marți, 21 iunie 2016

Maitreyi (11)


Mircea Eliade








Din jurnalul lunii următoare:
"Noi doi, singuri, discutînd despre virilitate; Walt Whitman, Papini şi ceilalţi. Ea a cetit puţin, dar mă ascultă. Ştiu că mă place. Mi-o spune. Mărturiseşte că s-ar da ca într-un poem din Tagore, pe plajă, în început de furtună. Literatură."


"Patima creşte, delicios şi firesc amestec de idilă, se­xualitate, prietenie, devoţie. Cînd stau lîngă ea pe covor, cetind împreună, dacă mă atinge, sunt excitat şi mă tur­bur nebuneşte. Ştiu că şi ea e turburată. (Notă. Nu e ade­vărat. Maitreyi n-a simţit niciodată patima în timpul acela.) Ne spunem multe prin literatură. Cîteodată ghi­cim amîndoi că ne vrem. (Notă. Inexact; Maitreyi era cîştigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu de ispită. Nici nu-şi închipuia pe atunci ceea ce poate însemna pasiunea.)"


"Cea dintîi seară şi noapte (pînă la 11) petrecută singur cu Maitreyi, traducînd Vallaka lui Tagore şi discutînd. In­ginerul, întorcîndu-se de la un dineu în oraş, ne-a surprins în odaia ei, la taifas. Eu, calm, am continuat să vorbesc. Maitreyi s-a zăpăcii, a apucat volumul de poeme şi l-a des­chis; iar cînd a intrat d-l Sen în odaie, i-a spus:

― Învăţăm bengali...

Aşadar, şi ea minte?! (Notă. Jurnalul acesta e exasperant. De ce trebuie să sufăr atîta ca să înţeleg un ingur om? Pentru că, mărturisesc, nu înţelegeam nimic din Maitreyi pe atunci, deşi credeam că o iubesc şi că sunt iubit. Ea nu minţea, ci uita numai. Uitase că venisem la ea pentru Vallaka şi, cînd a intrat inginerul, şi-a adus aminte, firesc. Dacă ar fi fost altcineva, ar fi continuat conversaţia, dar în faţa părintelui nu vorbea niciodată, de aceea s-a reîntors la carte.)"


"I-am adus astăzi lotuşi, atit de mulţi, încît, luîndu-i în braţe şi mulţumindu-mi, nu i se mai vedea faţa. Sunt sigur că Maitreyi mă iubeşte. (Notă. Cît mi-a trebuit pînă să înţeleg!) Scrie poeme pentru mine şi-mi recită ziua întreagă versuri. Eu nu o iubesc. O admir enorm şi mă excită: totul, carnea, ca şi sufletul. Am surprins ceva nou în ea. Vorbeam cu Lilu şi i-am spus că voi repeta anu-mite lucruri, auzite de la ea, soţului.

― Şi ce îmi va putea face? întrebă insinuant Lilu.

― Ştiu eu, nu mă pricep în lupte conjugale, am răspuns

― O va pedepsi, într-un fel sau altul, accentuă Maitreyi şi repetă cuvintele, rîzînd, cînd am rămas singuri.

Aşadar, şi ea ştie?... De altfel, mi-a mărturisit că ar vrea să dea într-o nebunie, ntoxicată de dragoste sau de patos. Aflu sincerităţi inaccesibile celorlalţi, pe care nu le-aş fi bănuit în cele dintîi zile ale prieteniei noastre, (Notă. Adevărul era că Maitreyi se juca pur şi simplu şi, chiar după ce Lilu îi destăinuise în ce constă dragostea de soţie, ea nu înţelegea nimic şi repeta anumite lucruri, numai pentru că o desfătau.)"


"Escapada noastră ― Maitreyi, Lilu, Mantu şi cu mine ― la un cinematograf de cartier, unde rula un film indian cu Himansural Ray. Cît da mult ne-am vorbit, apropiaţi, şi cît am rîs. Dar la plecare a avut o criză şi şi-a pierdut conştiinţa. Nu ştiam cum să mi-o explic: întunerecul, subiectul filmului sau spasm sexual, datorit apropie­rii mele? Ştiu că e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfîntă. De fapt, acesta e miracolul femeiei indiene (veri­ficat şi de confesiunile prietenilor mei bengalezi): o fecioară care ajunge amantă perfectă în cea dintîi noapte."


"Maitreyi îmi insinuează o idilă cu un tînăr superb, un bengalez la studii în Anglia. Aşadar, urmează itinerariul tuturor mediocrităţilor sentimentale... (Notă. Fa voia numai să-mi mărturisească hotărîrea de a renunţa ia tot ceea ce se întîmplase înainte de mine.)"


"Aduc iarăşi flori. Ea e supărată că am dat şi celorlalte fete, şi d-nei Sen. Cred că Mantu a observat familiarita­tea noastră, căci intervine prompt cînd suntem singuri şi, deşi Maitreyi îi spune că e private talk, el tot rămîne.

Am fost la cinematograf cu inginerul, care îmi vorbeşte trist de amânarea călătoriei în Franţa. Mi s-a părut mie sau a insinuat o eventuală unire a mea cu Maitreyi? Cînd mă întorc, mă întreb dacă, într-adevăr, mi-e dragă, deşi tot timpul, în maşină, eram intoxicat de imaginea patului nostru nupţial."


"Continuu o strategie care mă amuză. Mă feresc să întîlnesc pe Maitreyi, prefăcîndu-mă că mi-e teamă, că sunt îndrăgostit nebun etc. Mi-a vorbit azi-dimineaţă aproape forţîndu-mă s-o primesc în camera mea. Intimitatea aceasta cu o indiană e ceva nemaipomenit. Nici eu nu ştiu cum s-o sfîrşi. Mă turbură, mă fascinează, dar nu sunt îndrăgostit. Mă amuz numai."


"Neaşteptată volte-face din partea Maitreyiei. Eu mer­sesem prea departe, simulînd o devoţie de copil (credeam că acesta e drumul către inima oricărei indiene). Dar Maitreyi nu e numai o fecioară indiană, ci şi un suflet original, cu o voinţă stranie. O dezgustă devoţia, adorarea băr­baţilor, îmi spune (înţelegîndu-mă şi pe mine alături de ceilalţi admiratori platonici). E comun, e banal, copilăresc. Urăşte sau dispreţuieşte pe admiratori. Visează un bărbat excepţional, deasupra sentimentelor şi sentimentalismului. Atitudinea mea o enervează.

Bun! Dacă e adevărat ce spune, schimb tactica. Deja farmecul senzual care mă copleşea în timpul convorbirilor noastre a dispărut îndată ce mi-a mărturisit acestea. Sunt de-acum mult mai liber, mai liberat. Ard de nerăbdare s-a întâlnesc iarăşi în camera mea, s-o văd cum va reacţiona. Voi arăta Maitreyiei că nu-mi pasă de dragostea ei. Ştiu că mă iubeşte. Nu se poate ascunde. Ştiu că e legată de mine. Iar dacă am rămîne singuri 24 de ceasuri, mi s-ar da fără şovăire.

Dar de ce mă insultă, pentru Dumnezeu? De ce îmi spune că îi repugnă dragostea comună? Este altceva mai bun?"


"Nici o femeie nu m-a turburat atîta. Suferinţa mea senzuală e un blestem, în aceasîă lună aridă, cu atîtea lucrări pe cap. Să fie, oare, misterul trupului ei? Mă îndoiesc; mă turbură orice conversaţie care îmi insinuează primejdia, adică unirea mea cu Maitreyi, care se pune la cale. Ştiu că sunt în primejdia aceasta. Am atîtea probe zilnice. D-na Sen, îndeosebi, mă covîrşeşte cu simpatia-i maternă. Inginerul mă numeşte "copilul" său. (Notă. Nu înţelegeam nimic, fireşte!)"


"Seara, la masă, d-na Sen se plînge că o chem încă «doamnă», iar nu «mamă», cum e obiceiul în India. Are o blîndeţe sfîntă şi comunicativă, o inocenţă deconcertantă. O iubesc.

Se fac comentarii insinuante. Mantu cere să-l numesc «unchi», iar Lilu «tanti», deşi nu are decît 17 ani. Mă amuz.

Problema Maitreyiei. Dintr-un nimic ne-am supărat (de altfel, aceasta ni se întîmplă de două ori pe zi), şi a în­cercat tot felul de gesturi erotic-sentimentale ca să mă împace. Am lucrat mohorît tot timpul, închis la mine în cameră. Eram, însă, fericit, căci speram să se strice prie­tenia noastră prea familiară şi pasiunea noastră nemărturisită. Mi-era teamă că ajunsesem prea departe şi mă legam de orice pretext ca să dau înapoi. Dar nu; ca şi-a cerut scuze, şi jocul a reînceput. Simt că n-am să pot să mă stăpînesc mult."


"Aproape am sărutat-o astăzi după-amiază, singuri noi doi în odaie. Am făcut eforturi să n-o îmbrăţişez, într-atît era de excitată ea şi atît de înnebunit eu. M-am mulţumit să-i strîng şi să-i muşc braţul. Mai mult n-am vrut. Mi-e teamă, mi-e spaimă de mine. (Notă. Maitreyi n-a fost o clipă excitată, cum credeam eu. O turbura numai atitudinea mea. Ea voise să se joace, iar eu ajunsesem mult mai departe.)

Maitreyi e o fată rară; dar soţie nu va fi tot atît de mediocră ca oricare alta?

A venit mai tîrziu, spre seară, cu acel admirabil şal stacojiu, care o lasă aproape goală şi îi vădeşte sînii bruni într-o paloare ucigător de turburătoare. Ştiu că a îmbrăcat acest costum obscen şi fermecător pentru mine; inginerul e absent, altminteri n-ar fi avut curajul să-l îmbrace. (Notă. De fapt, nu era decît un costum de Rajputana, care se poartă de-a dreptul pe trup, nu peste pieptar, cum e obiceiul în Bengal.)

Maitreyi vine mereu în camera mea, vine fără nici un motiv şi întotdeauna insinuează sau provoacă. Pasiunea o face frumoasă. Senzual, carnal, e peste fire de ispiti­toare. Fac eforturi ca să o judec hidoasă, grasă, urît miro­sitoare şi să mă pot stăpîni. E un fel de «meditaţie prin imagini contrarii» ceea ce încerc eu. Adevărul este că nervii mi se consumă inutil, şi, de fapt, nu înţeleg încă nimic precis. Ce vor cu mine?"


"De dimineaţă, ceartă cu Maitreyi. Ea se simte jicnită pentru toate nimicurile şi ameninţă să nu vorbească cu mine o săptămînă. Azi i-am spus că nu-mi pasă, orice ar face ea. Faptul acesta m-a calmat şi m-a ajutat să lucrez. Lilu a venit să intervină, spunîndu-mi că «poeta e nespus de deprimată«. I-am răspuns că eu nu sunt supărat, dar dacă lucrul acesta o amuză... Cît de banale sunt toate femeile, înţelegeam eu. Aceeaşi melodie, aceeaşi în Europa sau în Asia, cu femei inteligente, stupide, perverse sau fecioare.

Seara am fost la cinematograf singur, petrecînd de minune. La cină, Maitreyi s-a aşezat îîngă mine, într-o sari superbă, veche de o sută de ani. Era plînsă, tăcută; de-abia a mîncat. «Mama» a înţeles totul. Mi-a mulţumit că am vorbit cu ea. După cină avem o mică «explicaţie». Maitreyi îmi spune că n-am înţeles-o atunci cînd am crezut că dispreţuieşte dragostea, simpatia..."


"Lupta a durat un sfert de oră. I-am strivit mîinile. Era fermecătoare zbătîndu-se; faţa i se contorsiona, lăcrăma, se ruga în gînd Ia Tagore. Încerca să-şi scoată mîmile prinse de încheieturi în pumnul meu; căci aceasta era lupta. Eram calm, experimentând detaşat de durerea fizică şi de orgoliu.

În sfîrşit, a trebuit să recunoască, era înfrîntă. Aceasta i-a dat o bucurie amestecată cu senzualitate amară. Ştiu că era fericită că eu am înfrînt-o. Dar suferea că maestrul ei spiritual, guru, nu o ajutase. Etc.

Cînd ne-am dus spre odaia ei, noi doi, singuri, ea mi-a şoptit:

― Mi-ai frînt mîinile!

I le-am luat fără să reflectez şi, mîngîindu-le, le săru­tam. Aceasta e extraordinar pentru India. Să ştie cineva, ar ucide-o! (Notă. Exageram.)

După masă, fără să-mi vorbească, mi-a zvîrlit în odaie o floare..."


"Cinematograf cu Maitreyi şi ceilalţi. A stat lîngă mine, fireşte. În întunerec mi-a spus că lucruri importante sunt de lămurit. Apoi, cînd a aflat că mă joc, că puţin îmi pasă de «sentimentele» ei, că o urăsc (minţeam), şi-a pier­dut calmul ei de regină (Cleopatra?) şi a început să plîngă. Nu am fost emoţionat.

A plîns a doua oară, la ieşire, violent. Eu i-am spus: «Maitreyi!» şi am tăcut penibil. În aceeaşi seară a plîns iarăşi la mine în odaie, nervos, acoperindu-şi faţa în şal. Totdeauna fără nici o lămurire. Dar a avut puterea să rîdă cînd au venit ceilalţi."

"Neaşteptate «explicaţii" cu Maitreyi. Ea a fost mai tare astăzi A plîns numai o singură dată. Eu m-am arătat nervos, desperat, insinuînd o plecare urgentă. Finalul a fost violent; am rugat-o să plece din odaia mea. M-am trîntit pe pat, simulînd o criză mai mare decît simpla mea Încurcătură. Am fost ridicol. Am făgăduit Maitreyiei eă vom ajunge iarăşi «prieteni». Ce stupid! Printr-o tactică idioată am «mărturisit» o sută de minciuni care mă bana­lizează pînă la greaţă, am făcut «scene» etc, etc... iar ea a fost de un calm admirabil. Mi-a spus că îşi are partea ci de vină în «glumele» noastre sentimentale. Pentru aceasta suferă, căci s-a coborît în ochii mei. Dar lucrurile tre­buie să se sfîrşească aici; să fim iarăşi prieteni.

Noaptea.

"Oh! Dar lucrurile nu sunt atît de simple. O iubesc mult, feroce, şi mi-e teamă de Maitreyi. Mi-a spus că suferă de răul pe care mi l-a făcut.

Mi-e teamă, dar mă bucur. Sufletul nu mi-e încă uscat de gîndurile noi şi nerezslvate. Pot fi încă pătimaş îndră­gostit, deşi nu sentimental. Dar, de fapt, ce-mi pasă mie dacă sunt sau nu sentimental?"


"Intoxicaţie? Cad victimă propriei mele farse? Astăzi, de dimineaţă şi pînă seara tîrziu, am fost «fericit*, înţele-gînd prin acest cuvînt tern un fluviu iraţional de senti­mente majore, vitale, restaurînd pofta de existenţă şi de joc. Eram gata să-i spun Maitreyiei: «Vrei să fii soţia mea?» şi sunt gata şi acum. Aş fi atît de fericit soţul ei! Atît de purificat, de senin..."


"După-amiază, conversaţie cu Maitreyi asupra maria­jului. Mă gîndesc mult şi mă închipui soţul ei, şef de familie şi miracol etic. Satisfacţii, linişte.

Seara îmi spune că e desperată că nu i-a scris Tagore. Poetul e pentru ea mai mult decît guru, e prieten, confi­dent, logodnic, zeu, poate amant. Îmi mărturiseşte că nimeni nu bănuieşte legătura lor. O iubire indiană. Sunt gelos? M-am hotărît să-i spun că e inutilă dragostea noas­tră; de acum, ea ştie tot, fie că i-am mărturisit, fie că i-am sugerat sau a înţeles singură (notă: totuşi, nu ştia nimic, nu înţelesese nimic precis), pentru că nu voi accepta ca soţia mea să fi iubit întâi pe altul. Ea a observat supărarea mea, oarecum severă şi emfatică. După cină n-am vorbit nimic. Mi-a trimis cuvîntul prin Khokha, spunîndu-mi că am jicnit-o. N-am răspuns.

Cîteodată, afacerea aceasta mă enervează, alteori mă amuză. În general, sunt intoxicat de dragoste, visez căsă­torie şi fii. Mă face să-mi pierd mult timp. Concentrarea mintală e dificilă. Dar nu voi renunţa la dragoste."


"Noaptea a fost cutremur. Am avut febră tot timpul. Azi-dimineaţă, cînd am întîlnit pe Maitreyi, i-am dăruit o carte scumpă."


"Zi de extraordinară emoţie, pe care mi-e peste putinţă s-o însemn aci. Pe scurt, Maitreyi m-a certat întrebîndu-mă unde vreau să ajung, căci neslăpinirea mea o compromite, că Mantu şi Khokha au început să afle etc. Plîngea cu spasme. Eu n-am scos un cuvînt. Eram mîhnit, o jicnisem. Dar şi pozam enorm.

Din nefericire, Khokha era pe verandă, alături de odaia mea, şi a auzit tot. Cînd Maitreyi a aflat asta, a început să plîngă mai desperat. Mi-a scris pe marginea unui plic că ar vrea să moară. Pentru o indiană, ceea ce ştie Khokha acum e dezonoare.

Totuşi, cînd s-a liniştit, mi-a deretecat prin odaie şi mi-a aranjat florile pe masă. Eu n-am vorbit."'


"Maitreyi a început să scrie o carte de poeme asupra «iluziilor şi miragiilor frumoase»."


"Azi, pe cînd îi povesteam destrăbălările felelor din Europa, ea m-a întrebat dacă sunt pur, şi numai gîndul că s-ar putea să nu fiu a înspăimîntat-o într-atât. Îneît a început să plîngă. Setea aceasta violentă, mistică, după puritate m-a emoţionat.

Pe seară, ajungînd iarăşi să vorbim despre căsătoria ei, ― cu un strein, un tînăr bengali care desigur că nu o va face fericită, recunoaşte Maitreyi ―, i-am mărturisit că marele meu păcat e acela de a fi născut alb (cred puţin în această mărturisire), că, dacă aş fi fost indian, aş fi avut alte şanse etc. Aceasta a nedumerit-o iarăşi, şi eu i-am pus marea întrebare: de ce nu putem fi noi căsătoriţi? De ce nu e îngăduită unirea noastră? Ea m-a privit înmărmu­rind şi a cercetat cu ochii în toate părţile, să vadă dacă nu m-a auzit cineva.

A început a spune că aşa e hotărît de soartă sau de Dumnezeu (eu o întrebasem dacă Dumnezeu a hotărît ast­fel sau prejudecăţile, dar mi-a răspuns că Dumnezeu îşi manifestă dorinţa prin prejudecăţi), că poate dragostea mea e numai o iluzie trecătoare etc. Fapt e că dragostea aceasta ― pe care o socotisem la început imposibilă, minoră, fan­tezistă ― şi atitudinea Maitreyiei, pe care o crezusem multă, vreme îndrăgostită de mine ― în timp ce ea nu e de nimeni ― mă stăpînesc şi mă duc departe; într-un suflet al meu. neştiut pînă acum, într-o margine de gînd unde mă simt fericit şi splendid. Nu ştiu cum să exprim toate sentimentele acestea revelate. Mă gîndesc serios la unire..."

***

Din ziua aceea am vâzut-o cu greutate. Rămînea tot timpul în odaia ei, scriind şi cîntînd. I-am trimis cîteva bilete inocente prin Lilu, la care nu mi-a răspuns. Am crezut o sumă de lucruri în prima noapte, apoi mai puţine, apoi n-am mai crezut nimic. Am observat că pot trăi foarte bine şi fără Maitreyi.


va urma




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu