Băgău (31)

IOANA BRADEA

păi eu în fiecare dimineaţă iau tramvaiul din intersecţia aia
de la Dristor, ştii? şi-n fiecare dimineaţă mă calcă tramvaiul şi-mi
stă mintea-n loc, mă minunez de fiecare dată realmente - cum
de mă calcă tramvaiu’ în fiecare dimineaţă... atîta am vrut să-ţi
spun, noapte bună.

noapte, bună, totu-i vis şi armonie, se ridică mîndra lună
peste-a nopţii feerie, dorm şi florile-n grăină, noapte buuună!

auzi, dragă, lasă porcăriile alea de poezii, că io nu pentru asta
am sunat, da?

da, Marcel, tu vrei să facem sex...

aşa, da.

cam ce-aş putea să fac eu pentru tine?

zi-mi orice numa’ să mă gat odată

îi zic orice numa’ să se gate odată, începe să respire mai sacadat - io îmi frec puia acuma, da’ să ştii că nu-mi place - reuşeşte să-mi spună printre gîfîituri - nu e aşa cum îmi imaginam eu... nu e aşa cum credeam cu o pizdă imaginară, cu senzaţii în direct

asta zic şi eu, iubitule, vai de oamenii care trăiesc în imaginaţie
da’ altă soluţie nu avem deocamdată, nu? aşa că e bună şi
o pizdă imaginară în definitiv

da

închide, aşez şi eu receptorul în furca lui domestică şi incep 
apoi să frec tacticos bucăţica de mochetă dintre picioarele 
scaunului, cu talpa sabotului, rămîne în urmă un ghemotoc de fire de păr numa’ al Corinei poa’ să fie după lungimea firelor şi după culoarea asta neagră, numa’ ea îşi mai scoate la sfîrşit peria şi îşi piaptănă pletele pe toate părţile pe stînga pe dreapta apoi bretonul apoi îşi prinde şuviţele cu palma desfăcută şi le aruncă peste ceafă, se îndoaie de mijloc şi smuceşte afară din claie ghemotocul de pâr suplimentar, se îndreaptă, mă aplec şi-l culeg de pe jos cu tot cu resturile alea de unghii tăiate cine ştie cînd şi le transport la coşul de gunoi, sună telefonu’ şi mă întreabă unu’ de poziţia mea preferată, mă aberez la greu, îl vrăjesc de nu se vede cu tot felu’ de chirceli închipuite acolo pe loc şi cu senzaţii de nebănuit, îl întreb şi eu da’ preferata lui care-ar fi, mă rog frumos?

arta dragostei

„arta dragostei"? asta e poziţia ta preferată? bine-aşa
mînca-ţi-aş, are prietenu’ meu o carte cu toate poziţiile în care
se poate face sex... da’ peste arta dragostei încă n-am dat...

ştiu! ştiu şi eu cartea aia! îi spune... ăăă ...KamaSumatra!

nu, îmi pare rău, titlu’ corect e Kama-Su-mă-ta - într-o limbă
pe cale de dispariţie, din păcate

ăhăhă, ce le mai ai cu limbile! ia spune, îmi dai şi mie o limbă
pe coaie?

da, iubitule, hai să trecem la lucruri serioase la futaiuri telefonice
miorlăieli de toate soiurile grohăieli aproape care nu costă
decît 9.950 de lei - primele cinşpe secunde şi următoarele la fel
melodioase şi minime ca volum orişicît pentru că dorm fetele
obosite pe cîte două scaune lipite-ntre ele, în timp ce altele mai
odihnite din fire discută acuma despre sanvişurile cu parizer pe
care mi le-a pregătit al meu, fată, să am de mîncare în noaptea
asta, îţi dai seama ce băiat scumpic mi-am tras? da’ al tău ce mai
face?

păi să socotim coane Fănică - maşina mea banii mei timpul
meu cravata mea sînt pi-o-nieeer - însă cînd vine vorba de băiat,
nici nu mai e nevoie să specifici substantivul însoţitor, zic fetele
al meu şi atunci e clar că numai despre fuckeru’ lor poate să fie
vorba în propoziţie, Nicole a introdus termenul ăsta în imaginarul
limbajului nostru colectiv şi numa’ ea ştie să-l spună ca pe un
alint cu un fel de duioşie greu de transmis sau explicat în cuvinte,
toate celelalte atunci cînd spun „fuckeru’ meu“ spun implicit
„cretinu’ ăla care mă fute“ toate celelalte, numa’ eu nu reuşesc
să leg adjectivul ăsta „al meu“ atît de posesiv din fire de nici un
bărbat cu care m-am culcat pîn-acum, degeaba încerc eu să socotesc că la început a fost Marius apoi Felix şi acum cavalerul sau că mi-au fost pe rînd plapumă cămaşă plapumă degeaba, că nici
unuia nu i se potriveşte numele ăsta - poate să fie impotenţa
mea de vină, că altfel nu-mi explic, poate că undeva pe drum am
călcat pe lîngă subiect, nasol, am greşit paşii de dans pesemne,
tu ai o prietenă, Marian?

deodată nu

deodată nu?! ce înseamnă asta? s-au terminat fetele în Tîrgu-
Jiu?

nu, da’ eu sînt aşa, mai deosebit, mai extraveral, n-am găsit
una cu înţelegere, sau poate că eu vreau cu tine, ce zici? se poate?

deodată nu ştiu... depinde dacă-mi placi sau nu, deodată nu
poate decît la telefon
ce naşpa!

Joi

îmi izvorăşte sîngele în gură cald, sărat gust de flori care-mi apasă picioarele pieptul adînc între coastele mele şi-a săpat urletul  culcuş

adînc în pizda mea s-a ascuns încă de ieri tot universul şi
toate problemele lor psihonotorii în meduza în care mai şi
amorţeşti uneori, drag cetăţean al străfulgerării, în fisura în care
amorţesc şi eu ca şi cum aş dormi pe mine, răcoroasă pizdă friguroasă încă o dată surpată în leşin de plăceri - unui mare
maaare chirurg i-a reuşit în sfîrşit un transplant pe o icoană
deschisă la cord, ca să vezi ce înseamnă să cazi în disgraţia ploii!
ca să vezi cum e să-mi simt pizda ca pe o zbatere a atîtor oameni
morţi cu sperma izvorînd dintr-un stilou dintr-un pix ieftin, cu
un urlet, două urlete, trei urlete săpate într-însa într-însul - mormîntul meu ascuns între picioare, cavou înfierbîntat în ghiasmă,
sau izvor pipăit, mişcător isvor stors frămîntat izvor de Dincolo
care îmi îneacă gura iubitule îmi ţîşneşte pe urechi şi pe nas sperma
aia futută pînă la disoluţia fmaaală de vaaară when the livin’
is easy an’ the fish are jumpin’ and the cotton is high, cum bine
le zice şi Billie Holiday, fiinţa dracului, ne-am futut pînă ne-am
făcut praf şi pulbere iubitule iar acuma ne amestecăm răcnetele
într-un embrion electric colorat în eprubete suburbane ca un
culcuş al sîngelui politic social şi economic, culcuş endemic futut
şi răsfutut... cuib auto-portret şi nesimţitor

protext galben căzut în cap şi-apoi cu curu’ într-o pulă - aripă

într-o pulă scremută cine ştie cînd sau cine ştie unde ieri înspre
astăzi sau dinspre astăzi spre ieri plămădită îl construieşte
încet pe mîine, Mîine, iubitule, fie-ţi frică o să devin eu Demonul
Roşu care îşi revendică ochiul divin de la capătul călătoriei o să
fiu eu capătul pizdei - duşmanul meu subjugat în păr negru cîrlionţat
care îşi revine într-un final se trezeşte freamătă a pulă absentă,
şi ce dacă, urlă-se, suportă-se ca atare, descurcă-se cumva!
facă-se port jegos de marinari condamnaţi care s-o fută ca
pe-un sac de box

ei nu, nici chiar aşaaa,

draga mea pizdă,

în primele rînduri de aprinsă scrisoare, îţi doresc multă
sănătate, care sănătate mi-o doresc şi mie, pe-aici e frig, s-a lăsat
iama iar noi tocmai acum ne-am găsit să avem de străbătut atîtea
drumuri, poate că va şi ploua pe alocuri zile şi nopţi şi săptămîni,
trebuie să fim pregătiţi pentru orice cataclism natural sau artificial,
trebuie să-ţi înveleşti pizda într-o pelerină de ploaie, nici
transparentă, nici de plastic, o pelerină simplă şi lungă pînă-n
pămînt, îmi trag fermoarul, avem cale lungă să ne-ajungă de
străbătut eu şi pizda mea avem paişpe mii de atacuri şi asedii în
faţă, pizda mea clipeşte uşor din pleoape, taciturn acord, ne
înţelegem bine pînă una alta, iar acestea fiind zise, eu mă închei
la scrisoare tu dă-mă dracului / drumului / pulii

dă-mă odată cuiva pe treizeci de arginţi

ia-mă ia-te aspiră-te îndesat ca un fum de ţigară

nu mulţumesc, eu nu mai vreau, am un fel de scrib instalat
confortabil înăuntru, un scrib din ăla vechi care notează cu pizda
în palmă tot ce se petrece în jurul lui, în jurul ei, un soi de
doamnă Metamorphosis parcă ar exista deja în mine cam virtual
şi cam anemic, da’ nu poţi să ştii niciodată, ăştia-s în stare să-ţi
vîre minciuna pe gît cu miere cu tot, cu avorturi înregistrate pe
nesimţite în nesimţire într-o clinică total anesteziată, fir-ar! şi
pizda să fie absentă tocmai într-un asemenea moment crucial
pentru viaţa ei sau s-o găsesc după aia într-un alt loc, nu neapărat
ultimul în care am căutat-o, ci altul, celălalt - cleios şi rece ca
un cartof prăjit uitat de alatăieri pe farfurie - şi acolo uneori s-o
prinzi că visează pe ascuns cum din puia lui aş sorbi o cafea de
timp amară şi fierbinte cafea neagră de secunde de mişcări lente
şi înghit atunci la timp, mamăăă, înghit la secunde pînă la loc comanda şi cînd ajung la loc comanda iau linguriţa de pe farfurie
şi încep să amestec în cafea, să răsune a clopot de biserică marginea
de porţelan din puia iubitului meu

e prea cotropitoare foamea asta dintre noi e distrugătoare de
vieţi şi cuceritoare potemkin de noi tărîmuri necivilizate iubitule
să ne unificăm deci să ne civilizăm puia şi pizda într-un singur
lichid spasmodic într-o identitate naţională, într-o lecţie de
anatomie de pat unde picăm laţi şi respirăm sacadat şi abia mai
tîrziu ne aprindem cîte-o ţigară şi începem să povestim eu cu
ceafa sprijinită de braţul lui, el cu ochii întunecaţi clipind aiurea
în întuneric, prea sîntem înşurubaţi unul într-altul marius iubitule
- mă-ntreb cum o să se termine toata mascarada asta...
mă-ntreb cum o să...

eeei, Andreea, o să se termine naşpa, cum altfel? că doar nu
trăim în filme

„că doar nu trăim în fiiilme“... Marius! îi surîd molcom îi ating
genunchiul adormit cu degetele de la picioare îi rostesc numele
mai des decît s-ar cuveni fiindcă o traducere mai potrivită n-am
găsit deocamdată, hai să ne sinucidem, Marius, să ne aruncăm
odată de la etajul şaişpe!

Andros! ce de prostii scoţi din tine cîteodată! ia nu te mai da
în bărci şi hai să luăm ceva de mîncare - bine, piua, îmi sting
ţigara în scrumiera de pe burta lui, mă ridic în fund, dau pătura
la o parte, îmi dau şi picioarele jos din pat şi cad pe gînduri să
ştii că nu era o idee chiar aşa de rea marius să murim brusc
într-un futai apocaliptic dement demult de tot acum supravieţuim
fiecare separat, pentru că altfel nu se poate, alternativă
n-a existat niciodată. Nici democraţie. A existat în schimb o
părere un fel de bănuială un fel de impresie că la sfîrşit trebuie
să plătim regulamentar şi pe măsură - şi mă rog frumos cine să
ne stabilească nouă măsura?

poate o foarfecă în timpul mersului în miezul zilei dacă te întorci brusc să surprinzi chiar în spatele tău un fir subţire de ligament albicios sau roşiatic (depinde de caracter) care porneşte
fix dintre picioarele mele, o fi clitorisul, dracu’ ştie, o fi el însuşi
în carne şi oase ăsta care se înalţă gelatinos, foşnitor ca un şarpe,
se curbează frumos de-a lungul feselor şi o ia de nebun tot
înainte - o coadă care se pierde încolo în limita invizibilă a orizontului printre străzi printre blocuri la capăt se află el, ca să-l
ating ar trebui să parcurg înapoi atîta amar de distanţă sau să trag
de clitoris cu amîndouă mîinile sute de kilometri lumină pînă să
ajungă capătul cu marius cu tot înapoi în palmele mele, pînă să-l
găsesc a doua oară iar atunci o să ne dăm seama instantaneu că
e vorba de o uriaşă încrengătură de raze din astea infraroşii de
oameni legaţi din faţă de cineva din spate şi apoi de altcineva de
nevăzut, de negăsit din alt spate şi tot aşa pînă Dincolo o reţea
complicată de ligamente de reacţii înlănţuite ca la orele de
chimie pînă cînd o să mă trezesc într-o bună zi plimbată pe străzi
şi trecută pe lîngă monumentul lui Samsung al Il-lea, spre şcoala
lui Marius, ia să mă agit un pic pe-aici - poate se întîmplă cine
ştie ce minune şi trece Marius pe-aici şi mă vede din tramvai şi
coboară în prima staţie şi mă aşteaptă - băăăi, fraiera lumii, e
vacanţă deja, n-are nici un motiv să treacă pe-aici nici azi, nici
mîine, nici poimîine aşa un dor dur şi compact în capul meu aşa
o căldură fiartă afară şi o sete adîncă, o sete arsă de marius - iubitule, numa’ de departe aş vrea să te văd, numa’ o dată, un pic
de tot ce-ar fi? cum ar fi să te mai văd o dată pe stradă să mă
izbească privirile tale în piept într-o bună zi şi eu să cad lată pe
trotuar să alunec pe jos de unde nu s-ar mai vedea blocurile întregi,
s-ar vedea strîmbe şi lunguieţe - morţii mă-sii de halucinaţie
- zici c-ar fi ochii lui lipiţi de toate clădirile astea şi de după
teatrul evreiesc s-ar uita lung după mine şi din anticariatul ăsta
în care o fi intrat şi el măcar o dată în viaţa lui scurtă ce naiba
ieşi la iveală şi nu mă mai fierbe aşaaaa!

o freci la rece - amintirea aia



va urma