marți, 21 iunie 2016

De la mine pân’ la mine

Mihaita Macoveanu








Bate vântul umbra-n vine,
Nici pământul nu mi-o ţine,
De se-aleg numai suspine
De la mine pân’ la mine.



Şi mă poartă legănat
Din oftat până-n oftat,
Şi mă poartă încetişor
De mă scutură de dor.



Blastemă, îmi dă târcoale
Cu cântarea ei de jale,
Dau copoii rotocoale,
Ceaţa s-a pornit la vale.



Vestejite crengi de ceară,
Închircite le coboară,
Le coboară, le ridică,
De te ia, curând, cu frică.



La coliba unui soare
Te cuprinde frigu-n şale.
Latră o caţea turbată
Părăsită şi plouată.



Numai zgomotul de moară
Huruie de-alaltă seară,
Gândurile le mai zboară
În gradina de-astă vară.



Unde-mi duc, spăşit, sentinţa,
De copil cu ochi de sat,
Fugărind după fiinţa
Ce-am uitat.



Un bătrân basarabean,
Priponit de după geam,
Cu un glas dulce de rai,
Îmi îngână un “mai stai!”



Eu eram şi nu eram!
Printre pietre mă-mpietream,
Printre frunze mă rupeam,
Printre ierburi mă stăteam



Şi cântam:
17 pietre, 12 frunze şi 5 fire de iarbă,
Ce au în comun cu mine,

Îmi încap în palma mea de toamnă.”




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu