duminică, 12 iunie 2016

Procesul de “pace” israeliano-palestinian – o vizită în Israel şi teritoriile palestiniene


Claudia Postelnicescu



Am fost recent într-o vizită în teritoriile palestiniene împreună cu un grup de jurnalişti; gazdele noastre oficiale au fost Ministerul Turismului al Autorităţii Palestiniene şi o asociaţie româno-palestiniană (am aflat, cu această ocazie, că sunt foarte multe familii mixte, româno-palestiniene, mai ales în Betleem). Călătoria, partea ei poetică, a fost fabuloasă şi poate voi scrie despre asta cândva, separat. În continuare mă voi concentra pe aspectele politice, mai ales că am avut parte de foarte multe întâlniri oficiale la nivel înalt, cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mammoud Abass (căruia palestinienii îi spun Abu Mazen, după numele primului său născut), prim-ministrul Rami Hamdallah, directorul de comunicare strategică al prim-ministrului Jamal Dajani, Ministrul Turismului Rula Ma’ayah, Ministrul Educaţiei Sabri Saidam, guvernatorul Hebronului Kamel Hemeid, însoţite întotdeauna de discursuri şi declaraţii politice.



Contextul general actual


În momentul de faţă, negocierile de pace dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană, al cărei lider este Abu Mazen (Mahmoud Abbas) sunt blocate; niciuna dintre părți nu are încredere în cealaltă și fiecare are lista ei cu puncte non-negociabile, ceea ce face imposibil orice dialog. Palestinienii vor ca Israel nu numai să oprească înaintarea coloniilor pe teritoriile palestiniene, dar și să le retragă [1] , iar asta înseamnă resurse financiare enorme și oameni dislocați; de asemenea, palestinienii vor două state în granițele agreate în 1967, iar de atunci situația în teren s-a schimbat radical, iar Israel a avansat în teritorii pe o proporție însemnată; chiar palestinienii au vândut o serie de terenuri evreilor, iar de acolo aceștia s-au extins. Israelul, pe de altă parte, nu acceptă situația din Gaza cu Hamas și dorește ca Autoritatea Palestiniană să recunoască terorismul și să îi ducă în instanță pe teroriști – ceea ce nu s-a întamplat niciodată, niciun terorist nu a fost judecat vreodată într-o instanță palestiniană, iar asta nu este deloc uimitor: teroriștii pentru israelieni sunt martiri pentru palestinieni. Recent, Universitatea din Hebron a ținut o ceremonie de onoare în memoria unor tineri palestinieni împușcați de către soldații israelieni în atacuri cu cuțite sau mașini kamikaze [2]. Dacă ne uităm cu atenţie la lista celor comemoraţi observăm că au vârste între 15 şi 23 de ani, ca medie, ceea ce înseamnă că sunt mai degrabă victime ale propagandei de ură anti-Israel, dar şi a excesului de forţă militară a Israelului, adeseori disproporţionat faţă de atacuri. Dealtfel, soldatul care a împușcat recent un palestinian deja căzut la pământ va fi judecat într-o curte de justiție israeliană [3] . Iarăși, de remarcat că soldații israelieni, în medie, sunt și ei foarte tineri.








În urma atacului cu bombă de luni, 18 aprilie, de pe șoseaua Hebron [4], în care au fost răniți mai mulți oameni, niciunul dintre cei din leadership-ul palestinian, cu excepția lui Mahmoud Abbas, nu a condamnat atacurile, dimpotrivă, atât Fatah (aripa politică a Autorității Palestiniene), cât şi Hamas, şi Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP) consideră atacurile parte din mișcarea de eliberare împotriva ocupației israeliene. Singurul moderat, Abu Mazen, este virulent criticat din toate direcțiile, iar radicalii deja capătă accente victorioase și pregătesc o a treia intifada. Din închisoare, Marwan Hasib Ibrahim Barghouti, condamnat pentru terorism într-o închisoare israeliană, este liderul preferat de către palestinieni, iar închiderea lui de către ”ocupant” contribuie la consolidarea unui mit de care palestinienii par să aibă nevoie. Barghouti i se opune lui Abbas și nu crede în negocierile cu Israelul, a denunțat propriul proces ca fiind ilegitim și consideră că singura soluție pentru eliberarea Palestinei este o treia intifadă. Toți palestinienii cu care am vorbit mi-au spus că dacă mâine Barghouti ar candida ar fi ales fără discuție; de asemenea toți mi-au spus că dacă nu se ajunge curând la o soluție cu Israelul va fi declanșată a treia intifadă în cursul anului sau cel târziu anul viitor.

Ura împotriva Israelului e nevoie să fie permanent alimentată; palestinienii par că asta așteaptă. Discursul lui Abu Mazen de condamnare a atacurilor cu cuțite a dus recent la arderea fotografiilor cu el în public și la chemări la intifadă. Liderul Autorității Palestiniene a părut dealtfel nervos, preocupat și îngrijorat în întâlnirea cu jurnaliştii români. Este acuzat de ceilalți lideri palestinieni de coabitare avantajoasă cu ocupația israeliană în teritorii și i se cere insistent retragerea. Abu Mazen vorbește despre procesul de pace de un deceniu, dar narativul recurent în relația cu Israelul este războiul; Israel este vinovat pentru tot și toate. Copiii palestinienilor cresc cu asta, tinerii sunt îndoctrinați cu asta; pentru ei pacea înseamnă slăbirea Israelului. Ministrul Educației, Sadri Saidam, școlit în Occident, ne-a declarat senin că: ”Israelul nu va fi mereu puternic, istoria a arătat că țările se schimbă și va veni o vreme în istorie când va fi slab. Și ar trebui să se gândească cum vor trăi copiii săi în perioada când Israelul va fi slab, în această parte de lume. Vom continua să luptăm împotriva ocupației, este dreptul nostru, nu plecăm nicăieri. Israelul are acum o abordare autoritare, în care puterea militară este factorul dominant față de palestinieni. Dar vor veni zile când Israelul va fi mai slab și va vedea că existența copiilor săi și continuarea coexistenței pot fi întemeiate doar pe politica trăiește și lasă să trăiască.” L-am întrebat dacă slăbiciunea Israelului nu va însemna, implicit, slăbiciunea tuturor, având în vedere cum se împarte pământul între cele două națiuni, iar amenințările la adresa Israelului, cu Siria în război civil și centru de terorism global înseamnă, implicit, o vulnerabilitate enormă pentru Israel. E adevărat că, în viața de zi cu zi, prezența armatei israeliene peste tot îți dă un sentiment copleșitor de nesiguranță, de atac iminent oricând posibil, iar în cazul palestinienilor o enormă alimentare cu resentiment, însă în condițiile unor atacuri sistematice cu bombe sau cuțite și seducția terorismului islamist mă întreb cum ar proceda orice alt stat într-o situație similară, inclusiv un stat palestinian.

Săptămâna aceasta Abbas va participa la mai multe întâlniri în New York, printre care și una la ONU, unde vrea să avanseze votarea în Consiliul de Securitate a unei rezoluții prin care statele membre să condamne Israelul pentru avansarea coloniilor pe teritoriile palestiniene. Nu e clar în ce măsură o astfel de rezoluție va ajuta situația în vreun fel, având în vedere că sunt doar expresii formalizate a unor declaraţii politice care trebuie votate și recunoscute de celelalte state pentru a avea putere de lege. O inițiativă care, în opinia multora, reprezintă o scurtătură duplicitară în conflictul cu Israel, prin forțarea unui veto și evitarea unor negocieri directe. Draft-ul rezoluției pe care l-au pus în circulație palestinienii a obținut deja sprijinul Franței, Spaniei, Suediei și Rusiei. O rezoluție ONU are însă efecte juridice când determină anumite obligații către partea sau părțile căreia i se adresează și contează foarte mult, în opinia experților în dreptul internațional, limbajul folosit în context (recomandă, decide sau declară). SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda, Estonia, Lituania se opun unei astfel de rezoluţii și se dorește continuarea unor discuții de negociere directă între cele două părți, însă există o presiune mare asupra administraţiei Obama de a rezolva şi acest conflict, dacă e posibil, înainte de terminarea mandatului. Vicepreședintele Joe Biden s-a exprimat și el împotriva guvernului israelian chiar ieri [5] . O opoziţie explicită împotriva unei astfel de abordări, prin Consiliul de Securitate al ONU, a exprimat candidata la președinția SUA, Hillary Clinton [6].

Deși procesul de pace este înghețat complet din aprilie 2014, totuși o soluție impusă are darul de a nemulțumi inevitabil una dintre părți, ceea ce nu ar facilita situația în teren dintre cele două națiuni. Mai mult decât atât, contextul regional este foarte tensionat și faptul că țări arabe alocă milioane de euro în reconstrucția Gazei [7], implică anumite consecințe, unele dintre ele legate în mod direct de agenda islamului radical și sponsorizarea terorismului Hamas, ceea ce îndepărtează și mai mult șansele de reconciliere națională palestiniană sub o singură autoritate.

Reuniunea din New York vine pe fondul atacului cu bombă de luni și a descoperirii tunelului Hamas dinspre Gaza pe teritoriul Israelului. Așadar, în ecuația așa-zisului proces de pace fără sfârșit avem toate ingredientele posibile: terorism, politică globală, politică locală, extinderea islamismului în regiune, schimbarea leadership-ului (în SUA și Autoritatea Palestiniană). Ambele părți se acuză reciproc de evitarea negocierilor și își exprimă dorința pentru pace, dar Israelul continuă o politică extrem de agresivă cu privire la extinderea coloniilor evreiești în teritoriile palestiniene, iar liderii palestinieni, la fel de agresiv, justifică terorismul împotriva ocupației. Așadar un scenariu în care ambele părți pierd.



Palestinienii


Știm din propria noastră experiență românească că nu întotdeauna politicienii reflectă spiritul și fibra unui popor. Palestinienii, ca și românii, sunt extraordinar de divizați politic, economic şi intelectual. Toți palestinienii pe care i-am întâlnit și cu care am vorbit sunt oameni foarte educați, mulți dintre ei cu studii în cele mai bune universități occidentale, antreprenori extrem de bine conectați, care înțeleg politica, dublul discurs, compromisurile necesare și eșecurile actuale. Ceea ce m-a frapat la palestinieni este generozitatea, ospitalitatea, inteligența, dorința de a comunica; pe lânga acestea, palestinienii au ceva în comun cu evreii: o mândrie identitară fantastică. Am vorbit cu Mohammed Zumlot, un antreprenor care activează în domeniul hotelier și care mi-a spus mândru, într-o engleză absolut perfectă: ”Tot timpul luptăm pentru libertatea noastră, pentru drepturile noastre, pentru business-urile noastre; pentru că noi nu suntem născuți în Londra sau Paris, suntem născuți aici, în Palestina, iar ceea ce m-a făcut un om de afaceri de succes este felul în care lupt în fiecare zi cu autoritățile israeliene: să aduc turiști aici trebuie să trec în fiecare zi prin punctele de verificare israeliene, ceea ce e complicat, să zburăm oriunde în lume trebuie să ocolim, să putem arăta lumii ce avem noi, palestinienii, aici – mâncare bună, servicii bune, oameni buni, locuri fantastice, hoteluri bune, noi avem toate astea, dar trecem prin Israel să ne promovăm, în ciuda dezastrului în care trăim. Toată lumea crede că noi, palestinienii, nu avem nimic, dar avem totul aici, iar Palestina este locul nostru, avem ce să arătăm și să oferim celor care doresc să vină aici.” Este o notă comună palestinienilor care muncesc în țara lor; Hamza Daghash, asistent social în centrul de refugiați de lângă Betleem, Dheisheh, unul dintre cele trei campusuri de refugiați care găzduiesc deja a treia generație de palestinieni dislocați din casele și pământurile lor care au rămas într-o situație incertă, cu statut de refugiat în propria țară, îmi spune că a studiat în străinătate, dar acum nu mai are aceleași șanse, la 28 de ani, ca palestinian în altă țară și, dealtfel, el muncește aici și face ceva concret pentru țara lui, de ce ar pleca?! Inevitabil mă gândesc că, în ciuda tragismului destinului de refugiat, cu pământul care ți-a fost luat de sub picioare la nici 20 de km distanță, este reconfortantă dorința de a clădi ceva în țara ta, iar asta spune foarte multe despre ce și cum simt palestinienii despre pământul lor. Sentimentul de apartenență la aceste locuri este foarte puternic și am auzit deseori: ”noi de aici nu vom pleca niciodată.”

Într-adevăr, ospitalitatea palestiniană este foartă similară cu a noastră, românească: în cel mai sărac cort de beduini din deșert ni s-a pus pe masă mâncarea cea mai bună, cu generozitate. Oriunde mergi în teritoriile palestiniene ca turist ești întâmpinat cu ospitalitate și cu zâmbetul pe buze sau un ceai. Oamenii, în ciuda dificultăților, sunt calzi și deschiși; inevitabil se ajunge la politică și atunci constați, o dată în plus, fibra identității palestiniene: mândria și o furie pasională. ”Noi nu avem nevoie de comunitatea internațională să ne dea nimic, o să ne luăm singuri, o să ne descurcăm singuri, așa cum am făcut-o și până acum; niciodată comunității internaționale nu i-a păsat de cauza palestiniană”, imi spune Maher, ghidul nostru prin deșert, în aceeași engleză perfectă. Îi spun că vorbește ca un revoluționar de secol XIX și că politica internațională se face astăzi numai prin dialog, compromis, negocieri și colaborare, pentru că trăim într-o lume globală profund interconectată. El o ține pe a lui și închide conversația abrupt. Merg prin deșert și mă gândesc la pământul ăsta roșcat, pietros, tăcut, cu dealuri golașe, unde zărești, pe lângă coloniștii evrei ai Israelului, păstorii și fermierii palestinieni călare pe măgar sau pe jos, cu turmele de oi sau capre, că ar trebui să inspire într-adevăr o anumită pace și înțelepciune, nu război și amărăciune. E un contrast fantastic între cele două popoare care își dispută nu doar pământul de sub picioarele lor, ci un întreg mod de a privi viața, complet diferit.



Dreptul internațional și impactul unui stat palestinian


Într-adevăr, dorința de a avea propriul stat și de a legitima existența unui vechi stat Palestina pe teritoriile comune cu Israelul transpare în tot ce ni se spune și în pliantele pe care le primim. ”Țara sfântă” este Palestina, moștenirea culturală și spirituală este palestiniană, evreiască este doar ocupația. Nu întâmplător, UNESCO [8] a declarat recent același lucru, ignorând legătura dintre Muntele Templului (motiv de discordie) și evrei.

Dincolo de divergențele dintre părți, ar fi util să ne uităm care sunt atributele unui stat: 1. să aibă un guvern funcțional, inclusiv o armată; 2. să aibă relații de pace și vecinătate cu vecinii statali; 3. să respecte obligațiile internaționale din tratatele la care este parte.

În ceea ce privește guvernul palestinian, pe lângă faptul că nu are forțe de ordine și securitate capabilă să asigure stabilitatea și să reacționeze în cazuri de atacuri, nu are nici control autonom asupra teritoriilor; teritoriile palestiniene sunt împărțite în 3 secțiuni: A – controlată de palestinieni, dar în care Israelul are acces; secțiunea B – ambele părți și secțiunea C – control israelian. Pe lângă aceste zone, Autoritatea Palestiniană a pierdut complet controlul asupra Gazei, care a ales în 2006 o guvernare Hamas. Ierusalim este divizat între palestinieni și israelieni și are zona moscheii Al-Aqsa fără acces, în jurul ei se concentrează o sursă enormă de conflict. Aflată în centrul vechi al Ierusalimului, Israel preferă să nu lase liber accesul musulmanilor în centrul orașului, ceea ce limitează dreptul la exprimarea liberă a religiei, însă potențialul de risc terorist este prea ridicat. Demonizarea Israelului de către unii palestinieni musulmani și reducerea numărului de creștini în teritoriile palestiniene constituie o sursă care alimentează frica de islamul radical. Creștinii rămași în Cisiordania reprezintă 2.5% din populație, iar în Gaza mai puțin de 1%. În Hebron, aflat în zona B, guvernatorul ne spune mândru că este 100% musulman, în zona controlată de palestinieni. Există însă colonişti evrei în Hebron, care trăiesc cu soldaţi la poartă sau în apartamente aflate deasupra magazinelor arăbeşti, despărţiţe şi aici de sârme şi plase. O conlocuire tensionată şi plină de pericole.

Patriarhul Teofilos al III-lea al Patriarhatului Ortodox îmi spune, când îi adresez o întrebare, că rezistența bisericii ortodoxe din Ierusalim și rolul de echilibru al Patriarhatului Ortodox este un miracol de fiecare zi. Ne vorbește despre miza religioasă a conflictului și cum totul începe și termină în Ierusalim; vorbește convingător și informat. Ierusalim este locul sfânt a trei religii, fiecare cu Dumnezeul ei și cu îndreptățirea ei în a-și prezerva locul şi rolul pe aceste meleaguri. Tot în centrul Ierusalimului se află biserica Sfântului Mormânt, loc de pelerinaj pentru creştini, templul evreiesc şi moscheea musulmană. O cheie de înțelegere a mizelor enorme pe termen lung ale unui stat palestinian musulman în centrul Israelului o reprezintă chiar disputa din jurul moscheii. Extrema dreaptă israeliană a cerut chiar demolarea acesteia; recent în Gaza, Hamas a trecut cu buldozerul peste resturile conservate ale unei străvechi biserici ortodoxe, revoltându-i pe puținii creștini palestinieni rămași în Gaza [9].

Până acum, în ciuda unui conflict atât de vechi, s-a reușit conviețuirea. Vin însă din urmă barbarii ”califatului islamic”, Daesh sau ISIL, care trec sub baros și foc tot ce reprezintă spiritul unor credințe străine radicalismului reducționist pe care îl practică. Slăbirea Israelului nu înseamnă decât un nou teren de experimente deschis pentru apostolii distrugerii și anihilării civilizației, oricare ar fi ea. Dacă liderii palestinieni înțeleg asta și oferă în mod real un model de coabitare pașnică și aderență la ideea de Israel și Palestina, ca frați care au moștenit aceeași bucată de pământ, și privesc cu responsabilitate răul terorist și incitarea la violență și intifadă, poate că un pas înainte se va putea face. Cât timp însă Israelul este demonizat şi se doreşte slăbirea sau anihilarea lui, iar palestinienii se complac în rolul de victimă în timp ce perpetuează un narativ al resentimentului şi violenţei, povestea lui Cain şi Abel se va repeta la nesfârşit.


Note:


* România nu a recunoscut statul Palestina.

[1] https://www.middleeastmonitor.com/news/middle-east/25007-plans-for-illegal-israeli-settlement-units-up-250-per-cent

[2] http://palwatch.org/main.aspx?fi=1020&doc_id=17337

[3] http://bigstory.ap.org/article/1c4ca4ca78994becb1e01eaa16dd544c/israeli-army-charges-soldier-killing-wounded-palestinian

[4] http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/211153#.VxdoH9R94_4

[5] http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/211164

[6] http://www.breitbart.com/national-security/2016/03/09/clinton-im-un-imposed-solution-israeli-palestinian-conflict/

[7] https://www.middleeastmonitor.com/20160419-qatar-agrees-to-projects-worth-20m-in-gaza/

[8] http://www.timesofisrael.com/pm-slams-unesco-resolution-ignoring-jewish-connection-to-temple-mount

[9] http://www.jpost.com/Middle-East/Palestinian-Christians-bitter-over-destruction-of-church-ruins-in-Gaza-450521




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu