miercuri, 21 octombrie 2015

Misiune dificila. Jurnal (34)


C.V.R. Schuyler




Miercuri, 28 noiembrie 1945

Activitatea dlui Etheridge (continuare)


Luni dis-de-dimineaţă, dl Etheridge a părăsit Bucureştii, plecând într-o călătorie prin Transilvania. El a vizitat Braşovul şi a înnoptat la Sibiu. Marţi s-a întors la Bucureşti, prin Valea Oltului. Pe drum a stat de vorbă cu mai mulţi oameni şi cu mai mulţi oficiali ai guvernului, precum şi cu alţi cetăţeni de vază ai oraşelor Braşov şi Sibiu. Marţi după-amiază, după ce s-a întors, el a avut o lungă convorbire cu Titel Petrescu, liderul social-democraţilor, care fusese plecat într-un turneu electoral în provincie şi deci nu reuşise să-l vadă pe dl Etheridge până atunci. Marţi seara, Etheridge a venit să ia cina la mine acasă pentru a se întâlni cu cei doi foşti şi cu actualul conducător ai Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului, dl Christu, dl Rădulescu şi dl Ghelmegeanu. Fiecare m-a informat în particular că ar prefera să discute cu dl Etheridge între patru ochi şi nu în prezenţa celorlalţi, aşa că, după cină, am aranjat ca fiecare să dispună de cam o jumătate de oră de discuţie între patru ochi cu dl Etheridge. Ei şi-au prezentat problemele generale şi opiniile referitoare la situaţia actuală. De asemenea, după cină, am aranjat ca dl Etheridge să petreacă o jumătate de oră cu dl Schraer, un comunist din vechea gardă ce deţinea acum o importantă funcţie guvernamentală, dar care nu este de acord cu politica complet filo-rusă a Anei Pauker şi a prietenilor acesteia. Schraer i-a spus lui Etheridge, că actualul guvern este dominat pe de-a întregul de comunişti şi că, aceştia acţionează, rând pe rând, conform ordinelor stricte pe care le primesc, din când în când, de la Moscova. I-a spus că nu există nici o posibilitate de rezolvare a actualei situaţii la nivelul României şi că la această oră, chiar dacă s-ar instala un guvern în întregime naţional-ţărănist, n-ar avea nici o valoare, întrucât comuniştii, la ordinele Moscovei, ar putea bloca în întregime funcţionarea acestuia. Consideră că singura speranţă a României este semnarea unui acord la nivel guvernamental între Aliaţi, astfel încât o Comisie de Control realmente tripartită să poată fi instalată aici pentru a supraveghea desfăşurarea vieţii economice şi politice a ţării şi pentru a asigura existenţa unui stat cu adevărat democratic şi independent. Etheridge a fost foarte impresionat şi intenţionează să facă recomandări în acest sens în raportul său final către Secretarul de Stat. Miercuri, Etheridge şi-a petrecut majoritatea timpului parcurgând din nou rapoarte asupra diverselor sale întrevederi, însă, după-amiază şi-a făcut timp să-l primească pe generalul Rădescu, precum şi să-şi ia rămas-bun de la dnii Tătărescu, Maniu şi Mihalache. Iniţial, se stabilise pentru ziua respectivă doar o întâlnire cu Tătărescu, în calitate de ministru de Externe al guvernului, pentru a-şi prezenta salutul de plecare oficial. Am aflat însă că guvernul avea de gând să câştige capital din faptul că Tătărescu îl văzuse pe Etheridge de trei ori şi că fusese ultimul român cu care se întâlnise. Prin urmare, am programat după vizita lui Tătărescu,o scurtă vizită a dlor Maniu şi Mihalache. în cadrul fiecărei întrevederi, Etheridge le-a spus interlocutorilor săi exact ce a constatat în România. Le-a spus că va fi nevoit să raporteze că actualul guvern nu este nici democratic, nici reprezentativ, că foloseşte metode de teroare şi că, sub conducerea sa, organizarea de alegeri libere ar fi o imposibilitate. După aceste vizite, Etheridge şi cu mine i-am făcut o vizită generalului Susaikov, iar Etheridge i-a prezentat în linii generale aceleaşi constatări ale sale. Susaikov i-a oferit câteva contraargumente dar, în ansamblu, a fost foarte amabil. După o convorbire de o oră, ne-am retras în altă cameră, unde ne aşteptau tot felul de mâncăruri şi băuturi, iar discuţia noastră a continuat la nivel amical. timp de mai multe ore.


Dl Etheridge plănuise să plece joi din România către Sofia, unde intenţiona să mai stea câteva zile, înainte de a se întoarce în Statele Unite. Luni a primit însă o telegramă urgentă de Ia Bames, în care i se arăta că revenirea sa la Sofia, în acest moment, nu ar face decât să înrăutăţească şi mai mult lucrurile şi ar slăbi efectul scontat. Bames i-a recomandat insistent să plece direct în Italia şi i-a propus să se întâlnească amândoi acolo pentru a discuta. Prin urmare, Etheridge şi-a schimbat planurile şi a plecat în sfârşit de aici joi la orele 13,30, cu avionul meu, direct în Italia. Dl Barnes l-a însoţit şi se va întoarce probabil cam pe sâmbătă.


Probleme cu autorizările de zbor


In ultimele trei săptămâni, am tot avut probleme cu ruşii referitor la autorizările de zbor. întrucât ni s-a adus la cunoştinţă că, la 1 noiembrie, ruta noastră de aprovizionare din Italia va fi anulată, iar bunurile vor veni pe calea aerului de la Viena, i-am informat pe ruşi şi le-am solicitat autorizările de zbor corespunzătoare de la Viena. Spre surprinderea noastră, ruşii au refuzat până când se va discuta problema la Moscova. Ca urmare, în afară de una sau două călătorii cu propriul meu avion, am fost complet izolaţi de baza noastră de aprovizionare. Am telegrafiat în disperare diverselor noastre state majore de la Viena şi Frankfurt, chiar şi Departamentului de Război, cerând să se exercite presiuni asupra Moscovei pentru lămurirea situaţiei. Se pare că toţi au reacţionat cu promptitudine, căci am primit copii după mai multe telegrame pe această temă trimise oamenilor noştri de la Moscova. Ieri, în fine, s-a rezolvat problema şi Vinogradov ne-a informat că putea începe operaţiunea de autorizare a zborurilor de la Viena. întreaga chestiune a fost doar încă una din acţiunile stupide ale ruşilor care nu fac nimic altceva decât să provoace iritare şi neîncredere. Era indiferent pentru toată lumea dacă avioanele noastre veneau din Italia sau de la Viena, dar ruşii au devenit dintr-o dată suspicioşi, iar rezolvarea problemei a necesitat eforturi exagerat de mari.


Vineri, 30 decembrie 1945

Iugoslavia declarată republică


Joi seară am participat la Cercul Militar la o festivitate organizată de ambasadorul Iugoslaviei, cu ocazia aniversării independenţei Iugoslaviei. A fost o ceremonie minuţios pregătită, cu iz comunist aparte. Miniştrii Cehoslovaciei şi Bulgariei erau clar în centrul atenţiei, ca şi cei mai mulţi dintre ruşii din Comisia Aliată de Control şi membrii comunişti ai guvernului român, inclusiv Petru Groza. In toiul petrecerii, ambasadorul iugoslav ne-a strâns pe toţi şi ne-a anunţat ştirea că Iugoslavia s-a declarat în sfârşit republică. Aceeaşi ştire tocmai fusese transmisă la radio cu câteva ore înainte. Asta înseamnă că încă un Rege a fost eliminat din Balcani. Se pare că Tito s-a hotărât să iasă la lumină şi să-şi asume rolul deplin de dictator comunist. Oamenii de aici sunt cam neliniştiţi întrucât această manevră arată că zilele propriului lor regat român ar putea fi numărate. Totuşi, nu există încă nici cel mai mic indiciu că Mihai şi-ar pierde din popularitate.


Am avut o lungă discuţie cu dl Ghelmegeanu, în cursul serii. Mi-a spus că Tâtărescu, ministrul de Externe, era foarte deprimat din cauza celor spuse de dl Etheridge la plecare, referitor la rezultatele cercetărilor sale de aici. Etheridge nu s-a sfiit să-l încunoştinţeze pe Tătărescu că, după părerea sa, actualul guvern era nereprezentativ, nedemocratic, terorist şi absolut incapabil să organizeze alegeri corecte. De la plecarea lui Etheridge, ziarele au păstrat tăcerea asupra întregului subiect. Se pare că nu şi-au pierdut încă speranţa şi că întreaga chestiune va fi minimalizată.


Noi trupe ruseşti sosesc în România şi Bulgaria


Primim numeroase rapoarte referitoare la noi mişcări de trupe ruseşti care intră pe teritoriul României şi, prin România, spre Bulgaria. Aceste lucruri sunt foarte greu de verificat, întrucât există deja atât de mulţi soldaţi în România, încât traficul normal administrativ şi de bunuri trebuie să fie, în mod necesar, foarte mare. Cu toate acestea, din partea de nord a Dobrogei, în special ne parvin ştiri despre mari unităţi ruseşti ce traversează Dunărea. Prin urmare, vom trimite imediat un grup de recunoaştere care să facă cercetările necesare. într-o zi sau două, colonelul Crist va pleca pentru vreo patru-cinci zile. El cunoaşte tehnica de luptă a ruşilor şi se descurcă puţin în limba rusă, aşa că ar trebui să poată să ne aducă informaţii. Călătoria sa va mai avea încă un scop. Situaţia cărbunelui şi petrolului devine disperată, căile ferate, fabricile şi serviciile publice sunt în mare criză de combustibili. în mod deosebit la Galaţi, unde am aflat că nu există căldură, lumină sau electricitate de aproape o săptămână. Crist va putea verifica şi această situaţie.


Marţi, 3 decembrie 1945

Dificultăţile economice ale României


De pretutindeni primim dovezi din ce în ce mai clare ale dificultăţilor economice ale României. Cheltuielile făcute de guvern pentru a se achita de obligaţiile impuse de Armistiţiu, pentru a finanţa propriul program cu privire la activitatea poliţiei secrete, contribuţiile pentru sindicate, activităţile comuniste, precum şi cheltuielile obişnuite ale guvernului au ca rezultat secătuirea vistieriei, departe de ceea ce poate fi asigurat ca venit prin impozite sau din alte posibile surse. Urmarea este bineînţeles că imprimeriile continuă pur şi simplu să tipărească lei de hârtie cât pot de repede şi, chiar şi aşa, nu reuşesc să satisfacă nevoile naţiunii. Increderea poporului în leu scade cu repeziciune. In decursul ultimelor 30 zile, valoarea în lei a dolarului a crescut mai bine de două ori. Azi-dimineaţă, pe piaţa neagră, cursul era de 25 000 lei pentru un dolar. Când am sosit noi aici, în urmă cu doar un an, paritatea era de doar 3 500 lei pentru un dolar.


Criza de combustibili din România a devenit foarte gravă. Ca urmare a activităţilor comuniştilor din minele de cărbuni, producţia de cărbune este sub 50 la sută din cea normală. Guvernul a intervenit în fine şi a luat frâiele în mână, înlăturând consiliul de administraţie care fusese în funcţie de câţiva ani buni de zile. Desigur că acest lucru nu a îmbunătăţit deloc situaţia, de vreme ce problemele nu erau provocate de directori, ci de atitudinea muncitorilor înşişi. Cu o administraţie favorabilă lor, este totuşi posibil ca ei să mărească puţin producţia. Şi combustibilii lichizi sunt aproape imposibil de obţinut, ceea ce este un lucru nemaiauzit în România. Ruşii au pretins livrări de combustibili lichizi cu mult mai mari decât cele prevăzute prin Convenţia de Armistiţiu, ceea ce, desigur, explică penuria. Din pricina acestei situaţii, fabricile se închid peste tot, trenurile sunt practic blocate pe linii din lipsă de combustibili, oraşul Galaţi este lipsit de căldură, lumină şi energie electrică de aproape o săptămână, iar activitatea comercială pe întreg cuprinsul ţării este foarte grav afectată. Guvernul face apeluri disperate la ruşi pentru a-şi mai reduce cererile şi este posibil ca, din partea acestora, să vină un oarecare ajutor. Sunt sigur însă că, un astfel de ajutor va reprezenta doar o măsură temporară, pentru că principalele pretenţii ale ruşilor nu vor fi micşorate, ci numai amânate.


O altă dificultate economică rezultată direct din problemele financiare ale României constă în cheltuielile de producţie din ce în ce mai mari — în lei — ale articolelor industriale, din care majoritatea trebuie predate ruşilor la un preţ în lei, dinainte stabilit, cu mult mai mic decât costul producerii lor în condiţiile actuale. Guvernul a adoptat o poziţie fermă împotriva creşterii salariului net al muncitorilor. Totuşi, în locul acestei măriri, ei cer societăţilor să acorde din ce în ce mai multe avantaje sub formă de hrană, îmbrăcăminte, combustibili sau locuinţă. Societăţile trebuie să-şi procure singure toate acestea, adeseori la preţurile de pe piaţa neagră, şi, cum valoarea leului se depreciază, societăţile trebuie bineînţeles să plătească din ce în ce mai mult pentru a procura aceste ajutoare pentru muncitori. De exemplu, în industria textilă, 75 la sută sau 80 la sută din producţia de produse din bumbac a fost contractată cu ruşii la preţuri fixe, stabilite în urmă cu câteva luni. Săptămâna trecută, guvernul a emis un decret prin care erau mărite diversele ajutoare ce trebuie acordate tuturor muncitorilor din fabrici, mergând până la o cotă corespunzătoare unei creşteri salariale de 175 la sută. Societăţile susţin că le este imposibil să suporte costul acestei creşteri fără o creştere corespunzătoare a preţurilor pe care le primesc pentru produsele fabricate. întrucât, o astfel de creştere nu este previzibilă, societăţile se confruntă cu pierderi imense. Dacă refuză să livreze marfa sau dacă îşi întrerup, pur şi simplu, activitatea, guvernul va interveni şi va prelua controlul. Deci, majoritatea societăţilor vor continua să suporte pierderile cât le va sta în puteri, în speranţa unor compensaţii ulterioare.


Toate aceste condiţii luate la un loc oferă cercurilor de afaceri şi financiare din România o perspectivă mult mai întunecată decât a fost vreodată de la sosirea mea. Ele au puţine speranţe de viitor, în afara cazului în care întreaga situaţie, atât în domeniul politic cât şi economic, se va schimba radical în viitorul apropiat.


Sâmbătă, 8 decembrie 1945


Recentele evoluţii în situaţia Regelui Mihai


Vineri dimineaţă, dl Rădulescu şi Johnny Ionniţiu au venit să mă vadă pentru a mă pune la curent cu recentele evoluţii în situaţia Regelui. Mi-au vorbit despre încercările comuniştilor şi ale altor persoane din guvern de a trece asupra Regelui răspunderea pentru nenorocirile din plan economic ale României. Ca un exemplu al acestor încercări, ei mi-au arătat o copie a unei scrisori anonime pe care Tătărescu i-a cerut reginei Elisabeta să i-o ducă Regelui, la Sinaia. In această scrisoare, Tătărescu arată că, fără semnătura Regelui pe decrete, guvernul nu poate lua măsurile necesare pentru a stăvili curentul inflaţionist şi că Regele trebuie să înţeleagă acum cât de absolut lipsit de sens este să mai persiste în jocul de-a expectativa. Tătărescu a amintit că monarhia a căzut în Iugoslavia, că în Bulgaria sunt în curs planuri de abolire a ei şi că aici, în România, monarhia se poate aştepta la o soartă asemănătoare, dacă nu va lua măsuri energice pentru a-şi recâştiga prestigiul pierdut. Acest mesaj era însoţit de o scrisoare din partea generalului Răşcanu,în care acesta solicita o întrevedere cu Regele pentru a-1 putea informa cu privire la situaţia deplorabilă din armată, unde promovările sunt blocate din cauza absenţei semnăturii Regelui, planurile de reorganizare au rămas baltă, iar în toată armata disciplina devine din ce în ce mai puţin strictă. Răşcanu l-a implorat pe Rege să treacă la acţiune înainte de a fi prea târziu, spunând că, până şi o amânare de o lună sau mai mult poate fi fatală pentru viitorul Casei Regale. în cursul zilei, Rădulescu şi Johnny au avut o discuţie similară cu dl Berry. Ei aveau mare nevoie de sfatul nostru. Le-am putut spune doar că guvernul nostru este acum angajat în studierea raportului dlui Etheridge şi că sperăm că stătu quo-ul se va putea menţine cel puţin până va apărea o ocazie ca noi să acţionăm pe baza acelui raport. Am mai fost informaţi că membrii Casei Regale primesc în continuare veşti despre plănuirea unor atentate la viaţa Regelui. Ei intenţionează să-l ţină la reşedinţa sa de la Sinaia, cât mai mult timp posibil, până la clarificarea situaţiei.


Acţiunea guvernului Statelor Unite la solicitarea lui Maniu


La întrunirea noastră din 21 noiembrie cu dl Maniu, acesta a formulat trei cereri:
1) Guvernul Statelor Unite să ia imediat măsurile necesare pentru a opri domnia terorii instaurate după tulburările din 8 noiembrie.
2) Comisia Aliată de Control să iniţieze imediat o cercetare tripartită a cauzelor acestor tulburări şi
3) Misiunea americană să acorde azil dlui Ilie Lazăr şi fiicei sale, care sunt vânaţi de comunişti.

Am transmis aceste cereri Washingtonului şi, acum câteva zile, am primit instrucţiuni cum să-i răspundem lui Maniu. In consecinţă, vinerea trecută am stabilit o nouă întâlnire cu Maniu şi i-am dat următorul răspuns:
1) Guvernul Statelor Unite menţine în studiu situaţia politică din România şi explorează toate posibilităţile în căutarea unei soluţii potrivite. Acest guvern însă nu intenţionează să ia nici o măsură corectivă, înainte de studierea completă a raportului dlui Etheridge.
2) Imediat după tulburările din 8 noiembrie, reprezentantul american din Comisia Aliată de Control a solicitat iniţierea unei anchete tripartite a acestor tulburări. Generalul Susaikov a refuzat această cerere. Guvernul Statelor Unite deplânge această acţiune a generalului Susaikov, fiind de părere că s-a pierdut acum ocazia de a stabili o dată pentru totdeauna elementele reale ale stării de fapt. în absenţa unei astfel de investigaţii, guvernul Statelor Unite este obligat să dea crezare deplină rapoartelor primite de la generalul Schuyler şi de la dl Berry cu privire la evenimentele din ziua respectivă şi îşi va baza poziţia exclusiv pe aceste rapoarte.
3) Agenţiile Statelor Unite din România nu sunt în măsură să acorde azil dlui Lazăr sau fiicei sale. Misiunea Departamentului de Stat nu are un statut diplomatic oficial până în momentul de faţă. Reprezentanţa militară a Statelor Unite este parte integrantă din Comisia Aliată de Control şi în această calitate este supusă reglementărilor acestui organism. Ea poate acorda azil numai în cazuri extreme, apărute în cazul distrugerii totale a ordinii pe plan local şi, chiar şi atunci, azilul poate avea doar o natură provizorie, numai până în momentul în care problema poate fi raportată Comisiei Aliate de Control şi se decide un curs de acţiune al organismului în problema respectivă.

Dl Maniu ne-a mulţumit pentru informaţii, dar ne-a spus că i se pare că-1 lăsăm cu totul pe mâna ruşilor. A spus că nu poate înţelege de ce reprezentanţii Marii Britanii şi Statelor Unite, din Comisia Aliată de Control, au permis reprezentanţilor ruşi să-şi continue activităţile desconsiderând dorinţele anglo-americanilor. Era de părere că ar trebui să adoptăm o linie mult mai fermă în faţa ruşilor.

Dl Maniu ne-a mai informat că aflase dintr-o sursă cât se poate de sigură că generalul Susaikov le spusese lui Tătărescu şi lui Groza că ar trebui să facă acum demersuri pentru a elimina definitiv opoziţia şi că unul dintre primele demersuri în această direcţie ar trebui să fie scoaterea în afara legii a partidelor din opoziţie. A spus că în acel moment Consiliul de Miniştri se afla în şedinţă, discutând modalităţi şi mijloace de a duce acest lucru la îndeplinire. Maniu a afirmat că, dacă partidele sunt scoase în afara legii, ele îşi vor continua bineînţeles activitatea în clandestinitate. A precizat că Partidul Ţărănesc mai fusese scos în afara legii de două ori, o dată de către legionari şi o dată de către Antonescu şi că găsiseră mijloace de a-şi continua activităţile în conspirativitate. A arătat că este conştient de pericolul implicit dar că, desigur, ei nu vor ceda atât de uşor (am primit din alte două surse informaţii similare privind prealabila scoatere în afara legii a partidelor din opoziţie şi, prin urmare, raportăm Washingtonului că acest eveniment este foarte probabil să aibă loc în următoarele zile.) Dl Maniu ne-a mai spus că, de curând, casa i-a fost percheziţionată, i-au fost parcurse cu foarte mare atenţie documentele personale, iar anumite documente i-au fost luale de către agenţii guvernamentali care i-au făcut percheziţia. A afirmat că era pentru prima oară în întreaga sa carieră politică, când a fost supus unei atari umiliri. Spune că domnia terorii devine pe zi ce trece mai odioasă şi că, dacă nu se face ceva curând, comuniştii vor fi atât de puternic înfipţi, încât va fi imposibil să mai fie dislocaţi.



va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu