Arkadi şi Boris Strugaţki
De exemplu: "Raţiunea este capacitatea fiinţei vii de a nu se comporta iraţional şi anormal".
― Da. Asta-i despre noi, concluzionă Nunan.
― Din păcate. Sau să zicem definiţia-ipoteză. Raţiunea este un instinct complex care încă nu s-a format. Se are în vedere că activitatea instinctivă este întotdeauna raţională şi firească. Vor trece un milion de ani, instinctul se va forma treptat şi vom înceta să mai facem greşeli, care probabil sunt proprietatea inalienabilă a raţiunii. Şi atunci, dacă în Univers se va schimba ceva şi vom muri, o să dispărem fericiţi pentru că ne-am dezvăţat să mai greşim, cu alte cuvinte, nu vom mai încerca diferite variante neprevăzute în programele rigide.
― Bine, dar din tot ce-ai spus rezultă ceva ... înjositor.
― Mă rog. Atunci, încă o definiţie foarte înălţătoare şi distinsă: "Raţiunea este capacitatea de a folosi forţele lumii înconjurătoare fără distrugerea acestei lumi".
Nunan se schimonosi şi clătină din cap dezaprobator.
― Nu. E prea de tot ... Dar cum rămâne cu omul, care, spre deosebire de animale, este o fiinţă cu o necesitate nemărginită de a cunoaşte tot mai mult? Am citit undeva despre asta.
― Şi eu. Dar toată nenorocirea este că omul, în orice caz omul de rând, depăşeşte uşor această necesitate de a cunoaşte. După mine, asemenea necesităţi nici nu există. Poate doar necesitatea de a înţelege, iar pentru asta nici nu e nevoie de cunoştinţe. Ipoteza despre Dumnezeu, de exemplu, dă o posibilitate inegalabilă de a înţelege absolut totul, fără a cunoaşte nimic ... Dă-i omului un sistem simplificat al lumii şi poţi să-i explici orice pe baza acestui model. O asemenea concepţie nu necesită nici un fel de cunoştinţe. Câteva formule învăţate, plus aşa-numita intuiţie, aşa-numita îndemânare practică, precum şi bunul-simţ.
― Stai un pic. (Nunan termină berea şi trânti halba pe masă.) Nu te abate. Hai s-o luăm aşa. Omul s-a întâlnit cu o fiinţă extraterestră. Cum o să afle ei, unul despre altul, că amândoi sunt fiinţe raţionale?
― Habar n-am, îi răspunse Valentin, vesel. Tot ce am citit în privinţa asta nimereşte într-un cerc vicios. Dacă sunt capabili de a stabili contactul, înseamnă că sunt raţionali. Şi invers. Dacă sunt raţionali, sunt capabili de a stabili contactul. Şi, în general, dacă o fiinţă extraterestră are onoarea de a fi înzestrată cu psihologie umană, înseamnă că este o fiinţă raţională. Uite-aşa.
― Hai, că-mi place! exclamă Nunan. Şi eu am crezut că la tine toate sunt puse pe rafturi, în ordine ...
― Să pună pe rafturi poate şi maimuţa, remarcă Valentin.
― Nu, stai un pic, protestă Nunan. Nu ştia de ce, dar se simţea păcălit. Dar dacă nici tu nu cunoşti lucruri aşa de simple ... în sfârşit, dă-o-ncolo de raţiune. Dar în privinţa Vizitei? Totuşi, ce părere ai de Vizită?
― Mă rog, zise Valentin. Imaginează-ţi un picnic ...
Nunan tresări.
― Cum ai spus?
― Un picnic. Închipuieşte-ţi o pădure, un drum, o poieniţă. De pe drum vine o maşină şi se opreşte în poieniţă. Din maşină ies tineri; apar sticle, coşuri cu mâncare, fete, tranzistori, foto şi cineaparate. Se face un foc, se pun corturile, se dă drumul la muzică, iar dimineaţa o întind. Animalele, păsările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază la tot ce s-a petrecut, ies din adăposturile lor. Şi ce văd? Pe iarbă s-a scurs ulei de motor, benzină vărsată, bujii şi filtre de ulei aruncate ici-colo. Peste tot zac cârpe, becuri arse, cineva a uitat o cheie. De pe apărătoarele de protecţie ale roţilor s-a scurs murdăria, care s-a lipit de prin cine ştie ce mlaştini ... Şi, bineînţeles, urme de foc, cotoare de mere, hârtii de la bomboane, cutii de conserve, sticle goale, o batistă, poate vreun briceag, ziare vechi şi rupte, eventual şi nişte monezi, flori veştejite din alte poieniţe ...
― Am înţeles, zise Nunan. Un picnic la marginea drumului.
― Exact, Un picnic la marginea unui oarecare drum cosmic. Şi mă mai întrebi dacă se vor întoarce sau nu?
― Dă-mi o ţigară. Nu ştiu cum, dar parcă îmi imaginam altfel.
― E dreptul tău.
― Deci nici măcar nu ne-au observat?
― De ce să nu ne observe?
― Adică, nu ne-au dat nici cea mai mică atenţie ...
― Ştii, eu în locul tău nici nu m-aş supăra, îl sfătui Valentin.
Nunan trase din ţigară, începu să tuşească şi o aruncă.
― Tot un drac, se încăpăţână el. Nu se poate ... Naiba să vă ia de savanţi! De unde aveţi atâta dispreţ faţă de om? De ce vreţi tot timpul să-i înjosiţi? ...
― Stai un pic. Ascultă-mă. "O să mă întrebaţi de ce este măreţ omul? cită el. Pentru că a creat o a doua natură? Pentru că a descătuşat puteri aproape cosmice? Pentru că într-un timp extrem de scurt a stăpânit planeta şi şi-a făcut o fereastră spre Univers? Nu! Este măreţ pentru că a rezistat şi are intenţia să reziste şi mai departe".
Se aşternu tăcerea. Nunan era îngândurat.
― Se prea poate ... ezită el. Bineînţeles, că din punctul ăsta de vedere ...
― Nu trebuie să te superi, zise Valentin binevoitor. Picnicul este doar ipoteza mea. Şi nu este practic o ipoteză, ci doar aşa, o imagine ... Aşa-zişii xenologi serioşi încearcă să emită nişte versiuni mult mai solide şi mai plăcute pentru amorul propriu al omenirii. De exemplu, că nu a fost nici o Vizită, ea urmând să aibă loc mai târziu. O oarecare raţiune superioară ne-a aruncat pe Pământ nişte containere cu eşantioanele culturii sale materiale. Se aşteaptă ca noi să studiem aceste eşantioane pentru a face saltul tehnologic necesar trimiterii semnalului de răspuns. Iar asta va însemna că suntem pregătiţi pentru un contact real. Ei, ce zici?
― Ei, aşa-i mult mai bine, zise Nunan. Văd că printre savanţi mai sunt şi oameni cinstiţi.
― Dacă mai vrei încă una ... Vizita a avut loc într-adevăr, dar ea nu s-a terminat. Practic ne aflăm încă în starea de contact, numai că nu bănuim asta. Extratereştrii s-au cuibărit în Zone şi ne studiază meticulos, în acelaşi timp pregătindu-ne pentru "minunile cumplite ale viitorului".
― Aşa am zis şi eu, se bucură Nunan. Aşa cel puţin se explică zgomotele misterioase ce se produc în ruinele uzinei. Apropo, picnicul tău nu explică hărmălaia de-acolo.
― Păi, de ce nu-l explică? îl contrazise Valentin. Poate că una din fete a uitat în poieniţă vreun ursuleţ mecanic ...
― Hai, lasă-te de-astea, protestă Nunan. N-am ce zice ... ursuleţ. Se cutremură pământul, nu alta ... Dar s-ar putea să fie şi-un ursuleţ ... Bere vrei? Rozalia! Hei, bătrânico! Două beri la domnii xenologi ... Şi totuşi e foarte plăcută discuţia noastră, îi zise lui Valentin. Ca un fel de spălare a creierelor. Parcă mi-aş fi pus sare amară sub ţeastă. Uite-aşa, munceşti şi iar munceşti, dar pentru ce, de ce, ce-o să se întâmple, ce va fi, cu ce se-mpacă inima ...
Veni şi berea. Nunan sorbi, privind pe deasupra berii cum Valentin, cu o expresie de îndoială şi dezgust, îşi cercetează halba.
― Ce, nu-ţi place? întrebă, lingându-şi buzele.
― Păi, eu nu prea beau, zise Valentin.
― Chiar aşa? se miră Nunan.
― Şi ce-i cu asta? Trebuie să existe în lumea asta măcar un singur om care să nu bea. (Şi împinse halba hotărât). Dacă-i aşa, mai bine comandă-mi un coniac.
― Rozalia! urlă imediat Nunan, complet înveselit.
Când veni şi coniacul, zise:
― Şi totuşi nu se poate aşa. Nu mă refer doar la picnicul tău. Chiar dacă acceptăm versiunea că Vizita este un preludiu la un contact, tot nu e bine. Am înţeles: "brăţări", "biberoane" ... Dar "piftia vrăjitorului" pentru ce? Dar "chelia ţânţarului"? Sau "puful" ăla respingător ...
― Scuză-mă, îl întrerupse Valentin, luând o felioară de lămâie. Nu prea înţeleg terminologia asta. Iartă-mă, ce "chelie"?
Nunan râse.
― Ăsta e folclorul, explică el. Jargonul de lucru al stalkerilor. "Chelia ţânţarului" este zona gravitaţiei uriaşe.
― A! Concentratorii gravitaţionali. Deci gravitaţia direcţionată. Aş fi discutat despre asta cu cea mai mare, plăcere, dar n-o să înţelegi nimic.
― De ce să nu înţeleg nimic? Sunt totuşi inginer.
― Pentru că nici eu nu înţeleg. Am un sistem de ecuaţii, dar habar n-am cum să-l explic. Iar "piftia vrăjitorului" este probabil gazul coloidal?
― El este. Ai auzit probabil de catastrofa din laboratoarele Kerrygan.
― Am auzit câte ceva, confirmă, fără chef, Valentin.
― Deştepţii ăia au pus containerul de porţelan ce conţinea "piftia" într-o cameră perfect izolată ... adică aşa au crezut, că izolarea este totală ... dar, când au deschis containerul cu un manipulator, "piftia" s-a revărsat, a trecut prin metal şi plastic ca apa prin sugativă, a ieşit afară şi tot ce-a atins s-a transformat de asemenea în "piftie". Au pierit treizeci şi cinci de oameni, au fost mai mult de o sută de mutilaţi, iar în laborator n-a mai rămas nimic întreg. Trebuie să fi fost pe-acolo măcar o singură dată. Era o construcţie minunată! Dar acum "piftia" s-a scurs la etajele inferioare şi în subsoluri ... Iată preludiul contactului.
Valentin se strâmbă.
― Da. Ştiu toate astea. Totuşi eşti de acord, Richard, că extratereştrii n-au nici un amestec. De unde să ştie ei despre existenţa complexelor industrial-militare?
― Ar fi trebuit să ştie, zise Nunan sfătos.
― Şi ţi-ar fi răspuns: "Trebuia să distrugeţi de mult aceste complexe industrial-militare".
― Adevărat, aprobă Nunan. Dar dacă sunt atât de puternici, n-ar fi fost mai bine să se ocupe ei de asta?
― Adică propui amestecul în treburile interne ale omenirii?
― Hm! Bineînţeles că aşa putem ajunge departe. Dar, hai mai bine să revenim de unde am plecat. Cum se vor termina toate astea? Uite, de pildă, voi savanţii. Nu speraţi să primiţi din Zonă ceva fundamental, care să fie într-adevăr capabil să răstoarne ştiinţa, tehnologia şi modul de viaţă?
Valentin goli paharul şi dădu din umeri.
― N-ai nimerit adresa, Richard. Mie nu-mi place să visez la cai verzi pe pereţi. Când e vorba despre lucruri atât de serioase, prefer scepticismul prudent. Dacă avem în vedere ceea ce am obţinut deja, înaintea noastră se desfăşoară un spectru întreg de posibilităţi, dar nu putem spune nimic sigur.
― Rozalia! încă un rând de coniac, strigă Nunan. Bine. Atunci hai s-o luăm din alt punct de vedere. După părerea ta, ce aţi obţinut deja?
― Poate o să ţi se pară amuzant, dar cam puţin. Noi am descoperit destule minuni. Uneori am învăţat să le folosim pentru necesităţile noastre. Chiar ne-am obişnuit cu ele ... Maimuţa apasă pe un buton roşu, primeşte o banană, apasă pe un buton alb, primeşte o portocală, dar cum să capete bananele şi portocalele fără butoane, nu ştie. Şi ce legătură au butoanele cu bananele şi portocalele, ea, de asemenea, nu înţelegea. Să luăm de exemplu "bateriile" AV. Am învăţat să le folosim. Am descoperit chiar condiţiile în care se înmulţesc prin divizare, dar nici până acum n-am reuşit să fabricăm măcar una. Nu le înţelegeam structura şi, judecând după toate, nici n-o s-o cunoaştem prea curând ... Mai este un aspect. Obiectele cărora le-am găsit utilitatea. Le folosim, deşi e aproape sigur că nu procedăm la fel ca extratereştrii. Sunt absolut sigur că în majoritatea cazurilor batem cuie cu microscoape ... Şi totuşi folosim AV-uri, "brăţări" care stimulează procesele vitale ... deferite tipuri de mase cvasi-biologice care au revoluţionat medicina ... Să numim această grupă de lucruri obiecte utile. Putem să spunem că, într-o oarecare măsură, omenirea a fost copleşită de ele, deşi niciodată nu trebuie să uităm că în lumea noastră euclidiană orice băţ are două capete.
― Îngrăşămintele chimice! se băgă Nunan.
Valentin sorbi un pic din pahar şi aprobă, dând din cap.
― Chiar aşa. Ne-am făcut de râs cu îngrăşămintele astea chimice. Sau folosirea AV-urilor în industria militară ... Dar nu mă refer numai la asta. Consecinţele folosirii fiecărui obiect util sunt mai mult sau mai puţin cercetate şi explicate. Acum e treaba tehnologiei. Poate peste vreo cincizeci de ani vom învăţa să ne fabricăm singuri sigiliile regale şi atunci vom putea să spargem nuci pe săturate. Mai complicat este cu o altă grupă de obiecte, tocmai pentru că nu le găsim nici o întrebuinţare. Calităţile lor sunt complet inexplicabile în cadrul imaginaţiei noastre actuale. De exemplu, capcanele magnetice de diferite tipuri. Ştim ce este o capcană magnetică. Kirill Panov ne-a lăsat o demonstraţie foarte elegantă. Dar nu înţelegem care este sursa acestui câmp magnetic puternic, cauza stabilităţii lui extreme ... nu înţelegem nimic. Putem doar să lansăm ipoteze fantastice referitoare la asemenea proprietăţi spaţiale pe care înainte nici nu le-am bănuit. Sau K-23 ... Cum numiţi voi biluţele acelea negre, frumoase, care sunt folosite ca bijuterii?
― "Stropi negri".
― Aşa, aşa. "Stropi negri" ... Frumoasă denumire. Dar, ai auzit probabil de proprietăţile lor. Dacă trecem o rază de lumină printr-o asemenea biluţă, atunci lumina iese din ea cu întârziere şi această întârziere depinde de greutatea biluţei, de mărimea ei şi de încă nişte parametri. Frecvenţa luminii ieşite este întotdeauna mai mică decât cea a luminii intrate ... Ce-nseamnă asta? De ce? ... Există o idee nebunească, conform căreia aceşti "stropi negri" sunt regiuni gigantice spaţiale cu alte proprietăţi decât cele ale spaţiului nostru şi care au luat asemenea formă compactă sub influenţa spaţiului nostru ... (Valentin scoase o ţigară şi o aprinse.) Pe scurt vorbind, obiectele acestei grupe sunt cu desăvârşire inutilizabile pentru practica omenească, deşi din punct de vedere pur ştiinţific au o importanţă fundamentală. Ele sunt răspunsuri căzute din cer la întrebări pe care nici măcar nu ştim să le punem. Susmenţionatul sir Isaac poate că n-ar fi înţeles laserul, dar, în orice caz, ar fi înţeles că aşa ceva este posibil şi asta poate că ar fi influenţat foarte puternic concepţia lui ştiinţifică. Nu mai intru în amănunte, dar existenţa unor asemenea obiecte, ca "inelul alb", "capcanele magnetice", K-23, a eliminat dintr-o dată un câmp întreg de teorii înfloritoare şi a trezit la viaţă idei complet noi. Şi mai există şi o a treia grupă ...
― Da, se grăbi Nunan. "Piftia vrăjitorului" şi altele ...
― Nu, nu. Toate astea trebuie să le punem ori în prima, ori în a doua grupă. Am în vedere obiectele despre care ştim numai din auzite şi pe care niciodată nu le-am ţinut în mână. Dick-Vagabondu’, fantomele vesele, maşina dorinţelor ...
― O clipă, o clipă, se precipită Nunan. Ce mai e şi asta?
Valentin râse.
― Vezi ... Şi noi avem jargonul nostru de lucru. „Dick-Vagabondul” este acel ursuleţ mecanic ipotetic care-şi face de cap prin ruinele uzinei, iar "fantomele vesele" sunt nişte turbioane periculoase care se formează în câteva regiuni ale Zonei.
― E prima dată când aud de aşa ceva, zise Nunan, dar "maşina dorinţelor", înţeleg că este acel faimos Glob de Aur ... Dumneata crezi în Globul de Aur, domnule savant?
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu