Din aventurile lui Luke Skywalker (2)

George Lucas

Avea doi metri înălţime. Era biped. O mască bizară din metal negru, în spatele căreia se ascundea un aparat pentru respiraţie, îi acoperea întotdeauna faţa. Era un Lord Întunecat al Sithului, o creatură impunătoare şi ameninţătoare, aşa cum traversa, cu trena robei negre fîlfîind, coridoarele navei rebele.


Teama se strecura pe urmele paşilor Lorzilor întu­nericului. Ceaţa malefică care îl învăluia îndeaproape pe acesta era atît de densă şi ameninţătoare, încît oţelitele trupe imperiale se dădeau înapoi din calea sa şi, din ni­mic, sub influenţa ei, soldaţii începeau să se certe unii cu alţii. Membrii echipajului rebel, pînă acum hotărîţi să reziste, rupseră rîndurile în panică şi o luară la sănătoasa la vederea siluetei în armură - armură care, deşi neagră, era mult mai puţin întunecată decît gîndurile care treceau prin mintea pe care oţelul o proteja.

Un singur gînd, un singur scop, o unică obsesie pusese stăpînire, arzător, pe mintea lui Darth Vader, în timp ce se îndrepta spre un alt coridor din nava avariată. Acolo, fumul începuse să se împrăştie, deşi se mai auzea încă zgomot de luptă, de undeva, din interiorul navei. Bătălia, încheiată aici, izbucnise în altă parte.

Un singur robot se mai mişca liber acolo pe unde trecuse Darth Vader. C-3PO reuşi în sfîrşit să se des­prindă din capcana ultimelor cabluri. De undeva, din spatele lui, acolo unde neîndurătoarele trupe imperiale măturau ultimele rămăşiţe ale rezistenţei rebelilor, încă se mai auzeau ţipete omeneşti.

C-3PO privi în jos şi nu văzu decît podeaua scri­jelită. Uitîndu-se de jur împrejur, zise plin de îngri­jorare:

- R2, unde eşti?

Fumul păru că se mai împrăştie puţin. Privirea lui 3PO căută undeva, în lungul culoarului.

Se părea că R2 era acolo. Dar el nu privea în direcţia lui 3PO. Micul robot stătea neclintit, într-o poziţie de ascultare. Spre el se apleca - era dificil chiar şi pentru fotoreceptorii electronici ai lui 3PO să penetreze prin fumul gros şi acid - o siluetă omenească. Părea tînără, zveltă şi avea, după obscurele canoane estetice ale oamenilor, o calmă frumuseţe, medită 3PO. O mînă deli­cată se mişca, parcă, prin faţa lui R2.

3PO porni într-acolo cînd ceaţa de fum începu să se îngroaşe din nou. Dar cînd ajunse la capătul coridorului, R2 stătea singur, aşteptînd. Nesigur, 3PO cercetă cu pri­virea de jur împrejur. Uneori, roboţii aveau halucinaţii electronice - dar de ce să fi avut viziunea unei făpturi umane?

Ridică din umeri... De fapt, de ce nu, avînd în vedere întîmplările tulburătoare din ultima oră şi doza brutală de curent pe care tocmai o absorbise? N-ar îi trebuit să fie surprins de nimic din ceea ce născoceau concatenatele lui circuite interne.

- Unde ai fost? întrebă 3PO într-un sfîrşit. Presupun că te-ai ascuns.

Hotărî să nu amintească nimic despre posibila siluetă omenească. Dacă fusese într-adevăr o halucinaţie, nu avea de gînd să-i ofere lui R2 satisfacţia de a afla în ce hal îl aduseseră evenimentele recente.

- Se vor întoarce pe aici, continuă el arătînd din cap spre coridor, fără să-i mai dea micuţului şansa de a-i răspunde. Vor veni să-i caute pe supravieţuitorii umani. Noi ce facem acum? N-or să creadă o boabă din spusele unei maşini aparţinînd rebelilor atunci cînd vor cerceta dacă nu ascundem nimic de valoare. Ne vor trimite la muncă silnică în minele din Kessel sau ne vor descompune pentru a monta din componentele noastre alţi roboţi, mai puţin merituoşi decît noi. Asta dacă nu ne vor considera nişte potenţiale programe-capcană şi nu ne vor spulbera la prima vedere. Dacă nu...

Dar R2 se întorsese deja şi se depărta grăbit spre capătul culoarului.

- Aşteaptă, unde te duci? Nu m-ai ascultat?

Rostind nenumărate înjurături, în mai multe limbi, unele dintre ele ieşindu-i mecanic pe gură, 3PO se grăbi să-şi urmeze prietenul. Îşi închipuia că în acest fel, unitatea de memorie a lui R2 putea fi scurtcircuitată după dorinţă.
La intrarea în centrul de comandă al navei galactice, coridorul gemea de prizonieri mohorîţi, păziţi de soldaţi imperiali. Unii zăceau răniţi, alţii erau pe moarte. Cîţiva ofiţeri fuseseră separaţi de rangurile inferioare şi stă­teau grupaţi, înghesuiţi unul într-altul, aruncînd priviri belicoase şi ameninţări plutonului tăcut şi compact de soldaţi care-i ţineau la respect.

Ca la comandă, toată lumea - atît trupele imperiale cît şi rebelii - amuţiră cînd o siluetă masivă, înveşmîntată într-o capă, apăru de după o cotitură a culoarului. Doi dintre cei mai înverşunaţi şi încăpăţînaţi ofiţeri rebeli începură să tremure. Oprindu-se în faţa unuia dintre oameni, impunătoarea figură se apropie de el în tăcere. O mînă masivă îl înşfăcă pe acesta de gît şi-l ridică de la pămînt. Ochii ofiţerului rebel se bulbucară, dar el continuă să tacă.

Un ofiţer imperial, cu casca de protecţie ridicată pen­tru a i se vedea o rană proaspătă acolo unde o rază laser străpunsese blindajul, ţîşni din sala comenzilor de luptă, scuturînd energic din cap.

- Nimic, domnule. Memoria sistemului de salvare a datelor a fost ştearsă complet.

Darth Vader primi vestea cu o mişcare impercepti­bilă a capului. Masca impenetrabilă se întoarse să-l pri­vească pe ofiţerul pe care îl tortura. Degetele mănuşii metalice se cotractară. Agăţîndu-se de ele, prizonierul încercă cu disperare să le îndepărteze, dar în zadar.

- Unde sînt informaţiile pe care le-aţi interceptat? izbucni ameninţător Vader. Ce-aţi făcut cu înregistrările informaţiilor?

- Noi... n-am... interceptat... nici o... informaţie, gîlgîi ofiţerul în timp ce se bălăngănea, încercînd să respire, de undeva, din adîncurile sale, aruncă, printre guiţături, un afront: Aceasta este... o navă consulară... N-ai văzut... Însemnele noastre... exterioare?... Sîntem în... misiune... diplomatică.

- Înghiţi-v-ar haosul cu misiunea voastră cu tot! tună Vader. Unde sînt benzile?

Strînse şi mai tare, ameninţător. Cînd reuşi în sfîrşit, să răspundă, vocea ofiţerului nu mai fu decît o şoaptă sufocată.

- Numai... comandantul... ştie.

- Nava transporta pe mai marii regimului din Alderaan, răcni Vader, apropiindu-se de prizonier cu masca sa în formă de gargui. E cineva din familia regală la bord? Pe cine transportaţi?

Degelele-i groase strînseră mai tare, şi mişcările ofi­ţerului deveniră din ce în ce mai haotice. Ultimele lui cuvinte, înăbuşite şi înecate, erau complet neinteligibile.
        
Vader nu era mulţumit. Deşi spînzuratul devenise moale, şi sfîrşitul său înspăimîntător era neîndoielnic, mîna continuă să strîngă, pînă cînd se auzi pîrîitul sinistru al oaselor rupte. Apoi, Vader azvîrli dezgustat cadavrul, moale ca o păpuşă de cîrpă, izbindu-l de un perete îndepărtat. Cîţiva dintre soldaţii imperiali se aplecară repede, chiar la timp, pentru a evita sinistrul proiectil.

Uriaşul se întoarse cu repeziciune, luîndu-i prin surprindere pe ofiţerii imperiali care se făcură mici sub privirea lui neclintită şi veninoasă.

- Demontaţi nava bucată cu bucată, componentă cu componentă, pînă găsiţi benzile. Cît despre pasageri, dacă există, îi vreau vii.

Tăcu o clipă, apoi adaugă:

- Repede!

Ofiţerii şi soldaţii se buluciră spre ieşire, împiedicîndu-se unii de alţii în graba de a o şterge - nu neapărat pentru a executa ordinele lui Vader, ci pur şi simplu pentru a se retrage din faţa acelei prezenţe malefice.

R2 se opri pe un culoar gol, unde nu era fum şi unde nu se dăduseră lupte. Îngrijorat, derutat, 3PO îl ajunse cu greu din urmă.

- Am străbătut jumătate de navă, şi pentru ce...?

Tăcu, privind cu neîncredere cum robotul bondoc desigilă şi deschise cu unul din cleştii braţelor sale, trapa unei capsule de salvare. Numaidecît, o lumină roşie de avertizare începu să pîlpîie şi un vuiet răsună în tot coridorul.

3PO privi înnebunit în toate direcţiile, dar culoarul rămase gol. R2 încerca deja să pătrundă în capsula fusi­formă şi strîmtă. În ea nu puteau încăpea decît cîţiva oameni şi nu era construită pentru a găzdui inteligenţe artificiale. R2 reuşi cu greu să intre în compartimentul neconfortabil.

- Hei, îi strigă 3PO, admonestîndu-l înfricoşat. Nu ai voie aici! E numai pentru oameni. Poate că am putea să-i convingem pe imperiali că nu sîntem programaţi să fim rebeli şi că sîntem prea valoroşi ca să fim distruşi. Dar dacă cineva te vede înăuntru, nu mai avem nici o şansă. Ieşi de acolo!

Într-un tîrziu, R2 reuşi să se strecoare în dreptul tabloului de comandă miniatural. Îşi îndreptă puţin corpul şi-i adresă un şir de piuituri şi fluierături puternice refractarului său tovarăş.
3PO ciuli urechile. Nu putea să se încrunte, dar reuşi să lase impresia că asta făcea.

- Misiune... Ce misiune? Ce tot spui? Vorbeşti de parcă n-ai mai avea nici un terminal integrat logic în creierul ăla al tău. Nu mai vreau nici o aventură. Îmi asum riscul de a da faţă cu imperialii. Şi să ştii că eu nu intru aici.

O zbîrnîială supărată veni din partea lui R2.

- Să nu mă faci pe mine filozof tîmpit, îi întoarse 3PO vorba, Obezule, sac inform de grăsime ce eşti!

3PO tocmai se pregătea să mai adauge ceva, cînd o explozie puternică aruncă în aer peretele exterior al culoarului. Praf şi aşchii metalice ţîşniră prin culoarul îngust.; urmă instantaneu o salvă de explozii secundare. Flăcări flămînde izbucniră din peretele interior, rămas descoperit, şi se oglindiră în puţinele pete strălucitoare rămase pe carcasa robotului.
Mormăind echivalentul electronic pentru "Mă las în grija ta, Doamne!", robotul cel deşirat sări în capsula de salvare.

- Ştiu că o să-mi pară rău, mormăi mai clar, pentru R2, în timp ce acesta activa uşa ermetică din spatele lor. Micul robot anclanşă o serie de întrerupătoare, trînti un capac de protecţie şi apasă trei butoane într-o anumită ordine. Capsula de supravieţuire fu lansată din nava ciuruită o dată cu tunetul exploziei zăvoarelor de fixare.

Cînd primi vestea că ultimul focar de rezistenţă de pe nava rebelă fusese eliminat, căpitanul crucişătorului imperial se linişti vizibil. Asculta cu plăcere rapoartele referitoare la vasul capturat, cînd unul din comandanţii artileriei îl chemă pînă la el. Deplasîndu-se către locul unde acesta privea pe un ecran circular, căpitanul putu să vadă un punct minuscul mistuindu-se în spaţiul incendiar de dedesubt.

- O altă capsulă, domnule. Instrucţiuni?

Mîna ofiţerului opera deja comenzile computerizate ale unei baterii de tunuri energetice.
Indiferent, încrezător în puterea de foc şi în controlul absolut pe care îl avea asupra oamenilor săi, căpitanul studie pe ecran informaţiile suplimentare despre capsulă. Acestea nu comunicau a fi cineva în capsulă.

- Păstrează-ţi focul, locotenent Hija. Aparatura nu indica nici o formă de viaţă în afara navei noastre. Cred că mecanismul de lansare a capsulei a suferit un scurtcir­cuit sau a primit instrucţiuni greşite. Nu-ţi risipi muniţia.

Se întoarse să asculte din nou, cu satisfacţie, rapoartele despre oamenii capturaţi şi despre materialele găsite pe nava rebelă.

Lumina orbitoare, venind de la panourile de comandă şi circuitele ce explodau, juca nebuneşte pe armura cercetaşului care inspecta culoarul. Tocmai se pregătea să se întoarcă şi să le strige camarazilor din trupa de asalt să-l urmeze, cînd observă mişcare într-o margine a culoarului. Ceva părea că se dă înapoi, pitindu-se într-un intrînd. Cu pistolul pregătit, se deplasă prudent pînă acolo şi privi cu atenţie, iscoditor, în nişă. O siluetă mică, tremurătoare, diafană în albul veşmintelor, se lipi de perete şi ridică ochii spre el. De-abia acum putu vedea că în faţa lui se afla o femeie tînără, ale cărei semnal­mente se potriveau perfect cu cele ale persoanei pe care Lordul Întunericului o căuta cu insistenţă. Soldatul rînji în spatele căştii. Era o întîlnire norocoasă pentru el. Urma să fie recompensat.

Îşi răsuci puţin capul, în interiorul căştii, vorbind în mica pastilă a microfonului.

- Am găsit-o, le comunică celor din spatele lui. Pre­gătiţi-vă s-o neutra...

Nu mai apucă să-şi termine mesajul, tot aşa cum nu avea să-şi mai primească nici mult sperata recompensă. O dată ce atenţia lui se mutase de la fată la emiţător, tremurul ei încetase brusc. În timp ce ţîşnea din ascunziş, fata scoase la iveală pistolul energetic pe care-l ţinuse pînă atunci pitit la spate.

Soldatul care avusese nenorocul să o găsească se prăbuşi primul, cu capul făcut zob, o masă informă de metal şi oase. Aceeaşi soartă îl aşteptă şi pe cel de-al doilea, care se grăbise să vină în ajutorul cercetaşului. Apoi, o undă de un verde strălucitor atinse umărul fetei, care se prăbuşi instantaneu pe podea, ţinînd încă, în mîna ei delicată, pistolul.

Forme metalice se adunară în jurul ei. Una, care purta pe braţ însemnele de ofiţer inferior, îngenunche, întoarse corpul tinerei şi-l studie cu un ochi expert.

- O să-şi revină, spuse acesta într-un tîrziu, privindu-şi subordonaţii. Raportaţi-i Lordului Vader.

C-3PO privea ca hipnotizat prin micul hublou aflat în partea din faţă a capsulei de salvare, în timp ce ochiul uriaş al lui Tatooine începuse să-i înghită. Ştia că, undeva, în spatele lui, nava mutilată şi crucişătorul imperial se depărtau cu o viteză crescîndă, absorbite parcă de abis.

Se simţea bine. Dacă aterizau într-un oraş civilizat, avea de gînd să-şi caute un post elegant într-o atmosferă liniştită, ceva mai potrivit statutului şi pregătirii sale. Ultimele luni produseseră prea multe emoţii şi surprize unui simplu robot ca el.
Mînuind parcă la întîmplare comenzile capsulei, R2 nu putea promite, totuşi, decît că vor ateriza ei cumva. 3PO îşi privi scundul tovarăş cu îngrijorare:

- Eşti sigur că ştii să pilotezi chestia asta?

R2 răspunse cu un fluierat evaziv, care nu reuşi să potolească neliniştea celuilalt robot.



va urma