nimerit să sune pe-aici în definitiv! aşa că s-au strîns o
grămadă de versuri de doi ani încoace de cînd călăresc firele
astea cîrlionţate, n-ai vrea să apari şi tu în volumul ăsta...?

în volum să apar? da’... o să scrii acolo că am sunat aici la liniile
erotice?

o, doamne iartă-mă, nu! parcă mai contează pe unde au sunat
oamenii care au scris versurile?! să fim serioşi, măi Oii! rima să
fie împerecheată că restu’ vine de la sine, nu crezi?

hm - nu prea îi surîde ideea, apar pe fir încă doi tipi care stau
şi ascultă un moment, două, trei, patru momente fără să-i salut
şi mă simt eu datoare să schimb din mers subiectul, începem să
povestim despre altceva, despre zodii, de pildă, care cum se fute,
care ce poziţie preferă, aţi observat cumva că balanţele preferă
mai degrabă să stea cu cracii-n sus? aţi băgat de seamă că ăştia
născuţi în gemeni au înclinaţii morbide spre tot felu’ de perversiuni
sexuale? sau aţi băgat de seamă că leii îşi fut cam des femeile
din picioare? nu, n-au băgat de seamă - da’ după părerea
voastră ce înseamnă perversiune sexuală? mă aberez cu graţie
orişicît, pînă se împrietenesc şi ajung şi la punctul de maximă
sensibilitate, ăla în care reuşesc să-şi povestească unul altuia
necazurile - băi, am cunoscut-o pe Dana asta şi m-a orbit de tot,
să-mi bag puia, credeam că dacă io-s Dan şi ea e Dana cine ştie
ce mare căcat o fi

Bogdan: Păi erai flămînd şi tu... n-aveai nici o vină, tocmai te
liberai, nu?

Dan: Mda... numai că îi las să discute în continuare, nu-i mai
ascult, pun totuşi telefonu’ pe speaker ca să aud cînd se împotmoleşte
conversaţia sau să-i aud dacă mă strigă şi mă îndrept
spre filtrul de cafea, intervine între ei şi Augustin, un secretar de
partid de filială PNŢCD nu mai ştiu precis din care oraş din
Ardeal, oricum la o aruncătură de băţ de Bistriţa, mă fură
peisajul la un moment dat şi mă uit aşa cu ceaşca de cafea
atîrnînd goală între două degete mă uit la telefon cum zace acolo
pe jos, cu firul răsucit întins ca un şarpe, cu receptorul alungit
departe de aparat, cam la un metru distanţă sau poate chiar doi,
parcă l-ar fi decapitat oarecine, clipeşte butonul roşu al speakerului,
clipesc şi eu în ritmul lui în pas cu el ţîşnesc vocile lor parcă
fix prin luminiţa aia pîlpîitoare - băi! o tîmpenie mai mare ca asta
nu prevede nici legea junglei, m-au amendat bolovanii de
pedeserişti pentru c-am lipit afişe în campania electorală, cică
mă-nvaţă ăştia cum să trăiesc, adică mă manipulează ei pe mine
ca-n ţara lu’ Pazvanti chioru’! da’ ce? nu mă duce mintea să-mi
bag pula-n ei aşa original?! - clipeşte iar beculeţu’ ăla roşu cu
gene invizibile pînă-mi simt pleoapele grele de atîta privit, să vezi
tu dacă n-o să mă hipnotizeze prostu’ dracului imediat, îmi întorc
privirile şi schimb repede direcţia, mă întind mai bine spre
filtru, să-mi mai pun un pic de cafea în cană, nu pe lîngă, ca-n
serile trecute, bună, iubitule, eu sînt Andreea, cu cine am
plăcerea?



va urma