marți, 28 iunie 2016

Satul e „acasă”

Elena Şerban








S-a rupt în două lumea când a semnat „cosaşul”
decretul deportării vetrelor străbune
şi tot ce-a mai rămas, dosarul negru spune,
e-n vârful unui pix ce-l ţine arendaşul.



Doar lacrima i-a fost ţăranului sămânţă
în sufletul cel viu al Zeului Pământ
şi spicele de grâu, în care mieii sunt
dantele pe câmpii, se nasc în umilinţă.



Mă-ntorc din ce în ce mai mult înspre fântână
şi-mi curăţ de ciulini distinse maladii,
copacul de la poartă şi luna de prin vii,
între două lumi, stau ca o ţâţână.



Aici mă simt acasă, în satul de-odinioară,
unde torcea bunica un fir venit din soare.
Când amintiri dansează niciun gând nu doare,
aici iubirea cântă şi inima îmi zboară,



Aici e mai aproape o primăvară-ntoarsă
dintr-o siberiană cultură în betoane.
Umila mea dorinţă, la vechile icoane,

cândva să mă întorc, să fiu din nou acasă!




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu