luni, 20 iunie 2016

Spargatorul de gheata (23)


Victor Suvorov







Iar în mai 1941, Stalin spune pentru a doua oară ceva important absolvenţilor din academiile militare. Acum are în vedere un lucru mult mai serios şi mai întunecat, de aceea cuvîntarea sa este secretă. Nu s-a publicat niciodată, aceasta fiind o garanţie suplimentara a importanţei ei. Stalin a vorbit despre război, mai precis despre războiul cu Germania, în izvoarele sovietice, apar trimiteri la această cuvîntare cu o întîrziere de 30-40 de ani. „Secre­tarul general al CC al VKP(b) LV. Stalin, luînd cuvîhtul la 5 mai 1941, la primirea absolvenţilor academiilor militare, a dat clar de înţeles că armata germană este inamicul cel mai probabil" (V7/, 1978, Nr. 4, pag.85). Istoria celui de-al doilea război mondial (voi. 3, pag. 439) confirmă că Stalin a vorbit despre război, anume despre războiul cu Germania. Mareşalul Uniunii Sovietice G.K. Jukov merge şi mai departe. El declară că Stalin, în maniera sa obişnu­ită, a pus întrebări şi tot el a răspuns. Printre altele, Stalin a pus întrebarea dacă armata germană este invincibilă şi a răspuns negativ. Stalin a numit Germania agresor, cuce­ritor, cotropitor al altor ţări şi popoare şi a prevăzut că o astfel de politică nu se va încheia cu succes pentru Germania (Amintiri şi cugetări, pag. 236).

Vorbe de aur. Dar de ce să fie ţinute în secret? Este limpede că în mai 1941 lui Stalin nu-i era la îndemînă să-şi numească vecinul agresor şi cuceritor, însă peste o lună şi jumătate Hitler va ataca URSS, încît cuvîntarea din mai trebuia publicată imediat. 

Trebuia să apară în faţa poporului şi să spună: fraţilor şi surorilor, eu am prevăzut o asemenea întorsătură a lucrurilor şi am prevenit în secret ofiţerii încă din 5 mai. În afară de absolvenţii academiilor, în sală se aflau toţi liderii superiori politici şi militari şi fiecare poate să confirme. Iată stenograma cuvântării mele...

Dar nu, Stalin nu şi-a amintit cuvîntarea şi nu i-a adus ca martori pe ascultători. S-a terminat războiul, Stalin a fost ridicat la rangul de generalisim şi l-au declarat cel mai înţelept dintre strategi, în acest moment, lacheii stalinişti ar fi putut să-şi amintească de cuvîntarea din 5 mai 1941; el, la o adică, ne-a prevenit încă din mai, ah, dacă măcar am fi demni. De marile lui învăţături! însă nimeni n-a amintit de cuvîntare în tot timpul vieţii lui Stalin. Şi-au amintit mult mai tîrziu, dar n-au publicat-o. Există o singură cauză: la 5 mai 1941, Stalin a vorbit despre războiul împotriva Germaniei, însă NU a vorbit despre posibilitatea unui atac german. Stalin a prezentat războiul împotriva Germaniei FĂRĂ agresiunea germană asupra URSS, cu un alt scenariu al începutului războiului.

Pînă în prezent operele lui Stalin deţin întîietatea în lume în privinţa numărului de volume editate. S-a publicat mult, chiar şi observaţiile de pe manşeta unor cărţi: toate acestea sunt inestimabile izvoare de înţelepciune, însă cînd este vorba despre războiul cu Germania, s-a păstrat secretul mai multe decenii. Mai mult, au fost luate măsuri speciale pentru ca acea cuvîntare să fie uitată pentru totdeauna. Imediat după război, a fost editată în milioane de exemplare şi în mai multe limbi cartea Despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, începe cu discursul lui Stalin la radio, pe data de 3 iulie 1941. Scopul cărţii este clar: să ne bage în cap ideea că Stalin a început să vorbească despre războiul sovieto-german numai după invazia germană. Desigur, vorbea despre apărare, însă Stalin începuse să vorbească despre război şi înainte de acesta. Dar nu despre unul de apărare, ci despre cu totul altceva. Interesant, despre ce?

Ştim deja că după semnarea pactului Molotov-Ribben-trop, renumiţii comandanţi sovietici Jukov şi Mereţkov, renumitul lider poliţist al tuturor vremurilor şi popoarelor, Lavrenti Beria, au făcut multe ca să distrugă tot ce era legat de apărarea teritoriului sovietic. Iată însă că Stalin a început să vorbească despre războiul cu Germania. A vorbit la o consfătuire secretă, dar în aşa fel încît să-l asculte toţi absolvenţii academiilor militare, toţi generalii, toţi mareşalii. Ce pot face în această situaţie Jukov, Mereţ­kov, Beria? Vor începe să instaleze pe graniţă sîrmă ghimpată, mine, vor mina podurile? Nu, dimpotrivă. „La începutul lui mai 1941, după cuvîntarea lui Stalin la primirea absolvenţilor academiilor militare, tot ceea ce s-a făcut pentru instalarea barajelor şi pentru minare a început să se frîneze şi mai mult" (Starinov, op.cit., pag.186).

Dacă nu-l credem pe colonelul GRU, Starinov, şi cartea sa cu adevărat remarcabilă, putem să facem referire la arhivele germane şi acolo vom găsi acelaşi lucru: după toate probabilităţile, spionajul german n-a izbutit-niciodată să pună mîna pe textul integral al cuvîntării lui Stalin, însă după anumite indicii directe şi indirecte, spionajul german a considerat că în 5 mai 1941 Stalin a vorbit despre războiul cu Germania. Acelaşi spionaj german a observat cîmpurile de mine şi alte baraje dezafectate în mai şi iunie 1941. Scoaterea barajelor de pe graniţă este un element necesar al ultimelor pregătiri de război. Pregă­tiri care nu sunt defensive, se înţelege...

Mai 1941 se constituie într-o cotitură bruscă în toată propaganda sovietică. Pînă atunci ziarele comuniste ridi­cau în slăvi războiul şi se bucurau că Germania nimiceşte tot mai multe state, guverne, armate, partide politice. Conducerea sovietică era pur şi simplu entuziasmată: „războiul contemporan, în toată frumuseţea sa înfricoşă­toare!'' (Pravda, 19 aug. 1940).

Sau iată descrierea Europei în război: „o încăierare de cadavre, o privelişte pornografică, unde şacalii devoră alţi şacali'" (Pravda, 25 decembrie 1939). Pe aceeaşi pagină se află telegrama prietenească de felicitare a lui Stalin către Hitler. Comuniştii încearcă să ne convingă că Stalin l-a crezut pe Hitler şi a dorit prietenia cu el. Drept dovadă, ne pun sub nas telegrama lui Stalin din 25 decembrie: „Şefului Statului German, domnului Adolf Hitler." Aşadar, dincolo de telegrama lui Stalin, se află şacalii care devoră alţi şacali. Acelaşi lucru s-a spus însă şi despre Hitler! Care alţi şacali se mai devoră în încăie­rarea de cadavre din Europa?

Apoi tonul s-a schimbat brusc.
Iată tonul Pravdei a doua zi după cuvîntarea secretă a lui Stalin: „Dincolo de hotarele patriei noastre, pîlpîie flacăra celui de-al doilea Război Imperialist. Toată povara nenorocirilor lui nenumărate apasă pe umerii celor ce muncesc. Popoarele nu vor război. Privirile lor sunt aţin­tite înspre ţara socialismului care strînge roadele muncii paşnice. Ele văd pe bună dreptate în forţele armate ale Patriei noastre, în Armata Roşie şi în Flota maritimă de război, bastionul de nădejde al păcii... În actuala situaţie internaţională complexă, trebuie să fim gata pentru orice lucru imprevizibil..." (Pravda, 6 mai 1941, editorial).

Ia te uită! La început, prin pactul Molotov-Ribbentrop, Stalin a deschis zăgazurile celui de-al doilea război mon­dial şi s-a bucurat să vadă „şacalii devorînd pe alţi şacali", iar acum şi-a amintit de popoarele care vor pace şi care se uită cu speranţă la Armata Roşie!

În martie 1939, Stalin învinuia Marea Britanic şi Franţa că vor să ducă Europa în război, păstrîndu-se însă în afara acestuia, pentru ca apoi „să intre în scenă cu forţe proaspete, să intre, fireşte, «în interesul păcii» şi să dicteze participanţilor slăbiţi de război condiţiile lor" (I .V. Stalin, Raportul din 10 martie 1939).

Nu ştiu ce au plănuit „imperialiştii", însă la semnarea pactului, care a fost cheia războiului, a participat un singur lider: Stalin. La semnarea pactului care a iniţiat războiul n-au participat nici liderii japonezi, nici cei ameri­cani, nici cei britanici, nici cei francezi. Chiar şi cancelarul german a lipsit. Stalin însă nu. Stalin însuşi nu s-a păstrat în afara războiului. El însuşi vorbea acum despre Armata Roşie, care poate să pună capăt vărsării de sînge.

Nu cu mult timp în urmă, la 17 septembrie 1939, Armata Roşie a atacat prin surprindere Polonia. A doua zi, guvernul sovietic a arătat la radio motivul: „Polonia a devenit un cap de pod favorabil acţiunilor neaşteptate şi fortuite, care pot constitui o ameninţare pentru URSS... Guvernul sovietic nu mai poate rămîne indiferent la aceste fapte... Avînd în vedere situaţia, guvernul sovietic a dat dispoziţie Comandamentului general al Armatei Roşii să ordone trupelor să treacă frontiera şi să ia sub protecţia sa viaţa şi avutul populaţiei..." (Pravda, 18 sept. 1939).

Este timpul să ne punem întrebarea: cine a transfor­mat Polonia într-un „cap de pod favorabil acţiunilor neaş­teptate"?
Cinismul lui Molotov (şi al lui Stalin) n-are limite. Hitler a -venit în Polonia ca „să extindă spaţiul vital pentru germani". Molotov a venit cu alt scop: „să scape poporul polonez dintr-un război aducător de nenorociri, război în care a fost împins de conducători nechibzuiţi şi să-i dea posibilitatea să trăiască în pace".

Nici astăzi comuniştii sovietici nu şi-au schimbat păre­rile privind acele evenimente, în 1970 a apărut o culegere oficială de documente despre trupele sovietice de grăni­ceri (Trupele de grăniceri ale URSS, 1939-iunie 194Î). De exemplu, documentul nr.192 afirmă că acţiunile sovietice din septembrie 1939 au avut scopul de „a ajuta poporul polonez să iasă din război". Uniunea Sovietică a ajutat „dezinteresat", întotdeauna şi pe toţi, să găsească drumul păcii. La 13 aprilie 1941, Molotov semnează pactul privind neutralitatea cu Japonia: „să menţină relaţii paşnice şi de amiciţie şi să respecte reciproc integritatea şi inviolabili­tatea teritorială... În caz că una din părţi va constitui obiectul unor acţiuni de război din partea uneia sau a mai multor puteri, cealaltă parte va respecta neutralitatea pe tot parcursul conflictului".

Cînd Stalin s-a aflat în pragul înfrîngerii, Japonia şi-a respectat cuvîntul dat. Şi iată că Japonia se află în pragul înfrîngerii. Armata Roşie atacă nimicitor şi prin surprin­dere. După aceasta, guvernul sovietic declară: „o astfel de politică este singurul mijloc capabil să elibereze popoa­rele de noi suferinţe şi sacrificii şi să dea posibilitate poporului japonez să scape de distrugeri". (Comunicatul gu-vernului sovietic din 8 august 1945). 

E necesar să observăm că, formal, comunicatul a fost dat pe 8 august, iar trupele sovietice au atacat pe 9 august, în practică, atacul s-a dat doar peste cîteva ore.
În limbaj militar acest fapt se numeşte: „Pregătirea şi darea loviturii iniţiale prin surprindere, prin deschiderea unui nou front strategic". (Generalul de armată S.P. Iva-nov, Perioada iniţială a războiului, pag. 281).

În limbaj politic acest fapt se numeşte „un act drept şi uman al URSS" (Colonel A.S. Savin, VIJ, 1985, Nr. 8, pag. 56).

După primul atac nimicitor, Mareşalul R.I. Malinovski se adresa trupelor sale: „Poporul sovietic nu poate să trăiască şi să muncească în linişte atîta timp cît imperialiştii japonezi zăngăne armele la frontiera noastră extremorientală şi aşteaptă un moment propice ca să năvălească asupra patriei noastre". CKbmmun/st, 1985, Nr. 12, pag. 85). Mareşalii sovietici se tem mereu că cineva va „năvăli". Malinovski a rostit aceste cuvinte la 10 august 1945. Hiroshima nu mai exista, iar Malinovski ştia acest lucru. Oare după Hiroshima, „imperialiştii japonezi" n-au altceva de făcut decît să „aştepte momentul propice"?

Publicaţiile sovietice contemporane (de exemplu VIJ, 1985, Nr. 8) insistă că „intrarea URSS în război cu Japonia corespundea şi intereselor poporului japonez...". „Uniunea Sovietică a avut drept scop să salveze popoarele Asiei, printre care şi cel japonez, de noi suferinţe şi sacrificii..."

În mai 1941, deodată, presa sovietică începe să declare că popoarele Europei vor pace şi privesc cu speranţă la Armata Roşie. Era acelaşi ton, aceleaşi cuvinte care se rosteau înaintea fiecărei „eliberări" comuniste.

La sfirşitul lui 1938 s-a încheiat „Marea epurare". S-a intrat într-o nouă etapă. La vremuri noi, ţeluri noi, lozinci noi. Pentru prima oară în martie 1939, Stalin a spus că poporul trebuie să se pregătească pentru unele lucruri „neaşteptate", care nu vor avea loc în interiorul ţării, ci pe arena internaţională, în august 1939, Stalin aduce prima surpriză, primul lucru „neaşteptat", din cauza căruia a rămas fără replică nu numai poporul sovietic, ci întreaga lume: pactul Molotov-Ribbentrop. În acest moment, tru­pele germane, urmate de cele sovietice, intrau în Polonia. Explicaţia sovietică oficială: „Polonia a devenit un cîmp pentru diverse acţiuni «neaşteptate». Nu-i nimic, acest pericol este lichidat prin actul dezinteresat al guvernului sovietic, al Armatei Roşii şi al NKVD. Însă Stalin cheamă poporul să fie gata pentru noi acţiuni neaşteptate", întrucît „situaţia internaţională devine tot mai încurcată".

Pactul cu Germania fusese semnat: de ce situaţia este tot mai încurcată? Stalin însă repetă cu încăpăţînare aver­tismentul său: să nu credem în simplitatea aparentă, să fim gata pentru acţiuni neaşteptate, pentru schimbări şi întorsături bruşte.

La 22 iunie 1941, toate discuţiile privind acţiunile neaşteptate încetează, iar lozinca cade în desuetitudine. În publicaţiile sovietice actuale, nu se pomeneşte deloc de lozinca „pregătiţi-vă pentru acţiuni neaşteptate". Aceas­tă lozincă era însă unul din leit-motivele cele mai răsună­toare ale propagandei „perioadei prebelice1'.

La prima vedere este de mirare că însuşi Stalin n-a mai amintit ulterior niciodată de lozinca sa. Căci putea spune: Hitler a atacat prin surprindere, iar eu v-am prevenit să fiţi gata pentru acţiuni neaşteptate! însă Stalin n-a spus niciodată aşa ceva. Mareşalul Timoşenko ar fi putut să amintească după război: va aduceţi aminte ordinul Nr. 191? V-am prevenit! Istoricii sovietici de azi şi birocraţi de partid (fără să-i numească pe Stalin şi Timoşenko) ar fi putut zice: iată ce partid înţelept! în paginile ziarelor centrale făcea apel aproape în fiecare zi ca poporul să se pregătească pentru acţiuni neaşteptate!

Nici Stalin, nici Timoşenko, nici altcineva n-a mai amintit vreodată de lozinca din mai şi iunie 1941. De ce oare? Fiindcă prin lozinca „pregătiţi-vă pentru acţiuni neaştep­tate" nu se înţelegea invazia germană, ci ceva în sens contrar. Sub lozinca „pregătiţi-vă pentru acţiuni neaştep­tate" cekiştii nu instalau mine la graniţă, ci deminau şi ştiau că aceasta înseamnă pregătirea pentru cea mai importantă acţiune neaşteptată a secolului XX.

Chemînd armata şi poporul să fie gata pentru acţiuni neaşteptate la scară internaţională, presa sovietică n-a asociat niciodată această chemare cu posibilitatea unei invazii străine şi a unui război defensiv pe propriul teritoriu.

Ca să ne facem o idee despre valoarea reală a lozincii, trebuie să deschidem prima pagină a ziarului Pravda din l mai 1941. Această pagină a dat tonul întregului cor amplu, care pur şi simplu a repetat docil cuvîntul Pravdei.

Aşadar, Pravda Nr. 120 (8528) din l mai 1941. Pe prima pagină a ziarului, printre multe fraze goale, sunt doar două citate. Ambele aparţin lui Stalin.
Primul se află chiar la începutul articolului de fond: „Ceea ce este înfăptuit în URSS, poate să fie înfăptuit şi în alte ţări" (Stalin).

Al doilea se află în ordinul Narkom-ului apărării pri­vind pregătirea pentru acţiuni neaşteptate şi „trucuri" ale duşmanilor noştri exteriori (Stalin).

Pe prima pagină se mai scrie despre sîngerosul război care a cuprins Europa, despre suferinţele oamenilor mun­cii, năzuinţa lor spre pace şi speranţele lor în Armata Roşie, în acest sens, al doilea citat îl completează pe primul.

În prima pagină se scrie mult despre eforturile sovie­tice de a menţine pacea, însă în calitate de vecin cu care s-au stabilit în sfîrşit relaţii normale este citată Japonia. Germania nu se mai numără printre prieteni.

Desigur, conform Pravdei, duşmanul este viclean şi hrăpăreţ. Iar noi vom răspunde la uneltirile lui, însă nu în sensul apărării teritoriului propriu, ci în sensul eliberării popoarelor Europei de nenorocirile unui război sîngeros.
Aşa încît, ca să se prevină asemenea acţiuni neaştep­tate, la cinci zile după începerea campaniei răsunătoare din toate ziarele sovietice, Stalin a acceptat postul de Şef al guvernului şi a rostit cuvîntarea sa secretă, în care a indicat drept inamic principal Germania.

În mai 1941, Stalin a primit o responsabilitate de stat în vederea „acţiunilor neaşteptate", în iunie Hitler a atacat, însă aceasta era considerată doar o „acţiune neaşteptată" care îl silea pe Stalin să respingă responsabilitatea de stat.

Este clar că Stalin nu s-a pregătit pentru invazia ger­mană, ci pentru invazia asupra Germaniei.


va urma




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu