miercuri, 29 iunie 2016

Interviu – Bogdan Olteanu: Politicile din spatele economiei reale (1)

Cristian Grosu



Reformele structurale de dincolo de aderarea la euro; Acordurile cu FMI; Creditarea: relaxare, sau?; De ce și când tace BNR
Explicațiile BNR într-un an greu: cu noul Cod Fiscal și efectele pe indicatorii macro, cu constrângeri europene privind politicile de creditare, cu zig-zag-urile capitalurilor migratoare în căutarea economiilor stabile, cu politicile monetare care să împace pe toată lumea.


Cu indicatorii de convergență și aderare la zona euro, într-un moment în care acești indicatori trebuie realizați dincolo de momentul aderării la zona euro. Cu reforme structurale amânate, cu politici specifice anului preelectoral, cu ce are de făcut economia, ce au de făcut guvernele. Și despre tăcerile/intervențiile publice ale BNR.



Bogdan Olteanu



Cristian Grosu: 
Săptămâna trecută ati declarat că, potrivit evaluărilor BNR, aderarea la euro se va face undeva în 2022-2023, deși anul trecut guvernul confirmase că ținta 2019 e valabilă.
De ce un an de întârziere s-a transformat în trei ani de amânare a aderării României la zona euro?

Bogdan Olteanu:
Ţinta de 2019 cred că a fost anunţată acum doi ani când a fost asumată prin raportul de convergenţă pe care România l-a trimis. Ce s-a schimbat în foarte mare măsură a fost că acel anunţ nu a fost urmat şi de paşi către realizarea convergenţei reale.
Vedem că îndeplinim criteriile de convergenţă nominale şi pe cele mai restrânse de la Maastricht şi pe cele extinse din scor board. Dar avem o problemă: provocarea convergenţei reale. Noi am ridicat de la începutul acestei discuţii din urmă cu doi ani chestiunea nevoii de reforme care să ne aducă mai aproape de nivelul de dezvoltare al zonei euro. Elemente care au ţinut de decizia politică în ultimii ani n-au sprijinit demararea unui asemenea program de reforme structurale. Ne aflăm şi astăzi cam tot unde ne aflat şi la momentul anunţului.


Acțiunea publică din spatele economiei reale


Cristian Grosu: 
Problema asta a reformelor structurale e pe toate buzele, a ajuns un clieșeu, deși nu toată lumea înțelege ce înseamă aceste reforme și acești pași. Despre ce vorbim, concret, de fapt?

Bogdan Olteanu: 
Mă refer la paşi care ţin acţinea publică.
Sigur, şi economia îşi are evoluţia ei care trebuie să se producă, dar sunt o serie de reforme, în special de reforme structurale în domeniul relaţiilor dintre public şi privat, în domeniul funcţionării sectorului public unde autorităţile publice aveam a face un calendar şi a-l pune în aplicare.
S-a instituit, dacă ţineţi minte, prin 2010 sau 2011, la propunerea noastră, un comitet nu pot să-i spun guvernamental pentru că din el fac parte şi guvernul şi Banca Naţională, un comitet interinstituţional de pregătire a aderării la euro. Nu prea s-a întrunit. Acel comitet n-a fost inventat de noi.


Cristian Grosu: 
E un lucru știut. Dar în alte ţări a funcţionat un astfel de comitet

Bogdan Olteanu: 
Aşa s-a făcut pentru că o mare parte a reformelor nu sunt pur tehnici monetare, de pregătire a cash-ului, de pregătire a mecanismului de distribuire, de schimb, de anunţ al preţurilor care să ţină de Banca Naţională.
Ţin de aceste reforme, de pregătirea structurală şi de pregătirea emoţională a publicului pentru renunţarea la leu şi preluarea euro.
Aici era o serie întreagă de politici ale ministerelor de linie, de integrare la nivelul Guvernului în parteneriat cu noi, de asumare la nivelul Parlamentului României a unor legislaţii care urmează încă a se întâmpla.


Economia românească s-a enclavizat


Cristian Grosu: 
Toată lumea vorbeşte de reforme structurale în aşa fel încât sintagma asta s-a clişeizat. Daţi-mi exemple de trei-patru reforme structurale care trebuie făcute azi-dimineaţă, ieri-dimineaţă şi care chiar stau în puterea autorităţilor să le facă.

Bogdan Olteanu: 
Şi care chiar, dacă vreţi să o punem aşa, stau în calea aderării la euro.
Una dintre ele este finalizarea liberalizării la preţuri, de exemplu la utilităţi. Şi de ce e necesară o asemenea reformă structurală? Nu doar pentru că economia să devină cu adevărat competitivă cu preţuri reale – acesta este un motiv solid şi necesar, ci şi pentru că odată ce intri în mecanismul ratelor de schimb trebuie să ţii inflaţia la nivelul inflaţiei din zona euro. Nu îţi mai permiţi şocuri inflaţioniste în zona preţurilor administrate. Acesta e unul dintre exemplele pe care le putem da.
Un alt exemplu, dacă vreţi, poate fi cel al transformării agriculturii dintr-o activitate de subzistenţă în parte, nu mai e în totalitate o activitate de subzistenţă, a devenit în bună măsură o afacere, dar pentru mulţi români e încă o activitate de subzistenţă, într-o activitate în foarte mare măsură orientată către producerea de valoarea adăugată.


Cristian Grosu: 
Bine, dar povestea cu ieșirea agriculturii din zona de sbzistență poate dura și 10-20 de ani, chiar dacă s-ar tripla ritmul de până acum..

Bogdan Olteanu: 
La multe se poate măsura în mulţi ani. Important este să o începi. Nimic nu se termină până nu începi şi la noi sunt câteva reforme care nu au fost încă începute.
E un alt element care, din nou, nu putem să-l vedem altfel decât la reforme structurale, chiar dacă e vorba de o punere în aplicare de ceva ce pare foarte tehnic – trebuie să legăm provinciile ţării prin infrastructură.
Asta a devenit o problemă structurală pentru că economia românească s-a enclavizat. 
Există această izolare dramatică a zonei de est, a Moldovei, există dificultăţi în zona de sud. Nu e o izolare, dar există dificultăţi şi doar insule economice în sudul ţării unde economia se dezvoltă, în timp ce alte zone rămân neaccesate.
Trebuie să străpugem munţii ca în urma acestei penetrări a infrastructurii să vină şi dezvoltare economică. V-am dat trei, putem să vorbim şi despre altele, putem să vorbim de turism, de pensii.


Cristian Grosu: 
Să vorbim despre sistemul de pensii și problemele de acolo – o problemă care implică foarte mult politicile viitorului iminent

Bogdan Olteanu: 
Asta e o politică guvernamentală pe care trebuie să o propună cei aleşi, dar ce putem noi să zicem privind din această parte este realitatea problemei.
Deficitul bugetului de asigurări sociale, al celui de pensii a devenit dramatic. Cum se rezolvă acest lucru, sigur că ţine de ideologii şi pot exista ideologii de diverse naturi care să vină cu soluţii.



Componenta geopolitică și componentele economice: a amâna aderarea nu înseamnă că poți amâna reformele


Cristian Grosu: 
Credeţi că există un plan pe care niște tipi care știu cum stau lucrurile îl ţin ascuns? Dar că, până la urmă, știu ce au de făcut?

Bogdan Olteanu: 
Nu, nu cred aşa ceva.


Cristian Grosu: 
Atunci care ar fi aşteptările realiste că s-ar putea urni ceva în următorii unu, doi, trei ani?

Bogdan Olteanu: 
Eu sunt convins că există aşteptări reale şi dacă ştim să credem în noi, atunci ne vom uita înapoi în istoria apropiată şi vom vedea că s-au mai făcut asemenea acţiuni care să strângă energiile naţiei.
Dacă e să ne uităm la planul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, unde am strâns consens naţional, unde a existat consens nu doar pentru angajamentul iniţial ci şi pentru toţi paşii ulteriori.


Cristian Grosu: 
Oare cele două situații se compară? Atunci exista un soi de presiune privind aderarea la UE, la NATO. Acum presiunea privind aderarea nu mi se pare la fel de mare.
În definitiv, care ar fi miza aderării la euro cât mai curând? Are şi o componentă politică şi să ne aşteptăm mai degrabă de la acea componentă politică a aderării la progrese, sau ea rămâne blocată doar în zona economică şi atunci o să creştem după ritmul şi pasul nostru?

Bogdan Olteanu: 
Eu v-aş da trei dimensiuni aici.
Una este cea de responsabilitate publică. Românii, spre deosebire de cetăţenii practic tuturor celorlalte ţări din regiune îşi doresc în continuare aderarea la euro. După toate cercetările, sondajele europene, două treimi dintre români doresc aderarea la euro. Serviciul public, cei care conduc România trebuie să pună în aplicare dorinţa românilor şi ăsta e un element de accountability care poate părea aşa, prea frumos ca să fie luat în serior, dar până la urmă de asta eşti în serviciul public, ca să pui în aplicare ceea ce publicul vrea.
Trecând peste această chestiune principială, eu văd două elemente, unul, să-i zicem, geopolitc şi unul economic.
Cel geopolitic, dacă vreţi, e similar judecăţii baltice: e bine să fii cât mai aproape de core în vremuri furtunoase.
Cel economic, aici am să lungesc un pic, nu mult, vorba, poate că una dintre reticenţele importante pe care le putem intui în a demara acest program de reforme este că aceste reforme nu sunt uşoare.
Reformele structurale nu sunt uşoare şi pe termen scurt au consecinţe dureroase. Şi poate că există această percepţie printre cei care iau decizii că dacă amâni trecerea la euro poţi să amâni şi aceste reforme. Nu cred că e o teorie corectă.
Convergenţa reală în sensul creşterii nivelului de trai ai românilor trebuie să fie un obiectiv în sine. Mai mult decât atât. Convergenţa reală în sensul creşterii rezilienţei economiei româneşti faţă de şocuri e necesară cu atât mai mult dacă rămâi înafară pentru că, hai să fim sincer, hai să ne gândim la o situaţie de criză.
E mai uşor să rezişti unei situaţii de criză – economică, politică, de orice altă natură – în interiorul zonei euro sau în afara ei? Şi aici, criticii zonei euro, înainte să se pronunţe, e bine să se uite la Grecia şi să se gândească dacă Grecia ar fi beneficiat de sprijinul de care a beneficiat dacă se afla în afara zonei euro – de sutele de miliarde de euro.


Cristian Grosu: 
Să zicem că ar prevala componenta politică sau geopolitică, în aderare, iar reformele – om mai vedea. Cum ar arăta reformele structurale făcute după aderare?

Bogdan Olteanu: 
Eu cred că, oricum, reformele structurale vor continua şi după aderare. Pentru a rămâne competitivi trebuie să fim într-o permanentă luptă de a duce mai departe forţa de a creşte economic. Şi avem un exemplu bun, zic eu, în vecinătate – Slovacia.
Slovacia a făcut reforme structurale înainte de aderare, dar a continuat reformele structurale după aderare şi, ca să o comparăm cu termenul său obişnuit de comparaţie, Cehia, dacă în urmă cu 20 de ani între ele părea a fi o prăpastie, dacă la momentul aderării lor în 2004, între Cehia şi Slovacia era o diferenţă de PIB pe capita de circa 10 procente, acum această diferenţă aproape s-a echilibrat.
Slovacia a reuşit să recupereze decalajele cu o viteză remarcabilă prin restructurări, prin reforme, prin creşterea productivităţii până la urmă, că asta este esenţa. A rămas şi a devenit tot mai competitivă. Poate fi un exemplu interesant cu atât mai mult cu cât industriile care s-au dezvoltat în Slovacia sunt şi industriile care se dezvoltă în România. Sigur, păstrăm proporţiile legate de populaţie. Slovacia este o ţară mai mică şi ca populaţie şi ca suprafaţă şi asta întotdeauna îţi uşurează misiunea, dar misiunea noastră este cea pe care o avem ca români.



Ne preocupă evoluțiile pe piața forței de muncă


Cristian Grosu: 
Sunt indicatorii din tabloul de bord, pe care toată lumea stă cu ochii şi care configurează până la urmă stabilitatea macroeconomică. La ora asta, aşa cum vedem în toate părţile, este unul dintre marile atuuri ale României, inclusiv la competitivitate. De unde atunci teama aceasta pe care am văzut-o în primăvara şi vara aceasta în privinţa derapajelor sau stricării echilibrelor macro? Bun, dăm deoparte deficitul bugetar pentru că acolo lucrurile sunt foarte evidente. Până la urmă şi acela ar putea fi ţinut sub control printr-o reducere a cheltuielilor. De unde, totuşi, teama aceasta că având un echilibru macroeconomic atât de bun, el ar putea fi foarte uşor stricat, prin niște măsuri fiscale punctuale ?

Bogdan Olteanu: 
Aţi folosit o metaforă foarte bună, cea a derapajului. Derapajul, ştie orice şofer, se produce pornind de la o situaţie bună. Eşti pe şosea, pe drumul pe care trebuie să mergi, la un moment dat faci o greşeală şi derapezi şi ieşi de pe şosea. În orice moment în care mergi bine poţi să faci acea greşeală care te scoate de pe şosea.


Cristian Grosu: 
Da, dar derapajul presupune o forță serioasă ca să împingă un bolid în decor

Bogdan Olteanu: 
Există riscurile unor politici greşite care să ne împingă în afara traseului. Unul ar fi, sigur, periclitarea deficitului bugetar.
Pot exista politici care să pună în pericol stabilitatea contului curent, care să încurajeze importurile în dauna exporturilor, de exemplu. Pot exista politici şi ceea ce apare în acest moment a fi o evoluţie mai puţin favorabilă pentru România e creşterea costului unitar al forţei de muncă, acolo privim cu o anumită preocupare, pentru că a crescut destul de mult în ultimii ani şi asta înseamnă o scădere a productivităţii practic.
Scăderea productivităţii te face de îndată mai puţin competitiv. Aici sigur că poate apărea şi un efect indirect al majorărilor posibile de salarii din sectorul public care ar exercita presiuni şi în sectorul privat.


Cristian Grosu: 
Apropo de Codul Fiscal şi de avantajele care sunt aşteptate să se vadă în economie. Care ar fi cele mai realiste aşteptări privind efectele noului Codul Fiscal? Vorbim, repet, de așteptări realiste nu se simulări și teorie. La ce să ne aşteptăm în 2016 sau în 2017?

Bogdan Olteanu: 
Eu aş vrea să mă rezum cât mai mult posibil la mandatul BNR-ului şi am încercat şi când am ieşit public. Am încercat să ne rezumăm la ceea ce ţine oarecum de mandatul nostru, nu la structura de venituri, nu la structura de cheltuieli. Ele sunt ale reprezentanţilor naţiunii.
Pe de altă parte, unde putem noi să vorbim este diferenţa dintre venituri şi cheltuieli şi noi am încercat să încurajăm menţinerea unei balanţe echilibrate între venituri şi cheltuieli, lăsând reprezentanţilor naţiunii dreptul de a decide de unde îşi colectează veniturile şi în ce mod şi cum cheltuie banii.
Cred că elementul fundamental al acordului politic care s-a încheiat la momentul adoptării Codului Fiscal este acel angajament al menţinerii deficitului bugetar sub 2% din PIB. Dincolo de asta există ideologii, există teorii care vor să încurajeze consumul, există alte teorii care vor să încurajeze creşterea forţei de muncă sau acumularea de capital, investiţiile.
S-a mers, în această formulă a Codului Fiscal în special pe încurajarea consumului şi este dreptul legitim al celor care legiferează. Cred că a fost bine că am fost convingători în a-i încuraja cel puţin să asume acest angajament al menţinerii deficitului bugetar sub 2% nominal.


Cristian Grosu: 
Domnul Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a spus că în cazul în care ar trece noua lege a salarizării în sfera publică, deficitul s-ar putea duce spre 4%. Cifra asta e plauzibilă?

Bogdan Olteanu: 
Eu înţeleg că noua lege a salarizării nu cuprinde un calendar de majorări ale salariilor, ci doar nişte ţinte ale salariilor, urmând ca majorările să se facă prin legislaţie subsecventă, legea bugetului sau alte legi anuale.
Atenție la inflația mascată de scăderea TVA. Inflația negativă a primilor 3 din UE ne dezavantajează


Cristian Grosu: 
Avem problema deflaţiei în UE, principalul nostru partener economic și comercial. Există vreun risc ca deflaţia să ducă cumva la încetinirea economiei ? Cât din probleme lor privind deflaţia am putea să le importăm?

Bogdan Olteanu: 
În acest moment, publicul nu are aşteptări deflaţioniste. Aşteptările inflaţioniste sunt în continuare, cele pe doi ani, ancorate inclusiv în intervalul nostru ţintit şi sperăm să rămână aşa şi vom încuraja publicul să îşi păstreze aceste aşteptări. Nu există o amânare a cheltuielii care e caracteristică perioadelor de deflaţie. Publicul nu amână consumul pentru a aştepta scăderi de preţuri.
În plus, cele două cauze principale ale reducerii de preţuri în România, pe a treia aţi menţionat-o dvs., sunt preţurile în scădere ale unor produse din zona euro, dar aş spune că cele două cauze principale, cel puţin până acum, au fost preţul petrolului, scăderea preţului petrolului şi măsurile fiscale, în special cele referitoare la TVA – cea care s-a luat începând cu iunie şi cea care a fost decisă şi urmează să se aplice începând cu 1 ianuarie.
Ambele vor avea consecinţe mai curând de natura creşterii consumului pentru că vor rămâne mai multe resurse la consumatori, pe de o parte, în cazul TVA-ului, pe de altă parte, de încurajare a economiei, a producţiei, prin scăderea preţului la resurse.
Poţi să intri în teorii acum, dacă asta nu cumva încurajează companiile mai puţin eficiente, dar astea sunt judecăţi pe termen lung şi eu nu cred că va exista o reducere a preţurilor petrolului în continuare, dramatică.
Mai curând există, se conturează această posibilitate a unei stagnări care sigur că va încuraja producătorii europeni. Noi în general suntem importatori neţi pe partea aceasta a lumii. Ne vom simţi mai bine cu preţuri ale input-urilor mai mici. Par a fi două cauze de inflaţie scăzută sau negativă care mai curând să încurajeze economia decât să o descurajeze.
Există mai curând îngrijorări la noi dacă aceste reduceri de preţuri nu vor alimenta o inflaţie latentă pe care să o regăsim după trecerea celor două efecte tranzitorii ale TVA-ului. Noi avem nişte simulări, sigur, simulările contrafactuale au întotdeauna o valoare teoretică. Am încercat să simulăm cât ar fi inflaţia dacă nu ar fi fost operate reducerile de TVA, cea din iunie şi cea care va urma şi inflaţia rămâne în intervalul ţintit, deci nu coboară dramatic. E în jurul ţintei.


Cristian Grosu: 
Cât ar fi în luna iunie, când s-ar deconta efectul de bază pe alimente?

Bogdan Olteanu: 
La sfârşitul acestui an, evaluarea noastră în acest moment este că inflaţia va fi undeva 0,6-0,7%, încetând efectul primei reduceri de TVA, dar persistând efectul celei de-a doua. După dispariţia celui de-al doilea efect de bază ne aşteptăm că o să ajungem cu inflaţia undeva la ţintă, deci 2,5%, undeva la mijlocul lui 2017.
După începutul lui 2017 reintrăm în interval şi mergem spre ţintă. Poate părea puţin, dar depinde şi cu ce o comparăm. Dacă o comparăm cu mediile europene, nu e foarte puţin. Nu e foarte puţin şi ţinând cont de faptul că ne-am asumat să ne încadrăm în criteriile de la Maastricht care ştiţi că sunt mobile. Nu sunt unde ar fi trebuit să fie. Bineînţeles că ele atunci când au fost gândite n-au fost gândite în termene de inflaţie negativă sau apropiată de zero, dar trebuie să fim cât mai aproape de cei mai buni trei performeri ai inflaţiei. Cei mai bun trei performeri ai inflaţiei momentan sunt cu inflaţie negativă. Deci trebuie să fim undeva pe la unu şi ceva la sută ca să ne încadrăm în criteriile Maastricht.
Având în vedere aceste elemente aş spune că suntem atenţi la ceea ce se va întâmpla după 2017, începând din 2017, după trecerea celor două efecte de bază mai curând decât la situaţia aceasta tranzitorie cauzată de reducerile de TVA.
Suntem atenți la țările din regiune, unde fluxurile de portofoliu se pot scurge în funcție de politicile monetare


Cristian Grosu: 
La briefingul de miercuri, guvernatorul spunea că România depinde mai mult de trendurile din regiune în privinţa investiţiilor şi mai puţin de deciziile internaţionale. Aveţi idee la ce s-a referit şi dacă puteți să detaliaţi?

Bogdan Olteanu: 
E vorba despre investiţiile de portofoliu şi nu de investiţii directe, de fluxuri de capital.
Sigur că întotdeauna atractivitatea unei economii e dată de fundamentele interne. Asta e clar. Dar aici evoluţiile nu sunt dramatice şi atunci evoluţiile se fac mai curând cu oportunităţile alternative de investire, atunci când vorbim de fluxurile călătoare de capital, să nu zic migratoare că astăzi sună puţin peiorativ cuvântul. Şi, în general, ofiţerii de investiţii, analiştii de investiţii ai băncilor privesc regiunea, au alocări pe regiune şi fac apoi micile diferenţe între ţările din regiune. La randamentele extrem de scăzute astăzi cam peste tot, mici diferenţe de remunerare pot să facă fluxurile să se mute dintr-o parte în alta, dintr-o ţară în alta cu rapiditate, mai ales în interiorul aceleiaşi regiuni, unde disponibilitatea investitorului de a se muta e destul de facilă.
Noi avem cel puţin trei ţări în regiune cu care putem să ne comparăm şi cu care suntem de regulă comparaţi: Cehia, Polonia, Ungaria. Sigur că în Cehia politica monetară este extrem de relaxată. Astea sunt şi realităţile economice de acolo de multă vreme, inclusiv o inflaţie în jur de zero, fără cauze de natura ofertei cum e la noi, dar inclusiv fără petrol la Cehia.
Dar în Polonia şi Ungaria fundamentele sunt asemănătoare cu cele de la noi şi diferenţe majore faţă de Polonia sau Ungaria în politica noastră monetară ar putea să ducă la viraje bruşte, intrări sau ieşiri bruşte de capital. De asta, cel puţin în aceste perioade, suntem foarte atenţi şi la ce fac vecinii noştri şi probabil şi ei sunt atenţi la ce facem noi.


va urma























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu