luni, 27 iunie 2016

Spargatorul de gheata (24)

Victor Suvorov






CUVÎNTUL Şl  FAPTA


Cuvintele nu corespund întotdeauna faptelor.
V. Molotov (din convorbirea cu Hitler, 13 nov. 940)


În cuvîntarea sa secretă din 5 mai 1941 Stalin a decla­rat că „războiul cu Germania nu va începe mai devreme de 1942". Aceasta este cea mai importantă frază din cuvîntare. De la înălţimea cunoştinţelor noastre de astăzi, eroarea lui Stalin este evidentă, însă nu ne vom grăbi să rîdem de greşelile lui.

Să luăm aminte: discursul era secret. Fără îndoială că Stalin era interesat să-şi ascundă secretele faţă de inamic, însă la Kremlin, Stalin era ascultat de TOŢI absolvenţii şi de TOŢI profesorii din TOATE academiile militare, de conducerea politică superioară a ţării şi de conducerea militară superioară a Armatei Roşii. Mai mult, conţinutul cuvîntării a fost comunicat tuturor generalilor şi coloneilor sovietici.
Generalul-maior B. Tramm: „La mijlocul lui mai 1941, Preşedintele Sovietului central al Osoaviahim-ului, generalul-maior de aviaţie P.P. Kobelev, a adunat corpul de comandă al Sovietului central şi ne-a transmis punctele principale ale cuvîntării lui I.V.Stalin, ţinută la primirea absolvenţilor academiilor militare" (V7/, 1980, Nr. 6, pag.52).

Pe de o parte, cuvîntarea lui Stalin este secretă, pe de alta, conţinutul ei este cunoscut de mii de oameni. Există o explicaţie a acestui paradox? Există.

Din amintirile amiralului Flotei Uniunii Sovietice, N.G. Kuzneţov, ştim că după numirea lui G.K. Jukov ca şef al Marelui Stat-Major a fost elaborată „o directivă foarte importantă, care indica comandanţilor regiunilor militare şi ai flotelor că Germania este cel mai posibil inamic în viitorul război" (jn ajun, pag. 313).
La 6 mai 1941 directiva a fost transmisă statelor-majore ale regiunilor militare de frontieră pentru executare. Există indicii că a fost primită în aceeaşi zi. Spune acest lucru, de pildă, Mareşalul Uniunii Sovietice, I.H. Bagramian. Mareşalii sovietici pomenesc adesea despre această direc­tivă strict secretă, însă nu dau citate. După o jumătate de secol, din această directivă a rămas doar o frază „...să fim gata ca la indicaţia Comandantului general să dăm lovituri puternice pentru distrugerea inamicului, pentru ducerea acţiunilor de luptă pe teritoriul său şi pentru cucerirea aliniamentelor importante" (V.A. Anfilov, Faptă eroică eternă, pag. 171). 

Dacă va fi existat în directivă o vorbă despre apărare, mareşalii şi istoricii comunişti n-ar fi întîrziat să o citeze. Textul întreg al directivei din 5 mai nu este însă citat. Directiva rămîne strict secretă chiar şi la o jumătate de secol după terminarea războiului.

Cenzura sovietică a scăpat doar o singură frază, care însă dezvăluie, ea singură, sensul atît de tăinuitului docu­ment. Problema este că într-un război de apărare soldatul intră fără ordin. De sute de ani luptătorii ruşi au intrat în războiul cu agresorii fără să aştepte o comandă de sus. Inamicul trece rîul de frontieră şi aceasta înseamnă, pentru soldat, începutul războiului. Dreptul şi datoria soldatului este să ucidă pe oricine încearcă să pătrundă la obiectivul apărat. Legea sovietică protejează în mod special dreptul fiecărui soldat de folosire independentă a armei şi aceeaşi lege pedepseşte aspru pe orice soldat care nu s-a folosit de armă în cazul cînd circumstanţele o cer.

Soldatul de pe frontiera de stat este soldat în post de luptă, într-un război de apărare, lui nu-i trebuie ordine şi directive. Situaţia normală a războiului defensiv este urmă­toarea. Soldatul, rebegit de frigul nopţii, se înfăşoară mai bine cu mantaua, gîndindu-se că acuşi va merge să se culce, după ce în prealabil va fi tras un ghiont „schim­bului" său ca să plece în post. Dar deodată cască ochii şi vede inamicii care trec rîul. Soldatul deschide foc asupra „vrăjmaşului" şi astfel dă alarma. Se trezeşte comandantul grupei, înjură buimac şi, dîndu-şi seama ce se întîmplă, îşi trimite soldaţii în tranşee. Pe sute de kilometri de-a lungul graniţei a început focul. Apare comandantul de pluton, care coordonează focul grupelor sale. Apar alţi „comandiri", mai mari în grad. Lupta începe să capete caracter organizat. Zboară rapoartele la statul-major al regimentului, iar de aici la statul-major al diviziei...

Aşa trebuie să înceapă un război de apărare, însă directiva strict secretă din 5 mai 1941 prevedea intrarea în război a milioane de soldaţi ai Armatei Roşii la un singur ordin, care va veni de la Comandamentul general sovietic. Soldatul picotind pe graniţă poate vedea atacul inamicului. Dar cum pot şti tovarăşii de la Kremlin cînd va începe războiul? Au stabilit ei înşişi data?

În războiul defensiv intră la început soldatul, apoi sergentul, apoi comandantul de pluton, în războiul ofen­siv totul merge invers. La început, intră Comandantul suprem, şeful Marelui Stat-Major, apoi comandanţii de fronturi, de flote, de armate. Soldatul de rînd află despre începerea războiului ofensiv ultimul, în războiul defensiv, milioane de soldaţi intră unul cîte unul, în cel ofensiv toţi ca unul. Soldaţii germani au intrat pe teritoriul inami­cului toţi ca unul, în acelaşi moment. Cei ai lui Stalin au făcut la fel în Finlanda, în Mongolia şi în Basarabia. La fel urmau să procedeze şi în războiul cu Germania.

Directiva din 5 mai a fost dată, dar data începerii războiului rămînea deocamdată secretă. Aşteptaţi semnalul şi fiţi gata în orice moment, li se spune generalilor sovietici. Dînd directiva din 5 mai, Stalin a ocupat postul de Şef al guvernului sovietic pentru ca el, personal, să dea semnalul executării ei.

Hitler dăduse trupelor ordinul de executare a „direc­tivei" sale ceva mai devreme...
Nu cunoaştem şi, după cîte se pare, nu vom cunoaşte niciodată conţinutul directivei strict secrete din 5 mai 1941; este clar că a fost o directivă privind războiul cu Germania, însă războiul nu trebuia să înceapă prin invazia germană, ci în alt mod.
Dacă printre diferitele variante s-ar fi prevăzut şi aceea prin care Germania începe războiul, atunci la 22 iunie 1941 liderii sovietici de la Kremlin puteau să transmită, prin telefon sau prin oricare alt mijloc cît de primitiv, comandanţilor regiunilor de frontieră: „Deschideţi seifu­rile, luaţi directiva din 5 mai şi faceţi ceea ce este scris în ea".

Dacă în directiva din 5 mai erau mai multe variante, printre care una defensivă, putea să se spună prin telefon comandantului regiunii de frontieră: taie primele nouă variante, iar ultima, a zecea, execut-o. Însă în directivă n-au fost variante defensive. Iată de ce directiva din 5 mai n-a intrat niciodată în acţiune.

Din primul moment al invaziei germane, directiva sovietică nu mai avea nici un sens, „a îmbătrînit'' într-o clipă, la fel cum „au îmbătrînit" toate tancurile sovietice de autostradă, chiar şi acelea care au fost fabricate la 21 iunie 1941.

În loc să pună în aplicare directiva care se afla în seiful fiecărui comandant, liderii sovietici de la Kremlin au trebuit să improvizeze chiar de la începutul războiului, în locul aplicării unei directive deja alcătuite, Timoşenko şi Malenkov au fost obligaţi să-şi piardă timpul pentru alcătuirea uneia noi. Apoi se va pierde un alt timp pentru cifrare, transmitere, primire, descifrare, în treacăt fie zis, directiva dată pe 22 iunie este tot agresivă, însă avîntul ofensiv al trupelor sovietice a fost mai reţinut.

Să nu credem că directiva strict secretă din 5 mai 1941 a ajuns în seifuri şi şi-a aşteptat ceasul. Nu-i deloc aşa. Directiva a început să fie executată. Comandanţii de regiuni militare au făcut foarte multe, în conformitate cu directiva, s-au desfăşurat regrupări grandioase ale trupelor sovietice la graniţă, au fost scoase sute de kilometri de baraje din sîrmă şi mii de mine, au fost aduse chiar la graniţă şi depozitate direct pe pămînt mii de tone de muniţie, în raioanele de frontieră au fost cărate sute de mii de tone de provizii foarte diverse, necesare unui război iminent.

La 15 iunie 1941, a venit timpul ca generalii, care comandau armatele, corpurile de armată şi diviziile, să afle ceva mai mult despre intenţiile conducerii superioare sovietice, în această zi, statele-majore a cinci regiuni militare de frontieră au dat ordine de luptă elaborate pe baza directivei strict secrete din 5 mai.

Cercul iniţiaţilor s-a extins la cîteva sute de persoane. Ordinele, date la nivelul mediu de comandă al Armatei Roşii la 15 iunie 1941, au rămas şi ele strict secrete, însă, fiind mai multe, sunt citate mai des şi mai complet. Istoricii cunosc fraza din ordinul care a fost dat de statul--major al Regiunii militare speciale Pribaltica la 15 iunie, către comandanţii de armate şi de corpuri de armată din respectiva regiune: „în orice clipă, trebuie să fim gata de îndeplinirea unei misiuni de luptă".

Iar acum să ne întoarcem la discursul secret al lui Stalin din 5 mai 1941. Stalin vorbeşte unei săli pline, într-o cuvîntare secreta, despre un război agresiv împo­triva Germaniei, care va începe... În 1942. În aceeaşi zi, în directiva strict secretă, comandanţii regiunilor militare de frontieră primesc indicaţia de a fi gata pentru agresiune în orice moment.

Încă o coincidenţă: la 13 iunie 1941, TASS transmite Comunicatul în care se spune că Uniunea Sovietică n-are intenţia să atace Germania şi deplasează trupe la graniţa germană doar pentru exerciţii militare, iar la 15 iunie generalii sovietici din regiunile militare de frontieră pri­mesc un ordin numai pentru urechile lor: să fie gata în orice moment pentru cucerirea unor amplasamente pe teritoriu străin.

În mai-iunie 1941 nu mai era posibil să se ascundă pregătirile sovietice pentru „eliberarea" Europei. Stalin ştia acest lucru. De aceea anunţa „naiv" întreaga lume, prin Comunicatul TASS, că URSS nu se pregăteşte de agresiune. Fireşte, Hitler şi spionajul german nu cred într-un fals atît de grosolan. Tocmai de aceea Stalin comunică „în secret" miilor de ofiţeri (în acelaşi timp şi spionajului german) că Uniunea Sovietică va ataca Ger­mania... În 1942.

Nu se mai putea ascunde, însă data putea rămîne neştiută. Pe acest fapt a mizat cuvîntarea „secretă": „NU crezi, Hitler, în comunicatele mele -pe faţă-, atunci cre-de-mă în cele «secrete»".

Hitler a avut destulă înţelepciune să nu creadă nici în unele, nici în altele.



PACIFISM CU COLŢI


Trebuie să surprindem inamicul, să prindem momentul cînd trupele sale sunt risipite.
I.V. Stalin

La 8 mai 1941, peste două zile de la cuvîntarea „secretă", TASS transmite în eter o dezminţire.

Peste o lună, la 13 iunie 1941, TASS va transmite un alt comunicat, foarte straniu. Ca să-l înţelegem, trebuie să-l citim cu atenţie şi să ne străduim să înţelegem dez­minţirea din 8 mai. Iat-o:
„Ziarele japoneze publică un comunicat al agenţiei Domei, în care se spune că Uniunea Sovietică concen­trează mari forţe militare la graniţa vestică... concentrarea trupelor pe graniţa vestică are o anvergură extraordinar de mare. Datorită acesteia este întreruptă circulaţia pasa­gerilor pe calea ferată siberiana, întrucît trupele din Orien­tul Extrem sunt transferate la frontiera vestică. 

Din Asia centrală sunt transferate de asemenea mari forţe militare... O misiune militară în frunte cu Kuzneţov a plecat de la Moscova la Teheran. Scopul misiunii, notează agenţia, este legat de problema unor aerodromuri ale Uniunii Sovietice în partea centrală şi vestică a Iranului.

TASS este împuternicită să declare că acest comunicat bănuitor de bătător la ochi al agenţiei Domei, împrumutat de la un corespondent necunoscut al agenţiei United Press, este fructul fanteziei bolnave a autorilor ei... nu există şi nici nu se prevede vreun fel de «concentrare de mari forţe militare» la frontiera vestică a URSS. Dramul de adevăr conţinut în comunicatul agenţiei Domei, prezentat în acelaşi mod grosolan denaturat, constă în faptul că din zona Irkutsk în zona Novosibirsk se transferă o divizie de infanterie, în vederea unei încartiruiri în condiţii mai bune la Novosibirsk. 
Toate celelalte din comunicatul agenţiei Domei sunt fantezii de la cap la coadă."

Iar acum să vedem cine are dreptate: Domei şi United Press sau TASS?
Domei vorbeşte despre o misiune sovietică în Iran, iar TASS o dezminte. Peste trei luni, trupele sovietice au intrat în Iran şi, într-adevăr, şi-au construit aerodromuri (nu numai aerodromuri însă, ci şi multe altele). Despre care Kuzneţov este vorba, putem ghici, Kuzneţovi sunt mai puţini decît Ivanovi. Dar nu aici stă problema. Sovie­ticii au intrat în Iran. Ziarele japoneze, folosind surse americane, au prevăzut exact evenimentele. Dezminţirea TASS se dovedeşte deja a fi mincinoasă.

Domei: „concentrarea trupelor are o anvergură extra­ordinar de mare". Corect. Pe lîngă altele, Stalin a concen­trat la graniţa germană douăzeci de corpuri de armată mecanizate şi cinci de desant aerian. Cine altcineva, în istoria tuturor civilizaţiilor, înainte sau după aceasta, a mai concentrat un asemenea număr de trupe pur ofensive împotriva unui singur inamic?

TASS vorbeşte despre o singură divizie de infanterie „de la Irkutsk la Novosibirsk". Să ascultăm şi alţi martori. Generalul-locotenent G.Şelahov (în acea vreme general--maior, şeful de stat-major al armatei l, distinsă cu ordinul „Steagul Roşu" de pe Frontul din Extremul Orient): „Con­form Comisariatului Popular de Apărare din 16 aprilie 1941, din componenţa Frontului din Extremul Orient au fost trimise spre vest Direcţiile corpurilor de armată 18 şi 31 infanterie, diviziile 21 şi 66 infanterie, brigăzile 211 şi 212 desant aerian şi cîteva unităţi cu destinaţie specială" (yij, 1969, Nr.3, pag.56). Transferul trupelor de desant aerian este un semn sigur al pregătirii pentru ofensivă.

Transferul unor brigăzi de desant aerian pentru suplimen­tarea a cinci corpuri de desant aerian, deja înfiinţate în zonele estice ale ţării, dovedeşte pregătirea unei opera­ţiuni ofensive de proporţii gigantice, care nu s-a mai petrecut niciodată în istorie şi-să dea Dumnezeu!-nu se va mai petrece niciodată. Iar falsa „dezminţire" TASS, care ascunde transferul trupelor, inclusiv al celor de desant aerian, dovedeşte că operaţiunea ofensivă se pre­gătea în condiţiile unui secret total, absolut surprinzător pentru inamic. 

Jukov era meşter la astfel de falsuri. Apropo, brigada 212 desant aerian era preferată de Jukov. În august 1939, aceasta se afla în rezerva personală a lui Jukov, alături de un batalion Osnaz al NKVD, şi a fost folosită în momentul atacului prin surprindere care a nimicit armata 6 japoneză. Brigada a fost folosită la lovitura finală executată în spatele frontului armatei 6 japoneză.

Acum Jukov transferă în secret cea mai bună brigadă a Armatei Roşii din Extremul Orient în componenţa corpu­lui 3 de armată desant aerian de pe graniţa românească. Hitler n-a permis ca brigada şi întreg corpul 3 desant aerian să mai fie folosită conform destinaţiei sale iniţiale. După începerea operaţiunii „Barbarossa", corpul 3 desant aerian a fost transformat din cauza inutilităţii sale în noul context în divizia 87 infanterie (mai tîrziu 13 cavalerie), care, apoi, s-a evidenţiat în luptele defensive. Dacă Stalin s-a pregătit de apărare, de ce n-a format de la bun început divizii de infanterie în locul brigăzilor şi corpurilor de desant aerian?

Putem urmări deplasarea secretă a trupelor din Extre­mul Orient, după mai multe surse. Mareşalii Uniunii Sovietice, G.K. Jukov şi I.H. Bagramian, confirmă venirea corpului de armată 31 infanterie din Extremul Orient în Regiunea militară specială Kiev la 25 mai 1941. Aceasta înseamnă că în momentul transmiterii „dezminţirii" corpul 31 infanterie se afla undeva pe Magistrala transsiberiană.

Generalul-colonel LI. Liudnikov declară că desfăşurînd, mobilizînd şi conducînd divizia 200 infanterie, a primit ordin să intre în componenţa corpului 31 infanterie. Apoi corpul (ca şi altele) s-a deplasat în secret la graniţa germană. Hitler a făcut astfel încît corpul de armată 31 infanterie să nu-şi mai termine drumul început.

Drumurile altor corpuri de armată, divizii şi brigăzi, transferate în secret din Extremul Orient, pot fi urmărite de oricine doreşte după nenumăratele amintiri ale genera­lilor şi mareşalilor sovietici, după depoziţiile soldaţilor sovietici din Extremul Orient căzuţi prizonieri la frontiera germană sau la cea română, după rapoartele informative ale spionajului german şi după multe alte surse.

TASS vorbeşte despre o singură divizie de infanterie transferată din Irkutsk în Novosibirsk „în vederea unei încartiruiţi în condiţii mai bune". De mulţi ani caut fără succes urmele acestei divizii misterioase. Rog pe toţi să mă ajute să găsesc o informaţie cît de mică despre divizia care a fost debarcată în primăvara lui 1941 la Novosibirsk.

În locul acestei informaţii, am o mulţime de alte informaţii: divizii din Irkutsk şi Novosibirsk, din Cita şi Ulan-Ude, din Blagoveşcensk şi Spasski, din Iman şi Barabaş, din Habarovsk şi din Voroşilov au fost îmbarcate, dar n-au fost debarcate în oraşul vecin, ci la graniţa vestică. Şi cartea publicată chiar la Irkutsk (Regiunea militară Zabaikal) spune despre ciudatul transport al mul­tor divizii la graniţele vestice. De exemplu: în aprilie se îmbarca în secret divizia 57 tancuri a colonelului V.A. Mişulin, fără să cunoască destinaţia.


va urma






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu