Spovedanii albe

Liliana Trif

Eu n-am să-ţi spun că marea mea iubire

Eşti tu, chiar dacă ştiu, e-adevărat,

Dar pentru ce ţi-aş tulbura odihna

Cu spovedanii albe? S-a-nnoptat

Demult în emisfera mea ciudată,

Mă secondează timpul pe alei

Şi vântul uneori mă ia de mână

În locul tău să mă întrebe, vrei

Să-ţi fiu o vreme partener de taină,

Singurătatea-n lanţuri s-o legăm,

Eu n-o să plec nicicând de lângă tine

Şi iarna îţi promit s-o dezmierdăm

La gura sobei lecturând din Tolstoi

“Război şi pace”… Hai, răspunde-mi! Tu

Să-mi spui că sunt iubirea ta cea mare…

Eu îl privesc nostalgic… Nu pot, nu!

Am undeva departe-n lumea asta

Un suflet similar şi îl aştept,

Nu, n-am să-i spun că-i marea mea iubire,

Ci doar că-l port adânc la mine-n piept.