sâmbătă, 6 iunie 2015

Grupaj de poezii (49)




drumuri
Șișu Ploeșteanu Doria





se duce și iarna pe drumul ei
s-a terminat sezonul și acum pleacă
mă țin după ea să-i găsesc casa
să văd cum doarme cum mănâncă
cum plânge
se duce bolnavă și-i tristă
i-aș spune un salut ceva sau o glumă poate că o să râdă
dar mai bine să-mi văd de drumul meu
bine



nu e chiar un drum e mai degrabă o potecă amărâtă
pe care urc și cobor zilnic
prin care plâng și râd
uneori fluier și urlu că nu pot să fiu mută în pustiul meu veșnic
nu mă opresc niciodată fără să spun măcar un cuvânt
fără sens aproape de banal și aproape de hilar
un cuvânt care poate să nu însemne nimic
el nu se duce el rămâne
eu nu rămân eu mă duc



mă ascund după brazi uneori să le miros verdele ăla de nu-l vezi
să simt viața aia care nu-i ca la oraș
să aud lupii cum plâng și de emoție să plâng împreună cu ei
să mă întind peste piatră cu ochii la cer
nu ți-am spus că am prins de vatră o stea căruntă
o privesc cu poftă în fiecare noapte
și mă necăjesc
că nu pot să fiu ea iar ea râde că nu e ca mine





LINIŞTE
Lili C. Bernini





Linişte,
este atâta linişte
în jurul meu,
sunt singură,
cu gândurile mele
cu sufletul meu,
cu inima mea,
ce bate
doar pentru tine.



Linişte,
este atâta linişte
în jurul meu,
doar amintirile
îmi ţin companie
şi-n umbrele camerei
zăresc chipul tău,
iar dorul de tine,
de-a ta privire,
de timpul,
ce-l împărţeam
cândva la doi
mă apasă
mă arde.



Linişte,
este atâta linişte
în jurul meu,
daca-aş putea
aş alunga
această nepăsare
care sa aşternut
peste noi
aş alunga
această linişte
ce doare,
zi de zi
tot mai tare.



Linişte,
nu mă tem,
de tine,
nu mă tem,
că doare,
mă tem,
de iubirea
care mă învăluie
mă tem
să mai sper,
mă tem,
de ziua-n care
îmi vei ieşi
din nou în cale.





Vânare de vânt
Ghitescu Lamureanu Elena





Pe paşii goi de umbră am purtat
năluca unui gând,cât aş fi vrut să-i fiu!
colibă n-am,trăit-am în pustiu
sub arbore de anotimp uitat.



Ce am atins s-a prefăcut în zid,
grămezi de piatră veche şi nisip,
oglinzile spre mine se închid,
adânca apă căutându-mi chip.



Tăcerea mi-e întoarsă dintr-un cânt,
o mai ridic pe val,fior din mare,
cresc vulturii pe creste de-aşteptare
şi-i satur cu vânarea mea de vânt.





Călatorie în noapte
Sandu Alrox





Călatorie în noapte
în curiozitatea de dincolo ...
ne ascundem mai mult în jos dar ne mișcăm agili
și eu pot să fiu viu încă o dată,
într-un basm,
în zumzetul unei mulțimi
etapă excentrică;



Te deplasezi armonioasă de-a lungul frontierelor de vanitate
cortegii funebre al unei viitoare apocalipse,
te privesc, dar dispari încet ...
ca o beție ce avansează,
o compoziție de multe culori,
viziuni din îndepărtatul trecut;



Un cor aleator ... recitat.



Aceste seri mari de vară în care auzi mereu muzica.
Melancolie amară,
suspine de ascuns împotriva memoriei ...





Fata verdelui de jad
Shanti Nilaya





Uneori, așa ca azi,
Când port gânduri ce mă dor,
Împletesc cununi din brazi
Și... din șoapte de amor,



Îmi petrec pe frunte toate,
De podoaba grea să-ți fiu
Mai ușoară - stea în noapte,
Mai devreme-ntr-un târziu;



Pentru gura-ți ce mă cere
-Ahhh, albastră geana ta-
Mult o chem în toate cele,
Mult mă vrei și mult te-aș vrea



Însă... sunt îndepărtată,
Un Ocean de foc îmi arde
Joc pe tâmple de lumină
Ce mă joacă-n altă parte



Și mă fac doar ca părerea
Unei Căi Lactei prin tine-
Jucători din altă lume,
Ce știu jocul mult mai bine;



Îți sunt taină, rug și floare
Pe tablou cândva pictat,
Verde- argintat, culoare
Dintr-o lacrimă de brad,



Un crâmpei din manuscrisuri
Cu arhaice poveți,
Pe papirus... stele albe,
Dispărând în dimineți.



Să-ți fiu între poli, Iubită
- timp trasat fără sa ard -
Doamne, fă-mă dintr-o nimfă
Fata verdelui... de jad...





PROSTUL...
Marin Bunget





S-a tot vorbit de proşti şi de prostie.
S-au discutat şi-analizat pe rând.
Când ei, când ea, şi-o spun, fir-ar să fie,
Că nu ne lasă-n pace nici în gând.


Prostia e la fel... fără hotare,
E prima între toate, integral
Şi, de-ar durea, în lumea asta mare,
Ar fi un zgomot surd şi infernal.


El, prostul, însă, are o dilemă
De care pân' acuma n-am scăpat
Şi bună-ar fi de studiat ca temă
Să poţi să ştii când e de condamnat.


Când el o spune singur... n-are rost
Să-l mai condamni, ci trage-nvăţăminte!
Că nu poţi să-ţi dai seama că eşti prost,

De n-ai avea măcar un strop de minte. 
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu