joi, 18 iunie 2015

I se spunea Machiavelli (XVIII)


Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea




Lavinia Betea:
Să revenim la încă tânărul Ceauşescu...

Stefan Andrei:
Pe el l-a pus Gheorghiu-Dej să ridice problema agenturii sovietice în România, în 1962. Hruşciov n-a recunoscut.

Lavinia Betea:
Ce-au replicat gazdele?

Stefan Andrei:
Nu recunoşti că ai agentură, bine. Dar prin aceasta a rămas avertismentul. Avertismentul dat de Ceauşescu - să ştiţi că altfel îi vom aresta. Prin Ceauşescu s-a dat avertismentul. Şi am obţinut „libertatea de a trage cu puşca“, vorba poetului. Adică libertatea de a-i sancţiona pe cei care făceau parte din agentura sovietică. Şi când a fost arestat generalul Şerb s-a făcut trimitere la asta: noi i-am spus din 1962 lui Hruşciov: ori terminaţi cu agentura, ori îi arestăm! Discuţiile s-au purtat la Scroviştea.

Lavinia Betea:
Dar ce era, de fapt, Scroviştea?

Stefan Andrei:
E o pădure mare şi frumoasă. Inăuntrul ei au fost construite de pe timpul lui Gheorghiu-Dej o serie de case mari. Nu vile, case mari. Intr-una era pivniţa cu vinuri. Celelalte erau case cu parter şi etaj. Era acolo o rezervaţie de vânătoare, unde numai Dej sau Ceauşescu avea acces. Acolo a murit şi vărul lui Gaddafi la o vânătoare. Nu ştiu să fi stat niciodată acolo, nici Ceauşescu, nici Dej. Dar când veneau străini, se mergea la Scroviştea. Şi delegaţia PCUS la congrese sau în vizitele de înalt nivel în România acolo era cazată. La nr. 25. Ce s-a întâmplat în 1962? Din toate informaţiile mele — nu din documente, ci din discuţii —, Hruşciov ştia că în România se pregăteşte Declaraţia din 1964. Sigur că, având o agentură puternică în România, Uniunea Sovietică aflase despre discuţiile noastre privind eliberarea de Moscova. In 1962 a fost într-o vizită în România. Tot timpul, Hruşciov era bosumflat, nu-i plăcea nici una, nici alta. Nu de ce era şi vedea, ci de ceea ce ştia că se pregăteşte. Agentura îi băga mereu informaţii. Când a mers la Griviţa, a început să spună că acelea sunt strunguri de pe timpul când trăia bunică-său. Ceea ce era o jignire. In discuţii, critica una, critica alta. De exemplu, critica faptul că România n-a trecut la cultivarea porumbului în pătrat, critica faptul că se taie porcii la 80 de kilograme. Şi Gheorghiu-Dej a vrut ca Nicolae Ceauşescu să ridice amândouă problemele - şi cea privind criticile din agricultură şi problema agenturii. Hruşciov a negat, bineînţeles, întotdeauna se neagă. Nu-i adevărat, a zis el, nici măcar în China nu avem agentură. Ceauşescu a citit un material în care se arăta la ce greutate au fost sacrificaţi porcii pe judeţe... combătând criticile lui Hruşciov. Şi s-a supărat Hruşciov pe Ceauşescu: „Ce îmi vii mie cu hârţoage aicea?... Mă desconsideri, nu mă respecţi, vii la mine cu asemenea lucruri?" De acolo au plecat la Constanţa. Când s-au suit în tren, Gheorghiu-Dej i-a spus lui Ceauşescu: „Măi, nu mai veni, că te vede ăsta şi iar se enervează". Dar presa l-a anunţat şi pe Ceauşescu că a plecat din Bucureşti. Dar pentru că Gheorghiu-Dej i-a spus să stea în alt vagon, la sosire, la Constanţa, Ceauşescu n-a mai apărut. A fost, dar n-a mai fost nominalizat pentru că nu trebuia să ştie Hruşciov că e şi el în tren. Când a ajuns la Constanţa, Hruşciov n-a vrut să salute garda de onoare. „Lasă marina, ce marină aveţi voi, ce gardă?..."

Lavinia Betea:
Dar povestea s-a răspândit altfel: cum că Gheorghiu-Dej ar fi dat ordin gărzii să nu-i dea onorul.

Stefan Andrei:
Nu, asta nu. Bodnăraş mi-a povestit asta. Ce s-a întâmplat însă la întâlnirea de la Scroviştea dintre Hruşciov şi Biroul Politic din România în 1962, omul care a fost acolo trăieşte, lucra la mine în secţie. Nicu Bujor, translator. Şi mi-a spus că acolo toţi au sărit cu: „Tovarăşi, tovarăşe Hruşciov, tovarăşul Dej mereu ne spune să stăm strânşi lângă Uniunea Sovietică". Unul după altul, la fel. I-a răspuns în rusă Bodnăraş, tot aşa, cu „ataşament faţă de Uniunea Sovietică"

Lavinia Betea:
Făceau un fel de circ...

Stefan Andrei:
Sigur că da. Aicea, la Scroviştea, în via de acolo la care mergeam şi cu Ceauşescu...

Lavinia Betea:
Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, susţineţi dv., nu au promovat o politică antisovietică?

Stefan Andrei:
Trebuie să cunoşti un lucru: că, un timp, până prin 1960-1965, se subînţelegea că relaţiile dintre partidele comuniste şi muncitoreşti, dintre ţările socialiste se bazează pe internaţionalismul proletar care, în formula din 1937 a lui Dimitrov, înseamnă că piatra de încercare a internaţionalismului...

Lavinia Betea:
E dragostea faţă de Uniunea Sovietică...

Stefan Andrei:
Şi devotamentul... Şi la aceasta au făcut referire o parte dintre ilegalişti când au fost criticaţi pentru că erau, după 1944, în serviciul Uniunii Sovietice. Când au fost chemaţi.

Lavinia Betea:
La cine vă referiţi?

Stefan Andrei:
Printre alţii, şi la tatăl lui Tismăneanu. Ştiu că acela a fost chemat - pe bază de documente - că transmite informaţii sovieticilor, ştiu de la Ion Stănescu. Eu am fost prieten cu Stănescu şi am lucrat cu el. Cel mai bun ministru de Interne... Aşa. Şi atunci, Tismăneanu şi, cred, încă o persoană de la Institutul de Istorie a Partidului i-au spus lui Stănescu: „Spuneţi-i tovarăşului Ceauşescu cum a fost definit de către Dimitrov internaţionalismul proletar". Atunci nu mă interesau poveştile acestea cu ilegaliştii. Dar lucrurile s-au complicat mai târziu. Kostyal (10), de exemplu, care a fost ilegalist la Timişoara. El a atras mulţi comunişti în mişcare, inclusiv pe Mihai Gere. In timpul războiului, a stat în ţară. A fost o perioadă şi în Uniunea Sovietică. După aceasta a mers, în acelaşi timp cu Ion Ioniţă, la Academia „Frunze" de la Moscova. A fost făcut general şi a intrat în armată. Era considerat un tip colţos. Un om cu care se lucra greu. Insă, ce se întâmplă?! Ilegaliştii din armată, cum a fost Kostyal, erau mai puţin cunoscuţi în viaţa publică.

Lavinia Betea:
Dar dosarele lor nu se află în România. Sau, dacă se află, nu sunt accesibile. De exemplu, eu am vrut să văd dosarul lui Ioniţă, pentru că am prefaţat cartea sa de amintiri". De la Arhivele Militare n-au vrut să-mi dea însă dosarul său de cadre. Nu l-au predat, evident, Arhivelor Naţionale, împreună cu celelalte dosare. După 22 decembrie 1989, Armata a triat, după voie, documentele Cancelariei CC al PCR, reţinându-şi ce-a vrut.

Stefan Andrei:
Ce vreau să spun legat de relaţiile româno-sovietice din momentul în care am început să lucrez la partid. Eu eram cel care, după convorbirile cu delegaţiile străine, făceam textul pentru Agerpres. Se poate întreba la Agerpres — trăiesc Neagu Udroiu, Prisăcaru şi alţii, în general, scriam eu textul. Aveam o uşurinţă. Şi mai târziu, când Dumitru Popescu era secretar şi cu presa. Avea încredere în modul cum cunoşteam eu problemele internaţionale. Şi am început să scot din ştirile conferinţelor internaţionale, când vorbeam despre relaţii externe, „internaţionalismul proletar". Te rog să reţii acest aspect! In loc de „internaţionalism proletar", noi foloseam „solidaritate internaţională". Inainte încă de 1968...

Lavinia Betea:
Dar formula aceasta de „solidaritate internaţională“ de unde aţi luat-o?

