joi, 29 octombrie 2015

Blindatele morţii (14)


Sven Hassel




Trebuia să plăteşti înainte, ca la cinema.
Şi erau trei feluri de bilete: cele roşii îţi dădeau dreptul la câteva clipe alături de o fată.
Cele galbene la două ore cu două fete.
Dar cele verzi îţi dădeau dreptul la o noapte de iubire cu cinci fete.
Bineînţeles, toţi luau bilete verzi.


BORDEL DE CAMPANIE


Ne‑am stabilit cartierul general puţin mai la nord de Cerkasi, la Moşnâi, sat tipic rus alcătuit din colibe ruinate aşezate de‑a lungul uliţei largi, şerpuite, şi desfundate.
Erau, în sfârşit, primele noastre zile de odihnă după luptele epuizante pe care le purtasem. Graţie recruţilor sosiţi pentru umplutură, compania avea din nou întregul efectiv, două sute de oameni, dar ce soldaţi prăpădiţi erau cei care sosiseră acum! Trebuiau bine puşi la punct îna­inte de a fi aruncaţi în luptele violente care se dădeau la sud de Cerkasi ― loc pe care nu‑l puteam uita puţinii din­tre noi care ne întorsesem vii. Ce am fi spus oare dacă am fi ştiut că ce era mai rău, Verdunul acestui război, încă nu‑l văzusem?
Era foarte frig şi n‑aveam nici o surcică pentru foc.
 ― Se spune că soseşte un B.M.C. la Biel‑Zerkov, ne anunţă Bauer pe un ton plin de promisiuni.
Pluto sări ca un arc, se înecă şi fu cuprins de un acces de tuse violent.
 ― Puteai să o spui mai devreme! strigă el. Trebuie să plecăm imediat. Fetele, de la 14 la 70 de ani, sunt plăce­rea mea. Cine ţi‑a spus?
 ― Un feldwebel infirmier pe care l‑am cunoscut la spi­tadin Biel‑Zerkov. S‑ar părea că este un bordel clasa întâi, cu personal francez şi german.
 ― Pe onoarea mea! se bucură Pluto. Asta sună bine. Din nou ceva pe ce să pui mâna. Mai bine decât să te exciţi ascultând Lili Marlen la radio. Ai grijă, Bătrânule, cum te descurci cu învoirile!

Bătrânul se puse pe râs:
 ― Se rezolvă, dar nu conta pe mine ca să mergi la ma­şinile alea de făcut dragoste.
 ― Nu te obligă nimeni, spuse Porta. N‑au nevoie de tine ca să câştige o pâine, iar eu îmi doresc să ţin una timp de douăsprezece ore. Tu vii? îl întrebă pe micul legionar, dar continuă jenat: Iartă‑mă, camarade.
Legionarul rânji:
 ― Vin ca să studiez. După ce o să pierdem războiul, o să deschid un bordel în Maroc, şi, cum nu am văzut încă aşa ceva în Germania, vreau să cunosc. Nu te deranjează dacă îţi ţin companie în timp ce lucrezi?
 ― Deloc, răspunse Porta. O să plăteşti zece procente din preţul puicuţei, asta‑i tot.
 ― Vin şi eu? întrebă Micuţul.
 ― Da, consimţiră amabili ceilalţi.
O oră mai târziu eram pe drum, la fel de emoţionaţi ca nişte liceeni, Porta ducând cu el o colecţie de fotografii porno pe care o studia cu sârg.
Un jandarm, cu insigna prinsă pe piept, stătea la poartă, iar un altul ne controlă livretele la intrare. Treceam apoi prin faţa unui infirmier însărcinat să depisteze bolile ve­nerice.
Porta, trecând triumfător peste toate probele, nu‑şi mai încăpea în piele de bucurie.
 ― Să o facem lată, cine ştie când mai dăm peste aşa ceva!
Adusese cu el şi doi litri de vodcă, pentru „dezinfec­ţie", cum spunea.
Micţul, radios, făcea planuri:
 ― O zi ca asta şi pe urmă un glonte în ţeastă, mori mul­ţumit!
Un tânăr aviator se văzu refuzat cu câteva cuvinte fără replică:
 ― Şterge‑o! i‑a spus jandarmul, sau te duc la post. Este interzis înainte de optsprezece ani!
Umoru din cuvintele lui nu câştigă pe nimeni. Era interzis sub optsprezece ani ― sub ameninţarea pedep­selor celor mai severe ― să mergi la femei, să fumezi şi să bei, dar nu era interzis să ucizi şi să te laşi ucis, din mo­ment ce era vorba despre un duşman. Patria avea câteo­dată pudori ciudate.

Pluto şi Micuţul pătrunseră înaintea noastră, ca o avan­gardă de blindate, şi‑i măturară pe soldaţi, ca şi pe cei din organizaţia „Tot und Speh", care făcea deja antica­meră pe un culoar. Un subofiţer de artilerie protestă furios, dar Micuţul îl trimise la pământ cu un dos de labă.
 ― Rezervat pentru Regimentul 27 de asasini şi incen­diatori! urlă Porta. Aduceţi puicuţele să le vedem!
 ― Staţi liniştiţi, acolo! mârâi unul dintre cerberii de la intrare. Sau vă evacuez!
Micuţul îi aruncă o privire răutăcioasă şi jandarmul, la vederea namilei, avu înţelepciunea să nu mai insiste.
Uşile se deschiseră cu zgomot şi intrarăm în ceea ce purta numele de recepţie. Erau acolo o duzină de femei în­tre 20 şi 50 de ani, îmbrăcate în cele mai excitante feluri, de la rochia de seară scandalos de decoltată până la lenje­ria transparentă, toate gata să primească hoarda înfometată de dragoste şi încălţată în bocanci de infanterie. Porta căzu în genunchi în faţa unei frumuseţi brune, cu jupon azuriu, o ameţi cu vodcă şi dispăru alături de ea. Pluto toc­mai îşi găsise femeia visurilor sale: una de categorie grea. Cât despre Micuţul, el a ezitat atâta în faţa alegerii încât, până la urmă, a rămas singur, toate fiind ocupate. Proteste sălbatice au însoţit descoperirea lui, atrăgând atenţia uneia dintre patroanele stabilimentului, care încercă să‑l poto­lească pe voinic. Cu atât mai rău ― Ucigaşul tăbărî pe fe­meia înspăimântată şi începu să‑i smulgă rochia, în timp ce ea se zbătea şi striga după ajutor.
La ţipetele ei, sosi o altă supraveghetoare. Micuţul, pe jumătate nebun, care o dezbrăcase deja pe prima, o în­şfăcă sub braţ şi pe a doua şi porni spre uşa prin care ne văzuse plecând cu fetele noastre. Scoţând ţipete disperate, femeile încercară zadarnic să scape din mâinile lui.
 ― Am plătit sau nu! striga Micuţul, urcând scările cu zgomot asurzitor, având o femeie în fiecare mână. Tacă‑vă gura, îmi cer doar dreptul, nimic altceva!
Ajunse în faţa unei uşi pe care o deschise cu o lovitură de picior, dar Porta ocupa deja încăperea cu frumoasa brună. O a doua dădu la iveală zbenguiala lui Pluto şi a lui Stege cu două fete cu glasul ascuţit. Micuţul înjură şi îşi încercă norocul pe tot culoarul, apoi la etajul al doi­lea, dar peste tot era ocupat!
Răbdarea sa se sfârşi. La următoarea uşă dădu peste unul de la antiaeriană:
 ― Afară! comandă uriaşul. Spală putina, desfrânatule, în faţa oamenilor de bine!
Artileristul a vrut să răspundă, dar Micuţul a aruncat cele două femei care s‑au rostogolit în pat, şi l‑a dat pe uşă afară, în timp ce fata acestuia, stând goală pe pat, pri­vea scena cu o mirare care degeneră într‑o criză de râs. Ca un client să‑i fie smuls în momentul cheie, nu mai pă­ţise aşa ceva, dar şi mai amuzante erau cele două codoaşe, pe jumătate dezbrăcate.
 ― Poalele sus! necheză Micuţul încântat, scoţându‑şi pantalonii, dar rămânând cu vestonul, boneta şi cizmele pe el.
 ― Cum vă permiteţi? întrebă indignată una dintre femei. O să...
Restul dispăru într‑un strigăt de furie şi disperare. Mi­cuţul îi smulse dintr‑o singură mişcare şi rochia şi jupo­nul, jumulind‑o ca pe o găină, un chilot violet zbură şi el prin cameră, apoi se aruncă peste ea, ţinând‑o bine cu mâinile lui puţind a ulei şi motorină. Profitând de neaten­ţia lui, fata artileristului fugi pe culoar unde un soldat pe jumătate gol o prinse şi dispăru cu prada sa.
Mai sus, Porta, în culmea fericirii, făcuse schimb de fete cu Pluto, ajungând apoi să joace zaruri. Dar jos, la re­cepţie, începuse un scandal infernal: erau clienţii furioşi, care îşi aşteptau rândul şi care protestau împotriva faptu­lui că noi acaparasem toate cele douăsprezece fete care ar fi trebuit să satisfacă o sută de soldaţi.
Niciodată templul plăcerilor nu mai cunoscuse aşa o noapte! Cele două matroane fuseseră tăvălite de Micuţul, care striga acum plin de bucurie. Când se săturase de far­mecele lor, intrase zgomotos într‑o altă cameră ocupată de doi infanterişti şi de fetele lor şi impusese un schimb ce nu s‑a desfăşurat fără proteste. Vodca curgea în valuri. Porta şi Pluto, atraşi de zgomot, urcaseră la Micuţul cu tovarăşele lor şi răsfoiau detaşaţi revistele porno. Porta, gol puşcă, dar cu joben şi în cizme, se împodobise cu un sutien negru. Micuţul, mai timid, dar fără pantaloni, mai purta vestonul, centura cu revolverul, şalupele de infan­terist şi boneta; cât despre Pluto, el se plimba în costu­mul lui Adam, purtând pe după gât o curea neagră. Toate fetele pe care reuşiseră să le strângă erau în pielea goală. Unele au vrut să scape din această Sodoma, dar Micuţul le prindea din zbor şi le arunca pe o canapea ale cărei perne, sparte pe durata luptei, pierdeau nori de fulgi. Porta des­coperi un păduche pe burta lui roşie şi‑l prezentă mândru admiraţiei generale, înainte de a‑l lăsa pe burta unei fete plângăcioase.

Distracţia era în toi, când se auzi zgomot de bocanci pe scări. Jandarmi cu căşti de oţel invadară camera, ordonând ca stabilimentul să fie evacuat.
― Despre noi este vorba? întrebă Porta blajin.
Subofiţerul care comanda deveni stacojiu şi răspunse cu o voce furioasă:
 ― Evacuaţi imediat! Dacă nu, vă arestez pentru pur­tare necuviincioa­să într‑un loc public.
Pluto deschise fereastra şi urină afară, într‑un arc de cerc care stropi vesel strada, apoi se întoarse surâzător spre cei trei jandarmi, roşii ca racii, nişte prusaci care se luau în serios. Subofiţerul tocmai încerca să‑şi deschidă tocul armei pus mult prea în spate, ceea ce‑l obliga la mişcări acrobatice, când Legionarul a apărut în spatele lor şi a în­ţeles dintr‑o privire care este situaţia.
 ― Allah‑Akbar,trăiască Legiunea! strigă el, sărind ca o panteră în spinarea unuia dintre jandarmi, acesta prăbuşindu‑se la pământ.
Într-o clipă şi ceilalţi doi se rostogoleau spre baza scă­rii, iar armele lor zburau pe fereastră în stradă, unde că­zură zdrăngănind.

Văzând întorsătura pe care o iau lucrurile, Porta ne propuse să o luăm din loc. Fetele făcură rapid un pachet cu uniforme şi‑i conduseră pe Porta, Pluto şi Kalb spre acoperiş, de unde fugiră pe străzile vecine. Dar Micuţul, încăpăţânat ca Napoleon la Austerlitz, refuzase să spele putina.
 ― Armata nazistă n‑are decât să vină, o să‑i fac terci! strigă el. Şi se aruncă în braţele unei fete.

În acest timp jandarmii plecaseră după întăriri. Erau cinci când s‑au aruncat asupra Micuţului întins lângă fru­moasa lui. Urmă o învălmăşeală de nedescris, în cursul căreia una dintre matroane, care se alesese cu un ochi vâ­năt, îşi uită rolul şi sfărâmă un scaun în capul unui jan­darm, scoţându‑l din luptă. Micuţul, înconjurat de fete, se lupta ca un leu, iar după ce‑şi aruncă din nou inamicii la baza scării fu cuprins de aşa o criză de persecuţie că alia­tele sale se dădură cu un pas înapoi, îngrozite. Goale puşcă, ele se grăbiră să‑i ajute pe jandarmi, ceea ce permise uria­şului să se baricadeze într‑o încăpere, unde începu să facă mobila surcele. Se auzeau geamuri sparte şi zgomotul lem­nului sfărâmat.
Tot scandalul atrase un ofiţer de la jandarmerie, spre care una dintre codoaşe, tot goală, fugi plângând.
 ― Este un scandal, domnule ofiţer! Un scandal pentru stabilimentul meu. Suntem aici ca să ne facem datoria pen­tru victorie şi uite cum suntem tratate.
 ― O să mă plâng, se miorlăia cealaltă codoaşă. Sunt membră de partid, o să ajung până la Führer!
 ― Cine‑i acolo sus? întrebă ofiţerul nemulţumit.
 ― O fiară sălbatică... o adevărată fiară sălbatică! su­ghiţă înspăimântată o domnişoară ce reuşise să‑şi ascundă goliciunea cu izmenele unui soldat.
 ― Arestaţi‑l pe individ! comandă ofiţerul dându‑se la o parte ca să facă loc.
O duzină de vânători, înarmaţi cu revolvere şi bâte in­trară în clădire, într‑o linişte asemănătoare celei ce pre­cede un taifun. Un subofiţer, luându‑şi inima‑n dinţi şi agitându‑şi arma sub nasul subordonaţilor, dădu ordin de a forţa uşa. Aceasta rezistă primului atac, dar se auzi un răcnet sălbatic. Unul dintre vânători întrebă:
 ― Este un om înăuntru?
 ― Habar n‑am, dar blestemată fie ziua în care am in­trat în jandarmerie.
Trei zdrahoni se uniră şi uşa cedă, prăbuşindu‑se în camera Micuţului. Acesta scoase un şuvoi de înjurături şi, tot fără pantaloni, se aruncă asemenea unei fiare peste duşmani într‑un vârtej de lovituri şi urlete ce zgudui sta­bilimentul.
 ― Reputaţia noastră... Împuşcaţi‑l! gemea una dintre matroane.
Într-un târziu, Micuţul se frânse sub superioritatea lor numerică, dar chiar şi când ajunsese fără cunoştinţă tot mai era lovit. Vânătorii, furioşi, îl aruncară ca pe un sac de ciment pe trotuar, unde ofiţerul îi trase un şut sănătos în coaste, care scoaseră un sunet înfundat.
Nu l-am revăzut decât peste trei săptămâni. În ciuda bătăilor nu dezvăluise numele complicilor, se ştia doar că aparţin Regimentului 27 blindate, de unde interdicţia, pen­tru tot regimentul, de a mai călca într‑un bordel de cam­panie timp de şase luni. În plus, Micuţul a fost condamnat să detecteze mine în "ţara nimănui" timp de trei luni. A făcut‑o timp de cinci zile, apoi au uitat să‑l mai trimită.
Comandantul batalionului, locotenent‑colonelul Hinka, ştia, mai bine ca orice curte marţială să îmblânzească săl­baticii de genul Micuţului şi avea de asemenea arta de a ocoli pedepsele ucigătoare. În Compania a 5‑a toată lumea încerca să civilizeze zdrahonul sălbatic care nu era în fond decât un licean naiv, căruia natura oarbă îi dăduse prea mulţi muşchi pentru prea puţină minte.


va urma




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu