I se spunea Machiavelli (XXXV)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Lavinia Betea:
A citat Larry Watts un interviu acordat de Pacepa însuşi unde declară că a fost agent sovietic vreme de 27 de ani ...

Stefan Andrei:
Al doilea argument că Pacepa n-a fost agent american e faptul că ştia de documentele obţinute de reţeaua Caraman prin spionarea NATO. Dacă era agent american, nu i-ar fi prevenit pe americani că sunt spionaţi cu mult înainte? Şi al treilea argument: dacă ar fi avut de gând să plece, putea uşor obţine viza fetei lui, care terminase Institutul de Arte Plastice. Aceea ar fi mers undeva în Occident - i-ar fi aranjat, cum mai făcuse, vreo expoziţie - şi l-ar fi aşteptat până când pleca şi el.

Lavinia Betea:
Argumentul adus de istorici, după cunoaşterea conţinutului înţelegerilor dintre Gorbaciov şi Bush în 1987-1989, este că americanii i-au încredinţat lui Pacepa misiunea propagandei anti-Ceauşescu abia din 1987. Atunci când s-a hotărât între cei doi mari ca pentru schimbările ce urmau să fie folosiţi şi imigranţii...

Stefan Andrei:
Pacepa a decis să plece fiind luat prin surprindere. A aflat că este sub anchetă în legătură cu un camion care aducea o serie de produse electronice, televizoare, casetofoane din Liban. Transportul fusese interceptat de Caraman. Şi s-a speriat. L-a trimis pe Andruţă Ceauşescu, şeful cadrelor din Securitate, să-i vorbească lui frate-său. Insă Ceauşescu plecase în Deltă. Acolo a şi aflat de fuga lui Pacepa. Ce ştiu eu despre reacţia lui Ceauşescu? Că a fost foarte nervos şi supărat. A şi înjurat. El înjura foarte rar, ea drăcuia mai des. Perioada de după fuga lui Pacepa a fost una cruntă. Un sentiment de suspiciune peste tot. Şi eu, care lucrasem cu Pacepa în acele vizite, eram bănuit ca nu cumva să fac parte dintr-un cerc. Cu mine lucrurile au fost simple. „Staţi puţin, unde l-am cunoscut eu pe Pacepa? - i-am zis lui Ceauşescu. Pe Pacepa l-am cunoscut într-o vizită când m-aţi obligat să merg cu el în RFG. Dv. l-aţi adus în vizită în America Latină, unde am lucrat cu el. Şi, în ultima etapă, vizitele din Peru şi Ecuador, le-a lucrat el cu tovarăşa Ceauşescu, trecând peste mine şi Macovescu“. Ceauşescu nu a pus însă niciodată în discuţia CPEx fuga lui Pacepa.

Lavinia Betea:
Dv. - ca de altfel toate sursele din fosta Securitate - susţineţi că Pacepa a plecat de frica anchetei ce-ar fi făcut lumină în „veniturile ilicite", cum li se spunea în epocă.

Stefan Andrei:
Da. Au fost şi schimbările recente din sistem care l-au speriat. Reţine că, după venirea lui Postelnicu, Doicaru a fost înlocuit cu Dănescu, care era cu spatele la Ministerul de Interne. Atunci a fost lovitura dată lui Pacepa, care credea că vine el şef. Dar a venit Dănescu de la Interne. Pacepa a simţit că e în cădere şi a început să-şi pună probleme.

Lavinia Betea:
Dar de ce nu l-au vrut Ceauşeştii pe Pacepa şeful Securităţii? Doar fusese omul lor drag şi de mare încredere pentru toate treburile murdare de care-i va învinui pe ei, exclusiv, în 1987?

Stefan Andrei:
Cu mulţi ani înainte, Caraman a fost unul dintre oamenii care mie mi-au spus - şi cred că a ajuns şi la Ceauşescu - că Pacepa va trăda. L-am cunoscut bine pe Caraman. Când am fost în vizita din Franţa, în 1965 - aceea cu Drăghici, Berghianu, Iliescu, Dumitru Popescu şi eu - , Caraman, care era şeful securiştilor de la Paris, m-a invitat la masă. N-a chemat nici pe Iliescu, nici pe Berghianu, pe mine m-a luat. Şi am mâncat la un restaurant grecesc din Paris. Atunci l-am cunoscut pe Mihai Caraman. Şi am pus bazele unei relaţii bune între noi, ne vizitam şi cu familiile. Am fost la el acasă de mai multe ori. Şi când a căzut echipa Caraman, trădarea - pentru că trădarea a făcut-o unul Iacobescu, din cadrul echipei care a fost câştigat ca homosexual - nu o făcuse Pacepa... Deşi Pacepa cunoştea documentele care veneau de la Caraman şi plecau spre Moscova. Dacă ar fi fost agent american, i-ar fi avertizat pe americani asupra reţelei Caraman şi asupra transmiterii de informaţii spre sovietici.

Lavinia Betea:
Caraman şi nou-numiţii la conducerea Securităţii începuseră să-i urmărească afacerile. Pentru că bunurile revendicate de Pacepa nu puteau fi cumpărate dintr-un salariu încasat în România lui Ceauşescu...

Stefan Andrei:
Da. Caraman, când a venit în ţară, a fost trecut la un fel de serviciu de control al Securităţii. Şi el a interceptat camionul care venea din Liban, cu televizoare, fel de fel de aparatură modernă. Iar Pacepa s-a speriat, ştiind şi că se crease un climat... A fost luat prin surprindere şi a plecat prin surprindere. Avea multe la activ. Printre altele, un dosar cu tatăl lui, ceh, care în timpul războiului colaborase cu germanii.

Lavinia Betea:
El îşi prezintă tatăl ca proamerican. Ciudat este că în Securitate au făcut carieră ambitioşii cu probleme de dosar. Şi ilegaliştii, care nu se purtaseră bine în anchete, au fost trimişi la Securitate. Lui Ceauşescu îi era cunoscut însă dosarul lui Pacepa.

Stefan Andrei:
S-au adunat însă, s-au adunat. Eu am fost primul care a discutat cu Brzezinski extrădarea lui Pacepa. La cererea lui Ceauşescu. Pacepa a fugit în iulie 1978. In septembrie eram la Adunarea Generală ONU, ca ministru de Externe. Şi cu acest prilej m-am întâlnit cu Brzezinski, consilierul preşedintelui pe probleme de Apărare. Mi-a dat sarcină Ceauşescu să cer ca ei să-l extrădeze pe Pacepa. Discuţii fără sens şi sarcină imposibilă. Am discutat şi cu omul de la CIA, care ţinea legătura cu Pacepa. Ce-i spuneam eu, acela se ducea şi-i transmitea lui Pacepa. Mie, Brzezinski mi-a făcut întâi teoria drepturilor omului. „Stai, domnule, puţin, lasă-mă în pace cu chestia asta, nu vorbeşti cu un elev de şcoală primară, i-am spus eu. In Declaraţia Drepturilor Omului sunt interesele Americii. Dreptul de a părăsi ţara, dar nu şi obligaţia Statelor Unite de a primi. Alegeţi om cu om, daţi aprobarea om cu om, nu primiţi pe oricine în America". De altfel, şi acum, americanii nu ne dau vize de intrare în America, cum avem în ţările Uniunii Europene. Iar apoi, Brzezinski mi-a spus: „Noi avem o experienţă de zeci de ani cu ruşii, n-am extrădat pe nimeni, decât că am făcut schimb de spioni. De la voi nu avem ce să luăm în schimb. Dar dacă îi daţi drumul fiicei lui - pe nevasta lui n-o doreşte - , îl băgăm într-o insulă în Caraibe. Acolo nu va vorbi nimic, nu va scrie nimic“. Dar cum să trimitem o fiică tatălui, fără aprobarea mamei? Şi nici nu am mandat să discut această chestiune - am zis eu, deşi ştiam că misiunea extrădării e imposibilă. Şi a apărut - după câţi ani! - serialul. Când au început să-l difuzeze, Ceauşescu i-a cerut lui Duma să transmită la Washington că înţelegerea a fost că americanii îi vor interzice să vorbească despre familia Ceauşescu.

Lavinia Betea:
Dar existase această înţelegere?

Stefan Andrei:
Nu. Ţi-am spus ce înţelegere existase: dacă pleca şi fata lui Pacepa, îl bagă într-o insulă şi tace. Noi ştiam însă că, dacă se schimbă autorităţile republicane cu democrate, nu se mai respectă înţelegerile de dinainte. Doar CIA este etern.

„Indepărtarea" lui Celac

Lavinia Betea:
Sergiu Celac, ministrul de Externe din primul guvern Roman, era văzut în atmosfera revoluţionară din prima parte a anului 1990 ca un mare disident. Component al unei disidenţe de grup, în fapt, compusă din sora lui, arhitecta Mariana Celac, şi fostul ei soţ, matematicianul Mihai Botez. Zvonurile anilor ’80 erau însă altele. Despre Sergiu Celac se spunea că Nicolae Ceauşescu renunţase la serviciile sale de translator de limbă engleză după fuga lui Pacepa. Celac fusese prieten cu Pacepa, făceau vânători împreună, şi cum toţi apropiaţii lui Pacepa dispăruseră, s-a renunţat şi la Celac.

Stefan Andrei:
Nu. Nu acesta a fost argumentul. Pentru că Pacepa îi cunoştea pe foarte mulţi, avea multe relaţii Pacepa... 
Când mergi cu avionul trei săptămâni de zile în America Latină, între cei care sunt în avion - nu între aghiotanţi —, ci între delegaţi şi translatori se creează nişte relaţii, nu? Iei masa împreună, trei săptămâni de zile. Nu argumentul Pacepa a fost cu Celac. Este adevărat că, până în 1978, interpretul lui Ceauşescu a fost Celac. Celac a dispărut din 1978, dar nu pentru că a plecat Pacepa, ci pentru că am plecat eu, şi mai apoi Burtică, din Secretariat. Pentru că noi oprisem o serie de note făcute de Securitate la adresa lui Celac. Venea cu ele la noi Doicaru şi noi îi spuneam: „Dom’le, nu e cazul, mai verificaţi".

Lavinia Betea:
Dar ce-i reproşau lui Celac?

Stefan Andrei:
Unul era faptul că, în timpul când fusese şeful Direcţiei Sinteză din Ministerul de Externe, ar fi transmis informaţii elveţienilor şi englezilor. Anumite informaţii.

Lavinia Betea:
Când a fost Celac la Sinteză? Că datele referitoare la biografia lui de dinainte de ’89 nu prea mai sunt accesibile...

Stefan Andrei:
Celac a fost la Sinteză până prin 1972... L-am cunoscut în 1959, când eram secretar al Centrului universitar al UASR-ului. Era şi el în Comisia culturală de la Universitate, fiind student la engleză. Dar el ştia din familie limba rusă. După facultate a fost luat la Externe, ca diplomat. Nu a fost la post în vreo ambasadă peste hotare, a fost şeful de cabinet al lui Macovescu, după aceasta directorul Direcţiei Sinteză.
Eu am vorbit cu Ceauşescu să-l aducem la partid. Nu la secţia Cancelarie, ci la Secţia Internaţională. Şi, ca să-i dăm un salariu corespunzător, l-am încadrat - iar Ceauşescu a acceptat - ca şef de sector. însă el nu avea pe nimeni în subordine şi ţinea legătura cu mine.

Lavinia Betea:
Dar Ceauşescu îl cunoştea pe taică-său din tinereţea revoluţionară comună...

Stefan Andrei:
Da. Il cunoştea de la Craiova, unde tatăl lui Celac a fost primul prefect comunist. Celac lucra cu mine direct la secţia de relaţii externe. Celac a fost până în 1978 interpretul lui Ceauşescu de rusă. Şi engleză. Dar după sesizarea aceasta pe care ţi-am spus-o, cu englezii şi cu elveţienii, a apărut altă situaţie ciudată. S-a întâmplat la Moscova. Ceauşescu pleca întotdeauna primul de la recepţie. Desigur că era îngrămădeală la îmbrăcatul paltoanelor, ruşii aveau o garderobă foarte mică. Celac a trebuit să traducă ceva la ieşire şi, când ne-am suit în maşină, el n-a urcat. Şi s-a constatat că el a sosit la ambasadă după ceva timp. Interesant este că s-a întâmplat chiar atunci când a fost singura dată când Ceauşescu a avut întâlniri cu delegaţii străine la ambasada noastră la Moscova. Până atunci, la Kremlin era următoarea situaţie: jos, dedesubtul Prezidiumului de la Sala Congreselor era o sală-bufet cu mese, special făcută pentru întâlniri. Şi eu, care am organizat toate întâlnirile lui Ceauşescu, în 1966, de exemplu, veneam cu oaspetele cu care convenisem să-l aduc şi cu un interpret. Propuneam eu sau îmi dădea Ceauşescu sarcină cu cine să organizez întâlnirile. Cu străinii. Cu sovieticii, nu.

Lavinia Betea:
Dar ştiaţi că sunteţi ascultaţi şi discutaţi ca atare...

Stefan Andrei:
Ştiam. Şi acolo, pentru că era prima prezenţă a lui Ceauşescu la o întâlnire unde se aflau toţi marii secretari generali ai partidelor comuniste, el spunea: „Vreau să mă văd cu Carrillo, vreau să mă văd cu Codovilla, vreau să mă văd...“. Şi atunci, când cu Celac, cu ajutorul echipei de interpreţi — că aveam cu mine mai mulţi interpreţi — organizam întâlnirile la ambasada noastră. Nu la vila unde era cazat Ceauşescu, nici în sala pusă la dispoziţie de sovietici. Acesta a fost începutul.

Lavinia Betea:
Când s-a întâmplat această poveste cu Celac, care-a stârnit suspiciuni?

Stefan Andrei:
Mi se pare că la centenarul naşterii lui Lenin, în 1970.

Lavinia Betea:
Iar Ceauşescu a bănuit că Celac s-ar fi întâlnit cu sovieticii şi le-ar fi spus ce se discutase la ambasada noastră cu delegaţii străini, în timpul manifestărilor care au ţinut câteva zile?

Stefan Andrei:
Ceauşescu şi Securitatea. Şi, în situaţia cu noua conducere a Securităţii şi ancheta după fuga lui Pacepa, nu s-a mai ţinut seama de înţelegerile mele şi ale lui Burtică cu Doicaru. Şi i-au prezentat lui Ceauşescu dosarul lui Celac cu toate problemele. Iar Celac a fost scos şi trimis la Editura Enciclopedică.

Lavinia Betea:
Pentru orice şef de promoţie din perioada 1981-1989, un post de redactor la o editură ar fi însemnat superlativul absolut. Ar fi fost mulţumit şi cu unul de corector la vreo revistă sau editură din Bucureşti sau alt centru universitar. Dar în cazul Iui Iliescu sau Celac - ce nu dovediseră măcar veleităţi literare - un astfel de post e sinonim cu alungarea din Paradis! Lui Ceauşescu ce-i păreau editurile acestea?

Stefan Andrei:
Un loc de muncă neprimejdios.



va urma