vineri, 24 iunie 2016

Science Fiction şi Utopie comunistă dincolo de Universul Promis (I)

Eugen Stancu



Când avem de-a face cu o utopie[1] de cele mai multe ori avem de-a face cu o poveste. Faţă de alte tipuri de teorii sociale şi politice sau de societăţi ideale utopia se deosebeşte prin simplul fapt că în primul rând este ficţiune[2]. Mergând la origine, Utopia este ţara de niciunde, căreia însă Thomas Morus, în lucrarea “De optimo reipublicea statu deque nova insula Utopia” îi va descrie economia, raporturile dintre cetăţeni, constituţia şi amănuntele vieţii cotidiene. Scriind această carte, Morus nu s-a gândit deloc la un eu-topos (ţară fericită), ci, cum el însuşi a precizat într-o scrisoare trimisă lui Erasmus, la U-topia, ţară de niciunde. Şi aceasta deoarece considera foarte improbabilă existenţa unui stat atât de perfect[3].









La o analiză mai amănunţită a imaginarului utopic de-a lungul secolelor ce au urmat Utopiei lui Morus, se poate observa că termenul a făcut o carieră bogată, împlinindu-şi totodată şi sensurile. De pildă, pentru Alexandre Ciorănescu, utopia este un gen literar cu reguli rigide – de unde poate şi monotonia, stereotipia acestor producţii în care imaginaţia se ascunde ipocrit îndărătul raţionamentului pentru a-l conduce mai autoritar, “descrierea literar individualizată a unei societăţi imaginare organizată pe baze care implică însă o critică subiacentă a societăţii reale”[4]. Preocuparea aproape exclusivă pentru descriere pe care o manifestă utopia, nu rămâne fără urmări asupra lizibilităţii si chiar literalităţii utopiilor. “Structural utopia refuză aproape toate libertăţile si artificiile, tinzând monoton spre procedeele literaturii didactice (...). Cine a citit o utopie le-a citit pe toate.”[5]

Privită însă dintr-un context cultural mai larg ce nu implică numai literatura, mai mult decât rigidă utopia poate fi considerată chiar versatilă. Deşi discontinuitatea tematică nu poate fi sesizată, în privinţa încarnărilor sale funcţionale utopia glisează din ficţiune în ideologie şi din ideologie în programe de viaţă comunitară. Toate aceste aspecte nu sunt posibile decât printr-o diversitate a utopiei care, pentru a face oarecum ordine în câmpul metodologic, impune o clasificare. Leonid Heller şi Michel Niqueux, de exemplu, reduc utopiile la trei tipuri principale. În primul rând, utopiile se disting între ele prin genul de discurs pe care creatorul îl alege: discurs literar, filozofic, religios, ştiinţific, arhitectural, fiecare dintre acestea dispunând de propriile convenţii. Al doilea tip introduce drept criteriu cadrul referenţial care determină reflecţia utopică: avem aici utopii de loc sau timp ori pe cele care se ambiţionează să schimbe omul pentru a-l transforma într-unul ideal. În al treilea rând, dacă ne referim la aspectele realităţii asupra cărora utopistul se focalizează, avem utopii despre egalitatea socială, despre repartiţia bunurilor, despre tehnică, despre învăţământ sau, de ce nu, despre artă.[6] Această clasificare, ce sugerează fără îndoială diversitatea unui potenţial câmp de analiză, serveşte ca pretext discuţiei despre relaţionarea unei bune părţi a literaturii ştiinţifico-fantastice comuniste cu genul utopic.



Utopie şi Science Fiction


Având în vedere conotaţia utopică a conceptului de comunism, formula “literatură ştiinţifico-fantastică comunistă”, poate rezolva oarecum simplu asimilarea unei părţi a genului literar utopiei. Cu toate acestea, există o seamă de aspecte ce se cer precizate şi mai ales întrebări ce-şi caută un răspuns. Pentru început este de remarcat faptul că încadrarea unor producţii literare ştiinţifico-fantastice în genul utopiei pune o seamă de probleme metodologice. Astfel se poate pune întrebarea în ce măsură producţiile SF comuniste pot fi privite drept utopii. Potrivit definiţiilor date de-a lungul timpului neînţelegerea este dată de faptul că SF-ul se concentrează mai mult pe tehnic şi ştiinţific, 
asociate ideii de progres, în timp ce discursul narativ utopic este mult mai mult legat de aspectele sociale ale unei comunităţi perfecte.

Singurul lucru care până în acest moment le apropie este raportarea la prezent. Fiecare tip de naraţiune, atât cea utopică, cât şi cea ştiinţifico-fantastă opune prezentului o alternativă. Totuşi, felul de raportare pe care literatura SF îl are cu ştiinţa permite apropierea de genul utopic, ca imagine a unui viitor optimist. Mai mult decât atât, în utopia comunistă realizările ştiinţifice joacă în mare parte funcţia unui simplu decor, atenţia fiind focalizată pe noile modele sociale: egalitatea tuturor oamenilor, dispariţia religiei, conducerea în comun etc.

În relaţie cu progresul dinamic, utopia de tip clasic rămâne nemişcată în propriile sale reguli rigide. Situată într-un loc izolat – de preferinţă o insulă – utopia îşi interzice singură dinamismul, cu toate că se vrea revoluţionară. În ultimul secol însă, odată cu apariţia genului SF, asistăm la o evoluţie a utopiei. De la imaginarea unei lumi edenice, visul se transformă în dorinţa de a deconstrui lumea existentă si de a o înlocui cu o lume dinamică, mai degrabă perfectibilă, decât perfectă. Utopia modernă, din care face parte şi literatura SF, nu mai încearcă să îndrepte lumea, ci să-i opună o altă lume. Ne aflăm astfel în faţa a două universuri paralele: unul real, altul ideal. Disocierea acestor universuri ne incită în a-l judeca pe unul în raport cu celălalt.[7] În felul acesta SF-ul recuperează, dar în acelaşi timp întinereşte, un vechi gen filosofic. În acelaşi spirit, referindu-se la science fiction, Alexandre Ciorănescu îl numeşte “la fille cadette de l’utopie”[8].



Ideologie şi Utopie


O altă problemă centrală în dezbaterea literară ţine de distincţia dintre utopie ca experiment ficţional şi utopia - construct ideologic[9] , aspect capital în analiza literaturii SF comuniste, ca sursă istorică alternativă. În Ideologie şi Utopie, Karl Mannheim, demonstra că ideologia şi utopia sunt două modalităţi divergente de abordare a realităţii. Cumpăna dintre ele se defineşte cu greutate, prezentul fiind incapabil să decidă ce trebuie privit ca ideologie şi ce trebuie privit ca utopie. Decizia aparţine numai istoriei, ce deţine privilegiul retrospecţiei şi, în consecinţă, poate aplica singurul criteriu de clasificare posibil: dacă şi în ce măsură ideile unei epoci sunt realizabile. “...ideile care mai târziu s-au dovedit a fi reprezentări distorsionate ale unei ordini sociale trecute sau potenţiale au fost ideologice în vreme ce acelea realizate adecvat în ordinea socială posterioară au fost utopii relative”.[10]

Din perspectiva comunismului, afirmaţiei lui Mannheim i se pot aduce o seamă de observaţii. Desigur că, raportată la secolul al XIX-lea, diferenţa dintre ideologie şi utopie poate clar definită. În timp ce ideologia reprezintă valorile grupului social aflat la putere, utopia se manifestă ca design imaginar al unei societăţi mai bune visată de toată lumea. În secolul XX, şi în special în contextul totalitarismului (atât cel nazist, cât şi cel comunist), relaţia aparent adversă dintre ideologie şi utopie, aşa cum apare ea în gândirea lui Mannheim, dispare lăsând loc unei fuziuni a caracteristicilor primare ale fiecăreia dintre ele.[11] Ca şi ideologie acest nou construct legitimează o structură politică. Ca utopie însă, el depăşeşte cadrul legitimator pentru a pune în faţa cetăţenilor imaginea unei societăţi strălucitoare promisă să devină realitate în viitorul apropiat. Ca şi utopia, această ”ideologie utopică” îşi asumă o poziţie de adversitate faţă de ideologia existentă – de exemplu în cazul comunismului, rolul de opoziţie îl joacă ideologia burgheză sau capitalistă – promiţând să-şi realizeze misiunea prin declanşarea luptei împotriva inamicului. Această conjuncţie dintre ideologie şi utopie în cazul sistemului comunist închide practic cercul abordărilor critice, lăsând totul pradă monolitismului.

Din această cauză, contrar utopiei clasice, utopia comunistă propune un alt fel de univers, legat indestructibil de ideologia marxist-leninistă, mergând până la a propune o înţelegere originală a conceptului de utopie. Susţinând în continuare dihotomia comunism vs. capitalism, utopia comunistă se defineşte printr-o opoziţie politică şi ideologică, faţă de cea capitalistă. “...utopia comunistă este o replică dată utopiilor în care societatea viitorului este prezentată ca o perfecţiune lipsită de elementele dezvoltării”, căci “ idealul înalt va solicita veşnic din partea omenirii eforturi, sacrificii, această luptă cu necunoscutul dând farmec vieţii”[1]2 . Într-adevăr, utopia comunistă prezentă în literatura ştiinţifico-fantastică nu se substituie deloc formulei unei utopii înţelese ca “ţara unde curg laptele şi mierea”. Această formulă nu face decât să traducă forţa elementară, naturală, primitivă, a dorinţei. Astfel “ea creionează o lume a plăcerilor neînfrânate, a libidoului atotputernic şi liber (...). Dacă spunem că utopia este dorită, dacă ea promite satisfacerea nevoilor şi eliminarea suferinţei fizice atunci ţara unde curg laptele şi mierea este un concept care hrăneşte impulsurile instinctuale primare”[13].

Pentru ţările aflate în procesul construirii socialismului însă pe drumul sigur al construiri comunismului, utopia nu poate fi decât comunistă. Utopia reprezintă o temă importantă a literaturii ştiinţifico-fantastice, având drept rol motivarea oamenilor în spiritul idealului comunist, şi mai ales oferirea unei serii de argumente aparent ştiinţifice potrivit cărora idealul avea să devină realitate. Cu toate că se disting un număr de teme recurente aproape oricărui tip de creaţie utopică, indiferent de epocă sau de autori, contextul utopic are un puternic grad de dinamism. Acest univers particular, începând cu timpul şi spaţiul, şi continuând cu cadrul social, ni se relevă în România comunistă (între 1955 şi 1974) prin povestirile ştiinţifico-fantastice traduse din rusă, cât şi de producţiile autohtone puternic marcate de modelul de la răsărit. Această lucrare nu îşi propune însă să analizeze acest univers utopic in care miturile comunismului sunt proiectate in imaginea unei societăţi viitoare perfecte, ci acel univers ce se află in spatele lui şi care în multe cazuri reprezintă o critică virulentă la adresa societăţii. Punctele în care critica societăţii contemporane este mai intensă corespund în mod paradoxal cu ceea ce trebuia cultivat mai mult. Putem astfel vorbi de o critică ce vizează omul nou, universul politic şi societatea în general.



Slăbiciunile omului nou


Prin literatură ştiinţifico-fantastică, comunismul îşi construieşte o imagine narativă, pozitivă, legitimată metafizic prin finalitatea istoriei, aşa cum este prezentă în marxism-leninism. În această lume optimistă, adevărat tărâm al visării cu ochii deschişi, miturile devin realităţi obişnuite. Omul nou poate fi întâlnit la tot pasul, victoria împotriva naturii, a lui Dumnezeu şi a timpului sunt evidenţe, în timp ce conducerea colectivă a spaţiului funcţionează şi ea ireproşabil. Cu toate acestea lumea utopică este o lume duală. J. M. Domenach vede în utopie o construcţie sistematică a unei lumi ideale situate dincolo de un loc şi o epocă clar definite, dar prin care răzbat toate hibele si rigorile lumii autorului – şi a cititorului aş adăuga – despărţite toate doar de prăpastia ipotezei.[14] Într-adevăr, utopia comunistă prezentă în literatura science fiction are funcţia oricărei utopii, în sensul că este o oglindă a societăţii. Însă de data aceasta, raportândune la ideologia oficială, este vorba despre o oglindă care vede, dar care în acelaşi timp deformează. Din această cauză societatea comunistă întreţine cu reflecţia ei o relaţie conflictuală. Ca să mărturisească ceva oglinda trebuie să înceteze să mai repete. “Tot aşa cum ecoul trimite un sunt trunchiat şi îi deviază sensul, tot astfel reflexia propune ochiului un parcurs diferit, descoperă unghiuri şi chiar dacă garantează simetria, această simetrie nu este de natură să îngăduie obiectului şi reflexiei sale să se suprapună deoarece în oglindă mâna dreaptă devine mâna stângă”[15].

Fără a fi nici ghicitor, nici scriitor de moravuri, autorul utopiei este un reformator, căci scriind despre viitor el nu poate omite tarele prezentului. În orice utopie putem demonstra cum societatea e transformată, cum scriitorul construieşte o lume ideală căreia îi opune lumea reală. Aproape prin definiţie, în locul unei concluzii utopiile sunt un termen de mijloc între idealul pe care îl propun şi societatea în care trăieşte autorul Scriitorii afirmă şi ei aproape acelaşi lucru. V.Gansovski, cunoscut autor de povestiri SF, scria despre gusturile sale în ceea ce priveşte literatura. ”Eu prefer literatura ştiinţifico-fantastică, care vorbeşte atât despre prezent, cât şi despre viitor sau despre alte lumi. În mod sigur este foarte important să ştim cum va fi viaţa peste o sută de ani, însă ne interesează la fel de mult să înţelegem cum este ea acum.”[16] Odată cu deceniul şase literatura SF avea să vorbească – deşi printre rânduri – mai mult despre prezent, decât despre viitor.

Literatura, potrivit ideologiei, avea drept program să construiască un “om nou”, fără nici un defect, aşa încât mitologia comunistă îşi proiecta finalitatea pe existenţa acestui prototip. Criticii vorbesc despre necesitatea unui astfel de personaj care să servească drept model cititorilor, iar scriitorii îşi fac în parte datoria. Cu toate acestea, întâlnim cazuri în care schema nu funcţionează cum era de aşteptat. De pildă, în Oameni şi stele a lui Ion Hobana[17], “omul nou” ce avea să populeze societatea viitorului, pe lângă calităţi, are şi o serie de defecte.

Într-un viitor îndepărtat şi comunist, astronava Albatrosul, cu un echipaj alcătuit din voluntari socotiţi drept cei mai buni din zecile de oameni care doriseră să participe, porneşte în prima expediţie românească pe Marte. Cu toate acestea, inginerul Moroianu, unul din membrii echipajului care pe timpul probelor de antrenament desfăşurate pe Pământ se arătase printre altele drept cel mai rezistent la proba de creştere bruscă a vitezei în timpul zborului, avea să încerce – în mod cu totul inexplicabil la prima vedere – sabotarea expediţiei.

Totul ar fi fost oarecum plauzibil dacă am fi avut de-a face cu un spion al puterilor imperialiste, cu misiunea de a zădărnici acţiunile de cucerire a spaţiului întreprinse de comunişti. Nu şi de data aceasta. Lui Moroianu i se face pur şi simplu frică. “Ne-am îngropat de vii în sicriul asta de metal. Şi pieirea-i aproape, foarte aproape! E destul să se defecteze radarul!”[18] Încrederea în ştiinţă, invocată atât de ideologie, dar mai ales respectată de majoritatea personajelor SF, nu mai funcţionează în cazul de faţă. În faţa impulsurilor psihologice umane legile noii societăţi par a-şi pierde valabilitatea.

Aventura astronavei Albatros avea să evolueze, până la un anumit punct, tragic. Apropierea iminentă a unui câmp de meteoriţi şi neîncrederea în radar îl fac pe inginerul fricos să ia hotărârea de unul singur: întoarcerea navei pe pământ cu orice preţ. “ In nebunia lui inginerul nu ezitase să tragă asupra lui Virgil şi nu s-ar fi dat în lături de la o nouă crimă.[19]


NOTE


[1].  Lucrarea a fost prezentată la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor de la Facultăţile de Istorie din România, Bucureşti, 18 – 20 mai 2001. Din această cauză stilul este puternic marcat de oralitate iar structura argumentaţiei este tributară şi ea prezentării. Pentru a face mai clară înţelegerea analizei literaturii SF în contextul producţiilor utopice am adăugat la începutul lucrării o serie de precizări teoretice.

[2].  Krishan Kumar, Utopianismul, Editura Du style, Bucureşti, 1998, p.51

[3].  Jean Sevrier, Istoria Utopiei, Editura Meridiane, Bucureşti, 2000, p.7

[4].  Alexandre Ciorănescu, L’avenir du passe. Utopie et litterature, Paris, Gallimard, 1972, p.27 

[5].  Sorin Antohi, Utopica; studii asupra imaginarului social, Ed Ştiinţifică, Bucureşti 1991

[6].  Leonid Heller, Michel Niqueux, Histoire de l’utopie en Russie, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, p.6

[7].  Jaqueline Lahana, Les mondes paralelles de la science-fiction sovietique, Edition L’age D’homme, Lausanne 1979 p. 22

[8].  Alexandre Ciorănescu, op.cit., p.39

9 Edith W. Clowes, Russian Experimental Fiction. Resisting Ideology after Utopia, Princeton University Press, 1993, p.4

10 Karl Mannheim apud Sorin Antohi, Civitas Imaginalis, Polirom, Iaşi 1999, p.21

11 Frank E. Manuel & Fritzie Manuel, Utopian Thought in the Western World, Harvard University Press 1979, p.581 apud Edith W. Clowes, op.cit., p.8

12 Lucia Olteanu, Un reuşit roman ştiinţificofantastic, în CPSF, an VII, nr.150, p.31

13 Krishan Kumar, op.cit., p.48

14 Jean Marie Domenach, Introduction a l’utopie, Edition Esprit, Paris 1974, p.545

15 Sabine Melchior-Bonnet, Istoria oglinzii, Editura Univers, Bucureşti, 2000, p.283

16 Jaqueline Lahana, Les mondes paralleles... 
p.79

17 Ion Hobana, Oameni şi Stele, în CPSF, nr.88

18 ibidem, p.17

19 ibidem, p.23


va urma




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu