CUVÂNTUL MAMEI

Valy Plugar

Când eram copil acasă.

Cuvântul mamei era.

Cel mai scump cuvânt din viaţă,

Unde iubirea vorbea.

Cu răbdare şi iubire,

Mă învăţa de viitor.

Să pornesc spre fericire,

Ca o pasăre în zbor.

Curg anii şi urme lasă.

Mama a îmbătrânit.

Un copil pleca de acasă.

Pe drumul ce şi-a dorit.

Din copil ascultător,

Când te-ai dus în lumea ta.

Un rebel devii uşor,

Ce mama nu-şi asculta.

Am uitat a ei povaţă,

Iubirea-n care am crescut.

Sufletul plin de speranţă,

Ca om mare să ajung.

Poate soarta a fost de vină.

Anturajul în care-ai întrat.

N-a fost nimeni să te ţină,

Când în necazuri ai dat!

Te-ai gândit, plângând, la mama.

La povaţa ce ţi-a dat,

Inima-i plânge, sărmana,

C-ai uitat, ce te-a învăţat.

Când loveşti capul cu pragul,

Te gândeşti că-i dureros.

Printre lacrimi, simţi necazul,

Şi-ai văzut pragul de jos!

Printre lacrimi îţi aduci.

Aminte de a ta mamă.

De cuvintele ei dulci,

Şi poveţe, fără seamă.

Într-un colţ, negru, de umbre,

Te ascunzi, plângând de zor.

Un dor mare te cuprinde,

De sfatul părinţilor!

Priveşti cerul, lăcrimând.

Ştii că ai în viaţă un rost.

Spui o rugăciune în gând,

Iartă mamă, c-am fost prost!