Stefan Andrei:
Am luat-o de la mişcarea socialistă. Partidul Social-Democrat din România, ca şi celelalte partide din Internaţionala I foloseau cuvântul solidarităţii internaţionale şi sărbătoreau 1 Mai ca ziua solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii. Aşa a fost folosită şi de către Ştefan Gheorghiu (12), şi de către ceilalţi social-democraţi din România, după fracturarea partidului, în 1898, când o parte dintre intelectualii PSD au trecut la liberali. Morţun (13) şi ceilalţi. Dar... să nu uit. Tatăl lui Pătrăşcanu a fost în grupul Viaţa Românească cu Stere (14). Iar ei voiau eliberarea Basarabiei. Pentru că Stere — aşa cum ai văzut în romanul lui — arată pericolul deznaţionalizării.

Lavinia Betea:
De către ruşi...

Stefan Andrei:
Da. Şi Dobrogeanu-Gherea (15) scrie în Neoiobăgia că sunt trei imperii care au poftit Principatele Române: Austro-Ungar, Ţarist şi Otoman. Cel mai periculos este cel Ţarist, pentru că desfiinţează naţiunile. Şi, de aici, toate situaţiile din romanul lui Stere, căsătorii cu rusoaice şi aşa mai departe. Iar în întâlnirea de la Praga din 1968, înainte de intervenţie, când ruşii lansează ideea că apărarea socialismului este cauza tuturor ţărilor socialiste şi a mişcării comuniste, a apărut un articol de bază în Pravda, care defineşte aşa-zisa suveranitate limitată. Autorul era Korionov, publicist principal la Pravda. Bineînţeles, articolul era făcut la secţia lui Ponomariov (16) şi Suslov (17). Ei proclamau că nu se poate vorbi de o suveranitate totală. Pentru că suveranitatea fiecărui stat socialist este parte a suveranităţii ţărilor socialiste. Iar dacă este în pericol socialismul într-o ţară, este permisă şi chiar necesară intervenţia celorlalte ţări socialiste pentru a apăra socialismul în ţara respectivă. Şi atunci, această formulă a suveranităţii limitate a fost introdusă sub forma „internaţionalismului socialist".

Lavinia Betea:
Nu e proletar, ci socialist. Ce „mare“ schimbare! Aşa a rămas însă până la dezmembrarea imperiului sovietic.

Stefan Andrei:
Pe care noi însă nu am folosit-o. Deci, dacă te uiţi la noi, PCR nu vorbea de internaţionalism socialist. Ci de solidaritate internaţională. La Conferinţa partidelor comuniste din 1976, de la Berlin (18), eu am avut - după o discuţie cu Ceauşescu, bineînţeles — o intervenţie specială. Şi am spus: „Tovarăşi, să renunţăm la lupta împotriva antisovietismului. E o formulă învechită, dintr-o anumită perioadă. Nu cine critică un aspect sau altul al politicii Uniunii Sovietice este antisovietic. Vă dau un exemplu concret. La noi a fost un scriitor talentat, de stânga, dar fără să fie comunist, fără să fie social-democrat, Panait Istrati (19), care a fost prieten al Uniunii Sovietice. Şi din cauza unor necazuri legate de un fapt concret, a trecut printr-o tragedie. Fusese evacuată la Leningrad, de către o activistă a partidului, familia Rusakov, înrudită cu un revoluţionar francez. Istrati a reclamat abuzul lui Kalinin (20) şi a intrat în conflict. Aşa a început să scrie despre lucruri care nu erau bune în Uniunea Sovietică. Deşi nu atât de dur cum le-a prezentat în 1956 tovarăşul Hruşciov despre aceeaşi perioadă. Şi pentru aceasta, Istrati a fost declarat antisovietic. Nu cine nu este de acord cu o poziţie a României e antiromân. Nu cine nu este de acord cu o poziţie a polonezilor este antipolonez. Trebuie să depăşim această perioadă care a fost legată de o anumită gândire“. Pe mine m-au susţinut francezii, m-au susţinut italienii, spaniolii şi a fost introdusă solidaritatea internaţională. Aşa se face că în Declaraţia partidelor comuniste europene de la Berlin, din 1976, n-a mai apărut nici internaţionalismul proletar, nici iternaţionalis- mul socialist, nici lupta împotriva antisovietismului, ci solidaritatea internaţională.

Lavinia Betea:
Şi sovieticii cum au comentat?

Stefan Andrei:
Au acceptat. Asta a fost... De aceea, niciodată ruşii nu ne-au spus nouă, direct, că am avut o poziţie antisovietică. Această formulare a poziţiei noastre a apărut după 1989. Ceea ce este greşit. Noi nu am fost pentru o politică antisovietică. Ne dădeam seama că e o linie roşie peste care nu putem trece. Unde eram incluşi. Şi că această linie roşie, de exemplu, era - ceea ce nu se subliniază în presa noastră de acum - de următoarea gravitate: dacă noi am fi spus că ne retragem din Tratatul de la Varşovia şi ne declarăm neutralitatea, a doua zi trupele sovietice, cu orice risc, ar fi intrat în România.

Lavinia Betea:
Sunteţi sigur?

Stefan Andrei:
Sigur.

Lavinia Betea:
Se mai temea Ceauşescu încă de o intervenţie sovietică în România după 1968?

Stefan Andrei:
Da. In 1981 au fost oameni în Biroul Politic al CC al PCUS care au susţinut o intervenţie în Polonia. Nu-i adevărat însă că aceasta a fost şi poziţia lui Ceauşescu. Există cuvântarea lui la întâlnirea  Secretarilor generali de la Moscova, înainte de introducerea stării excepţionale de către generalul Jaruzelski.


Note:

9 în timpul vizitei oficiale a lui Muammar Gaddafi în România, din perioada 24-27 septembrie 1981, a fost organizată şi o partidă de vânătoare unde s-a petrecut accidentul menţionat.

10 Ştefan Kostyal (n. 1922), ofiţer, cu studii în Uniunea Sovietică. Până în 1970 a deţinut mai multe funcţii în Direcţia Superioară Politică a Armatei. Acuzat de spionaj în favoarea URSS, în 1970 a fost degradat. In anii ’80 s-a implicat într-un complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu, alături de alţi militari precum Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru. Arestat şi condamnat pentru un delict de drept comun (furt). A fost reabilitat după evenimentele din decembrie 1989.

11 Ion Ioniţă, Însemnări (Prefaţă Lavinia Betea), Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008.

12 Ştefan Gheorghiu (1879-1914), militant al mişcării socialiste, omagiat în timpul regimului comunist ca „erou al clasei muncitoare".

13 Vasile Morţun (1860-1919), publicist, om politic, primul deputat socialist din Parlamentul României, ales în 1888, în sistemul votului cenzitar. A făcut parte din „gruparea socialiştilor generoşi", care a fuzionat cu PNL în 1899. A fost ales în Parlament, pe listele acestui partid, până la capătul vieţii.

14 Constantin Stere (1865-1936), jurist, om politic, publicist. Originar din Basarabia, în tinereţe a aderat la ideile narodnicismului, motiv pentru care autorităţile ţariste l-au deportat în Siberia. Ulterior s-a stabilit în România, la Iaşi, apoi la Bucureşti. A militat pentru unirea Basarabiei cu România. A fost preşedinte al Sfatului Ţării. A fondat revista „Viaţa românească", în 1906, la Iaşi. Inspirat de  narodnicism, a teoretizat poporanismul, curent care idealiza virtuţile originare ale satului şi care şi-a găsit tribună de expresie în paginile amintitei reviste. Fondator al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR).

15 Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), scriitor, ideolog şi militant socialist. Lucrarea sa Neoiobăgia (1910) a marcat social-democraţia românească.

16 Boris Nikoiaievici Ponomariov (1905-1995), lider al PCUS. A fost secretar (1965-1982) şi şef al Secţiei Internationale a partidului (1955-1986).

17 Mihail Andreievici Suslov (1902-1982), fruntaş al PCUS. A fost secretar al PCUS (1965-1982). A fost considerat unul dintre ideologii regimului sovietic.

18 în perioada 28-30 iunie 1976, în Berlinul de Est a avut loc Conferinţa partidelor comuniste.

19 Panait Istrati (1884-1935), scriitor, simpatizant al stângii. A emigrat în Franţa. A călătorit de două ori în URSS (în 1927 şi 1929). A fost unul dintre primii intelectuali dezamăgiţi de contactul nemijlocit cu patria „sovietelor". După apariţia cărţii Spovedanie pentru învinşi, cercurile de stânga l-au catalogat drept „fascist".

20 Mihail Ivanovici Kalinin (1875—1946), lider al PCUS. A fost preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice (1922-1946).



va urma



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu