Datoria României – o evoluție în jurul pragului maxim. Situația în UE și niște concluzii

Marin Pana

Datoria publică a României s-a situat la finele anului 2014 imediat sub pragul de 40% din PIB, potrivit datelor definitive, publicate ieri de Eurostat. De reținut că aceasta este valoarea oficială la nivel european, care asigură comparația între statele membre și corespunde metodologiei utilizate pentru aplicarea procedurii de deficit excesiv.

Am făcut o selecție a datelor prezentate de oficiul de statistică al UE, pentru vedea cum ne poziționăm în context european.
Precum și ce învățăminte putem trage din evoluțiile survenite pe fondul crizei economice și a revenirii din această criză (v. tabelul – cifrele reprezintă procente din PIB).

De remarcat evoluția datoriei publice a Cehiei, fostă colegă de bloc estic, care a scăzut în termeni relativi la PIB și se îndreaptă înapoi spre pragul de 40%.
De altfel, ea nu face decât să se inspire din modelul german. După apropierea periculoasă de pragul de 80% în 2012 ( 79,7% mai precis) , nemții au demarat un program de reducere a datoriei publice.

Atenție la lecția Spaniei: cum poate degenera situația

Și economia care seamănă cel mai mult ca structură și mărime cu a noastră, cea poloneză, a luat măsuri pentru reducerea destul de drastică a datoriei publice. Deși a reușit performanța de a nu înregistra nici o scădere economică pe parcursul crizei generale din Europa, Polonia a urcat și ea la nivelul maxim de 55,9% din PIB, atins în 2013 și s-a repliat spre pragul de 50% de-abia în 2014.

Irlanda, a cărei datorie guvernamentală a urcat vertiginos în perioada în care s-a confruntat cu masive probleme financiare ( de la 23,9% din PIB în 2007 spre 120,2% din PIB în 2012) a reușit în 2012 să oprească majorarea datoriei și chiar a pornit puternic să inverseze trendul în 2014 (a coborât la doar 107,5% din PIB).

Din evoluția Spaniei, situată în 2008 cam unde eram noi în 2014, vedem cât de repede se poate deteriora situația expunerilor bugetului public și cum se poate ajunge spre pragul de 100% într-un timp extrem de scurt. Dacă ne raportăm la înrătățirea rapidă a nivelului de trai din pensinsula iberică și la insecuritatea crescândă a locului de muncă, poate ar fi bine să ne uităm mai atent la nivelul datoriei publice.

De altfel, originea latină și modelul socio-cultural aferent nu par să ne ajute din perspectiva finanțelor publice, dacă este să privim la evoluțiile din Franța, Italia sau Portugalia.

Mai aproape de noi, merită atenție modul în care a dat peste cap echilibrul financiar cel mai recent membru al clubului UE, Croația. Aceasta și-a văzut obligațiile de plată dublându-se exact în momentul în care adera la Uniune iar tendința de creștere mai departe a datoriei pare a se menține. Atenție mare și la Slovenia, care părea a fi o poveste de succes dar se confuntă cu probleme neșteptate.

În partea de nord a continentului, Finlanda, care stătea la un confortabil 32,7% în 2008, se îndreaptă spre ieșirea din criteriile de performață. Danemarca și Suedia, luptă din greu să oprească ascensiunea datoriei publice la niveluri rezonabile, ceea ce indică faptul că nu e un lucru simplu nici măcar în condițiile unei alte mentalități decât a noastră.

Stabilirea ad-hoc a unui prag de 40% pentru datoria publică ca sustenabil pentru fostele state socialiste intrate în UE pare a întruni consensul, în pofida restricției mai laxe, cea de 60% din PIB, impusă de criteriile de la Maastricht pentru aderarea la Zona Euro. Explicația este forța mai redusă a economiilor și nivelul mai ridicat al dobânzilor practicate la datoriile acestor state.

O diferență majoră între expunerile pe datoria publică și o explicație pentru diferențierea netă între situația Greciei și situația Italiei constă în cine deține drepturile pe această datorie. Dacă este mai mult concentrată către grupuri din exterior sau către entități și persoane fizice din propria țară. Evident, țările mari, cu cetățeni mai bogați și cu forță financiară superioară sunt avantajate din această perspectivă.

Desigur, însă, nu este și cazul României, care, în cazul acumulării unor obligații de plată aferente unei eventuale creșteri a datoriei publice raportate la PIB și/sau a ratei dobânzii și/sau a cursului valutei în care este denominată datoria s-ar afla mai degrabă la cheremul unor creditori străini. Care, evident, ar avea interese străine.

Vestea bună este că datele operative furnizate de Ministerul Finanțelor arată în prezent o scădere a nivelului datoriei guvernamentale raportate la PIB estimat pentru anul trecut la 38,5%.

Vestea mai puțin bună este că alte trei miliarde de lei s-au adăugat între timp la această datorie, care a urcat de la 265,7 miliarde lei la finele lui 2014 la 268,7 miliarde lei la 30 noiembrie 2015.

Practic, creșterea datoriei s-a situat sub creșterea PIB, ceea ce a dus, deocamdată la reducerea acesteia în termeni relativi.

Din păcate, însă, statul continuă să își asume suplimentar o serie de obligații de plată, atât pe partea de protecție socială (vezi deficitul de aproape 20 miliarde lei de la pensii) cât și pe partea de salarizare a bugetarilor (ieșiți din plafonul de 7% din PIB). Obligații asumate pe termen lung pe baza unor speranțe de creștere economică pe termen scurt.