sâmbătă, 25 iunie 2016

Science Fiction şi Utopie comunistă dincolo de Universul Promis (II)

Eugen Stancu



Comportamentul marcat de frică al inginerului Moroianu nu avea să treacă cu vederea nici aşa zisei critici literare a acelei vremi, care în cazul de faţă nu juca alt rol decât cel de supraveghetor ideologic. Aşadar, nuvela Oameni şi stele era taxată drept bizară prin ideile pe care le transmitea, “demnă de pesimismul sumbru al povestirilor ştiinţifico-fantastice occidentale”[20]. Personajul problemă practic nu prea avea ce să caute într-o nuvelă ştiinţifico-fantastică pentru că, aşa cum demonstrează studiul critic citat mai sus, psihologia sa este “inexplicabilă şi mai bine zis ilogică şi inadecvată unui om al viitorului”[21]. Din punctul de vedere al canoanelor acelor vremuri, observaţia pare pe deplin legitimă. Nuvela lui Ion Hobana însă nu făcea decât să demonstreze că zborul cosmic nu este o simplă distracţie. Printr-un anti-erou ca inginerul Moroianu, nerecuperat de grup şi care cunoaşte un sfârşit tragic tocmai pentru a permite continuarea expediţiei cosmice, autorul aducea conflictul într-o direcţie interzisă de dogmele momentului, însă îi dădea eroului o dimensiune psihică reală.







La o lectură mai atentă a povestirilor ştiinţifico-fantastice ce focalizează un cadru utopic pot fi identificate o multitudine de episoade ce vorbesc despre dualitatea personajelor, cu toate că trebuiau să întruchipeze potrivit ideologiei un om nou perfect. Din punctul de vedere al judecăţii de valoare făcută acestei literaturi, constatarea este mai mult decât meritorie. Literatura în esenţă nu este preocupată de oameni roboţi, ci de prezentarea unui om văzut în complexitatea lui psihologică, ceea ce implică atât calităţi, cât şi defecte. Scala intensităţii cu care ecourile critice sunt prezentate variază în funcţie de autor, dar mai ales de perioada de apariţie a lucrării, începând de la difuz şi mergând până la evident. La Horia Aramă, de pildă, cu toate că munca este îndeplinită conştiincios, ea nu reprezintă totul pentru un om. Aspectul este sugerat în Pianul Preparat prin portretizarea lui Greger.

Dealtfel Greger era tipul funcţionarului model, al executantului de carieră, care însă pe plan sufletesc pune gazonul din faţa casei înaintea problemelor de importanţă departamentală (...) Conformismul însă presupune disimulare[22]

O altă discontinuitate a personajului comunist utopic ţine de revolta sa produsă odată cu redescoperirea memoriei. În romanul deja menţionat al lui Făgeraşu, O iubire în anul 41042, noii sosiţi, (o veche navă pământească “Arca lui Noe” rătăcită în cosmos, se întoarce pe o planetă Pământ comunistă, de nerecunoscut) în ciuda inadaptabilităţii lor, ajung să îi stimuleze pe oamenii viitorului să redescopere memoria. Personajul Ols era văzut de contemporani ca un neadaptat timpului său în ciuda celor 38 de specializări. Redescoperirea ipostazelor trecutului prin iubire îi aminteşte eroului de o mulţime de lucruri pe care omenirea le-a pierdut: somnul, îmbrăcămintea, viziunea de ansamblu asupra lumii. Imaginea oglindită a acestor elemente ale utopiei sunt de fapt imagini ale realităţii. Somnul e liniştea, îmbrăcămintea este respingerea uniformizării, iar lipsa unei viziuni de ansamblu asupra lumii reprezintă tocmai neajunsurile şi insuficienţa educaţiei comuniste.[23]

Redescoperirea memoriei şi efectele sale este şi tema centrală a povestirii lui Dorel Dorian, Arheo Vlastia. Momentul apariţiei povestirii este 1968, iar acţiunea naraţiunii plasată primăvara, într-un viitor utopic. Ca şi în O iubire în anul 41042 un eveniment avea să zguduie nemişcarea utopiei, să provoace memoria şi să trezească conştiinţele. Potrivit povestirii, odată cu începutul primăverii psihice, într-una din primele zile albastre ale anului 179 – R.N. “postul de radio pirat «OMNIA» se interferează pe lungimile de undă ale posturilor oficiale, de îndreptăţită tradiţie, pentru a transmite binevoitorilor săi ascultători o primăvară placută”.[24] Oficialităţile alarmate declanşează imediat o anchetă, dar eşecul este total, deoarece postul funcţiona simultan pe toate lungimile de undă posibile. Neliniştea era justificată deoarece explozia de informaţie avea să aibă efecte rapide asupra ordinii stabilite. Potrivit uneia dintre primele emisiuni, noul post de radio îşi definea scopul în termenii următori:

Deconspirarea absolut publică şi efectiv totală a celor mai importante acţiuni, investigaţii, concluzionări, date statistice, prospectivări, ipoteze, intenţii conceptuale etc., deţinute până în acel moment, în exclusivitate în faimoasele seifuri cenuşii ale Centrului de Investigare şi Stocaj Informaţional – C.I.S.I. – creat la cererea şi cu finanţarea expresă a unui mare număr de institute specializate.[25]

Fără a insista asupra conotaţiilor simbolice ale diferiţilor termeni utilizaţi, ceea ce ne atrage atenţia este efectul difuzării emisiunilor de radio. Privarea de informaţie, selectarea ei potrivit unor anumite criterii transformaseră societatea într-o entitate unitară şi mai ales previzibilă. De data aceasta, noul aflux de informaţie avea să o trezească din nou, ca urmare a redeşteptării memoriei..

Ştirile despre imunizarea totală antiviratică ca şi cele privind înregistrarea cunoştinţelor de specialitate direct pe circumvoluţiunile preşcolarilor, provocară, sub impulsul totalei deconspirări, veritabile confruntări de opinii.(...) Desfăşurarea vieţii familiale sub controlul stimulativ al uni calculator – secunda mater – întâmpină o dezaprobare atât de unanimă, încât autorii proiectului renunţară să-l mai susţină în faţa opiniei publice. Ingineri care se aplatizaseră profesional începură din nou să revendice un plasament creator. Oficiul ideilor publice înregistră numai în câteva zile milioane de noi propuneri. Se publică un manifest împotriva strâmtelor galerii ale supraspecializării. Viaţa redeveni trepidantă, iubirea reînflori. Un nou soi de romantism cuceri tineretul[26]

Trezirea din iluzie şi redescoperirea memoriei, mai mult decât părţi ale unui scenariu futurologic, sunt îndemnuri adresate prezentului. Literatura, prin acest tip de deconstrucţie a realităţii, sugera în mod subtil ceea ce pildă Andre Gide avea să spună foarte clar la a doua sa întoarcere din URSS în care vălul iluziei cel cuprinsese înainte dispăruse.

Uniunea Sovietică a înşelat cele mai adânci speranţe ale noastre şi ne-a arătat în mod tragic cât de înşelătoare pot fi nisipurile mişcătoare pe care se fundează o revoluţie onestă. Aceeaşi veche societate capitalistă s-a reînfiinţat, un nou şi teribil despotism striveşte şi exploatează omul, dublat de abjecta şi nedemna mentalitate a servituţii şi sclaviei[27]



Un alt univers politic


Contrastul cu prezentul este condiţia sine qua non a oricărui univers utopic, iar valoarea literară a ficţiunii utopice depinde în mare parte de potenţialul său ironic. Urmărind în paralel printre rânduri, contemporaneitatea comunistă se compune treptat în nuanţe pe care numai literatura poate să le redea. O tema recurentă în literatura SF comunista este reprezentată de spionii imperialişti care încercă să fure folosind toate căile posibile realizările din blocul de est. Acţiunea, în mai toate cazurile, dacă nu cumva se spulbera din cazul neprofesionalismului spionilor era zădărnicită de curajul şi intervenţia promptă a celor ce trebuiau să apere utopia. Deşi greu de crezut, există şi exemple în care chiar aspectul concret al unei societăţi comuniste este cel care ruinează total planurile spionului. În Duelul Mut, Duca, spion al puterilor imperialiste se strecurase în sala în care urmau să fie prezentate o serie de date tehnice referitoare la avionul românesc cu motor atomic Ro-11, inventat de inginerul Ion Roman.

Din cotlonul său vedea tot ce se întâmplă în sală. Tomeanu se urcase la tribună şi vorbea. Sala era plină de ofiţeri. Începutul discursului nu-l interesa. Se strădui să-şi stăpânească încordarea să fie atent la fiecare cuvânt. Colonelul trecu la problema disciplinei de zbor. Duca deveni nerăbdător; aştepta ca pe ghimpi să audă ce-l interesa. Dar vorbitorul analiza acum, pe larg problemele muncii politice de partid. În sfârşit colonelul pomeni de Ro-11. Ulea tresări. Dar colonelul vorbi în continuare despre necesitatea ca piloţii să studieze problemele ştiinţifice legate de aviaţie şi de zborul în stratosferă. Aşa trecu un sfert de oră. Ulea se resemnă să aştepte, zicându-şi că ceea ce-l interesează este o problemă capitală şi că, probabil Tomeanu a lăsat-o înadins la urmă. Dar deodată tresări ca lovit de o măciucă: colonelul îşi încheie expunerea, îşi strânse hârtiile după care vorbise şi părăsi tribuna. Ulea simţi că se prăbuşeşte ceva în el. Pătrunsese la consfătuire, făcuse imposibilul, pentru ca, la urmă să constate că marea consfătuire nu e decât o şedinţă oarecare de bilanţ.[28]

Spionul nu avea deloc timp de pierdut, însă spre nenorocul lui nimerise la o şedinţă de felul şedinţelor de partid de unde nu avea nimic de aflat. Despre avion nu se scosese nici un cuvânt, la fel cum nu fusese luată nici o decizie. Preţul plătit avea să fie scump, arestarea.

La Crişan Făgeraşu, (O iubire în anul 41.042) societatea comunistă a viitorului îşi schimbă modul de comunicare şi implicit de luare a deciziilor. Întrucât se ajunsese în comunism, iar deciziile trebuiau luate de toţi, şi cum era imposibil de strâns la un oamenii unei galaxii, puterea este delegată maşinilor.

Înainte de vot, miile de maşini se ciorovăiră vreun sfert de oră: ca de obicei, încurcătura provenea de la cele 37 de calculatoare (…) mai totdeauna aceste maşini prelungeau inutil dezbaterea, depăşeau secundele de cuvânt ce le erau rezervat, ridicau 
probleme neprincipiale, influenţând astfel în sens nejust şi alte coordonate. Până la urmă, maşinile amuţiră, se mai auzi o clipă o maşină din America de Sud, conectată cu opt mii de institute de critică literară de pe diverse planete, apoi, retrăgându-i-se cuvântul, se opri şi ea şi într-un efort automat toate maşinile votară odată.[29]

Cazul de mai sus nu este deloc unul singular. Birocraţia roboţilor traduce în fapt realitatea prezentă. In acelaşi roman, cerea lui Ols de a renunţa la calitatea de om este urmată de o bizară procedură de votare a plenarei.

După mai bine de un sfert de oră, folosindu-şi toate maşinile, plenara încă nu luase nici o hotărâre, deşi racheta lui Ols continua să gonească înainte. Îndeosebi câteva maşini, specializate în artă, prelungeau mereu dezbaterea cu argumente dubioase, unele deloc marxiste, şi în orice caz subiective şi vagi, adesea influenţate de relaţii de prietenie cu alte maşini – maşinile finanţelor moravurilor etc.[30]

In acelaşi roman, învăluit prin ricoşeuri directe, o altă caracteristică a societăţii, festivismul caracteristic perioadei comuniste, este ironizată în mod foarte evident.

O noua eră începuse cu anul Revoluţiei din octombrie, dar încetul cu încetul, pe măsură ce problemele politice şi tehnice erau înlocuite de problemele psihologice şi galactice, oamenii se gândiseră să lege grandoarea anticului socialism sovietic de primul pas spre republicile comuniste planetare (- lansarea primului Sputnic) şi să contopească ambele aniversări, despărţite doar prin 40 de ani, printr-o dată convenţională comună: anul 1. Aşa se proceda şi cu alte aniversări pentru că, după mai bine de 50.000 de ani de istorie scrisă, numărul comemorărilor devenise atât de colosal, încât nu mai puteau fi respectate. La fiecare 100 de ani, maşinile electronice făceau o nouă contopire; de pildă, aniversarea tuturor poeţilor englezi fusese mai întâi fixată pe baza anului morţii lui Shakespeare, un clasic străvechi, apoi aniversarea întregii literaturi şi arte – dat fiind că mai apăruseră multe alte activităţi omeneşti care îşi cereau o zi a lor – a fost stabilită pentru ziua de naştere a lui Liu li-lui, celebru poet chinez al televiziunii mondiale din secolul al Vlea[31]



O societate nu tocmai perfectă


Este de remarcat faptul că societăţi utopice contemporane autorilor de povestiri SF nu au fost imaginate, iar utopia este întotdeauna o proiecţie în viitor, mărturisind paradoxal dorinţa de mai bine şi, în acelaşi timp, insatisfacţia individuală sau colectivă faţă de prezentul în care se află autorul, cât şi cititorii săi. In acest spirit, Arcadii şi Boris Strugatski afirmă că “Utopia este o formă de a critica prezentul în numele viitorului.”[32]

Povestirea lui Ion Ilie Iosif, Noi probleme, prezintă unul din departamentele “Centralei agricole Oltenia 3, centrală care avea să aprovizioneze Craiova utopică şi în care se întâmplă o serie de evenimente ciudate. Aşa de pildă, într-una din zile, dieteticianul oraşului face o reclamaţie:
Ne-aţi trimis, tovarăşe Săvescu, castraveţi cu gust de banane sau banane cu gust de castraveţi, şi am făcut salate de banane cu ceapă, tovarăşe Săvescu, şi patru mii de burţi se vaită la ora asta, tovarăşe Săvescu şi patru mii de reclamaţii planează pe capul meu.[33]

In cazul de faţă efectele planificării nu sunt decât dezastruoase. Interesant este şi motivul acestui eşec, adică al misterioasei transformări. Ei bine, unul din tinerii ingineri ai centralei, tovarăşul Vasile Tonea, chiar dacă ne aflam într-o societate comunistă (aşadar undeva departe în timp), căzuse pradă ideilor lui Lîsenko. În spiritul unei politici economice autarhice, tânărul încrucişase bananele cu castraveţii pentru a le aclimatiza în ţara noastră. Şi asta nu era singura sa experienţă. Cu un an înainte, nu se specifică din păcate motivele, încrucişase lubeniţele cu ceapă, spre stupefacţia consumatorilor oraşului amintit. În această povestire aparte, un alt aspect vizibil este cel referitor la familie. Astfel, se poate observa un dirijism rigid în repartizarea locurilor de muncă şi o politică de restrângere a timpului alocat familiei. Cei doi cercetători de la “Centrala agricolă Oltenia 3” sunt nevoiţi să se ocupe singuri de creşterea copiilor, deoarece soţiile lor fuseseră detaşate pe staţia orbitală pentru o jumătate de an.

În ultimii ani de apariţie ai colecţiei, radiografia sistemului real este din ce în ce mai evidentă. Poate una dintre explicaţiile popularităţii foarte mari a genului ştiinţifico-fantastic în perioada comunistă ţine şi de mesajul dublu ce putea fi identificat cu uşurinţă. Această literatură oferea cititorilor săi chei facile de interpretate a prezentului, şi în acelaşi timp sugera o critică mascată a sistemului comunist şi a miturilor sale. Prin deconstrucţia unor valori pe care ideologia oficială încerca să le imprime populaţiei (omul nou – eroul esenţialmente pozitiv, valorile democraţiei populare etc.) cititorul avea la dispoziţie atât o metodă, cât şi un model alternativ de a înţelege istoria


NOTE


20 Rodica Florea, “Povestirea SF în literatura noastră actuală”, în Studii de cercetări literare şi folclor nr. 3,4/1963, p.634

21 ibidem

22 Horia Aramă, “Pianul preparat”, în Ion Hobana (ed.), O falie în timp, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p.79

23 Crişan Făgeraşu, O iubire în anul 41.04, în 
CPSF, nr.83-86

24 Dorel Dorian, “Arheo Vlastia”, în Ion Hobana (ed.), O falie în timp, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p.141

25 ibidem

26 ibidem

27 Andre Gide apud Krishan Kumar, op.cit., p.124

28 D Szilagyi, M. Cîrloanţă, Duelul mut, în CPSF, nr.46, p.24

29 Sergiu Fărcăşanu, op.cit., p.11

30 idem, p.30

31 idem, p.28

32.  J.Lahana, op.cit., p.80

33.  Ion Ilie Iosif, Noi probleme, în CPSF, nr.440, p.6


Sfârşit





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu