sâmbătă, 18 iunie 2016

Ion Dodu Bălan: Personalităţile nu se creează distrugând, ci construind


Interviu realizat de Emanoil Toma



Fiind parte a acţiunii iniţiate de Biblioteca metropolitană Bucureşti „Nocturna bibliotecilor”, am avut şansa să-l întâlnesc pe distinsul meu profesor de la Universitatea Bucureşti, Ion Dodu Bălan. Nu l-am lăsat să-mi scape. Aşadar...




Ion Dodu Bălan



Emanoil Toma:
— Cine sunteţi, domnule profesor, pentru că lumea se pare că v-a cam uitat sau refuză să-şi mai amintească de dvs.

Ion Dodu Bălan:
— Iubitul meu coleg, uitarea e un lucru firesc. 
Este şi o romanţă care evocă uitarea, arătând clar că „uitarea e scrisă în legile omeneşti”. E o uitare firească pe care o impune trecerea ireversibilă a timpului. Şi mai este o uitare: cea condamnabilă, ticăloşită, care rupe legătura dintre oameni, care omoară amintiri, momente frumoase din trecutul lor. Pentru ce? Pentru nimic, crezând că uitând pe unul sau considerându-l expirat, el va fi o somitate a zilei. Personalităţile nu se formează, nu se creează distrugând, ci construind. Deci, observaţia dvs că s-ar putea într-un fel să chinui cam multă lume, îi spun faptul că sunt invitat la emisiuni radio, la televiziune, sunt prezenţă activă în România literară, ori în alte ziare şi reviste. Nu întotdeauna de vină este cel uitat. Eu cred că de vină sunt cei care uită. E un moment în care ar trebui să ne trezim pentru a ne păstra unitatea, solidaritatea, respectul reciproc, pentru a ne întări nu numai relaţiile personale. Toate astea duc la întărirea naţiunii noastre, a poporului nostru, a cărei fiinţă este destul de ameninţată.


Emanoil Toma:
— Pe mine mă deranjează acea pornire după care scriitorul ar fi pactizat cu regimul comunist, că n-ar fi fost în stare să se distanţeze, să se detaşeze de sistem. Prietenul meu, poetul Dumitru Pricop – fie-i ţărâna uşoară – nu credea în generaţii, dar clasifica pe cei de genul lui Gălăţeanu, Ianuş, ca fiind generaţia „douămiiştilor”.

Ion Dodu Bălan:
— În toate timpurile a existat o confruntare între generaţii. Din adânca antichitate greco-romană şi până azi a fost acea celebră gherilă. Dar unii o duc în contextul dintre tradiţie şi inovaţie. Sunt indivizi azi care vor să se evidenţieze pe ei prin condamnarea altora. Sunt indivizi care n-au scris poate nici un extemporal, o broşurică în viaţa lor şi se apucă să condamne pe Sadoveanu, pe Călinescu, pe Labiş, pe Arghezi, pe Fănuş Neagu.

E o falsă credinţă a lor că în felul acesta se impun şi rămân. Ca să rămână, trebuie să ai ceva în tine, dar cum n-are ce să rămână, în urma lor e pulberea. Pe de altă parte, trebuie să se înţeleagă pentru totdeauna că omul este tributar epocii în care trăieşte. Fiecare în felul lui. Cronicarul ne-a spus că nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub vremuri. Într-o epocă, reacţiile oamenilor pot să fie multiple şi felurite. Unii sunt într-un protest discret permanent, alţii acceptând. Nu există o epocă numai cu rele sau numai cu bune. Eu cred că primul lucru înţelept ar fi să se înţeleagă că fiecare epocă are tributul ei. Am pomenit câţiva scriitori. Înainte îi acuzau că au fost simpatizanţi ai regelui Carol al II-lea, precum Sadoveanu, Blaga. A trecut vremea, au venit alţii şi îi acuză, uneori chiar pe aceiaşi, că au fost şi colaboraţionişti cu comunismul. Eu ce remarc: sunt oameni care au fost permanent solidari cu marile valori creatoare, cu umanismul, cu limba neamului, cu identitatea lui spirituală. Dacă se înţeleg lucrurile, aşa se poate merge mai departe. Dacă nu, rămânem într-o permanentă luptă de clasă pe care au reintrodus-o „ăştia”.

Că e mai ascuţită uneori decât a fost cea marxist-leninistă.

După 1989 au fost cutremure, schimbări, delaţiuni, dar nu se poate înainta în istorie numai dărâmând. Iată în ce situaţie am ajuns acum, valorile noastre economice, spirituale, exact pentru că unii dintre ei sunt nemulţumiţi de trecut, dar în loc să identifice exact pe aceia pentru care au suferit, ei îi iau global.

Se iau ultimii cinci ani, dar se uită crimele din vremea Anei Pauker, a lui Iosif Chişinevski, Vasile Luca. Atunci au fost trimise în închisori sute şi sute de valori. Aceşti mercenari vor face rău unei culturi, reacţionează la ordinul unor persoane din afară. Contează că ei contribuie astfel la ruperea unităţii naţionale, mai rău decât a fost lupta de clasă în trecut.


Emanoil Toma:
— Cum vedeţi dvs. literatura actuală faţă de literatura de până în 1989?

Ion Dodu Bălan:
— Nu văd în ultimii 22 de ani apărând un roman.

Dacă dvs vă veţi ridica cu cărţile dvs la un anumit nivel ar fi foarte bine. Epocile literare îşi depun amprenta pe talentele autentice. Cât priveşte Cărtărescu, el mi-a fost student, i-am păstrat teza din anul III pe care i-am dat zece; e un foarte bun dascăl, dar ca experienţă literară, după părerea mea e foarte discutabilă. Şi în poezie şi în proză. Numai prin teribilism, să nu-şi închipuie nimeni că se construieşte o literatură.


Emanoil Toma:
— Vă mulţumesc.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu