luni, 6 iunie 2016

cheamă-mă, strigă-mă

Anne Marie Bejliu









rupe lanţurile pământului de mine
fluture cu aripile arse sunt
iar sufletul îmi macină gândurile
căutând zborul.


nicicând lut,
veşnică stâncă
rostogolind pocale de visuri
în banal...


fărâmiţez poveştile
în fila dintre două ţărmuri însângerate
de libertatea promisă
sunt.
sau nu. nu sunt.

vreau să plec...



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu