Picnic la marginea drumului (12)

Arkadi şi Boris Strugaţki 

Richard H. Nunan, 51 de ani, reprezentantul furnizorului de echipament electronic pe langa filiala institutului international de cultura extraterestra din Marmont

RICHARD H. NUNAN stătea la masă în cabinetul său şi desena plictisit drăcuşori într-un enorm blocnotes pen­tru însemnările de afaceri. Zâmbea înţelegător, dulceag, şi aproba clătinând capul, fără să-l asculte însă pe vizi­tator. Pur şi simplu aştepta să sune telefonul, în timp ce oaspetele, doctorul Pilmann, îl certa alene. Sau numai îşi închipuia că-l ceartă. Sau poate chiar voia să creadă că este certat.
― Am să ţin cont de toate astea, Valentin, spuse, în sfârşit, Nunan, isprăvind de desenat al zecilea drăcuşor pentru a rotunji socoteala. Închizând blocnotesul, continuă: E într-adevăr revoltător ...
Valentin, întinse mâna fină şi scutură cu distincţie ţigara într-o scrumieră.
― Şi de ce anume o să ţii cont? se interesă el.
― De tot ... De tot ce-ai spus, răspunse vesel Nunan, lăsându-se pe spate în fotoliu. Până la ultimul cuvânt.
― Şi ce-am spus?
― N-are importanţă, rosti Nunan. Indiferent ce-ai spus, totul se va lua în considerare.
Valentin (doctorul Valentin Pilmann, laureat al Pre­miului Nobel ş.a.m.d.), micuţ, elegant, îmbrăcat cu gust,  stătea  în  faţa  lui,  într-un fotoliu adânc. Purta o scurtă de piele fără nici o pată, o cămaşă de-ţi lua ochii, cravata clasică uni, pantofi sclipitori, iar pe pantalonii uşor ri­dicaţi nu se observa nici o cută. Ochii se ascundeau în spatele unor ochelari negri, uriaşi, pe buzele palide şi fine se aşternuse un zâmbet caustic, răutăcios, iar deasupra frunţii late şi joase răsărea părul negru şi ţepos de parcă avea un arici pe cap.
― Am impresia că primeşti degeaba salariul acela  fan­tastic,  spuse  el. Şi-n afară de asta cred că eşti şi sabotor, Dick.
― Ssst, şuieră Nunan. Pentru Dumnezeu, nu aşa de tare.
― Într-adevăr, continuă Valentin. Te urmăresc de mult timp şi, după părerea mea, nu lucrezi deloc ...
― Un moment, îl întrerupse Nunan, şi ridică un deget grăsuţ, trandafiriu. Cum adică nu lucrez? Oare a rămas vreo singură reclamaţie nerezolvată?
― Nu ştiu, spuse Valentin, şi scutură  din  nou  scru­mul.   Primim  când echipament  bun,  când   echipament   prost.  E-adevărat că pe cel bun îl căpătăm mai des, dar ce amestec ai în toată treaba asta, nu ştiu.
― Dar dacă nu eram eu, îi replică Nunan, pe cel bun l-aţi fi primit din an în Paşti. În afară de asta, voi, sa­vanţii, paradiţi tot timpul instalaţiile, pe urmă faceţi re­clamaţii şi atunci ... cine vă protejează? Uite, de exemplu ...
Brusc, Nunan uită de Valentin, pentru că sună tele­fonul. Smulse receptorul şi auzi:
― Mister Nunan? întrebă secretara. Din nou e dom­nul Lemhen.
― Fă-mi legătura.
Valentin se ridică şi puse mucul stins în scrumieră, îşi luă rămas-bun, ducându-şi două degete la tâmplă, şi ieşi drept, micuţ, dar bine făcut.
― Mister Nunan? răsună în receptor vocea cunoscută şi tărăgănată.
― Vă ascult.
― Greu vă mai prinde omul la locul de muncă, mister Nunan.
― A venit o nouă tranşă de ...
― Da, am aflat deja. Mister Nunan, am sosit nu de mult, am nenumărate întrebări şi aş vrea să discutăm neapărat între patru ochi. Am în vedere ultimul contract "Mitsubishi Densi". Chestie juridică.
― La ordinele dumneavoastră.
― Atunci, dacă n-aveţi nimic împotrivă, peste vreo jumătate de oră în biroul filialei noastre. Vă convine?
― Perfect. Peste treizeci de minute.
Richard Nunan puse receptorul in furcă, se sculă, îşi frecă bucuros mâinile durdulii şi porni să se plimbe prin cabinet. Chiar începu să fredoneze un oarecare şlagăr la modă, până când se încurcă, cântă fals şi se opri râzând înţelegător. Pe urmă, îşi luă pălăria, îşi puse pe mână im­permeabilul şi ieşi în anticameră.
― Baby, îi spuse secretarei. Trebuie s-o zbughesc du­pă nişte clienţi. Rămâi să comanzi garnizoana sau, cum se zice, să aperi cetatea, iar când mă voi întoarce îţi voi aduce o ciocolăţică drept răsplată.
Secretara se îmbujoră. Nunan îi trimise o bezea şi se "rostogoli"' pe coridoarele Institutului. Unii încercară să-l prindă de poalele hainei, dar se strecură printre ei, răs­punzând cu glume. Îi rugă să rămână pe poziţii fără el, le recomandă să-şi cruţe rinichii şi să nu se agite. Şi-n sfârşit, îl abandonară, nemaiputând să-l prindă. Ţâşni din clădire fluturând pe sub nasul portarului legitimaţia în­chisă, aşa cum obişnuia de altfel.
Deasupra oraşului atârnau  nori  negri,  doar să-ntinzi mâna şi să-i apuci, era zăpuşeală şi primele picături că­deau şovăitoare, desenând steluţe negre pe asfalt. Arun­când ipermeabilul pe cap şi pe umeri, Nunan o luă la trap mărunt, de-a lungul şirului de maşini, până la Peugeotul său, se aruncă înăuntru şi, smulgându-şi balonzaidul, îl aruncă pe locurile din spate. Scoase din buzunarul la­teral al hainei un fel de beţişor negru, rotund: AV-ul, pe care îl introduse în acumulator, împingându-l cu de­getul mare până când se auzi: clic! Pe urmă, Richard se instală mai confortabil  la  volan,  foindu-se ca o cloşcă, şi apăsă pe pedală. Peugeotul se urni fără zgomot până în mijlocul străzii şi demară puternic spre ieşirea din prezonă.
Ploaia izbucni brusc, ca şi  cum  din  înaltul  cerului  s-ar fi răsturnat un bazin uriaş cu apă. Pavajul deveni alune­cos şi maşina derapa la toate virajele. Nunan porni ştergă­toarele şi micşoră viteza. "Deci s-a primit raportul, gândea el. Acum o să ne ridice în slăvi. Ce să mai vorbim, eu sunt pentru. De ce să nu recunosc, îmi place când sunt lă­udat. Mai ales când o face domnul Lemhen. Ce lucru ciu­dat, totuşi! De ce ne place atât de mult când suntem lă­udaţi? Că doar nu strângi bani din asta. Poate glorie? Ce fel de glorie putem să avem nu ştiu. Am fost plin de glo­rie, iar acum ştiu numai trei despre mine. Hai să zicem, patru, dacă-l număr şi pe Balleys. Hazlie vietate mai e omul! Probabil că iubim laudele aşa cum sunt. La fel cum primesc copiii îngheţata. Un complex ca toate cele­lalte, asta-i. Numai că laudele deconectează celelalte com­plexe şi nu e bine. Cum o să mai cresc în ochii proprii? ... Parcă nu ştiu şi singur cine sunt. Bătrânul grăsan Richard H. Nunan! Da' ce naiba o fi H? Fir-ar să fie! Şi nici măcar n-am pe cine să întreb ... Doar n-o să-l întreb pe domnul Lemhen ... A, mi-am amintit! Herbert. Richard Herbert Nunan. Of, că tare mai toarnă" ...
Viră spre Bulevardul Central şi gândi: "Cât de mult  s-a   extins  orăşelul  în ultimii ani ... Ce de zgârie-nori au mai răsărit şi au crescut ... Uite încă unul acolo, cum ră­sare. Abia l-au început ... Da' la noi ce-o să fie?  ...  A,  sigur  că  da, Luna-complex: cel mai bun jazz din lume, borde­luri, totul pentru garnizoana noastră eroică, pentru tu­riştii noştri neînfricaţi, în special pentru cei mai în vârstă. Totul pentru distinşii cavaleri ai ştiinţei, iar periferiile se golesc ... Cei care au ieşit din mormânt nu mai au unde să se întoarcă".
― Drumurile spre locuinţele proprii sunt barate. De aceea, cei ieşiţi din morminte sunt trişti şi supăraţi, spuse cu voce tare.
"Ah, oare cum o să se termine toate astea? Acum zece ani, ştiam precis cum trebuie să se sfârşească totul. Cordoane de netrecut. Un pustiu larg de cincizeci de ki­lometri care să înconjoare Zona. Savanţi, soldaţi şi nimeni altcineva. O plagă groaznică pe corpul planetei mele, blo­cată pentru totdeauna ... Şi ce chestie! Parcă toţi credeau asta, nu numai eu. Câte cuvântări s-au ţinut, câte proiecte de legi sau mai făcut ... iar acum nici măcar nu ne mai amintim cum a ajuns această hotărâre de oţel o ciulama. Pe de o parte, nu se poate să nu recunoaştem, iar pe de alta să nu fim de acord. Totul a început, pare-mi-se, atunci când au scos din Zonă primele AV-uri. «Bateriile» ... Da. Cred că de-aici a început totul. Mai ales când s-a desco­perit că se înmulţesc. Pe atunci, plaga nu era chiar atât de groaznică şi chiar nu putea fi numită plagă. Mai de­grabă o comoară ... Iar acum nimeni nu  mai  ştie  ce  e  asta ... Plagă, comoară, ispitele iadului, cutia Pandorei, dracu', diavolul ... Însă toţi profită cum pot. Douăzeci de ani s-au tot scremut, au tocat miliarde, dar furtul organizat, planificat, tot n-au fost în stare să-l pună la punct. Fiecare îşi aranjează businessul său mic, în timp ce savanţii frunte-lată continuă să vorbească cu grandoare, cu o străluci­toare prestanţă: "Pe de o parte, nu putem să nu recu­noaştem, iar pe de alta să nu fim de acord, pentru că obiectul cutare fiind iradiat cu raze Roentgen sub un unghi de 18° elimină cvasitermoelectroni sub un unghi de 22° ... La dracu'! Şi aşa n-am să mai apuc să trăiesc să văd sfârşitul".
Maşina trecu pe lângă vila lui Sterviatnik Barbridge. Toate geamurile erau încă luminate, probabil din cauza ploii torenţiale. La etajul doi, în camerele Dinei, se vedea cum se mişcă perechi în dans. "Ori au luat-o de dimi­neaţă, ori n-au reuşit să termine de ieri. Aşa e moda prin oraş: zi şi noaple, încontinuu. Am crescut un tineret pu­ternic, rezistent şi tenace în intenţiile sale" ...
Nunan opri maşina în faţa clădirii cu aspect comun, ba chiar neaspectuos, ce-şi afişa o firmă ştearsă: "Oficiul juridic Corsh & Simak". Scoase şi ascunse în buzunar "ba­teria", îşi aruncă pe cap impermeabilul, înşfăcă pălăria şi o rupse la fugă cât îl ţineau picioarele spre intrare. Fugi pe lângă un portar cu nasu-n ziar, pe o scară acoperită cu un covor tocit şi tropăi pe coridorul întunecat al etajului doi. Un coridor plin de mirosuri specifice, a căror proveni­enţă  degeaba  se  chinuise de-atâtea ori să o descopere. Des­chise larg uşa de la capătul coridorului şi intră în anti­cameră.
În locul secretarei, văzu un tânăr puternic, bronzat, pe care nu-l cunoştea. Era fără costum, iar mânecile că­măşii erau suflecate. Cotrobăia în "maţele" unei maşini electronice complicate, aşezată pe măsuţă, în locul maşinii de scris. Richard Nunan îşi atârnă impermeabilul şi pă­lăria de un cui, îşi aranjă cu amândouă mâinile rămăşiţele de păr de după urechi şi se uită întrebător la tânăr, care clătină din cap. Atunci, Nunan deschise uşa de la cabinet.
Domnul Lemhen se ridică greoi dintr-un fotoliu uriaş de piele, ce era aşezat lângă fereastra acoperită de o dra­perie şi îi veni în întâmpinare. Faţa lui dreptunghiulară era scofâlcită şi asta putea, foarte bine să-nsemne ori un zâmbet prietenos, ori o tristeţe provocată de timpul urât, ori poate o abţinere dificilă de a strănuta.
― În sfârşit şi dumneata, zise el  tărăgănat.  Intră  şi  fă-te comod.
Nunan căută un loc unde să se facă comod, dar nu găsi nimic altceva în afară de un scaun tare, cu spătarul drept, pitit după masă. Atunci se aşeză pe colţul mesei. Dispoziţia lui veselă începuse să dispară şi nici el nu în­ţelegea de ce. Însă realiză dintr-o dată că n-o să fie lă­udat. Mai degrabă, invers. "Ziua Mâniei", filozofă şi se pregăti pentru mai rău.
― Poţi să fumezi, îi propuse domnul Lemhen, aşezân­du-se din nou în fotoliu.
― Mulţumesc, nu fumez.
Domnul Lemhen clătină din cap, luând o asemenea mină de parcă i s-ar fi confirmat cele mai urâte presupu­neri, îşi împreună în dreptul ochilor vârfurile degetelor de la mâini şi, un timp, se uită foarte atent la figura pe care o alcătuise.
― Consider că n-o să discutăm acum problemele ju­ridice ale firmei "Mitsubishi Densi".
Era evident o glumă. Richard Nunan îi răspunse ime­diat cu un zâmbet bine studiat.
― Cum doriţi.
Era al dracului de neplăcut să stea pe masă, picioa­rele nu-i ajungeau până la podea şi-l durea fundul.
― Cu regret trebuie să-ţi comunic că raportul dumi­tale a produs, acolo sus, o impresie extraordinară, foarte favorabilă.
― Hm ... mormăi Nunan. "Începe", se gândi.
― Eşti chiar propus pentru o decoraţie, continuă dom­nul Lemhen, deşi le-am sugerat că poate ar fi bine să mai aştepte. Şi bine am făcut. (Îşi desprinse privirea de pe figura celor zece degete şi se încruntă la Nunan.) Mă vei întreba, probabil, de ce dau dovadă de prudenţă exa­gerată?
― Probabil aveţi un motiv, spuse, plictisit, Nunan.
― Da, am. Ce reiese din raportul tău, Richard? Gru­pul "Metropol" lichidat. Datorită eforturilor tale. Grupul "Florile verzi" a fost prins în flagrant delict în totalitate. Superbă lucrătură. Şi tot a ta. Grupările "Evantaiul", "Quasimodo", "Muzicanţii ambulanţi" ş.a.m.d., nu-mi mai amintesc cum le cheamă pe toate, de asemenea autolichidate înţelegând că azi-mâine vor fi prinse. De fapt, toate astea, aşa au şi fost, toate informaţiile încrucişate s-au con­firmat. Câmpul de luptă s-a curăţat şi a rămas numai pen­tru tine, Richard. Concurenţii au rupt-o la fugă în dezor­dine şi cu mari pierderi. Am redat bine situaţia?
― În orice caz, zise Nunan cu precauţie, în ultimile trei luni, scurgerea materialelor din Zonă prin Marmont s-a oprit ... Din câte ştiu ... adăugă el.
― Duşmanul s-a retras, nu-i aşa?
― Dacă insistaţi tocmai pentru expresia asta ... Aşa e.
― Nu-i aşa! Duşmanul nu se retrage niciodată. Ştiu sigur asta. Grăbindu-te cu acest raport victorios, ai de­monstrat de fapt lipsă de experienţă. Tocmai de aceea am propus să se mai aştepte cu decoraţiile alea.
"Să le ia naiba de decoraţii, gândea Nunan, clătinând piciorul şi uitându-se ursuz la vârful pantofului. Bune de agăţat prin pod. S-a găsit moralistul, educatorul! Ştiu şi fără tine cu cine am de-a face. N-am nevoie de mo­rală, îmi cunosc duşmanii. Spune simplu şl clar: unde, cum şi ce-am scăpat din vedere? ... Ce-or mai fi făcut ne­trebnicii ăştia? Unde, cum şi cel fel de fisuri or fi gă­sit? ... Şi fără introduceri pompoase, nu se putea? Nu sunt un mucos jegos. Am trecut de cincizeci  de  ani  şi  nu  stau aici pentru decoraţiile tale" ...
― Ce-ai auzit despre Globul de Aur? întrebă dintr-o dată domnul Lemjien.
"Doamne! se enervă Nunan. Ce mai caută şi Globul de Aur pe aici? La dracu' cu stilul tău de-a vorbi" ...
― Globul de Aur este o legendă. O maşinărie mitolo­gică ce s-ar găsi în Zonă şi ar avea forma şi înfăţişarea unui glob de aur. Îndeplineşte dorinţele omeneşti.
― Orice?
― Conform textelor canonice ale legendelor, orice. Există totuşi şi nişte variante ...
― Aşa, aşa. Dar ce-ai auzit de "lampa morţii"?
― Acum opt ani, începu obosit şi plictisit Nunan, un stalker cu numele de Stephan Norman, poreclit Ochelaristu', a scos din Zonă un obiect care se asemăna, după câte ştiu, cu un sistem radiant ce acţionează mortal asupra organismelor terestre. Acest Ochelarist a vrut să-l vândă Institutului. Nu s-au înţeles însă la preţ şi atunci a luat aparatul şi a plecat înapoi în Zonă, de unde nu s-a mai întors. 
― Nu este exclus.


va urma