vineri, 17 iunie 2016

Imigraţia şi viitorul preşedinte american


Martin S. Martin




America este o naţiune de imigranţi este unul dintre cel mai des utilizate locuri comune când se încearcă definirea Americii şi – ca multe locuri comune – afirmaţia de mai sus este doar un adevăr parţial. Sunt mulţi cetăţeni americani care ştiu detalii despre originea familiilor lor şi sunt informaţi despre anii în care strămoşii lor s-au stabilit pe acest continent, dar sunt şi mai mulţi care nu pot să spună decât că sunt de origine engleză, scoţiană, scandinavă, chineză sau altele, fără să ştie nimic altceva despre înaintaşii lor.


În epoca de formare a uniunii statelor americane, care nu a fost deloc un proces rapid şi neted şi care a durat mult după declararea independenţei, prima perioadă a fost una în care populaţia fostelor colonii era în proporţie covârşitoare de origine europeană, de religie protestantă şi de vârstă mijlocie. Noţiunea de american nu era larg răspândită şi cei de pe coasta de est a Americii de Nord se numeau virginieni, locuitori ai Noii Anglii sau filadelfieni. Istoricul englez Paul Johnson este de părere că adevărata coagulare a locuitorilor lumii noi într-o naţiune nu s-a făcut decât după marele şoc al războiului civil (1861-1865). 

De atunci a început şi marele exod care a traversat cele două oceane şi ţara făcută de colonişti a înregistrat o creştere foarte rapidă a populaţiei prin milioane de nou veniţi, devenind cu adevărat o naţiune de imigranţi. Al doilea val, care s-a produs după încheierea păcii, a adus 17 milioane de nou veniţi numai prin portul New York, în perioada 1870-1919. Între anii 1900 şi 1940, mai mult de 60 de milioane de imigranţi au intrat legal în Statele Unite.

După Samuel P. Huntington (Who are we? Simon and Schuster 2004), asimilarea acestor mase de imigranţi s-a făcut prin americanizare. Cei ajunşi în Lumea Nouă, cu câteva bagaje sărace şi cei mai mulţi fără să ştie limba engleză, s-au străduit să devină cât mai repede ca cei din jurul lor. Lumea americană era privită cu admiraţie peste tot, inclusiv în locurile din care veneau imigranţii. Ca să aibă succes, ei şi copiii lor trebuiau să lepede o bună parte a obiceiurilor şi tradiţiilor lor şi să le înveţe cât mai repede pe cele noi, odată cu limba. Aşa s-a născut imaginea de cazan de topire (melting pot) care a subliniat cât de completă a fost contopirea imigranţilor în naţiunea americană. 

Pentru multe decenii, milioanele de imigranţi, ajunşi aici prin mijloace legale, au contribuit enorm la dezvoltarea Americii. De la fermieri şi muncitori manuali, până la artişti şi intelectuali de vârf, imigranţii s-au străduit din toate puterile să reuşească şi reuşita lor individuală s-a însumat într-un mare progres al ţării.

După 1970, două lucruri s-au schimbat în imigraţia americană: componenta ei ilegală a crescut rapid şi a ajuns să depăşească cu mult pe cea legală, iar pornirea de asimilare şi integrare nu a mai fost la fel de puternică de cum fusese. În societatea americană, alunecarea spre ideologia de stânga se asociază cu un ataşament redus faţă de propria naţiune şi mândria şi admiraţia, care fuseseră regula înainte, sunt înlocuite de contestare, critică şi chiar dispreţ. Americanizarea nu a mai lucrat, subminată de influenţele prin media, activism şi procesul de educaţie.

Antiamericanismul intern este cel care dă naştere ideii de multiculturalism, amândouă promovate în primul rând de elitele americane (politice, academice, tehnologice, de media). Tot Huntington atrage atenţia că primele grupuri sociale care se distanţează de patriotism şi se des-naţionalizează sunt elitele, care au altă concepţie despre lume, decât clasa de mijloc, încă strâns legată de sentimentul naţional şi de dorinţa de a păstra tradiţiile americane.

Şi aşa se face că imigraţia, altădată o binefacere, a devenit o problemă. În prezent, sunt cel puţin 15 milioane de imigranţi ilegali pe teritoriul USA şi - după datele US Census Bureau - se preconizează că deceniile următoare vor aduce un număr alarmant de imigranţi, legali şi ilegali, care va creşte de la 48 de milioane în 2020, la 57 de milioane în 2030, 65 de milioane în 2040, 72 de milioane în 2050 şi 78 de milioane în 2060. Dacă viitoarele valuri de imigranţi nu se vor asimila după modelul vechi, naţiunea americană va dispărea prin diluare.



În prezent, sunt cel puţin 15 milioane de imigranţi ilegali pe teritoriul USA şi - după datele US Census Bureau - se preconizează că deceniile următoare vor aduce un număr alarmant de imigranţi, legali şi ilegali, care va creşte de la 48 de milioane în 2020, la 57 de milioane în 2030, 65 de milioane în 2040, 72 de milioane în 2050 şi 78 de milioane în 2060. Dacă viitoarele valuri de imigranţi nu se vor asimila după modelul vechi, naţiunea americană va dispărea prin diluare.


În condiţiile în care imigraţia este deja o problemă critică, lumea aşteaptă de la candidaţii la preşedinţie explicaţii clare despre viziunea lor în subiect şi planurile lor de a readuce sub control procesul de imigraţie şi de naturalizare, care să se petreacă într-un mod nepericulos pentru structura şi identitatea naţiunii.

Şi majoritatea populaţiei este în favoarea controlului graniţelor şi împotriva unei amnistii globale a celor care se află deja, fără documente, pe teritoriul american.



Sunt diferenţe notabile între candidaţii prezidenţiali în ceea ce priveşte politica imigraţiei. Acest lucru a apărut din dezbaterile încheiate înainte de începerea alegerilor preliminare şi mai mult ca sigur vor fi prezente şi în dezbaterile următoare şi în alegerile generale din noiembrie.


Când se investighează opinia despre planul preşedintelui Obama de a acorda amnistie tuturor imigranţilor, indiferent de modul în care au intrat în ţară, republicanii se opun în proporţie de 80%, independenţii 57% şi democraţii 41% (Rasmussen 2015). 75% dintre cetăţenii americani nu cred că preşedintele are autoritatea legală de a introduce amnistia pentru imigranţi, fără ca o astfel de măsură să fie votată de congres, dar se înmulţesc zvonurile că, înainte de a-şi termina manndatul, Barack Obama pregăteşte chiar asta, sub forma unul ordin executiv prezidenţial. De altfel, de când a intrat în ultima jumătate a celui de al doilea mandat, preşedintele Obama a emis din ce în ce mai frecvent ordine executive, ceea ce a atras critici multiple. Ocolirea forului legislativ în probleme majore ale ţării nu este numai anticonstituţională, dar trimite la ceea ce oponenţii numesc „monarhizarea preşedinţiei americane”.

Chiar de la primul anunţ de candidatură la preşedenţie, Donald Trump a făcut din imigraţie un element central al campaniei sale. El a făcut publice cele trei principii de care este condus în această problemă: un stat al legii trebuie să respecte legile, inclusiv legea imigraţiei, un stat fără graniţe nu se poate numi un stat, un stat care nu-şi protejează cetăţenii nu este un stat. Ferm în favoarea imigraţiei legale, Trump doreşte să înceapă combaterea ilegalităţilor de trecere a frontierei, care ameninţă securitatea naţională, prin completarea unui zid la frontiera de sud a ţării şi prin deportarea imigranţilor ilegali. Deşi mulţi sunt sceptici în privinţa aspectului practic al unei astfel de operaţii, declaraţiile lui Trump au rezonat puternic în rândurile americanilor, care l-au ridicat pe poziţia de lider în grupul republican, de unde nu a coborât niciodată.

Donald Trump mai propune anularea prevederii constituţionale care acordă automat cetăţenia oricărei persoane născute pe teritoriul ţării (copiii-ancoră), desfiinţarea statutului de oraşe-sanctuar (oraşe în care imigranţii fără documentaţie, chiar cei care au comis acte ilegale, sunt protejaţi împotriva organelor federale, care urmăresc identificarea lor şi deportarea), deportarea obligatorie a oricărui imigrant care a comis ilegalităţi şi triplarea agenţilor de pază a graniţelor.

Doctorul Carson a afirmat că ideea zidului de închidere a graniţelor este o prostie şi că o metodă eficientă de a stăvili procesul ar fi desfiinţarea beneficiilor care atrag imigranţii, în cea mai mare măsură uşurinţa de a găsi slujbe. Fără să le fie acordat dreptul de a obţine o cetăţenie imediată, imigranţii ilegali care au locuit şi lucrat în SUA cel puţin şase luni ar trebui, după Ben Carson, să fie dirijaţi spre o înregistrare legală, să plătească amenzile şi taxele corespunzătoare, apoi să se integreze într-un proces de naturalizare egal cu cel prin care trec imigranţii legali.

Deşi a fost guvernator al statului Florida între anii 1999-2007 şi ar trebui să fie amplu documentat în problema imigraţiei ilegale, Jeb Bush a făcut, chiar de la începutul campaniei sale, afirmaţii ciudate şi greu de susţinut. Pentru el, graniţele ar trebui să fie şi mai libere decât sunt, fiindcă imigranţii ilegali care vin în număr mare, în căutare de slujbe, sunt de fapt mânaţi de „un act de dragoste” şi deci trebuie sprijiniţi. Criticii lui Bush au făcut legătura cu faptul că el s-a căsătorit cu o tânără mexicană, pe care a cunoscut-o şi de care s-a îndrăgostit în timpul unei călătorii dincolo de graniţă.

Fiu a doi imigranţi cubanezi, senatorul Marco Rubio are de tras ponoasele unei acţiuni din trecut: cu mai bine de un an în urmă, el s-a lăsat convins de influentul senator democrat Chuck Schumer să intre într-un grup de senatori, numit „banda celor opt”. Scopul lor era să treacă rapid prin congres un proiect de amnistie pentru toţi imigranţii ilegali. Când spune astăzi că doreşte combaterea imigraţiei ilegale, Rubio nu poate să pară credibil. Pentru cei mai mulţi politicieni republicani care sprijină ideea amnistiei, motivele principale sunt legate de influenţa angajatorilor din statele unde imigraţia ilegală se face pe scară mare. Aceştia sunt direct interesaţi în plata redusă a muncii ilegale şi obţin acordul tacit al autorităţilor locale.

Pentru democraţi, sprijinirea imigraţiei are substrat politic: peste 70% din nou veniţi şi familiile lor vor vota pentru partidul democrat.




 Imigranți ilegali la granița SUA-Mexic



Ted Cruz, senator din statul Texas, cunoaşte bine detaliile dosarului imigraţiei. El susţine aplicarea strictă a legii imigraţiei, susţinerea formei legale şi combaterea imigraţiei ilegale şi se opune amnistiei imigranţilor nedocumentaţi.

Trebuie observat că cei doi susţinători ai aplicării stricte a legii imigraţiei şi ai combaterii trecerilor frauduloase de frontieră, Donald Trump şi Ted Cruz, se află constant în fruntea listei de candidaţi prezidenţiali.

Ca membră a echipei guvernamentale a preşedintelui Obama, Hillary Clinton se declară de acord cu majoritatea actelor prin care preşedintele a încercat favorizarea imigranţilor: ordine executive de blocare a deportării ilegalilor, DREAM Act (acordarea de sprijin financiar tinerilor ilegali care vor să intre în universităţi), acordarea de permise de lucru imigranţilor în multe state şi facilitarea obţinerii documentelor, inclusiv permisul de conducere, de către imigranţii neautorizaţi. Ea este pentru o reformă amplă a prezentului sistem de imigraţie, dar care să fie centrată pe protecţia imigranţilor şi familiilor lor şi pe facilitarea obţinerii cetăţeniei de către imigranţi. Deci amnistie, chiar dacă nu este numită aşa.

Pentru Bernie Sanders, de asemenea în favoarea unei reforme a sistemului actual, schimbările din legislaţia imigraţiei trebuie să fie bazate pe protecţia imigranţilor şi pe nevoia de a face o reformă pe principii umanitare. Cei doi candidaţi democraţi îşi măresc şansele de succes prin susţinerea clară a imigraţiei ilegale, de la care aşteaptă să vină un suport substanţial din parte electoratului hispanic (8,9% din totalul celor care votează).




Peste 60% dintre americani se opun proiectului preşedintelui de a acorda amnistie imigranţilor ilegali. Dacă Donald Trump şi Hillary Clinton vor fi, în cele din urmă, nominalizaţii celor două partide, şansele lor la alegerile generale apar astăzi egale.



Sunt diferenţe notabile între candidaţii prezidenţiali în ceea ce priveşte politica imigraţiei. Acest lucru a apărut din dezbaterile încheiate înainte de începerea alegerilor preliminare şi mai mult ca sigur vor fi prezente şi în dezbaterile următoare şi în alegerile generale din noiembrie. Punctul de vedere despre importanţa problemei şi alegerea soluţiei pentru imigraţia ilegală sunt strâns legate de subiectul siguranţei naţionale. Cu toată camuflarea pe care o practică guvernul actual, ultimele acte teroriste au convins lumea că este nevoie de o schimbare a strategiei actuale, pentru ca societatea americană să rămână sigură. Votul multora va fi înfluenţat de acel candidat care le conferă cea mai mare încredere pentru anii care vin. În lista celor mai importante subiecte pentru alegătorii din 2016, imigraţia-securitatea naţională împarte primele trei locuri cu economia şi cu lipsa de satisfacţie şi încredere în guvernul federal şi în politicienii de carieră.

În ultimele zile din decembrie 2015, sondajele de opinie nu au arătat mari schimbări în preferinţele alegătorilor. Investigaţia făcută de CNN/ ORC (Operational Research Center, Inc) a arătat că ordinea la republicani este: Trump 39%, Cruz 18%, Carson şi Rubio 10%, iar la democraţi apare Clinton 50%, Sanders 34%.

Analizând rezultatele mai multor sondaje din luna decembrie, analistul Rasmussen comunică publicului câteva concluzii. Numai un procentaj de 27% dintre cetăţenii americani cred că ţara se află pe un drum bun. Majoritatea sunt nemulţumiţi de performanţa guvernului şi a congresului cu cele două camere majoritar republicane. Peste 60% dintre americani se opun proiectului preşedintelui de a acorda amnistie imigranţilor ilegali. Dacă Donald Trump şi Hillary Clinton vor fi, în cele din urmă, nominalizaţii celor două partide, şansele lor la alegerile generale apar astăzi egale.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu