vineri, 23 octombrie 2015

Dialoguri (10)


Corneliu Coposu cu Vartan Arachelian




Vartan Arachelian: 
Ii făcea plăcere să povestească episodul acesta?

Corneliu Coposu: 
Il povestea cu destulă detaşare, dar episodul a fost pe larg prezentat publicului românesc de Isopescu-Grecu, care, român de origine, făcînd parte dintre românii din Bucovina, era înalt funcţionar în Ministerul de externe de la Viena. A relatat în amănunt cum s-a întîmplat această lovitură a lui Maniu, care a fost într-adevăr spectaculoasă. Maniu, după refuzul lui de a trata cu contele Tisza semnarea unui apel patriotic în interesul imperiului austro-ungar, de fidelitate a poporului român faţă âe obiectivele războinice ale imperiului, risca să fie concentrat, ori Maniu, la epoca recrutării, fusese dispensat medical. Acum avea vîrsta de 40 ani. I s-a trimis ordin de chemare. Era în 1915. Avea să stea pe front doi ani şi jumătate. Cum el era şeful oficiului juridic al Mitropoliei de la Blaj, beneficia de dreptul de a fi mobilizat pe loc. I s-a anulat mobilizarea pe loc şi a fost concentrat abuziv. A fost trimis la o şcoală de ofiţeri, la Sibiu, şcoală pe care a urmat-o timp de şase luni, după şase luni - un curs scurt de război – a fost promovat sublocotenent şi trimis pe front. A luptat pe frontul din Italia, a dezertat de pe front în 1918 şi s-a dus la Viena, îmbrăcat în uniforma de locotenent de artilerie. La Viena s-a prezentat în audienţă la Stroger Steiner, ministrul de război al imperiului. Bineînţeles că s-a izbit acolo de un colonel care l-a luat la bani mărunţi: "Ce cauţi aici? care este identitatea dumitale? din ce unitate faci parte? cu ce drept ai plecat de pe front? ştii că eşti ameninţat să fii arestat ca dezertor?" "Ştiu, dar trebuie să vorbesc cu domnul ministru! Pentru că eu nu sînt un simplu locotenent, ci reprezint naţiunea română!" 
Intr-un tîrziu colonelul s-a dus şi i-a raportat generalului, cum că este acolo un oarecare locotenent, care i se pare că este dezertor, care vrea să vorbească şi pretinde că reprezintă naţiunea română, întîmplarea făcea ca, în momentul acela, în cabinetul ministrului de război, să fie prinţul de Lichtenstein, care-l cunoştea pe Maniu şi i-a spus ministrului: "stai, domnule, acesta nu-i un simplu locotenent, este un om politic şi reprezintă pe românii din Transilvania! "Informaţia aceasta l-a determinat pe ministrul de război să-l primească şi la întrebarea: "Ce doreşte?" Maniu i-a spus: "Domnule ministru, acest minister s-a făcut din contribuţia poporului, din impozitele plătite de poporul din monarhie, parte din acest popor, în număr de 5 milioane, este poporul român, eu reprezint poporul român, care vrea să-şi ia libertatea de acţiune după principiile wilsoniene, şi-n calitatea aceasta pretind să-mi puneţi la dispoziţie o aripă din minister, ca să organizez noua armată română, care e împrăştiată prin unităţile imperiului".
Ministrul de război s-a uitat la el ca la un nebun, dar între timp a sosit ministrul de interne al imperiului. Noul venit era disperat: "este nenorocire! au intrat poliţiştii în grevă, au intrat măturătorii de stradă în grevă, ne sufocăm în Viena, nu mai există ordine, hoţii năvălesc, atacă pe stradă" ş.a.m.d. Atunci Stroger Steiner l-a întrebat pe Maniu: "De ce unitate dispui?"
"Am 60 000 oameni care depun jurămîntul pentru Sfatul naţional al românilor". "Eşti în stare să asiguri ordinea în Viena?"; "Da!"; "Poftim, ocupă partea de vest a ministerului de război". S-a instalat Maniu acolo, l-a luat secretar pe generalul baron Boeriu, era baron pentru că era decorat cu ordinul "Măria Tereza", un fel de "Mihai Viteazul" de-al lor, care îi aducea titlul de baron şi o moşie. Cu ofiţerii români a ocupat o cazarmă, cazarma "Arhiducelui Carol", acolo a plasat pe toţi românii şi a dat sfoară în ţară ca toţi românii din toate unităţile armatei austro-ungare să vină acolo.
Intr-adevăr, a asigurat ordinea, a pus patrule în Viena, a stîrpit tîlhăria şi anarhia, a ţinut Viena vreme de o lună de zile în regim militar, dictatorial-militar. Atunci a primit apel de la prietenul lui, Massaryk să-i dea ajutor pentru proclamarea Republicii Ceho-Slovace. A trimis acolo o parte din armată cu ajutorul căreia s-a putut proclama Republica Ceho-Slovacă.
Există pe zidul clădirii Marelui Stat Major o placă, pe care scrie că Republica Ceho-Slovacă s-a proclamat cu sprijinul dat de luliu Maniu prin detaşamentul nr. 31 de Infanterie care a fost prezent în Praga asigurînd ordinea. Această placă există şi acum.

Vartan Arachelian: 
Ce povestiţi dvs. aici, este în germene un film extrem de aventuros despre Maniu. A fost un act de mare curaj şi de mare îndrăzneală.

Corneliu Coposu: 
A fost o mare aventură. Românii, au dat sfoară în ţară la toate unităţile ca tot neamul să vie cu arma şi să se prezinte la Senatul militar al României, aşa l-a intitulat, nu ştiu de ce i-a spus senat.

Vartan Arachelian: 
Şi Maniu comanda tot cu titlul de locotenent?

Corneliu Coposu: 
Maniu era şeful lor, era împuternicit de ministru

Vartan Arachelian: 
Dar tot locotenent. Nu şi-a pus un grad în plus.

Corneliu Coposu: 
Tot. E fotografiat. El, locotenent, lîngă generali, el era şeful, fiindcă avea învestitură de la comitetul central al Partidului Naţional Român, să se ocupe cu treburile militare şi externe ale poporului român, care era încadrat în Austro-Ungaria.

Vartan Arachelian: 
Acum să revenim la 21 ianuarie 1940. Care a fost reacţia lui Maniu cînd a aflat de această lovitură legionară?

Corneliu Coposu: 
De susţinere a ordinei. L-a felicitat pe Antonescu pentru reprimarea rebeliunii. Nu ştiu cît de departe s-au dus intenţiile căpeteniilor legionare, dar această rebeliune s-a soldat cu ridicarea lumpen-proletariatului bucureştean, care a început să jefuiască prăvălii, să omoare, să fure, să violeze, în fine toată ţigănimea din Bucureşti s-a îmbrăcat în haine legionare şi şi-a făcut îndeletnicirile prin anarhie şi abuz. Bineînţeles că rebeliunea a fost lichidată, datorită solidarităţii armatei, care a urmat ordinele lui Antonescu. Legionarii au fugit cu sprijinul german. I-au pus la adăpost nemţii...

Vartan Arachelian: 
Vorbeaţi de relaţiile, mă rog, întrevederile dintre Maniu şi...

Corneliu Coposu: 
Deci, a obţinut de la Antonescu să nu se mai desfăşoare procesul împotriva aşa-zişilor spioni englezi, care au rămas închişi la Malmaison pînă Ia 23 iulie '44. Nemţii au descoperit toată reţeaua, Antonescu a dovedit demnitate, a refuzat să-i predea după cum a refuzat mai tîrziu să-l predea pe Turcanu, care fusese lansat cu paraşuta pentru a se pune la dispoziţia lui Maniu ca să transmită comunicările la Cairo.
Acesta avea să fie arestat în 28 ianuarie de Gestapo. A mai fost o întrevedere cu Antonescu cînd Maniu a fost sesizat de arestarea unui grup masiv de evrei, începuseră deportările la Auschwitz. Evreii au trecut clandestin frontiera, ca o soluţie
disperată, riscînd să fie împuşcaţi pe frontieră, bineînţeles. Avînd ghizi pricepuţi, au trecut prin cimitirul din Cluj şi au reuşit să se strecoare - chiar acolo era pe frontiera pe Feleac - şi au ajuns la Turda. La Turda au fost arestaţi şi în conformitate cu legile rasiale existente atunci în România, acceptate de Antonescu în urma presiunilor germane, aceşti fugari erau pasibili de pedeapsa capitală; era chiar o dispoziţie expresă că evreii care trec clandestin frontiera sînt pasibili de pedeapsa cu moartea.
Poliţia din Turda i-a trimis la Tribunalul militar din Sibiu. Au început/investigaţiile pentru trimitere în judecată, în fruntea lor se găsea un rabin de la Sighet. Sesizat de pericolul care-i ameninţa pe aceşti fugari, Maniu s-a dus la Antonescu. I-a spus: "Nişte evrei români, care au fost arestaţi la Turda, sînt trimişi în judecată şi sînt ameninţaţi cu pedeapsă gravă". Antonescu i-a replicat imediat: "Bine le-a făcut, ce au căutat, de ce au trecut frontiera? Să fie pedepsiţi!". La care Maniu i-a prezentat situaţia de următoarea manieră: "Domnule Mareşal, dvs. recunoaşteţi arbitrajul de la Viena?" la care Antonescu a replicat în stilul său: "Niciodată!. Mareşalul I Antonescu nu recunoaşte şi nu va recunoaşte niciodată arbitrajul injust". "Bun, deci sîntem de acord, nici eu nu-1 recunosc, atunci care sînt frontierele României?". "Sînt frontierele trasate la Trianon". "Exact. Prin urmare, evreii aceştia nu au trecut clandestin o frontieră, ci au venit din România în România. Noi nu recunoaştem frontiera". "Aveţi  dreptate, vor fi puşi în libertate".

Vartan Arachelian: 
Ţinea cont de logică?

Corneliu Coposu: 
Da. Aceştia au fost salvaţi, au fost puşi în libertate. Cu timpul au şters-o în Israel.

Vartan Arachelian: 
Vreau să vă întreb dacă în aceeaşi perioadă, în timpul războiului, au existat întrevederi între luliu Maniu şi Regele Mihai?

Corneliu Coposu: 
Da, sigur. Prima întrevedere, în scopul pregătirii ieşirii României din război şi din Axa Roma-Berlin, a fost la 24 ianuarie '42. Cu ocazia festivităţilor de aniversare, la care în mod protocolar erau invitaţi cavalerii "Ordinului Ferdinand". Maniu era cavaler al "Ordinului Ferdinand" în grad de mare cruce şi a fost invitat la Palat la 24 ianuarie 1942.
Cu acest prilej a reuşit să stea de vorbă în mod oficial cu Regele şi cu Regina Mamă Elena şi să le înfăţişeze obligaţia patriotică de a face toate demersurile pentru a ieşi din război şi pentru a părăsi Axa Roma-Berlin.
De la început Regele Mihai s-a arătat absolut receptiv la idee, ca şi Regina Mamă Elena. Din momentul acesta colaborarea dintre Maniu şi Casa Regală a fost continuă, însă operată de manieră clandestină, care se aranja cam de felul următor: Maniu mergea la palatul Ştirbei, intra cu maşina în curtea palatului Ştirbei, însoţit de maşina de agenţi care era, cum v-am spus, nelipsită. Intra în palat, maşina rămînea acolo, în spate exista, pe lîngă depozitul de conserve Ştirbei, o altă ieşire pe strada Banului. Acolo aştepta Grigore Niculescu-Buzeşti cu altă maşină, în care ne urcam şi mergeam la Palat. Se intra prin uşa gărzii, prin spate, prin str. Luterană, cum era pe vremea aceea, acum s-a schimbat tot aspectul Palatului.
Stătea de vorbă cu Regele, pleca de acolo cu aceeaşi maşină, intra în palatul Ştirbei şi ne urcam în maşina noastră, urmăriţi de agenţii de Siguranţă, care raportau că Maniu a fost şi a stat trei ore la palatul Ştirbei. Aceste întîlniri clandestine s-au repetat. Maniu a avut numeroase întîlniri cu Regele Mihai în legătură cu pregătirea loviturii de stat de la 23 august.
In ceea ce priveşte lovitura de stat s-au emis o serie de ipoteze contradictorii. Realitatea este că pînă în ziua de 23 august existau două alternative, alternativa realizării loviturii de stat împreună cu Antonescu şi o a doua împotriva lui, prin arestarea mareşalului, în ziua de 23 august, după-amiaza, la orele patru, dacă Antonescu n-ar fi refuzat categoric să ia în mînă acţiunea pentru ieşirea României din război şi pentru armistiţiu, el nu ar fi fost arestat. Comuniştii au lansat acum o teorie neîntemeiată, cum că ei au pus la cale, încă din iunie '44, arestarea lui Antonescu şi aşa mai departe. Aiurea, în noaptea de 22 spre 23 august l-am însoţit pe Maniu la o întîlnire nocturnă cu Regele, întîlnire care a fost precedată de altele. Maniu s-a întîlnit - în legătură cu acţiunea de ieşire din război - şi cu mareşalul Antonescu, la Snagov, la vila Weber, întîlnire în care Maniu i-a spus categoric că nemţii pierd războiul, că nouă nu ne este permis să fim în tabăra celor învinşi, că trebuiesc luate măsuri pentru ieşirea României din război. Antonescu o ţinea însă morţiş că el, în calitate de gentleman şi în calitate de militar cu onoare, nu poate să procedeze decît în conformitate cu onoarea militară, că va discuta cu Hitler, îi va reproşa nerespectarea angajamentelor şi că nu se poate ca Hitler să nu-şi dea seama că are obligaţia de a-i permite ieşirea României din război. Avea naivitatea să creadă că Hitler răspunde la astfel de atitudini cavalereşti.
Deci Maniu s-a întîlnit în luna august cu Antonescu, într-o noapte - am notat în jurnal data - traversînd lacul Snagov pînă la vila Weber, tocmai pentru a-i pune de o manieră ultimativă cererea opoziţiei pentru ieşirea României din război. Antonescu nu a respins-o dar a condiţionat-o însă de un aranjament ca între militari.

Vartan Arachelian: 
La Stockholm?

Corneliu Coposu: 
Nu, în afară de Stockholm. In legătură cu Stockholm s-au lansat nişte teorii absolut nereale. Că Antonescu ar fi fost decis să accepte armistiţiul...

Vartan Arachelian: 
Deci opinia dvs. este că Antonescu n-a dus tratative.

Corneliu Coposu: 
El a respins categoric oferta de la Stockholm. Există documente scrise. Telegrama cifrată adresată lui Fred Nanu, de exemplu.

Vartan Arachelian: 
Ce părere aveţi de acuzaţiile ce se aduc partidului dvs., în privinţa refuzului repetat de a lua conducerea? S-a spus că Antonescu v-a propus insistent să treceţi la conducere.

Corneliu Coposu: 
A existat o ofertă formală din partea lui Antonescu, exasperat, şi probabil, şi obsedat de insuccesele de pe front şi de dezastrul pe care-l constată din rapoartele militare.
La un moment dat, într-o situaţie disperată, a spus: "domnilor, preluaţi puterea, eu v-o dau!" Oferta fusese însă făcută fără convingerea că lucrul s-ar putea realiza. La ora aceea, a prelua puterea era o absurditate.

Vartan Arachelian: 
Intr-o retragere care era deja în plină desfăşurare.

Corneliu Coposu: 
Nici Antonescu n-a făcut această ofertă decît ca o exasperare de moment, fără convingerea că aceasta ar putea fi acceptată, mai ales că preluarea guvernării ar fi trebuit să fie făcută sub egidă germană, şi deci, să se continue războiul în alianţă cu Germania. Nu se putea. Adică nu se putea concepe ca succesiunea lui Antonescu să fie preluată de către nişte formaţiuni care erau împotriva alianţei cu Germania şi împotriva colaborării cu Hitler.
In legătură cu 23 august, este adevărat că Regele a insistat, în repetate rînduri şi toţi şefii de partid, inclusiv reprezentantul comuniştilor Pătrăşcanu, pe lîngă Maniu. Să preia guvernarea de la 23 august.
Maniu a încercat - ce să spun! - cu eforturi repetate toate formele de convingere, ca să obţină de la sovietici recunoaşterea clauzei stabilită prin "Charta Atlanticului", clauză care stipula ca marile puteri să nu urmărească expansiuni teritoriale ci doar, să se limiteze la frontierele de după primul război mondial. Asta ar fi însemnat integritatea teritoriilor româneşti aşa cum erau ele la l decembrie 1918.

Dar URSS a condiţionat semnarea armistiţiului de recunoaştere de către România a frontierei stabilite după ultimatumul sovietic din 1940. Bineînţeles că Maniu a spus că în condiţiile acelea nu poate prezida un guvern care să subscrie la abandonarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. De altfel armistiţiul este un act militar, argumenta Maniu şi deci, se va face un guvern militar, iar militarii nu au răspundere politică. "Eu ca om politic nu-mi pot asuma răspunderea să abandonez provincii româneşti în faţa presiunilor sovietice." - argumenta Maniu refuzul său. S-a menţinut pe punctul acesta de vedere în mod constant, nu a promis niciodată că va prezida guvernul. A făcut încercări repetate la Cairo şi la Stockholm ca să obţinem măcar amînarea delimitării frontierei de răsărit a României pînă la conferinţa de pace. Guvernul sovietic nu a vrut să accepte nici aceasta. Molotov era categoric.- "ori acceptaţi, ori nu mai stăm de vorbă, ori acceptaţi frontiera stabilită prin acordul româno-sovietic în urma ultimatumului pe care l-a dat în 1940, ori rupem tratativele."
Nu se mai putea face nimic ...   



va urma

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu