joi, 23 iunie 2016

Comerţul cu răni

Anca Mizumschi








Singurul lucru pe care îl aveam erau rănile.
Stăteau agăţate de noi ca nişte globuri de crăciun
strălucitoare agăţate pe dinafară
şi de câte ori răsărea soarele le puneam în lumină
să le vadă şi ceilalţi. Fiecare casă avea rana ei principală
şi o mulţime de răni mai mici,
pe care urcai ca pe nişte scăriţe
atunci când vroiai să ajungi la alte generaţii. Era simplu,
în fiecare duminică dimineaţa
mergeam la biserică şi apoi la târg
unde încercam să ne punem în valoare. Rănile din sud
se întâlneau cu cele din est
şi oricine avea ceva de oferit şi ceva de vândut. De obicei,
rana principală se scotea la licitaţie
şi trona un timp în mijlocul pieţii
ca o fântână arteziană colorată. La sfârşit,
fiecare pleca acasă cu ce nu a putut să vândă,
sprijinindu-ne unii de ceilalţi,

fără grabă


























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu